Nu are rost să mă prefac: nu am timp să scriu ceva cît de cît coerent. Aş putea să zic ce cred eu despre una – alta, dar prefer s-o fac în comentarii, dacă se va ivi ocazia. Şi cum nu pot lăsa o pagină chiar goală, am pus mai jos o poezie. Ce-ar fi ca fiecare să aducă o poezie care i s-a agăţat de suflet în ultima perioadă?
I felt a Funeral, in my Brain,
Emily Dickinson
I felt a Funeral, in my Brain,
And Mourners to and fro
Kept treading – treading – till it seemed
That Sense was breaking through –
And when they all were seated,
A Service, like a Drum –
Kept beating – beating – till I thought
My mind was going numb –
And then I heard them lift a Box
And creak across my Soul
With those same Boots of Lead, again,
Then Space – began to toll,
As all the Heavens were a Bell,
And Being, but an Ear,
And I, and Silence, some strange Race,
Wrecked, solitary, here –
And then a Plank in Reason, broke,
And I dropped down, and down –
And hit a World, at every plunge,
And Finished knowing – then –
Visul meu e un magnetofon
Mircea Cărtărescu
cât de puţin îţi trebuie să fii fericit –
când am terminat cu meditaţiile despre infinit
când mi s-a resorbit delirul de grandoare
când mi s-a şters marca de pe oase şi lănţişoare
când nu m-am mai crezut
deodată Iisus, Bob Dylan, Gauss şi Vonnegut
(jr.), când
a căpătat pentru mine sens cuvântul curând
şi-o mai zic o dată: când am înţeles
că norii nu iau niciodată formă de chitară, strung, carusel, cutie de nes
riglă de calcul, claviculă şi molar,
când mi-am dat seama că n-am ce face decât să umblu
cu mâinile-n buzunar
printre culori în ruine,
când am ştiut că nu gândesc cu creierul meu şi că nimic nu depinde de mine,
şi nu mă opresc nici aici:
când am fost silit să am apartament şi servici
deşi crezusem că viaţa n-o să mă-ncapă
când m-am umplut de aluniţe şi tumorile benigne mă sapă
când citesc dostoievski şi nu mai tresar
când eu, minunea lumii, stau la coadă la aprozar,
m-am gândit să-mi cumpăr un magnetofon
Kashtan, de nouă mii de lei,
pentru că mai mult decât orice îmi place să ascult muzică
şi pentru că îmi place aşa de mult să am lucruri frumoase
care să asculte de mine
adesea
când plec de la şcoală mă opresc la electrocasnice
la Doamna Ghica
şi mă uit la frumosul, făgăduitul meu magnetofon
la figura lui simpatică, pătrăţoasă
la rolele lui inteligente şi blânde
la pâlpâitoarele lui leduri verzi –
stă acolo, -n vitrină
între două boxe negre şi delicate
şi el e visul meu, acum, când s-a terminat orice vis.
ah rolele lui de plexiglas hipnotic
rotirea lor inegală, liniştitoare…
Portretul păsării-care-nu-e
Claude Aveline
Iată portretul Păsării-Care-Nu-E.
Nu-i vina ei că cel ce le face pe toate
A uitat să o facă
Seamănă cu multe păsări, pentru că viețuitoarele
care nu sunt seamănă cu cele care sunt.
Dar cele care nu sunt nu au nume.
Iată de ce pasărea noastră se cheamă Pasărea-Care-Nu-E.
Și iată de ce e atât de tristă.
Poate că doarme încă sau așteaptă să i se îngăduie a fi.
Ar vrea să știe dacă poate să deschidă ciocul, dacă
are aripi, dacă nu-și pierde culorile
când se scufundă în apă, ca o pasăre adevărată.
Ar vrea să se audă cântând.
Ar vrea să-i fie teamă c-ar putea să moară.
Ar vrea să facă pui mici, foarte urâți și foarte vii.
Pasărea-Care-Nu-E visează să nu mai fie un vis.
Nimeni nu e mulțumit, niciodată, nicăieri.
Cum vreți oare ca lumea să meargă bine în condițiile astea?
Iar am probleme cu reclamele. Cică Delma cu gust de pâine pe vatră. Din ce draci-laci de chimicale or fi obținut gustul ăla? Și dacă ți-e a mânca pâine pe vatră, de ce n-ai cumpăra chiar pâinea, și nu margarina-cu-gust-de?
Ai mei m-au inregistrat, cind eram mic, pe banda unui magnetofon. Amintiri…
Frumoase poezii, pot sa le pun sus, in articol?
…
Orice gust poate fi obtinut din chimicale. Sint multi copii care prefera mincarea de la McDonalds, ca are gust mult mai bun si mai puternic decit mincarea gatita in casa.
şi eu sînt pe undeva, pe nişte benzi de magnetofon… copiii sînt pe casete…
ăsta e magnetofonul. mai există.
aici au pus nişte reclame la margarină pe trenurile metroului. sînt nişte omuleţi albi-gălbui care se iubesc. din margarină. mă holbez în fiecare zi la ei. omuleţi păstoşi, molatici şi iubăreţi. vise erotice cu margarină.
poţi să le pui, dar devine parcă prea lungă postarea.
…
bieţii mei copii nu ştiu ce-i aia mecdonălţ. adică ştiu, dar de departe…
Bravo tie, ca ai reusit sa-i tii departe!
I-a mai trecut febra?
ooo, la ora 14.00 avea un glorios 39.5. i-a dat Teo nurofen, eu am venit val-vîrtej de la birou. acu i-a scăzut. azi noapte a tuşit încontinuu şi cînd nu tuşea, visa că e un zombi în cameră. febra ţine vreo 3 zile. problema e tusea, care poate să ducă la bronşită. dar poate scăpăm fără antibiotic. acu se uită la Tom şi Jerry şi, în continuare, nu vrea decît fructe şi iaurt.
Cam asa era si magnetofonul alor mei. Cine stie daca mai merge…
Nici nu stiu ce-i mai bine de mincat atunci cind ai o viroza de asta. Eva spunea de supa de oase. Dupa mine, as bea apa rece.
…
La McDonalds fac cartofi prajiti dintr-un anume soi neobisnuit de lungi. Din pacata soiul ala e predispus la pete cenusii, inacceptabile pentru Mc. Exista si un pesticid care „rezolva” problema, numai ca, dupa aplicare, fermierii asteapta cinci zile pina sa calce din nou prin culturi. Cind sint recoltati, cartofii sint lasati doua saptamini in niste hambare ventilate, sa iasa otrava din ei. Crant-crant si pofta buna!
Păcat că niciun tușitor nu se încumetă să bea ceai de ceapă. Toată lumea știe că-i foarte eficient, dar nu cunosc pe nimeni care să fi chiar băut o asemenea licoare. Deși se pare că funcționează.
E, cum nu. Ăsta e ceaiul nostru. Ceai de ceapă și nuci
Plus sirop de ridiche neagră
Noi de data asta nu am scăpat de antibiotice
Filmul de la plămâni a fost urât
Abia aseară am scăpat de injectabil
Am făcut de gardă cu schimbul numai să nu-l internăm
.
Și acum cum e?
La mine functioneaza ceaiul de ceapa: cum aud de el, imi trece tusea mintenas. Si, daca nu mai tusesc, nu are rost sa-l beau.
Antibiotic injectabil, Junghiule? 😦 Si de ce a trebuit sa faceti de garda?
Intravenos.
Pentru că nu aveam cum să-l internăm.
Am stat pe rând cu el acasă.
Acum mai ia antibiotic dar nu injectabil.încă două zile
Ratăm serbarea de 8 Martie 😦
A, acum am inteles, pentru mine „garda” inseamna sa stai tot timpul linga el. Oricum, pina la 8 Martie mai e ceva timp, se pot recupera unele lucruri.
Citi ani are?
4
Nu merge la grădiniță nici săptămâna viitoare.
Aveți grijă oameni buni de sănătate că umblă virușii ăștia , ceva extraordinar!
Anul trecut, în August l-am dus la Govora.
Făcea bronșite una la trei săptămâni.Din August până acum nu a mai răcit.
Să fi fost o coincidență?
Oricum sunt hotărât să-l duc din nou la Govora în următoarele săptămâni.
așa am fost și eu, și Sabina. Sabina un pic mai bine, făcea doar 3-4 pe an, dar se lăsau cu atibiotic și cu o tuse îngrozitoare. Sabinei i-a făcut bine Ventolinul și de pe la 7-8 ani a terminat cu genul ăsta de complicații. trebuie să vezi ce i se potrivește copilului. sînt și un soi de imunizări care se pot face.
Ventolin&Flixotide. Sunt de bază.
Of!
Problema e că nu mai stau pe-afară copiii , să prindă un pic de imunitate .
Trebuie să-l țin mai mult la ferma lu’ bunu-su. Așa suntem și noi!
Când sunt sănătoși , n-avem timp de imunitatea lor.Apoi se îmbolnăvesc și stăm cu zilele lângă ei ca să îi tratăm.
Nu pun nici o poezie pana nu imi lasi comentariul adresat lui danny. Ma mai uit de vreo doua ori sa vad daca apare, dupa care nici nu mai citesc. Paguba-n ciuperci, ai sa zici. Abia asteptai. I wish you… si te scriu pe toaca.
junghiule, eu acum 35-40 de ani stăteam toată ziua pe afară. bicicletă, rotile, parc. e drept că era Bucureștiul, nu vreun deal înverzit, dar oricum nu era poluat ca acum. și tot degeaba. de la 3 la 13 ani s-au chinuit ai mei cu mine cu o bronșită astmatiformă cu crize de sufocare și salină și prednison și radiografii și polidin, injecții și de toate. la 13 ani boala a dispărut de parcă n-ar fi fost și eu nu am mai avut de atunci vreo problemă cu plămînii.
îu.
gata.
hai, s-auzim poezia.
N-am sa inteleg niciodata costelusofilia. Si nici pe costelusofili. Ii discriminez cogitational. Si ce daca? Fuck off!
draci.
tu crezi că eu înțeleg toate filiile?
Poeziile nu-s ale mele. Dar le pun la pachet cu comentariul ala, si va conjur sa stergeti si poeziile daca iar va trece prin cap sa mi-l stergeti. Si ala si astea incap in acelasi suflet, sufletul meu. Nu vreau sa-mi faceti chirurgie sufletesca. Lasati-mi sufletul asa cum e el.
Joc
Uite, ploaia coase
Cerul de pământ
Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.
Uite, iarba ţese
Pământul de nori.
M-am gândit adese-
Ori, adeseori:
De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer şi-l moaie,
Iar ploaia o fi
Pe-a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.
Hai să facem schimb,
Să vezi şi tu cum e –
Tu îmi dai un nimb,
Eu îţi dau un nume;
Iar dacă ne-ntreabă
Care-or fi din două –
Ploaia-n nori e iarbă,
Iarba-n ceruri plouă;
De ne ispiteşte
Care-i adevărul –
Ploaia-n nourï creşte,
Iarba spală cerul.
(Ana Blandiana)
Ha?
Ce-i bai?
No, acum daca aveti chef, va rog sa-mi spuneti cu cine credeti voi ca sta de vorba poetul.
Prezenta Ta
Te-ntrebi adesea îndoita care-i tîlcul
intrarii tale-n sfera mea.
Sa fii as vrea nemultumita de raspunsul
pe care apa-n murmur ti-l va da.
Adaos de lumina la caratele amiezii
si enigmatic spor la tot ce e ascuns,
sa fii de fata – împlinire lipsei
launtrice – mi-ar fi de-ajuns.
Prezenta ta rascumpara un continent iubit,
ce adineaori a cazut învins,
ca un carbune într-o apa
pentru vraja stins.
(Lucian Blaga)
Cam la asta zic eu poezie. Cel mai mare poet al meu, zic iarasi, e Blaga.
Aceste versuri nu sunt dedicate nimanui. Sunt doar exemplificari a ceea ce ma atinge pe mine.
Noapte buna! Cancer la gat cenzurii!
Și mie-mi place Blaga!
A avut și el în vedere văcuța mea.
„Ma odihnesc lânga o piatra de hotar;
si florile se-nalta-n vârful degetelor mici
de la picior –
ca sa ma vada.
O copilandra mulge-o vaca;
arcul ugerului plin
azvârle o sageata
de lapte în sistar.”
Brazi se leagana în muschi, usori –
si acele lor prinse în rasina
par gene pline de urdori.
Amurg – si de copite nici un tropot.
Sistarul cânta – si prin vai –
prin vai – rasuna laptele
întocmai ca un clopot.
Andreea, nu sunt un dezmatat in ale iubirii si indragostirii, dimpotriva, sunt un om echilibrat, statornic. M-am indragostit de voi treptat, d.p.v..d intelectual, si nu fizic, deoarece nu va stiam cum aratati. Toate scrieti bine si aveti umor destept. Deloc nu m-am referit la aspectul fizic cand am facut afirmatia respectiva. Deci, ar trebui sa-ti placa de mine. Ce crezi ca i-ar placea mai mult unei femei sa auda din gura unui barbat? Ca este inteligenta sau frumoasa?, exceptand pe ambele in acelasi timp.
Andreea, spune-mi sincer, tu esti ZANA NORILOR? Prietenii stiu de ce!
nu-mi amintesc să fi fost vreodată zînă.
Esti sigura, Andreea? Mai gandeste-te!
Blaga din poezia ta e limpede, Junghiule.
cel din poezia Moșului îmi dă dureri de cap.
Andreea, de ce imi este dor de tine? Poti sa ma lamuresti? Imi lipsesti de undeva. Imi lipsesti din citirile mele, din sperantele mele de frumos, destept si duios.
păi nu-mi amintesc, cum zic.
dacă te referi la vremurile pandorice, e posibil să fi uitat vreun avatar trecător.
dar dacă te referi la un an, doi, în urmă, atunci cu siguranță nu.
Danny, nu mă face să plîng că mi se înfundă nasul.
Puneti, doamnelor si domnilor, comentariul Mosului adresat mie! Banuiesc ca e vreo poezie.
evident.
(na. plecară toți și mă lăsară singură cu Danny.)
Andreea, ma refer la luna decembrie 2014. Oare sa nu fi tu? Extraordinara asemanare! Andreea, ai o sensibilitate pe care numai eu ti-o simt prin acest ecran, de la distanta, si-n acelasi timp un umor pe masura sensibilitatii tale. De aceea te iubesc!
decembrie e colea.
unde e zîna aia? arată-mi-o, că o mănînc!!
Ma duc sa-mi iau tigari. Vom vorbi mai tarziu……………..sau maine. Sunt fericit ca am reusit sa discut cu tine.
Andreea Mihaela Stan. Acolo se afla.
și eu sînt fericită că ești fericit.
nu-s eu. nu știu cine e.
Nu-i nimic. Tu tot Andreea mea esti, cea pe care o stiu de 4 ani. Te pot recunoaste dupa scris, si mai ales dupa acel chip de papusa pandorian, sau mai nou, dupa luna care ma inspira noaptea.
„Problema e că nu mai stau pe-afară copiii , să prindă un pic de imunitate”
Asta mai spune-o o data. Totusi, ce-ar fi sa discutam despre imunitate, mai pe larg? Ca si ai mai batrini tare au nevoie de ea.
…
Demult, cind ma tot gindeam cum sa fac sa-i scriu Andreei, banuiam ca e persoana asta: https://www.facebook.com/andreea.matache.7
unde mă caută ei… pe feisbuc.
Io zic asa: Daca cineva il citeste pe danny si nu simte imperioasa nevoie sa-l ia la misto, ceva e putred la el in cap. Daca simte nevoia dar nu-i da curs, ar fi mai multe cauze, considerente si explicatii. De mila, de sila, de sictir, din lipsa de timp, fiindca nu se merita, sau fiindca-i o persoana prea nobila.(aproape impaiata)
Mosule, tot in comuna Oancea, jud. Galati locuiesti?
Mosule, am impresia ca tu crezi prea multe despre mine, dar de fiecare data nu nimeresti. Macar sa zici si tu ceva logic, adevarat, ca de fabulatii suntem satui cu totii. Poezia care doreai sa mi-o dedici, tot in stilul de mai sus este?
Andreea, zi unde sa te cautam? Te-ai regasit in presupunerile si cautarile noastre?
Andreea e o anagramă. Degeaba o căutați prin Matache sau pe facebook.
„Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos”.
Ăsta-i singurul loc unde o putem găsi.
acu’ văd ce bazaconie a spus acolo.
cum să fiu eu andreea lui?!
eu sînt andreea urmașilor mei și a urmașilor urmașilor mei!
Moșule, uneori mi te imaginez cu o lupă în mînă, scotocind înfrigurat cu bisturiul prin adîncimile sufletelor și creierelor, dînd la o parte fire încîlcite de motivații și implicații, disperat să găsești resorturile și capetele firelor. grea treabă.
Doamna Matache. 🙂
Blaga nu mi-a placut deloc, formulari pompoase, dar goale de continut.
Goale de conținut??? La Blaga??? Ia vezi, că o-ncasezi. Și asta-i goală de conținut?
Paradis în destrămare
Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu păr nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
ţărâna va seca poveştile
din trupul trist.
Cum goale de conținut??
A greșit. Voia să zică grele de conținut.
hai să-l batem!
Pe coji de nucă, la colț!
pedeapsă: să recite Eu nu strivesc corola de minuni a lumii în timp ce face 50 de flotări. cu bătaie din palme.
Ualeu, ce-ati sarit. 🙂
Nu-mi place Blaga. Nici Arghezi. Greu de explicat de ce. „Paradis in destramare” hai sa zic ca ar merge asa, la o adica, dar nu mi-as dori cu ardoare sa o recitesc. Si e putin probabil sa-mi ramina in cap vreo expresie din ea.
măi, eu, pe undeva, te înțeleg.
Nici Arghezi??? Te desfiez!
atracția spre un fel de poezie sau altul e, cumva, precum pata pusă pe un om. nu trebuie explicată, nici judecată. se dau ochii roată peste cap și… se admite.
bine, presupunem că am trecut cu toții de nivelul poeziilor de felul:
dac-ai fi o porumbiță
ai iubi un porumbel
dar tu ești doar o fetiță
și iubești un băiețel
Cine stie, poate nu.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
cu ce citim poezia
Nora Iuga
cu sensibilitatea nu
cu inteligența nici atât
cu bunul-gust ai spus și te-ai micșorat
poezia se citește cu ce se scrie:
fața nevazută a lunii
Da. Poa’ să nu-i placă omului nici un fel de poezie, cine ce treabă are?
Tare bine le mai spune Nora Iuga! Da, poezia se lipeste sau nu, te regasesti in ea sau e ceva strain.
Ia, luati o mega-anagrama poetica:
(din revista Rebus, iulie 2013).
Nu ma intrebati de solutie, ca habar n-am. Apropo, mai apare revista sau s-a oprit?
Asuferi
să fi fost oare marți când
Asuferi s-a aciuat asemeni unui câine de pripas
pe lângă sufletul meu?
era un pui când a venit.
drăgălaș foc, ca orice mică vietate
de nici nu puteai să te superi pe el. sau să-l dai
afară. l-am spălat, l-am hrănit,
l-am mângâiat. mi-a intrat la suflet.
în ceva vreme am devenit de nedespărțit.
Asuferi e acum mare și sănătos
dar nu mai e atât de drăgălaș ca atunci când era mic.
pentru că mă iubește nespus
colții lui se înfig în pulpa mea ades
labele lui îmi sfâșie multe dintre nopți
și puține secunde au rămas nepătate de balele lui.
câteodata merg și eu, ca omul, în vizită la Asebucura
sau la Afibine sau la Aiubi.
Asuferi, hop și el,
gata să îmi amintească
cum că fără el nu se poate.
Și, ce e mai curios – am aflat recent că
specia asta de Asuferi trăiește nici mai mult
nici mai puțin, decât o viață de om.
…
de aici:
http://ivcelnaiv.ro/
mie îmi plac.
unii spun că-s prea simple, niciodată absconse și grele.
dar mie îmi plac.
nu se știe cine e Iv.
Oare de cind simplitatea a devenit un defect? 😦
Citesti multa poezie, Andreea?
nu, chiar nu.
de fapt, pînă să mă sfîșie 🙂 ghearele amorului, aproape deloc.
de abia după, am înțeles una, alta… foarte tîrziu.
Angela: imi plac tare mult, in schimb, Nichita si Eminescu. Chiar nu stiu cine imi place mai mult, pacat ca Eminescu si-a petrecut cea mai mare a timpului scriind articole de ziar. Iar cea mai frumoasa poezie pentru mine e aia cu cioara, Nevermore.
Poe?
corb, nu cioară. of.
Da, Poe. Pai corbu’ nu-i un fel de cioara, dar mai mare?
Nu fac parte din aceeași familie.
Și nici nu e bărbatul cioarei. Păcat că au ajuns să fie urâte de oameni. Mi-ar place să am un prieten corb.
Urmează o seară specială. O mână de prieteni , mâncare, vin și un pian.
M-aș bucura dacă lui David i-ar place să cânte la un instrument.
Cei mai mari fac sport. N-au nici în clin nici în mânecă cu muzica.
Fata joacă fotbal iar băiatul face judo.
și ce faceți cu pianul?
Ah, nu e al nostru. Mergem în vizită.
O seara frumoasa, Junghiule!
Imi plac ciorile tare mult, nu stiu de ce oamenii le urasc. Poate pentru ca or semana prea mult cu ei?
Pentru că negrul penelor lor, il au în suflet !
https://m.youtube.com/watch?v=HmxbaGxHE4s
De ce se hlizeau alea?
Si de ce a iesit ala din dus fara sa se stearga?
Artele astea asa mai prea abstracte e ca atunci cand ai vrea sa ai orgasm atingand rar si suav cu o coada de maslina un servetel parfumat pe care se afla un floc de la pizda. Nebunilor le iese.
Cu
așa.
am văzut oscarizatul Birdman.
nu m-a impresionat cine știe ce…
Pe rolena pulu a patruns-o pana-n lingurica logosului. Nu-s ce dor imi veni sa mai trec pe-acolo si todespre birdman am cetit. Si coroborate trebile astea cu afisarile pe care le-am vazut luni intregi din autobuzul 25 care ma cara din Whitechapel pana-n Fenchurch Street, musai tre sa cat un torrente. Cam nasol, da sper sa-mi iasa.
http://www.boredpanda.com/beautiful-cinemas-around-the-world/
O primavara frumoasa!
A trecut iarna. 🙂
„Mărțișoreala a fost foarte importanta pentru că ne-a lubrifiat si ne-a ornat relatiile sociale cândva ; sa nu uitam de golul vitrinelor gri din perioada ceaușista si cat de atractive erau rafturile colorate care expuneau martisoarele atunci.
În acea perioada de secetă socială mărțișoarele faceau un big event traind emoționant primirea si daruirea de felicitari pe hârtie si micile martisoare-amulete .
Ceausescu nu incuraja intensificarea interactiunilor sociale , evitand premeditat posibilitatea solidaritatii sociale spontane de care se temea . Martisorul permitea o zarva, o crestere a entropiei sociale si noi ne simteam mai copii , mai prietenosi , mai sprinteni daruind si primind floricele sau cosari .
Unii din fb cred ca isi amintesc luminozitatea clasica a lui 1 martie si in semn de respect sa putem inca sa permitem martisorului sa faca parte din viata noastra care a devenit prea plina de interactiuni care concureaza si detroneaza firavul martisor .
Azi, dac-as putea as darui un martisor fiecarui copil si fiecarui adult din lume mizand ca as produce 6 miliarde de zambete .”
De pe Facebook -Viky Dumitrescu .
Colege si prietene de blog
Va prinde-n piept, ca-n stramosescul ritual
Un martisor extrem, extrem, de virtual
Cu dragoste, un ofticolog .
Cu mare dragoste îl primim și cu el ne-mpodobim și din suflet mulțumim.
In multe tari 1 martie e o zi absolut obisnuita, nu e nimic de sarbatorit. A, a venit primavara? Ei si ce-i cu asta? 😦
Angela, ce mai face Costelus? Nu i-ai legat o funda rosie de coada?
Nu i-am legat nimic de coadă. Face bine, cred. E mare și voinic. Cam zburdă pe afară, că e vreme bună – când e. Și se cațără îm copaci. Ieri a tulit-o pe stradă când au plecat copiii, a țâșnit pe poarta deschisă și a dispărut în șanțul din fața casei popii, de peste drum. Dar s-a întors repede și s-a dus în camera lui.
Aoleu, cât am scris și a dispăruuut. Ce-oi fi păcătuit?
Ba, că a apărut.
Aa, deci are regim semi-deschis. 🙂
Ai ghiocei in gradina, Angela?
Nu exista cuvinte interzise aici, nimic nu e bannat, dar uneori puteti ateriza in spam. Aleator.
N-am ghiocei. Am o mică porțiune lângă șură, unde cresc spontan viorele (sau toporași, nu-mi e prea clar care e care), am un liliac alb și păpădii. Și prin livadă cresc tot felul de floricele. Totul e la întâmplare, nu e o grădină-grădină, n-am eu putere pentru așa ceva. Mă bucur de ce crește de la sine. Fiu-meu a pus niște trandafiri și caprifoi care se cațără pe gard..cam astea-s. Și urzicile, fără număr, fără număr. Greu de stârpit, dar mie mi-s dragi și ele, că-s vii și verzi.
A, ba mai sunt. În jgheabul de lângă fântână, de unde cred că se adăpau caii care veneau la potcovit, a pus fiu-meu pământ și a semănat ciocănași (sau călțunași și cum le-o mai fi zicând) și niște floricele multe și albe. Și am mai pus iederă și viță sălbatică în speranța că vor crește și se vor întinde pe gard, dar le-a tăiat Zoli-motocoasa lui Dumnezeu când a venit să cosească iarba din curte, spre adânca mea durere. Și mai am bujori, dar anul trecut n-au înflorit, că i-am transplantat din alt loc și cred că nu le-a plăcut. Și mai cresc maci. Și am soc și am făcut suc din flori, Și zmeură și vișine. Și nuci și mere. Și am pus anul trecut spanac și usturoi și au crescut și le-am mâncat. Și ploaie de aur am, lângă scări, abia aștept să înflorească. Și poate-mi mai aduc aminte, or mai fi și altele. Traista ciobanului, pătlagină și trifoi, de-a valma prin curte.
Costelus si ratele
Angela ce face Costelus?
Ar trebui scris jurnalul lui Costelus, Angela.
Costeluș-motanul face bine, a crescut și numai mâță blândă nu e. E foarte frumos și voinic, plin de draci, că se cațără pe pereți. Dacă nu-l las în casă, se agață cu ghearele de ușa de la intrare, de marginea geamului, și se uită pe geam înăuntru, mieunând patetic. Dar dacă-l las înăuntru când e ceva de gătit-halit prin bucătărie, sare pe masă și bagă botul în orice. Alaltăieri a prins o farfurie în care era sos de hrean. I-a plăcut.
coaste de porc, sos de hrean si cartofi fierti… si eu mi-as baga botul
Ne cam dă bătaie de cap fiara, că nu prea e mâță de ținut în brațe la televizor. Camera în care locuiește e devastată, cu perdelele ferfeniță și cu orice obiect răsturnabil, răsturnat. Dar are și secunde de tandrețe care-l mai spală de păcate. În curtea vecinului, chiar lângă gardul dinspre noi, e un arbore de tuia mare-mare, cam de 10 metri, dacă nu mai mult. Se cațără până-n vârful lui fără probleme. Probleme au să aibă păsărelele care sălășuiesc acolo. Ce mai, e cotoșman-năzdrăvan, un pic prea.
Despre religia în școli!
da, să trăiți!
O sumedenie de oameni susțin importanța includerii în programa școlară a orelor de religie.
Voi ce părere aveți?
O, nu! E un scandal fără sfârșit și cred că am auzit toate argumentele pro și contra ale tuturor. Aseară a fost o dezbatere pe Realitatea și am rezistat cam 6 minute.
Așa îmi plac mie motanii. Cei care stau pe-afară, care mai umblă prin vecini , care prind soareci și păsărele…
o părere foarte împărțită.
piticii din capul meu au ajuns să se sfîșie.
Pfii și eu care mă gândeam la o dezbatere…
Bine, o să vă povestesc despre copilăria mea…
da da da
Eu nu-i văd utilitatea ÎN ȘCOALĂ. Nu e o materie, e o simțire.
în orice caz, echipa hulitorilor enervați de dogmatismul idiot pare mai puternică decît cea a împăciuitorilor afectivi și vag superstițioși.
(tot despre locuitorii capului meu vorbesc.)
Predarea în școală nu e de azi-de ieri, că de prin 90 se face și nu-mi pare a fi scos până acum cine știe ce exemple de moralitate și bunătate creștinească. Isteria pro de acum mi se pare ipocrită, e vorba de catedre călduțe și confortabile și mai puțin de grija pentru suflețele,
junghiul ne-a provocat și apoi a șters-o.
Stai măi, că scriu mai greu. Am și un copil de urmărit!
follow that child!
Provin dintr-o familie neoprotestantă , destrămată. Așa m-au prins primii ani de școală.
Între altele, m-a stimulat să obțin note bune faptul că se spunea despre copiii neoprotestanți că învață prost.Mă ambiționasem să fiu un contraexemplu, sau un exemplu, luați-o cum vreți.
Mama nu avea vreme de noi ,lucra de dimineața până seara , de luni până duminică , detașată. Am rămas în grija bunicilor o vreme, m-am agățat de soră-mea mai mare ca să înțeleg ce se întâmplă în lumea asta. Am furat de la ea tot ce am putut.
Exista o discriminare evidentă, competiția din cadrul organizațiilor de pionieri era pierdută din start. Nu te promovau chiar dacă aveai rezultate excepționale , din moment ce figurai în evidențele lor ca aparținînd vreunei minorități religioase.
În vremurile acelea ,în orele de dirigenție se discutau , e drept sporadic, probleme de religie. Întrebări de genul, mergeti la biserică? De câte ori? Vă obligă părinții? Nu erau foarte comode.
Mi-amintesc că la un moment dat trebuia să dăm ca un fel de extemporal ,cu mai multe întrebări intruzive, unde întrebarea finală era Credeți în Dumnezeu?
Dirigentele, profesor de matematică, la întrebarea asta ne-a lăsat singuri în clasă spunînd că merge să fumeze o țigară.Am discutat între noi , ne preocupa faptul că nu știam care este scopul acestei întrebări , dacă e bine să răspundem într-un anumit fel sau nu…În final ne-am hotărât să scriem fiecare cum crede de cuviință. Apoi a venit dirigintele și ne-a luat lucrările.
La următoarea oră de dirigenție , dirigintele ne-a prezentat succint situația răspunsurilor date la întrebări și i-a ridicat în picioare pe cei care au mărturisit că cred în Dumnezeu, eram doi, eu și încă o colegă.Mă rog, alte repercursiuni nu au fost…
Revenind la orele de religie ce anume ar conține aceste ore? Am văzut că nu există o ideea clară despre programa acestei materii. Nu vorbim despre istoria unei religii, da? La biserica unde mergeam eu , se făceau cu copiii adevărate ore de religie , aveau un anumit conținut și participau doar cei care doreau să participe.
Eu îi înțeleg pe cei care predau că trebuie și ei să mănânce o pâine dar nu cu prețul ăsta.Poziția Curții Constituționale mi se pare corectă, iar președintele CNCD spunea că „inscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie – adica de catre stat – incalca dreptul la libertatea constiintei, dreptul parintilor sau al tutorelui legal de a asigura potrivit propriilor convingeri educatia copilului. Nicio persoana din Romania nu este obligata sa raspunda la o intrebare cu privire la apartenenta sa la un cult”.
Nu găsesc nici un argument serios cu privire la acest subiect care să mă facă să spun că religiei îi stă bine în școli. Dacă totuși îi facem loc, atunci să o facem respectîndu-ne unii pe alții.
„programa acestei materii…”
o experiență destul de dură.
eu, spre deosebire de tine, habar n-am avut de nimic legat de biserică sau credință, pînă pe la 25 de ani. ai mei nu mi-au spus nimic. nici bunicii, nimeni. eram pur și simplu o găină materialist-dialectică. 🙂
așa că nu știu dacă ar fi fost mai bine altfel. poate că da. am eu dubiile mele, întrebările mele…
de asta zic că-s îndoită. nu știu cum e mai bine pentru copii. e o balanță la mijloc, nu e o decizie simplă.
Îți amintești ce spuneam despre vecinătăți?
Uff, nu pot să dezvolt acum , scriu mai încolo.
Andreea, eu acum cred că ar fi fost mai bine altfel. Vin vremuri când materialismul dialectic nu-ți folosește la nimic, întrebări am ajuns și eu să-mi pun târziu, deși mitologie creștină știam, dar în spirit nu m-au prea pătruns, deși am încercat, cam după 40 de ani. Am încercat cel puțin să respect credința celorlalți, să admit că funcționează, ba chiar și să sper că poate, cine știe, aș putea și eu..Într-o vreme mă exasperau pupătorii de moaște, răbdarea și tenacitatea lor îmi părea tâmpă și primitivă. Apoi am început să-i invidiez un pic, toți păreau a avea necazuri cu carul, dar o speranță și o seninătate care-i făcea să reacă prin ele altfel decât cu spaimele și nevrozl mele. E mult mai ușor. Dar asta nu vine odată cu „programa acestei materii”. Nu la școală. Poți fi constrâns să înveți rugăciuni și vieți de sfinți, dar atât. Calea trebuie să fie alta, cred.
Scriu aiurea, nu văd bine ce scriu. Acum o oră, unchiul meu s-a dus. Mi se rupe inima.
ooooof, Angela…
😦
Odihnească-se în pace!
Degeaba m-am încăpățânat eu să cred în miracole și în diagnostice greșite. Chiar am crezut, în ciuda evidenței și a rațiunii.
Condoleante Angela…
Mulțumesc. E tare bine că vă am pe aici.
Imi pare rau, Angela…
și ce poezie ai pus tu în text…
Na, ce poezie as fi putut pune? 😦
…
Nu sint de acord cu religia in scoala. Daca se spune ca are rolul sa prezinte unele lucruri din care sa aleaga copilul singurel, atunci cred ca ar fi trebuit predat si budism, si islam, si hinduism.
Prin gimnaziu am avut citeva ore de religie. Eram prin clasa a 6-a parca. Un coleg era „crestin dupa Evanghelie” si nu participa la ore. Noi, timpiti, il faceam musulman si rideam de el, de parca „musulman” ar fi fost o insulta. Mi se pare ca ora asta, asa cum e conceputa acum, izoleaza in mod nejustificat unii copii. Cum ii explici lui Ionel ca prietenul lui de joaca, Gigel, nu participa la ora de religie?
Da, și asta. De aia zic că nu e locul ei în școală. Poți să-ți crești copilul în credință, poți să-l înveți acasă ce e de învățat, poți să-i alegi un duhovnic, dacă crezi că e necesar, să-i explice ce și cum, dacă nu te crezi destul de competent ca simplu creștin pravoslavnic, poți să-l duci la biserică de câte ori vrei, dacă-l vrei pătruns de cele sfinte. Dar la școală..e stupid. Dacă ni se pare normal că poate să caute pe goagăl păpădia și pe Herodot, găsește acolo și viețile sfinților, și rugăciuni, și de toate, nu-i nevoie de un popă-profesor, să-l afurisească dacă mă-sa n-a plătit cotizația la biserică și să-l îngrozească cu dracii și cu cazanele de smoală din iad. Doamne, iartă-mă.
Popii ar putea face cite ore de religie doresc duminica, in biserica. Prin alte parti exista astfel de scoli „de duminica”. Dar na, cum sa faca popa ceva pe gratis?
Cred cu tarie ca popii trebuie sa stea in biserica. M-am intrebat de multe ori ca, daca societatea noastra nu ar fi limitat popii la cladirea bisericii, am fi fost exact la fel ca aia din ISIS.
Iarasi, nimeni nu ridica problema: un copil sub 18 ani e minor sau nu? Daca un adult influenteaza un minor, e corupere de minori au ba? A fost acum un an si ceva un caz, o fata de la un liceu bun a fugit de acasa la o minastire, sa se calugareasca. Daca n-ar fi fost vorba de biserica, ci de un om obisnuit care o convingea pe aia sa fuga de la parinti, oare nu intra ala in puscarie?
E foarte, foarte periculos sa plantezi niste idei de astea in mintea unui copil. V-ati intrebat, de exemplu, de unde vine antisemitismul actual in Romania? Si apoi, nu sint atitea lucruri de studiat in scoala? Dans, muzica, poezie, fotografie…
Nu stiu cum sa ma impart intre urari, condoleante, religie si birdman. Nu ma impart. Ma conserv. Sunt varza si n-am nici timp. Doar semnez condica.
Uite ca n-a mai coborat iadul pe blog pentru comentariul ala. Aici e mult de spus si foarte important dar nu va intereseaza pe voi.
Despre religia in scoli am discutat cu o „doamna” nationalista pe pandoras. Am uitat cum o chema.
Am tras cu ochiul la niste stiri, vazui ca prin Mehedinti, doua eleve de clasa a patra au cazut in WC-ul scolii. Veceu de ala clasic, afara. Ce frumoasa-i tara mea!
în Mehedinți oricum e cel mai frumos… am fost și eu pe acolo… sărăcie mare.
Pina la urma, podeaua unui WC care se rupe nu tine de saracie, ci de delasare. Scoala aia are director, om de serviciu, profesori …
Nu-i mai pasă nimănui, de nimic. Probabil habar n-avea nimeni că se surpă buda. Din câte știu, se dau avize de funcționare pentru școli. Le-o fi fost scârbă inspectorilor să intre. Sau n-au dat aviz și asta e, mii de școli funcționează fără ele.
Ninge, nu pot să creeed. O să ningă în veci. S-o ia dracu de iarnă.
Uite domnule, arhitect si scriitor. Pe unde am mai vazut eu combinatia asta?
Fix imi bag pula in ceva si nu stiu in ce. Ceva cu aşchimetu, autocompectarea, rahat, ma fut in el wordpress.
și eu am vizitat județul ăla…
Cu rahatul nu e de glumit.
L-a lăsat omul pe cele mai înalte culmi.
http://www.huffingtonpost.com/2015/03/03/mt-everest-human-poop_n_6793406.html?ncid=fcbklnkushpmg00000063
acu’, ce vrei să facă oamenii, în pustia și vîjîiala aia…
și mai sînt și emoțiile.
Poate de la asta o să se tragă sfârșitul lumii. Bietul pământ! Poate ar gestiona el cumva cantitatea apocaliptică de rahat produs zilnic, dacă n-ar fi plin de E-uri.
pentru o arhitectă, îmi exprim bine în scris emoțili.
ca scriitoare, proiectez bude și scări cu o pricepere ieșită din comun.
Reiese că tot ce faci, faci bine. Asta e important.
sigur, sigur…
http://www.humanitas.ro/humanitas/facebook-fabrica-de-narcisism
Oh, oh, o clipă am crezut că-i despre Liiceanu, văzusem numai coada linkului.
M-am înfuriat pe noră-mea. N-am zis nimic, da’ am gândit. Și acuma-s roasă de remușcări. Cum scap de ele?
De citit!
De ce? Ce a făcut?
ooo, soacra și nora… nora și soacra… dansul vechi de cînd e lumea. 🙂
Eu m-am înțeles de minune cu toate soacrele pe care le-am avut.
Și ele mi-au ținut partea!
mda. numai că tu n-ai fost noră.
Nimic n-a făcut. E prea tânără, copil unic și destul de răsfățat, exact cum eram eu când m-am măritat. Și sărăcuța e și departe de mama și tata. Îs o vacă bătrână că m-am enervat. Au venit aseară aici, trebuia să ajungă azi devreme la Cluj să aștepte ea un curier de acasă, fiu-meu avea și el treabă, tata așișderea, trebuia să ajungă la Cluj să se întâlnească cu cineva (și tata n-a întârziat niciodată în 89 de ani..) și fetița nu putea fi clintită din fotoliu, să meargă să se îmbrace și să poată pleca. Îi era somn și la orice insistență zicea doar „imediat, mai stau două minute”, „imediat, mă uit un pic la știri”, „îhî, imediat, imediat, două minute”. Și mai abitir se ghemuia în fotoliu și se înfășura în păturică. Am rugat-o frumos, de vreo patru ori, să se pregătească, erau doi oameni cu treabă care așteptau după ea, plus interesul ei să ajungă la timp, și nimic. Chiar m-am supărat, mi se părea că nu-i pasă de nimeni și de nimic și că oricât încerc s-o conving, o doare fix în cot de noi. Acum mi-e ciudă că m-am supărat (ei nu i-am zis nimic), o să încerc să am răbdare să se coacă și să se responsabilizeze un pic.
Eu în locul tău aș fi vorbit cu fiul. Așa se obișnuiește să fie un bun mediator.
Păi staaai, că nu-i așa de simplu. Fiu-meu îi exact ca mă-sa, mămăligă care rar explodează, dar atunci împroașcă și arde. După care, imediat, se răcește, se pleoștește și o năpădește mucegaiul regretelor că a explodat și a opărit.Tocmai asta încercam să evit, că deja se umfla și pufăia ficiorul. De aia am încercat eu, cu duhul blândeții, în timp ce el vorbea la telefon și se nevroza că îl chemau urgent la datorie. Aia mai îmi lipsea, să-și iasă copilu din pepeni și să facă urât. Nu vreau să văd din astea sub nasul meu. Acasă la ei, îi privește. Adică nu chiar, că vreau să le fie bine și eu să stau cât mai deoparte. Dar ce văd, văd.
eu în locul tău o băteam.
cu făcălețul.
Nu pot pentru ca s-o bat, nu că nu mi-ar veni, da’ mă cuget că dacă aș avea o fată și ar fi departe și oamenii ar țipa la ea și s-ar purta urât mi s-ar rupe inima și m-aș duce s-o iau acasă. Mi-e dragă, e drăguță și cumsecade, poate că s-o drege, că nu de rea e așa. Pur și simplu nu se raportează nicicum la timp. Dacă ajunge undeva la timp, ajunge, dacă nu, nu. Nu e o problemă că cineva așteaptă sau că încurcă lumea. Așa e făcută ea. Poate că suntem noi țicniți cu punctualitatea și cu chestia că ceva „dacă trebe, trebe”. Eu cam așa am fost dintotdeauna, fiu-meu nu, a devenit așa cu vremea, după ce mi-a scos peri albi cu lălăiala când trebuia să plece undeva sau să facă ceva. Știe el bine. De aia, când se mânie pe ea din această cauză, doar mârâie printre dinți „karma”. Și eu dau din cap și rânjesc.
Andreea , înțeleg că ai un fecior mare. Înțeleg!
Angela, nu te mai năcăji. Unii oameni așa sunt făcuți , îi doare în bască. Poate că ei au dreptate!
Ei, Angela, nu puteai sa-l folosesti si tu pe Costelus pentru trezit nora?
…
Da, exact narcisism. Si renuntarea la intimitate. Aud ca la nu stiu ce liceu din Cluj vreo 200 de elevi vor avea nota scazuta la purtare pentru ca, intr-un grup de pe facebook, au luat niste poze de ale profesorilor si au scris mascari pe ele. Nu prea rele, dar totusi mascari. Ehe, cum vorbeam eu in liceu cu prietenii la adresa profesorilor… 🙂 Din pacate insa aia de la Cluj au facut-o in public, pentru ca orice postezi pe fb. este public. Cred ca multi nu realizeaza chestia asta.
Junghiule, ai avut multe?
…
Iuleu, clipul asta am vrut sa pun mai devreme.
No, om vedea. Încă n-o fost să nu fie cumva. Iaca îl priponiră și pe Dan Diaconescu. Cinci ani jumate, cu executare.
Hihi, ce veste buna, bravo Dane, esti tare, la multi ani (cu executare)!!! 🙂
fecior mare…
de cînd mă rog de el să înceapă activitatea…
Școlarii ăia de la Cluj mi s-au părut cam prostuți. Umor puțoistic și cam agramat. Zic asta pentru că ăla e un liceu de mari fițe și m-am mirat că-s așa sărăcuți cu duhul. Și dăscălimea a luat-o peste bot, că noi, ăștia dinafară habar n-aveam de ei, acuma știm de unul și de altul chestii dezagreabile. Dacă n-ar fi făcut atâta caz, n-ar fi răzbătut nimic din cloaca aia cu pretenții. Nu țin cu nimeni în povestea asta. A încasat-o fiecare parte pre limba ei.
Da, nu stiu ce-or fi gindit. Pe internet poti sa faci multe magarii, cu conditia sa treci printr-un lant de 10 proxiuri. 🙂
așa. feisbuc.
deci, io intru cu ciocolata și mă uit prin ogrăzile următoare: la junghiul, să admir ce opere de artă mai pune pe-acolo. la Morringain, să văd dacă mai trăiește. la Ana, dintr-un soi de curiozitate remanentă. plus încă vreo două-trei locuri unde mă mînă interese profesionale. ieri mă puse aghiuță să caut în burta feisbucului numele colegelor mele de birou, cu care mă cunosc în mod delicat, discret și decent de cîteva luni. ei bine, în 5 minute am aflat tot. cum le arată bărbații, copiii, ce gînduri, ce sentimente, ce preferințe au, unde-și fac concediile, ce mănîncă la prînz și ce le doare. numa’ ce poziții sexuale preferă n-am aflat. dar dacă mai caut…
mă simt de parcă aș fi dat buzna în budoarele oamenilor. oricît aș fi de femeie-pisică, scotocitoare și curioasă, nu mi-a plăcut. mi-a lăsat un gust amar.
Ei, nu-ti place transparenta?
Mie nu-mi place artificialul, faptul ca oamenii isi construiesc pe facebook o lume a lor, in care ei sint centrul. E tare, tare placut si adictiv sa ai intotdeauna dreptate. Si deseori ajung sa confunde lumea asta cu cealalta, aia reala. Sint foarte multi oameni care se informeaza de pe facebook, nu din ziare. Si astfel, vestile despre nu stiu ce masacru ajung sa fie inecate in sutele de update-uri de la prietenul Georgel care si-a facut dimineata o omleta si a simtit nevoia sa puna poza, sa-l vada toti.
Transparență, transparență. E bună ea acolo unde-i bună și unde are rost. Interesant e că oamenilor le place mai mult să fie văzuți decât să vadă. Și dacă vor să vadă ceva, vor să se vadă tot pe ei, în ochii altora. Altminteri nu pricep de ce ai simți nevoia să te arăți tuturor, tot timpul și în toate ipostazele. No, în fine, eu îs din altă vreme, numai tot încerc s-o înțeleg pe asta, să mă împac cu ea și să admit că e firesc ca lucrurile să se fi dezvoltat așa, cu dat fiind și deci. Cauze, efecte – m-o spălat complet pe creier dialectica, nu prea mai am leac. E evident că schimbările nu-s numai alea că o generație butonează sau touchscreenează chestii mai performante.
Poate nu s-a schimbat nimic, si oamenii au fost intotdeauna asa, le-a placut sa imparta cu altii si vestile, dar si nimicurile. In trecut era mai greu, scriai o scrisoare, o puneai la posta si ajungea peste citeva saptamini, dar acum a devenit instantaneu. S-ar putea sa fie singura deosebire. De la Cicero s-au pastrat pina in zilele noastre volume de scrisori, cite status-uri ar fi putut face din ele.
…
N-aveti pe acasa vreun careu necompletat de-al lui Colea Herescu? M-ati facut curios. Multam!
Oamenii da, așa au fost dintotdeauna. Numai că discreția era pe lista cu virtuți și acum s-a mutat pe aialaltă. O fi bine, n-o fi..Eu zic că tocmai fiindcă oamenii nu s-au schimbat, un pic de opacitate n-ar strica. Faimoasa transparență te face cam vulnerabil. O carapace, o cochilie, acolo, cât de cât te apără, nu tebuie să te lepezi de ea de tot, ca să fii liber. Liber să ce? Să fii țintă pentru „dujmani”? Spectacol pentru plebe? No, nu știu, habar n-am. E cum e și gata.
e o lună plină extraordinară azi. am rămas gură cască pe stradă, încărcată cu bagaje ca un măgar, ca să mă uit la ea. o bilă uriaşă, galbenă.
m-am gîndit că poate nu-s dreaptă. şi mie îmi place să mă exhib oareşcum. am spus lucruri mult mai grave pe aici decît am citit pe feisbucul colegelor mele. dar, în afară de cîteva persoane absolut de încredere, nimeni nu ştie că cea adevărată care umblă liberă pe stradă sînt eu – personajul ăsta virtual. n-am arătat nimănui din realitatea mea locul ăsta, niciunui om care n-ar fi ştiut oricum dinainte tot ce bălmăjesc eu aici.
Vestea bună e că a sosit prima pasăre călătoare!
M-am gândit și eu mai înainte la ce zici, când m-am apucat să mă leg de lipsa de transparență a unora. Îmi ziceam că asta fac și eu când povestesc aici tot ce-mi trece prin cap, ce mă roade sau bucură sau mi se întâmplă. Am pus un pic nasul în jos, după aia iar l-am ridicat, că m-am dumirit că nu-i același lucru. Precis nu e. Da’ nu stau acum să sap, că m-a apucat nu știu ce, de mă doare capul și cam tot. Iaca, v-am mai zis ceva personal, dar măcar nu mi-am pus o poză cu mine suferind, să mă recunoască lumea pe stradă, uite, asta-i Angela pe care a durut-o capul, stă la țară, are câine și pisică și bate câmpii toată ziua. Îi bat (pe câmpi) pentru voi și cu voi, restul lumii n-are treabă cu asta.
Ce comparatie, auzi, ca un magar. 🙂
Mie imi suna urit exhibare, i-as zice dorinta de comunicare. Sau frica de singuratate. Nu cred ca-i ceva rau.
Junghiule, la mine gistele s-au invatat sa stea peste iarna in oras. Inainte migrau, acum nu, gasesc de mincare probabil.
Acum mi-am amintit, să vă zic. Am auzit cum face vulpea! Într-o seară, când erau aici și copiii, afară cineva-ceva scotea niște sunete ciudate. De mâță în călduri nu erau, de câine melancolizat de lună, nici atât, pasăre de noapte nu putea fi, semăna cu ceva, dar nu ne dumiream ce o fi. Și era destul de straniu, nu-s eu tare nevricoasă la chestii din astea, dar ideea că acolo, în întuneric, ceva necunoscut scoate astfel de sunete mă cam…intriga (puțin zis). Apoi a tăcut și am uitat. Ieri-alaltăieri povesteam cu vecinul și cumva a venit vorba și l-am întrebat. A zis că-s vulpi. Așa aproape, vulpi de capul lor..și să le aud eu! Ha, îs foarte încântată, nici nu mă gândisem vreodată că vulpea se exprimă cumva și uite că mi-a fost dat să aud pe viu. Nu că-i fain?
Am crescut două vulpi, nu mi-au plăcut. Într-adevăr scot sunete mai ciudate.
Și la noi sunt gâște prin oraș!
De ce m-am găsit și eu să mă bucur! Că am auzit cum face vulpea. Nu v-am impresionat. Trebuia să vă zic că o fost inorog.
şi cum face? miau? ham? mu? cra? moor?
Ultimul inorog l-am devorat în studenție, hihi!
Nu miaună, are un soi de țipăt …
Uite așa: http://m.220.ro/animale/Cine-Stie-Cum-Face-Vulpea/Et3z1eGPOR/
No, somn ușor, dară!
Iote cu zvarle rolena pulu cu pisat si ciclu direct in soare:
„Femeile
nu sunt toate
din carne
apa
şi
sângele
lor
fug dimineaţa
din coajă
prin coapse de pere
şi-ajung
soare
în cireşe amare.”
La Londra sunt o multime de vulpi si veverite. Veveritele umbla ziua dupa alune si vulpile dupa veve decum se insereaza putin. M-au bagat in boale intr-o noapte fiindca nu stiam ce se aude. Credeam ca-i Satana insusi. Nu-s sperioase deloc. Intr-o seara am vazut intr-o statie de overground un homeless care statea de vorba cu o vulpe. Era trantita si ea la vreo trei metri mai incolo, si el ii zicea nu stiu ce. N-a fugit cand am trecut pe acolo. Unde stau, am lasat tigaia sa se raceasca afara pe trepte, si cand am iesit mai erau 30 de cm intre botul vulpii si tigaia mea. Is mai slabe si cocosate. Umbla ghebosate si putin triste. Vevele sunt de culoare gri si mai mici decat alea pe care le stiti voi. In alta parte unde am stat s-au pus schele in jurul casei, si era asa un rand de scanduri chiar sub geamul meu. Si vevele veneu si se uitau pe geam la mine.
Barbatilor,
le creste,
o capsuna
care
moare
peste
uscate
cirese amare.
Bai da ce poiet mai sunt!
La Londra sunt numai vreo trei case, care sunt trase la indigo si asezate una langa alta pe strazi inguste. Ca sa poata circula, autobuzele se inteleg intre ele la mica intelegere. Nu se poate aplica nici o alta regula de circulatie. Daca e liber si ai loc treci, daca nu astepti in capatul strazii.
Vreu sa scriu despre obraji scofalciti. Gata, am scris!
Despre jazz, rolena, ana, si ce-o mai fi: ” Aiureaza in sunetul lautei, se cred iscusiti ca David in instrumentele de muzica.” Amos 6. 5.
Amos nu-i vreun satelit comercial geostationar.
„Domnul a zis către Samuel: „Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege”.
2. Samuel a zis: „Cum să mă duc? Va auzi Saul şi mă va ucide”. Iar Domnul a zis: „Ia cu tine o juncă din cireadă şi zi: Am venit să aduc jertfă Domnului.
3. Şi cheamă pe Iesei şi pe fiii lui la jertfă, şi Eu îţi voi arăta ce să faci şi-Mi vei unge pe acela pe care îţi voi spune Eu”.
4. Şi a făcut Samuel aşa, cum i-a spus Domnul. Şi când a sosit el la Betleem, bătrânii poporului, tremurând, i-au ieşit în întâmpinare şi au zis: „Cu pace este venirea ta, văzătorule?”
5. Iar el a răspuns: „Cu pace. Am venit să aduc jertfă Domnului; sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine să aducem jertfă!” Şi a sfinţit pe Iesei şi pe fiii lui şi i-a chemat la jertfă.
6. Iar după ce au venit ei, văzând el pe Eliab, a zis: „De bună seamă, acesta este înaintea Domnului unsul Lui”.
7. Dar Domnul a zis către Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă”.
8. Apoi a chemat Iesei pe Aminadab şi l-a dus la Samuel, iar Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”.
9. După aceea a adus Iesei pe Şama, şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”.
10. Şi aşa a adus Iesei pe şapte din fiii săi, dar Samuel a zis către Iesei: „Pe nici unul din aceştia nu l-a ales Domnul!”
11. După aceea a zis Samuel către Iesei: „Oare toţi fiii tăi sunt aici?” Iar Iesei a răspuns: „Mai am unul mai mic. Acela paşte oile”. A zis Samuel: „Trimite să-l aducă, pentru că nu vom şedea să prânzim până nu vine acela”.
12. Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci Domnul a zis: „Scoală de-l unge, căci acesta este!”
13. Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea. Iar Samuel s-a sculat şi a plecat la Rama.
14. Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul.
15. Şi au zis slugile lui Saul: „Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură.
16. Să poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta şi să caute un om iscusit lâ cântarea din harpă, şi când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va linişti”.
17. Şi a răspuns Saul slugilor sale: „Căutaţi-mi un om care cântă bine şi mi-l aduceţi”.
18. Atunci unul din slujitorii lui a zis: „Iată eu am văzut la Iesei Betleemitul un fiu care ştie să cânte, om voinic şi războinic, priceput la vorbă şi bărbat chipeş şi Domnul este cu el”.
19. A trimis deci Saul vestitori la Iesei şi i-a spus: „Trimite la mine pe David, fiul tău cel de la turmă”.
20. Şi a luat Iesei un asin încărcat cu pâine şi un burduf cu vin şi un ied şi le-a trimis cu David, fiul său, la Saul.
21. Şi a venit David la Saul, s-a înfăţişat înaintea lui şi a plăcut acestuia foarte mult şi l-a făcut purtătorul său de arme.
22. După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: „Lasă pe David să slujească la mine, că a aflat el bunăvoinţă în ochii mei! ”
23. Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de la el.”
De aici nu se înțelege cât de priceput era David într-ale cântatului. În schimb se vede rolul covârșitor al Marelui Regizor .
au…
parcă-parcă aș scrie și eu o poezie…
Te rugăm!
Da, nu stiam cum fac vulpile.
E ciudat ca, dupa o viata traita intr-un oras zgomotos, sa auzi vulpile in fundul gradinii. 🙂
Iaca luna ta, Andree:
nu, nu, era mai galbenă…
Luna
ne-buna
(rotundă)
Ne-adoarme
gîndirea
plăpîndă
Ne leagănă
(doică)
ispitele
Ne-amestecă
(palidă)
sitele
Prin care
ne cernem
dorințele
Acoperind cu praf
fin ființele
(ne-vinovate)
ne-cunoscute
ne-maivăzute
Din care alegem
(flămînzi, se-nțelege)
părțile bune:
merele
strugurii, perele,
zmeura, murele, stelele.
Ai dreptate, ieri, cind am vazut luna, m-am gindit ca mi-i tare foame. 🙂
Io am dat pe fb peste motanu’ asta si tot intru sa-l vad.
mie mi-e somn.
mi-e somn încontinuu.
în metrou, la dus şi la întors.
la muncă, înainte şi după cafea.
acasă, între două adunări de fracţii şi trei oale cu mîncare.
mi-e somn cînd vorbesc şi cînd rîd.
cînd citesc şi cînd meditez
cînd merg şi cînd stau şi cînd mă ocup cu amorul.
cred că mi-e somn chiar şi cînd dorm.
Si mie mi-i somn deseori. Si foame. Si urit…
Nu’s daca intelusu-m-ati. Dupa o viata traita la tara, intr-un loc linistit, pe unde nici avioanele nu trec, am auzit vulpile in principala metropola a Europei, unde se calca lumea in piciore, masinile stau calare una peste alta, iar avioanele zboara mai multe decat ciorile de deasupra satului meu. Aici toate sunt pe dos. Abia acum, dupa un an ceva, mi s-a mai estompat perceptia de lume anapoda, antilume, pidosnicie, invers, curu-n sus, etc…
Si eu tanjesc dupa somn. Creierul meu doarme pe portiuni cu randul, fiindca n-am timp sa-l culc pe tot odata. Cel mai mult sta treaza partea aia care se ocupa de anatemabarton. Dar „linistea voi gusta-o intre scandurile” gorunu”lui”.
Uf, am pierdut un comentariu nu chiar scurt si aproape gata. Fuck off, ma culc.
O fi din cauza Anei Barton. 🙂
Am auzit ca se scrie in draci la pirnaie. Gigi Becali, de exemplu, a terminat doua carti. Ma si intreb ca, de ar fi trait Calinescu, ar fi inclus un capitol in „Istoria literaturii…” numit „Puscariasii”.
În privința vulpilor, eu am înțeles, cred, că lumea e anapoda, că toate-s pe dos. Asta pentru că Moșu aude vulpi care fojgăie în buricul unei mari metropole, dar și pentru că mie a ajuns să mi se pară fabulos ceea ce e banal în fundul grădinii, la țară. Nefirescul devenit firesc și viceversa. Trebuie să ne descurcăm cumva cu asta.
ninge…
Ninge și o să tot ningă. Și o să se tot aștearnă strat peste strat. Szabo neni, odihnească-se în pace, că mi-a fost tare dragă, zicea, când era zăpada mare și tot mai ningea, că e așa de mare zăpada, că și rața umblă aplecată pe sub cer.
Tare mi s-a urât. Parcă se tot îndepărtează primăvara.
nu poate să mai fie mult…
Tare scurtă a devenit primăvara. Iarna n-ar mai pleca, vara se grăbește, primăverii îi rămân doar câteva săptămâni.
Iarna in martie, dupa ce au rasarit multe flori. 😦
Azi e ziua lui David Gilmour.
De câte ori aud piesa asta mi-amintesc de o femeie pe care n-am văzut-o în viața mea. Pe măsură ce trece timpul o văd tot mai puțin clar.
Probabil îmi slăbește vederea!
http://www.allocine.fr/film/fichefilm_gen_cfilm=109847.html
am fost la teatru! 🙂
uitasem ce frumos poate fi la teatru!
🙂
La ce piesă?
http://www.teatrul-excelsior.ro/event/the-history-boys-povesti-cu-parfum-de-liceu-2/
am fost cu Teo. 🙂
cinefilizîndu-mă eu mai mult, în ultima vreme, am uitat emoţia aia specifică, a scenei. mirosul pudrei şi al prafului, aplauzele finale, catharsisul, carevasăzică…
Norocosi aia de stiu sa-si faca timp si se mai pot bucura de emotia teatrului. Altii joaca si ei intr-o piesa trista, pe scena vietii, dar nici macar nu-si dau seama de asta.
…
Am citit ca 50% dintre elevii de clasa a 8-a au picat simularea. Ce sa-i faci, e grele matematica si limba romana. Sa fi dat ei simulare la religie, ei, altfel stateau lucrurile. Ca sa nu fiu prea rau, recunosc ca n-as sti sa ma descurc pe la gramatica cu propozitiile predicative, subordonate, insubordonate si dracu-stie-de-care.
Si lucrurile nu-s asa de simple, sa spui „copiii nu invata” si gata. Copiii nu invata pentru ca o intreaga societate nu mai acorda valoare educatiei. Modelele de succes sint altele.
…
Oare cum ar fi sa ajunga Gigi Becali in manualele de literatura, ca na, e „scritor”?
…
Chiar, ce-au decis parintii responsabili de pe blog cu ora de religie?
…
O intrebare pentru expertii rebusisti: ce smecherii sint folosite la cuvintele de doua litere? Stiu ca multi intii le fac pe alea, eu … ciuciu. De exemplu: „Lopată… curată!” si a iesit LO. „Sunt de pripas!” si a iesit IP. „Una… şi alta!”, cu solutia OA.
Cu astea-ți bați tu capul? Bine faci! Uite, Lopată curată înseamnă lopată fără „pată”.LOPATA minus PATA. Rămâne LO. La “Una… şi alta!” ar putea fi și AA (un A și alt A), dar dacă substitui pe „una” cu O (O găleată, adică „una”), iese OA. La IP cred că e doar extragere de două litere din mijlocul cuvântului „pripas”.
Chiar acum am terminat de vazut birdman. Cred ca-i despre Adrian Nastase. Daca nu-i asa, sa-mi spuneti ca sa ma mai uit odata.
Deci cumva costelusule esti pe drumul cel bun, dar nu cred ca mai ai timp sa ajungi la destinatie. Ai prins si tu ca patratele de cuvinte incrucisate incep de la grupurile de doua litere. Mai e un pont, dictionarul, unde cuvintele sunt asezate in ordine. Bun, deci dupa ce vei putea sa faci intr-o ora un careu de Herescu, si dupa ce(dar vai, n-ai cum) ai sa citesti Academia Catavencu vreo cinci ani, aia care incep cam cu al doilea an al aparitiei, ei dupa astea, o sa ti se para si tie ca Ala Bala e un fel de cacamaca. Intre timp poti citi si Homer, Dostoevski, Alexandre Dumas, Alexis de Tocqueville, Arkadi&Boris Strugatki, anexe care iti mai pot largi putin orizontul de perceptie. Dar baza e ce ti-am spus. No, bafta, dar nu cred ca ai atata vointa.
Despre Nastasia pot sa spun ca ma surprinde, dar numai pe jumate. Adica eu cred ca ii lipseste jumatatea de AC.
Voiam sa mai zic ceva(de rau) de Ala Bala, dar imi lipseste un 0,01% din inspiratie, si acum mi se pare prea mare proportia asta.
Da, cam de pe la Pink Floyd incepe ceea ce conteaza.
Ii inteleg si pe aia care mananca mancaruri trasnite ca hrean cu yuzu, pot sa incerc, pot s-o fac pe snobul si sa zic ca-i delicios, dar eu tot sarmale, peste cu usturoi, pui cu smantana am sa mananc cu toata placerea.
De andreea nu ma iau. Ea chiar face poezie. Si nu ca sa se dea mare.
Si Gelu ar fi putut trece de la versificatie la poezie, dar cred ca n-a vrut el. Avea geniu, dar cred ca n-avea timp sa-l inhame. Si geniul se tologea lenes pe unde apuca si el saracul in loc sa traga la cvadriga lui de triumfator
😆 😆 😆
e despre adriaaan năstaaaseeee…
pe undeva ai tu dreptate.
mă uitam eu la film împreună cu Teo, pătrunşi mai mult sau mai puţin de tragismul acţiunii, şi spre final apare bărbatul meu, sosit de undeva, agitat, impulsiv, ca de obicei, priveşte încruntat la tv şi zice: ce-i asta? la ce vă uitaţi? cine-i rănitul ăsta? şi eu răspund: cum Dumnezeu să-ţi tragi un glonţ în cap şi să să nu mori??! şi el observă: păi năstase cum a făcut?!, deci, da, da, s-ar putea să fie despre năstase, un năstase mai uman, mai apropiat de noi, toţi, mai bun de luat în braţe şi consolat…
mor de rîs. 😆
Ia da, ma, un careu de Herescu, ca nu se gaseste pe nicaieri. Iar Catavencii au continuat – destul de bine, zic eu – vechea Academie.
…
Cind se extrag doua litere (fara alte indicii) se iau intotdeauna din mijlocul cuvintului?
iar facem rebusuri?
eu mînc o mascotă.
mascota reprezintă, pentru mine, esenţa prăjiturii.
Habar n-am ce-i mascota, dar mi-ai facut pofta.
Nu facem rebusuri, dar nu credeam sa dau peste oameni cu astfel de pasiuni. Multi considera rebusurile niste jocuri de cuvinte timpitele, si o pierdere de timp fara nici o valoare. Mi-am luat cu mine citeva reviste, am zis sa nu-mi uit limba… Prin liceu, in ore, rezolvam in draci.
A, unde esti, tu cu Ala Bala si Rolena nu-stiu-cum. Habar n-am cit de scriitoare o fi Ana, mie imi place de omul Ana, atit. Sigur, esti liber sa nu-ti placa, esti liber s-o critici, dar fara sa arunci cu rahat in ea.
Mor. 🙂
crema din interior trebuie să fie într-un anumit fel.
un pic aspră, amăruie, deloc leşinăcioasă. stafide multe, maroniu-întunecată, nu ciocolatiu deschis. unt, nu margarină. bombă calorică. dacă mănînci una şi n-ai mai mînca, nu a fost mascota aceea.
Da, interesanta reteta. 🙂 Nu auzisem de ele pina acum.
Si zi asa, ti-a placut la teatru?
Pai eu nu despre scriitoare vorbeam in primul rand, ci despre om. omul ana barton e cacamaca. Tocmai voiam sa mai demonstrez odata, dar cum am spus, m-a apucat dragoastea perfectului. Si nu pot sa fac acum un cacat perfect pe care sa-l pun intr-o prastie perfecta. N-am nici tinta perfecta si nici spectatorii perfecti.
Si care e miza, ca nu inteleg? Un om absolut banal zici tu ca e cacamaca. Bun, de ce nu poti uita chestia asta, de ce e atit de importanta? Crezi ca aici ii pasa cuiva de ceea ce zici sau de ce crezi tu despre Ana? In afara Evei, toti ceilalti o cunosc, si n-au nevoie sa le spuna altcineva ce si cum.
La inceput, un timp, te-ai inteles bine cu Ala Bala.
Mie imi plac doua chestii dulci. Unul e tortul de crant cu frisca si mere pe care il face nevasta-mea si sora-mea. Si celalat e profiterolul pe care-l gasesc aici la Budgens, un lant mai micut de magazine. E facut in Italia sau cel putin dupa licenta sau franciza italiana. Mai se gaseste si la ASDA o copie mai ieftina, dar nu e chiar perfect. Recent am vazut ca au bagat ceva si la LIDL, dar nu l-am incercat. Imi mai place si tiramisu, dar mai rar am gasit foarte bine facut, chiar si acolo unde alte prajituri sunt bune.
Nţ, nţ, nţ. Nu-i deloc cum zici. Dar chiar si asa, tot raman la hotararea de anu zice acum nimic din ce vreau sa zic. Am sa zic altadata, si foarte probabil in alta parte.
Ba e, dar te incapatinezi in obsesie: nimanui nu-i pasa de ce crezi tu. Si, de fapt, incrincenarea asta ti-a facut tie rau. Ca sa nu mai spun ca, daca ai fi cedat putin, v-ati fi impacat demult.
In fine, nu-i treaba mea ce faci.
eu cam ştiu ce vrei să zici. dar iau hotărîrea să nu spun nimănui ce ştiu. o să ţin totul în sinea mea.
o să… o să vină primăvara, o să se ducă zăpada şi important e că… l’important c’est la rose…
da, mi-a plăcut la teatru. stai comod în fotoliul pluşat şi cei de pe scenă strigă, şoptesc, plîng, tremură… mor. ei se joacă, tu ştii că ei se joacă, ei ştiu că tu ştii asta, şi tot aşa… dar pentru că ştii şi că poate să fie adevărat totul, accepţi paradigma. o accepţi şi intri în poveste fără ezitare. de asta e frumos.
l’important c’est le chat …
Nu e șuhaidă?
Tortul de cranț cu frișcă și mere îmi place și mie. Doar că sunt foarte pretențios la frișcă.
Și mie îmi place la teatru. Nu merg la toate spectacolele dar oricum mai des ca la film.Și îmi place să stau în rândurile din față , pe centru.
Îmi doresc să deschid o pasticerie&rosticerie.
eu, o rochițărie.
Ce pofta mi-ai facut cu mascotele alea, mi-as face si eu daca as gasi ceva timp. Si forme. http://www.delicatesa.ro/retete/prajitura-mascota-2577
…
Totdeauna mi s-au parut rochiile asa … ciudate. Nu-s mult mai practici pantalonii? Dar na, creaturi ciudate poarta haine ciudate. 🙂
BULA LIBRARULUI
Categoria ACESTE ENTITAI PE CARE NU LE PUTEM NUMI FEMEI:
„Săptămâna asta vine Ana Barton, iar luna martie o dedicăm femeilor” Alexandru Coman fortat de rolena s-o puie totusi in pomelnic si pe ala bala, pe blogul unde miroase a frustrare al rolenei.
La multi ani femeilor care vor citi azi aici!
Frumos cotoi! 🙂
…
La multi ani, cu drag!
„lar pentru ce se naşte omul nu ştiu. S-a născut şi s-a
născut. Se hrăneşte fiecare cum poate. Lasă să fim cu toţii sănătoşi, iar ei
lasă să crape… Adică cine suntem noi şi cine sunt ei? Nu mai înţeleg nimic.
Mie îmi este bine, lui Barbridge îi este rău. lui Barbridge îi e bine, lui
Ochelaristu’ îi e rău. lui Răguşitu’ îi e bine, e rău pentru toţi. Numai el.
tămpitul crede că poate să se strecoare la timp. Doamne, ce ciulama! Toată
viaţa rn-am războit cu cãpitanul Quarterblood. iar el toatã viaţa a fost în
război cu. Rãguşitu’ şi de la mine, idiotul. vroia un singur lucru. să nu mai fiu
stalker. Dar cum să nu mai fiu stalker când am de hrănit o familie? Să mă duc la slujbă? Da’ nu vreau să muncesc pentm nimeni. Mi-e silă de munca
voastră. Puteţi oare să înţelegeţi asta? Daca omul munceşte. o va face
întotdeauna pentru cineva. Este un sclav şi nimic altceva. iar eu întotdeauna am vrut sâ flu singur. ca să-I înfrunt pe toţi. cu apatia şi plictiseala lor… ,,
Bãu restul de coniac şi. cu toatã puterea. trânti, de pământ bidonaşul
gol. care. Iucind în soare, se rostogoli pe undeva şi Redrick uită imediat de el. Acum stătea acoperindu-şi ochii cu mâinile şi încerca să nu înţeleagă, nici să vorbească. dar măcar să vadă ceva. cam cum ar trebui să fie. însă din nou zàri numai mutre, mutre şi iar mutre… Verzişori. sticle. grămezi de cârpe care au fost cândva oameni. coloane de cifre… Ştia că tot ce vedea trebuia să dispară şi ar fi vn.|t să le şteargă, dar i se pàru că dacă toate astea vor dispărea. atunci nu va mai rămâne nimic – doar pământul neted şi gol. De neputinţă şi disperare. ar fi vrut din nou să se sprijine şi să-şi dea capul pe spate. dar se ridică. îşi scutura pantalonii de praf şi începu să coboare în carieră. Soarele dogorea. iar în faţa ochilor pluteau pete roşii. aerul tremura şi în această vibrare Globul părea că dansează pe loc. ca o geamandurå pe valuri. Redrick trecu pe lângă cupă şi, superstiţios, îşi ridică picioarele mai sus. ferindu-se să nu atingă petele negre, scufundându-se apoi în pământul prăfos. se tări prin toată cariera de-a curmezişul. spre Globul care dansa şi-I făcea cu ochiul. Era transpirat tot. se sufocase de căldură. în acelaşi timp trecându-I fiori de gheaţă, tremura ca dupa o beţie. iar printre dinţi li scârţâia praful cretos şi searbãd. Şi deja nici nu mai încerca să gândească. Repeta intruna, cu disperare, ca o rugăciune: „Sunt un animal. Vezi bine că sunt un animal. N-am cuvinte. nu m-a învăţat nimeni să folosesc cuvintele. nu ştiu să gândesc. Aceste tårături nu mi-au dat posibilitatea să învăţ şi să gândesc. Dar dacă eşti intr-adevar atât de putemic. de atotştiutor şi atotânţelegător… Descurcă-te singur! Uită-te în sufletul meu. ştiu că acolo găseşti ce-ţi trebuie. Trebuie să fie ceva! Doar nu mi-am vândut nimănui sufletul. niciodată! Este al meu, este omenesc! Nu se poate să vreau răull… Şi blestemat sã fie tot, că nimic nu pot să-ţi mai spun în afară de aceste cuvinte copilăreşti: Fericire pentru toţi, pe gratis şi hai să nu plece nimeni supăratl”
Arkadi Boris Strugatki – Picnic La Marginea Drumului – fragmentul final.
La mulți ani, doamnelor!
bună zîua! să trăiți toți fericiți 100 de ani!
voi sînteți niște bărbați drăgălași și politicoși, dar mie, 8 martie ăsta nu-mi spune niiiimicuța-nimicuța. 🙂
(mă rog, voi probabil visați frumos la esența feminității, că vă știu poieți)
da așa-s io, gică contra, v-ați obișnuit, cred.
adică de ce să fiu sărbătorită pentru că-s femeie? sau mamă. e ca și cum aș fi sărbătorită pentru că exist. mi se pare un nonsens.
în fine, alt prilej pentru băuturici, crăpelnițe, zambile înfipte sub nasul fericitelor și dat ochii peste cap.
🙂
hai că plec. știu că-s antipatică.
asa desfiintam toate sarbatorile drept nonsensuri. Ce sarbatoare? La munca!!
Costel-motanul a prins primul lui șoarece.
Sper sa nu treaca la pui si la gaini.
Eu nu am pui și găini, dar vecinul are și gardu-i simbolic, dar nu-l văd bine pe Costel dacă-l trece. Sunt acolo vreo doi cocoși cam cât condorii de Anzi.
Da, cucosi pe care ii fierbi o zi si zici ca maninci lemne.
Ei, s-a mai dus o duminica… A fost frumoasa?
Cucoșii ăia nu-s de mâncat, ci de contribuit la producerea mâncării. Dacă râvnești la coq au vin, îl faci din clapon.
Clapon ii spuneti la ginsac?
…
Imi place 8 Martie, nu stiu, unii spun ca e sarbatoare comunista, altii ca e feminista, altii – cine mai stie. E o sarbatoare si atit, e minunat daca ai cu cine s-o imparti. Si ideea de a sarbatori mama si femeia o gasesc tare frumoasa.
Clapon e cocoșul castrat. Eunucul galinaceu. N-am mâncat niciodată, îmi repugnă ideea de a mutila biata pasăre ca să obții o carne mai bună. Nu știu dacă se mai poartă chestia asta, o să mă documentez(pe goagăl, desigur).
http://www.revista-ferma.ro/articole-zootehnie/claponul-caviarul-pasarilor-domestice.html
Ha, nu stiam, chiar nu auzisem. Eu am mincat cucosi de aia care au fugit dupa gaini, au o carne de fier.
Andreea oare joaca fotbal? Iar Junghiul tre’ sa masoare niste paste, e putin necajit ca n-au aceeasi lungime: variaza cu pina la cinci milimetri. 🙂
Cinci milimetri e enorm. Pe aici, pe lângă Turda (am citit în ziar), niște vecini au avut niscai divergențe în legătură cu un gard. Unuia dintre ei, care a cumpărat o casă destul de recent, i s-a năzărit că gardul vecinilor îi ia lui din proprietate. Gardul fiind acolo de când lumea, delabrat de vechime. Naşu’ său fiind avocat, au înaintat acţiune. Şi judecătoria Turda a decis că pârâţii trebuie să-şi mute gardul, pe o lungime de 5(cinci) metri, cu…fii atent, 2,6 milimetri. Da, da. Doi virgulă şase MILIMETRI! şI să plătească cheltuieli de judecată de peste 7000 lei. Mă întreb dacă judecîtorul respectiv a văzut în viaţa lui un gard și dacă are habar de sistemul metric.
Pentru conformitate:
http://www.stiridecluj.ro/social/o-clujeanca-este-obligata-de-justitie-sa-isi-mute-gardul-cu-2-6-milimetri-si-la-plata-a-7-400-de-lei
Da, justitia tribala. In afara ghearelor DNA, judecatorii fac ce vor. La o adica se pisa pe tine.
Ma intreb daca ar putea masura cineva, pe teren, 2 milimetri. Doar cu laserul, presupun.
O. nu, justiția tribală presupun că se întemeia cât de cât pe bunul simț comun și pe cunoașterea nemijlocită a realității. Ăștia nici măcar simțul ridicolului nu-l mai au, necum ceea ce înseamnă, de fapt, să judeci o situație.
eu nu vreau, măi, să desființez nimic!
sărbătoriți-vă, bucurați-vă!
hop-țop!
garduri?
io sînt specialistă în garduri!
ia să vedem…
Sarbatoarea de miine e decisiva: 40 de pahare. 🙂
Justitie tribala inseamna ca e justitie pentru tribul judecatorilor si pentru cel al avocatilor. Nu faci parte din tribul ala? Nasol, muti gardul cu doi milimetri.
Dormiți, nu?
Pădurea din frumoasa adormită
„Ea doarme,-n prelungirea mea, alături, în încăperea alipită acesteia în care eu, elucubrînd*, încerc să (mi-)o evoc, – iar între noi, e un perete alb. Nu septul ăsta, însă, mi-o barează, nu el mi-o interzice şi sustrage, făcîndu-mi-o in(de)finit absentă, ci somnu-i, propriu-i somn fragil ca sticla, cu mult mai tare, totuşi, decît mine, face dintr-însa o grădină prohibită, constînd din, singur, acest măr indehiscent. La bunul plac al meu, cum doarme dusă, Ea e, nu mai puţin, imună, invulnerabilă prin abandonu-i însuşi, prin somnul în a cărui vagă, dar tutelară ectoplasmă îşi poate-ngădui, în fine, figuri şi gesturi insolite: să facă pluta, să înoate, să se adune ca un foetus, – ca, mai apoi, să se destindă alene şi să stea la plajă, într-un dècubit deopotrivă de inocent şi de lasciv. Ea e, de fapt, un hipogeu, o teosofică Agartha sau, numai, Peştera lui Platon: un cinematograf submers, în care filmul ce rulează e-al propriilor ei fantasme. Căci pe lăuntricu-i ecran, pe contrapagina obscură a pleoapelor pecetluite, entopticele luciole, fosfenele, ce par să fie, după Bergson, „l’étoffe des rêves”: un preoniric stroboscop, îşi vor fi dus la bun sfîrşit interimatul hipnagogic, – iar Ea,-nde sinea ei, visează… Dacă, acum, i-aş trece pragul (în vîrful degetelor, ca pisica): abuz benign faţă de-acela al becului uitat aprins, mă tem că un surîs extatic, surîsu-i datorat, pesemne, viziunii celei mai radioase şi/sau Nirvanei regăsite, dulceţei păcii prenatale (ori, baremi, bunei estezii), ar părăsi-o fără urmă, iar măştii budice,-ntr-acestea, i s-ar substitui aceea de expulzat din Paradis). – E, oare, drept ca eu, în preajmă-i, pe coasta somnurilor ei, să fiu un biet naufragiat, un extraneu şi un profan, ce nu ia parte nici la gala, care petrece-se, aiurea, mirifică şi strict secretă, nici la sabatul coşmaresc, de care aş putea s-o mîntui prin simpla minimă rotire a marelui caleidoscop ce este, şi nu este, Ea… Şi să mai spun(em), cu Breton, – „C’est quand elle dort, qu’elle m’appartient vraiment“?!
„C’est quand elle dort, qu’elle m’appartient vraiment…“/ „Cînd doarme e, într-adevăr, a mea…” Căci, dincolo de orice gelozie, oniroidogenă şi absurdă, dormindu-ţi lîngă,-n timp ce o veghezi, ea ţi se-ncredinţează pe de-a-ntregul, capitulînd, aş zice, necondiţionat. Mai mult decît atunci cînd este trează, încrederea-i în tine e deplină, – ca a, de pildă, acrobatei la trapez, cînd se aruncă-n golul insondabil, la capătul căruia e, totuşi, aşteptată de mîinile, cu-ncheieturi solide, cuprinzînd glezna,-n zbor a alor ei. La circ, numai acolo, ea se-aruncă, la propriu,-n braţele bărbatului iubit. La circ, – şi-n somnu-i limitrof treziei tale. Poate că ea se şi visează trapezistă, lăsîndu-se să cadă-n gol, cu gîndul că, la capăt, va fi prinsă, – de-aceea, cînd căderea-i din înalt, din cerul circului, pare a fi ireversibilă, tresare. Atunci, cînd „cade” ea, se cade să-i fii neîndoiosul sprijin. – Ia-i mîna într-a ta şi strînge-o-n treacăt, mîngîie-i-o fără să o trezeşti din vis, inducîndu-i stenica senzaţie că este, iată, pe mîini bune. Că este a cuiva; că aparţine. Că e a mea, „qu’elle m’appartient vraiment“. Nu, însă, ca ignobilă posesie, ca apropriere, dar ca apropiere. – Atunci cînd doarme mi-este ea cel mai aproape, tot mai aproape, tot mai proximă, mai lîngă, aproapele-mi de semn contrar, – pînă cînd pleoapele-mi, clipind cu greu şi tot mai rar, apele somnului mi le închid şi mie…
–––––––––––––
* În sens, aici, etimologic, – ca şi, cîteva zeci de rînduri după, termenul profan.”
Ia, Junghiule, o ilustratie pentru fragmentul cu care ne-ai incintat:
(sursa: http://www.magnumphotos.com/Catalogue/Henri-Cartier-Bresson/1975/ROMANIA-1975-NN141016.html)
Mosule, multumim!
Cu cine m-am intilnit azi:
Cu o mașină roșie?
Pacat ca n-am o camera cu blitz bun…
hm. iar te-a apucat bîzdîcul.
Pe unul îl tot apucă, ăluilalt nu-i mai trece,
mie mi-ar fi frică să am alături un bărbat cu astfel de gînduri.
somnul este tărîmul dintre viață și moarte.
dacă îi dă prin cap să mă omoare? 👿
C’est quand elle est morte, qu’elle m’appartient vraiment…
no, no, nu-i în regulă.
poeților! 🙂
Brrr..îmi amintesc de cântecul ăsta tanatofil. Măcar tipul din clip era oleacă mai blând decât Rîmaru. Și mai pătruns de simț estetic. Totuși, brrr.
Ei, daca scociorim prin sufletul omului, cine stie peste ce ginduri dam…
da, da, mai bine nu scociorîm.
mai bine ne dăm cu sania, la suprafață.
Nu ne mai dam cu sania, ca a trecut iarna. Scociorim, dar privim cu oaresce rezerva ce gasim, ca si in bostanul propriu se gasesc multe … minuni.
Junghiule, m-am apucat sa citesc citatul tau, si pe la1/3 din el m-a pocnit un gand: ia stai fraiere, de unde stii tu ca el la randul lui a citit citatul tau? daca pe toti ceilalti ii doare in trisca de borisul tau? Asa ca te rog sa-mi spui daca ai citit, si cat ai citit, fiindca aghiuta din gand n-o sa-mi dea voie sa mai citesc ce scriu cei care nu ma citesc pe mine, cand e vorba de scrisori mai lungi si mai greu de digerat. Gollum e mai al dracului decat Smeagol.
Sunt profund revoltat in suflet de cazul povestit de Nastasia. Ce-i de facut? fiindca eu consider asta ceva intolerabil. Cum poti ca om pasnic si sarac sa lupti cu asemenea marsavii? Voi ce credeti, in astfel de cazuri, daca ai putea sa le rupi gatul la toti tampitii aia ar fi moral? Voi ati face-o? Eu, da, daca as sti ca pot s-o fac fara sa ma prinda. Si fara sa ma prinda asta e din cauza celor care depind de mine acum. Ca daca n-ar fi legaturile astea (pe care si mizeaza escrocii) n-as mai sta vreo secunda pe ganduri.
Închipuie-ți că mă scol noaptea ca să citesc ce așezi tu pe pagină.Mă trezesc pe la 4 și primul lucru pe care-l fac e să intru pe pagină. Dacă ai scris îmi rămâne 1/3 din dimineață să mă gândesc la ce spui tu pe-aici. Iar în zilele în care nu spui nimic e ca și cum aș fi dat noaptea la copcă fără succes.
Te rog să citești și celelalte două treimi!
Greu de digerat cazurile astea. E evident faptul că soluția propusă de tine este una extremă. La care visam și eu când eram singur și-mi clocotea sângele prin vene. Mai apoi ești obligat să-ți suprimi revolta. E bine și nu e bine. Mai sunt și alte soluții.
Moșu’ și junghiul…
Sau așa?
😆
eu îi văd totuși mai clasici un pic, mai solemni…
M-a apucat dorul de Kusturica și mai ales de Goran Bregovic. Tare îndrăgostită am fost de Goran, cam din 1998 până prin 2001..apoi mi-a trecut, cum trec îndrăgostelile mele arzătoare (focurile de paie, cum am mai zis, vâlvătaie mare, aprigă și scurtă). Dar acum, un țoi sau două de sânge balcanic, cât oi fi având, s-a încălzit un pic. Uitasem.
Noroc ca limba romana nu are cuvinte lungi (asa cum are germana), altfel ar citi unii o treime dintr-un cuvint o data. 🙂
Mai veselie…
am văzut filmul împreună cu Sabina, cînd am fost, ca bubulinele, singure în vacanţă la Sinaia. 🙂
Da, sint sanse sa-ti ramina in cap o asa melodie. Poate ar fi de preferat sa retii astfel de lucruri, nu din celelalte …
…
Ia uitati, o lista cu idei, pentru cei care aveti copii mici:
http://www.telegraph.co.uk/news/earth/earthnews/9201607/National-Trust-50-things-to-do-before-you-are-12.html
The 50 Things to Do Before you’re 11 ¾
1.Climb a tree
2.Roll down a really big hill
3.Camp out in the wild
20.Make a mud slide
30.Feed a bird from your hand
40.Go on a nature walk at night
Am probat profiterolul de la LIDL. E execrabil.
Andreea, cand iti mai vine, mai scrie-ne poezii. Mie se intampla sa-mi placa. Daca mai ai pe undeva dosite, scoate-le de sub obroc ca sa ne lumineze si pe noi.
Sper sa nu fi gresit cu „noi”.
Junghiule, cel mai misto e cand se simte omul liber sa zica orice simte el ca vrea sa zica. De acolo diferiti alti oameni pot alege partile care-i incanta pe ei. Eu nu sunt liber aici, de aceea uneori nu zic nimic. Alteori n-am timp, iar alte ori sunt extenuat. Pentru mai multe motive mi-e dor de vremurile de altadata.
Asa-ti mai place sa te victimizezi… Atit timp cit vorbesti normal, esti liber. Hai ca m-am saturat de discutia asta de gradinita, stii prea bine ce vreau sa spun, stii prea bine ce se poate spune si ce nu.
Am citit si celelalte doua parti. Cred ca esti mai tanar decat mine. Sau ai o nevasta(partenera) tanara. Sau cel putin esti indragostit. Eu pur si simplu sunt. Fara complemente sau nume predicative.
Mai am o fantasma din copilarie de cand eram pionier. Imi imaginam un aparat capabil sa te faca sa traiesti un pic viata altuia. As fi vrut sa vad si cum se simt altii, dar de multe as fi vrut sa le dau altora trairea mea. As fi fost curios sa vada daca cineva dupa ce a intrat in pielea mea ar fost incantat sa ramana in ea. As fi fost super incantat sa nu mai vrea sa fie el, ci sa fie ca mine. Zic asta, deoarece as vrea sa fiu 5 min junghiul.
Si crestini zic despre Biblie, dar mai ales musulmanii despre Coran ca din doua, trei cuvinte din acele carti poti dezvolta si scoate puzderie de idei si invataturi. Tot asa, onoratul public poate sa inteleaga milioanele de idei cuprinse in urmatoarea propozitie dezvoltata: Costelus, dute-n pula mea!
Erata: „as fi fost curios sa vad”
Cred ca ma simt mai in lumea mea in al doilea clip. In primul e vorba despre lucruri mari. Nu „puteti sa ma-ntrebati ce vrei baiete, in lucrurile mari de ce te bagi…”, fiindca n-au depins alea niciodata de mine.
Kusturicizarea accentuata da direct in Las Fierbinti.
S-ar putea sa nu-ti convina ce va intelege publicul, ca eu nu ti-am facut nimic. Nu m-am straduit sa demonstrez ca ti se potriveste eticheta pe care ti-au lipit-o unele persoane, si nici n-am urmarit sa scot ce-i mai rau din oameni. Vad ca scoti tu singur. 😦
Am esti de-a dreptul scarba!
😀
Ce m-as duce si eu la teatru! Imi lipseste… Sau/si la opera… Dar gandul ca vad o piesa pe gemana imi taie tot cheful.. Nici la cinema nu merg cu drag… Imagineaza-ti-l pe Brad Pitt vorbind germana, sau pe Al Pacino.. sau pe oricare altul… E horror!! Insa pentru fiecare actor exista si un traducator neamt, al carui job asta e, pentru care e platit… daca ar fi sa nu mai titreze filmele presupun ca ar ramane destui fara job..
Sunt in concediu saptamana asta!! Yeeey… dorm pana la 11-12 si ma culc la 3! Trai pe vatrai, intre aceste intervale frec duda, sau motanul, sau barbatul… ah doamne ce bine e sa fi pierde vara!
Mai am putin si-ntreb daca-s muietzi posmagii….
Cel mai bun desert e crema aia pe post de glazura pentru brownies: zahar, cacao si unt…
Ei, ma bucur ca ai mai luat si tu o pauza. 🙂
Moșule, Cătălin pe mine e supărat. cred că l-am enervat rău cu un mail și pentru că nu mă poate bate pe mine, se ia de tine. 🙂
altfel, nici un loc nu-i mai bun decît altul, nici un timp mai blînd ca altul. sînt doar altfel…
vreau și eu aparatul ăla. nu din pionierat, de vreo 5 ani încoace. să-mi spui dacă îl găsești pe undeva.
deseori m-am păcălit crezînd că scrisul îl poate înlocui.
Fiecare crede ca-i mai bine in pielea altcuiva… Din exterior toti par veseli, frumosi, senini, de invidiat.
Eu nu cred așa. Sunt o mulțime de oameni în pielea cărora n-aș vrea să fiu. Asta nu mă împiedică să-mi plâng de milă. Fiecare cu relele lui și eu cu ale mele. De ce le-aș cântări, evalua, compara? Că tot nu dispar. Sau mai dispar, dar de la sine, de capul lor. Vin, trec.
Motan m-aş fi dorit să fiu …
Tot am ascultat ieri de mai multe ori melodia pusa de Andreea, aia cu cuvintul acela luuung.
Sa va arat si eu ceva:
foarte greu, dar nu imposibil.
mă gîndesc că m-o lovi şi pe mine revelaţia respectivă… vreodată… dacă nu mor pînă atunci.
Care revelatie, ca nu stiu cui i-ai raspuns.
bila. întregul. rostogolirea.
Eu eram sigur ca esti biluta. Una ochioasa. De cite ori nu ma gindeam „of, de-as putea fi macar a zecea parte din Andreea”…
Io nu-ș ce să zic despre rostogolire. Dacă ești bilă, trebuie cel puțin un bobârnac ca să pornești, cine ți-l dă? Sau un drum cât de cât coborâtor. Ș-apoi, unde ajungi? Că orice mușuroi, gropiță sau pietricică îți poate devia traseul, de te miri unde te rostogolești. Dacă ești colțuros, e mai greu, dar te mai înfigi, te mai proptești, mai poți să stai să cugeți încotro s-o iei. Eu nu vreau să fiu bilă.
te-am păcălit. 🙂 asta bineînţeles dacă nu cumva insinuezi că ar trebui să dau cîteva kile jos. ceea ce nu e departe de adevăr.
…
bila nu are nevoie de cineva sau de ceva din exterior, ca să fie fericită. bila nu e botoasă niciodată. bila nu pretinde, bila nu reproşează. bila nu suferă. a nu se înţelege de aici că bila îşi este suficientă sieşi, în turnul ei de fildeş. nu. pur şi simplu e împăcată cu ea şi cu lumea.
Ei, Doamne fereste, cum sa insinuez chestii legate de kilograme? 😦
Nu stiu daca m-ai pacalit. Eu te cam admiram de multisor, chiar si in perioada cind treceam destul de rar pe pistol si spuneam 2-3 vorbulite…
Chiar dacă încasează vreun șut și se rostogolește până-n zid și de acolo ricoșează-n urzici sau în vreo băltoacă? Dacă ziceți voi..mă mai gândesc, da’ tot nu cred că vreau să fiu bilă. Poate-s incapabilă să fiu bilă și caut nod în papura îmbilării (sau bilizării sau cum i-o zice). Poate ca să fii bilă trebuie să te naști așa, că altfel, oricât te-ai rotunji, nu ești decât o colțuroșenie tocită, o făcătură care încearcă să fie bilă, dar nu e.
Ei, exista si riscul urzicilor, dar important e sa te rostogolesti, nu sa stai pe loc. Statul pe loc e mai dureros decit urzicile ocazionale. Si sigur ca nu poti fi o bila perfecta, poate e de dorit o urma de coltisor acolo, sa te mai poti infinge uneori in cite vreo piatra.
😦
nu mai spune trăznaia asta cu admiraţia. mi-e inconfortabilă. n-ai de ce să vrei să fii eu, nu e nici un gheşeft, nu pentru că n-ar fi destule lucruri în viaţa mea pentru care să fiu recunoscătoare (şi mulţumită, deci), ci pentru că n-am învăţat deloc cum să le ignor pe celelalte (nici vocile piticilor gică-contra din cap) sau măcar să le reduc influenţa negativă. dimpotrivă.
deci, tu ce vrei? ce se vede de la distanţă, pastelat, romanţat, sau ce e de fapt?
Nu mai spun, scuze.
Ei, nu mi-am inchipuit niciodata ca cineva e perfect bila, tre’ sa mai fie si colturi, si adincituri.
Ori ești bilă-bilă, ori nu ești. Nu merge cu compromisuri, colțuri și adâncituri.
V-ați rostogolit care-ncotro..Bilelor care sunteți voi bile!
Oamenii se rostogolesc si se tocesc, timpul se rostogoleste…
eu chiar m-am rostogolit pe un deal. am fost în delegaţie. interes de serviciu, deplasare, cum s-o numi. şoferul cel nou conduce cam imprudent. am ţipat de trei ori. 🙂
Eu m-am rostogolit odata pe un deal. Am pus in congelator un lighean cu apa si l-am lasat sa inghete. Dupa aia e simplu: se ia blocul de gheata in brate, se merge pe un deal cit mai abrupt si cu iarba, si iti dai drumul la vale.
…
Nu-i inteleg pe cei care conduc imprudent, dar deloc. Daca iti place viteza, n-ai decit sa te duci pe circuit, sa-ti demonstrezi acolo talentele.
…
Stiti ca a fost un accident de elicopter la Constanta, acum ceva timp. Am auzit ca explicatia pentru faptul ca pilotul zbura aproape de apa e simpla: voia sa faca valuri cu elicea, sa impresioneze femeile pe care le transporta. Da, asa se comporta un pilot profesionist, cu experienta. Din pacate si cu mintea in pantaloni.
🙂
nu prea am priceput figura cu ligheanul. pare periculoasă.
…
da, a avut trei încercări de depăşire din alea fioroase şi nereuşite, trebuind apoi să revină pe bandă (pentru că venea un bolid din faţă) şi avînd nevoie de bunăvoinţa şoferului din spate care trebuia să încetinească şi să îi facă loc.
dar lui nu i s-au părut imprudenţe.
Explicația o fi ea simplă, dar suntem siguri că aia e? De unde știm noi că exact asta voia să facă pilotul? Poate că explicația asta simplă a dat-o un expert cu mintea-n pantaloni.
Asa-i, nu putem fi siguri. Totusi, la citi inconstienti vezi pe sosele, nu ma surprinde deloc explicatia aceea.
…
Dat la vale cu un cub de gheata in brate. Sau, ma rog, incepi tinind gheata in brate. Ori sub fund. Cum poti.
Da, am gresit cu valurile, stirea apare doar pe tabloide si alte dubiosenii din astea. Mea culpuţa.
…
Mareane, unde este tu Mareane? 🙂 Te stringe catusele, i-ti face cu ochiu guzanu’ din arest?
Ca am uitat, Udrea e cu sutien sau fara?
Mai traiesc, mai traiesc, Andreea 😀 mai mult, ma amuza activismul de Facebook, ca tot fu opt martie. Nu stiu, sunt eu defecta, nu prea mai vreau sa fiu activista pentru nimic. Nici macar la faza asta cu orele de religie nu (prea) mi-am mai batut capul. Si da, am devenit cumplit de asociala 🙂
O, ce surpriza, ce mai faci?
…
Nu prea am avut timp azi, am citit un articol care m-a intors pe dos, de astea…
…
Activistii de facebook sint niste oameni care se plictisesc si pozeaza in diverse ipostaze. Li s-a parut ca suna cool „activist”? Nici o problema, sint si ei activisti.
ei! 🙂
Morringain!
exact asta simțeam și eu, frunzărind feisbucul.
nu m-aș mai apuca să susțin cauze nici să mă pici cu ceară.
🙂
Oare și eu sunt activist de Facebook ?
tu ești artist.
a scris un domn un articol despre binefacerile feisbucului.
http://www.contributors.ro/editorial/virtutile-facebook/
are dreptate, cum să nu!
dar pe mine tot nu m-a convins. 👿 eu sînt mai rea ca Dinescu.
în altă ordine de idei, azi am făcut prima mea boacănă la noul loc de muncă. sînt stresată, stresată, stresată. deci, e culmea!, dar e ceva în legătură cu o scară. cu niște trepte. nu vă povestesc, dar m-am făcut de rîs în ultimul hal. îmi vine să intru într-un dulap și să nu mai ies de acolo trei săptămîni. la noapte o să am coșmaruri cu trepte care vin grămadă peste mine. cu dirigintele de șantier privindu-mă chiorîș, cu directorul tehnic uitîndu-se la mine de sus, mustăcind ironic. ah! mor.
o să treacă, știu.
Pai hai, la destressare!
Nu te-ai facut de nici un ris, cel care nu face nimic intr-adevar nu greseste. Restul …
le-am simțit… așaaaaa, superioritatea masculină. tu-femeie. noi-bărbați. tu-Gîgă. noi-pricepuți. tehnici. vigilenți.
Am un prieten tâmplar. Omul a terminat Universitatea dar a preferat să lucreze lemnul. Și mie îmi place să lucrez lemnul , piatra, fierul…
Într-o vreme stăteam pe lângă el și-l ajutam.
Am lucrat împreună la o scară la un moment dat pe care a proiectat-o el. Greu! Și nu din cauza formulii Blondel.
E obiectul cel mai complex dintr-o casă pe care trebuie să-l proiectezi, zic eu în ignoranța mea. Câte scări am văzut eu care arată ca naiba?! Și nu se potrivesc cu spațiul interior.
Mi se pare că oamenii construiesc casa, apoi își amintesc că au nevoie de scară, apoi își aleg una care arată frumos, o așează ocolo și gata. Îh!
Nu te necăjivAndreea, te rugăm!
Mâine e sâmbătă și avem program administrativ. Apoi jucăm fotbal.
Echipa fetei mele a pierdut ieri cu 3-0 , o bag în cantonament. 😦
ce e aia program administrativ?
Da-i dracu, problema e la ei. Tot avansul omenirii s-a datorat greselilor. Daca nu am fi avut curajul sa gresim, am fi stat si acum in pesteri fericiti.
Noi, ca societate, sintem prea intoleranti cu greselile. Ai gresit, important e sa recunosti si sa nu te incapatinezi aiurea, si asta e, ai sa mai gresesti de nenumarate ori in viitor.
Imi pare rau ca n-am timp sa zic mai multe, imi dau seama ca esti morcoveata. 😦
Uneori noi bărbații avem nevoie de tratament pentru genul acesta de reacții.
Am făcut o dată pană pe autostradă , între Arad și Timișoara.
Un obiect tăios pe asfalt care mi-a tăiat efectiv cauciucul . Noroc că nu aveam viteză. După mine alte două mașini au făcut pană.
Eram pe banda de avarie la vreo 200 de metri unii de alții.
Mă dau jos. Evaluez daunele. Nu cred că mai poate fi salvat cauciucul.
Stai! Unde mi-i roata de rezervă?
Am un Chevrolet Orlando de culoarea antracitului.
Odinioară când aveam biată Dacia știam să repar tot la ea.La mașina asta nu mi-am pus niciodată problema că aș putea avea pană.
Acum nu-mi rezulta să fi văzut o roată de rezervă pe undeva
Mă învârt, caut. Nimic!
La următoarea mașină , un Golf o domniță muncea de zor și cu spor să-și schimbe roata de rezervă.
Mi-am luat inima în dinți și m-am dus la ea. Am salutat-o politicos și am rugat-o să mă ajute să-mi fac și eu pana.
A venit și în doi timpi și trei mișcări mi-a scos din cotloane uneltele cu care teoretic ar fi trebuit să-mi rezolv pana , niște lucruri ciudate S-a uitat atentă la cauciucul spart și mi-a dat un diagnostic foarte clar . Pana nu mai poate fi făcută apoi mi-a dat un număr de telefon, am sunat la tractări să vină să mă recupereze. Apoi ea și-a văzut de treabă.
Într-un târziu m-am dezmeticit și -în așteptarea mașinii de intervenție-am întrebat-o dacă îi pot fi de folos cumva.
M-a privit într-un fel , dar m-a refuzat politicos. A terminat repede și a plecat val-vârtej.
Poate că era vreun mecanic auto, că prea se pricepea la toate.
I made 5,127 prototypes of my vacuum before I got it right. There were 5,126 failures. But I learned from each one. That’s how I came up with a solution. So I don’t mind failure. I’ve always thought that schoolchildren should be marked by the number of failures they’ve had. The child who tries strange things and experiences lots of failures to get there is probably more creative.
James Dyson
ei, sînteți voi binevoitori și galanți, ca de obicei… 🙂
junghiule, nu eram eu femeia aceea. eu mă așezam pe marginea drumului și începeam să plîng cu sughițuri. 🙂
Curățenie , spălat rufe, cumpărături , mici reparații.
Nimic nu mă tulbură mai mult decât o femeie care plânge.
🙂
păi nu trebuie să fii tulburat. trebuie să pui mîna și să rezolvi situația.
acu-l aștept pe Teo, că s-a dus aici:
http://www.iabilet.ro/bilete-concert-mircea-baniciu-band-22611
mna, dacă a vrut el…
Mă tem că nu sunt eu bărbatul acela. Mai degrabă mă așez lângă cea care plânge și încerc s-o liniștesc. Soluțiile să le găsească specialiștii, treaba să o facă cine se pricepe.
O seară liniștită în continuare și somn ușor!
specialiștii, auzi…
🙂
noapte bună.
am venit si-am si fugit, numai bine incat sa pierd toata discutia 😀
Andreea, citind comentariile uneori furibunde ale unora stau si ma gandesc ca daca nu ma grabesc sa le dau dreptate o sa ma apuce cumva cineva la admonestat ca-s dusman al clasei muncitoare. Si asa azi in viata reala n-am ras destul de tare la gluma unui nene ce-mi povestea ce alcoolic era Sibelius si s-a dus jignit juma de metru mai incolo cu absolut aceeasi poveste, de parca cine era la distanta aia nu auzise de prima data 😀 Asta e, urmatoare chestie pe care o sa o auziti de la mine e ca mi-am gasit un munte pustiu si mi-am facut o cocioaba acolo.
Catalin, sunt bine, cateodata prea obosita sa mai fac altceva in afara de a sforai pe la vreun film. In rest, cum le stii si de pe Facebook 🙂
Bună dimineața !
A fly and a flea in a flue
Were imprisoned, so what could they do?
Said the fly, «Let us flee!»
«Let us fly!» said the flea.
So they flew through a flaw in the flue” (Carolyn Wells).
care ești, Moșule? cred că cel din dreapta…
Sibelius era alcoolic?
și apoi, Internet poți avea și pe vîrful muntelui…
Io nu văd niciun motiv pentru care ai putea să nu fii de acord cu parteneriatul civil pentru persoanele de același sex. Mi se pare rezonabil. De ce se oripilează lumea „bună”?
pentru că mutarea graniței înseamnă graniță mobilă, de acum înainte. dacă admiți asta, există vreun motiv logic pentru care să nu admiți parteneriat civil pentru două femei plus un bărbat? sau viceversa. sau 15 femei și 1 bărbați. sau 15 bărbați și o femeie.
drept să spun, la cît de ciudate îmi par mie uneori normele morale milenar împămîntenite, nu m-aș scandaliza la nici una din variantele de mai sus.
dar cred că asta e problema principală:
dacă începi, unde te oprești?
dacă începi, unde te oprești?
Da, asta e o întrebare bună, valabilă pentru orice fel de mutări de granițe. Doar că nu știu cât timp poți păstra granițele inițiale. Și care ar fi ele? De unde știm că-s cele bune, numai pentru că-s „de când lumea”? (deși înclin mai mult să cred că îs.) De la ce să nu ne abatem, ca să nu pățim ca ucenicul vrăjitor? Eu găsesc ok familia tradițională, așa cum am apucat-o, asta e normalitatea și confortul meu, se leagă de ceea ce percep ca firesc și bine, cu toate ale ei. Nu-s chiar atât de emancipată încât să accept senin un simulacru de familie pe alt tipar. Și că biserica nu acceptă un anume fel de căsătorii, iar e în regulă, astea-s normele ei și e îndreptățită să respingă ce nu corespunde cu ele. Dar parteneriatul civil, așa cum a fost propus, mi s-a părut în regulă, reglementat corect și mai mult o chestie administrativă care ar simplifica existența unor oameni care oricum îs gata abătuți de la tradiție. Ș-apoi dacă, în timp, se va dori parteneriat civil în formele pe care le-ai zis, unii vor lupta pentru asta, alții se vor împotrivi și până la urmă…Până la urmă, deja ne abatem destul de mult de la normele milenar împământenite. Nu știu, mai bine mă duc la cratiță. Normă împământenită și asta, dar n-am absolut nicio problemă cu ea.
Morringain. lasă pisicile și spune-ne cum e cu mutarea granițelor.
morale, nu teritoriale. 🙂
Sunt ochi și urechi!
și tu vrei combinații mai… speciale? 🙂
Speciale, nespeciale, ele există în fapt. De ce ar trebui privite numai din punct de vedere sexual? Până la urmă, dacă-s doi, de ce nu pot fi cuplu? Să zicem un tinichigiu și un sudor se cunosc pe șantier și se plac. Sau o coristă de la operă și o asistentă medicală. Dacă stau împreună, asta nu presupune că se împerechează non-stop și atât. Se mai uită vecinii chiorâș, îi mai afurisește popa, dar ei conviețuiesc, cu tot ce presupune asta. Plătesc întreținerea, gătesc, cumpără una-alta, se mai strică mașina de spălat, plănuiesc să ia una nouă, fac ce fac și cuplurile hetero, alea tradiționale. Și atunci de ce să nu poată fi și din punct de vedere civil și administrativ considerați la fel? Să se poată moșteni unul pe altul, să facă partaj dacă se despart, să aibă bunuri comune, juridicește vorbind? De ce să ne fixăm doar pe partea cu împerecherea netradițională?
Mutarea granitelor presupune si alte lucruri. De exemplu, sinteti de acord ca un cuplu de hmm – hai sa nu zic cuvintul popular – sa poata adopta copii si sa-i creasca?
Nu. În schimb vreau să-i înțeleg mai bine .
Eu am o prietenă care a înfiat o fetiță deși nu e căsătorită. Deci nu e obligatoriu să înfieze copii doar cei care au o familie.
Da, dar ti se pare OK ca un copil sa fie crescut de doi barbati? Eu nu prea stiu ce sa zic, si mi-am adus aminte ca mi-e si foame.
Aș prefera ca un copil să fie crescut de doi adulți responsabili .
Ce mânci?
Eu ziceam strict de parteneriatul civil, așa cum a fost el propus:
Potrivit proiectului, singurele condiţii pentru partenerii care încheie un parteneriat civil sunt să aibă cel puţin 18 ani împliniţi, cel puţin unul dintre ei să fie cetăţean român sau cetăţean străin sau apatrid cu domiciliul în România şi niciunul dintre parteneri să nu fie căsătorit sau parte într-n alt parteneriat civil.
De asemenea, contractul de parteneriat civil se încheie în formă autentică, se semnează de către cei doi parteneri în faţa notarului public din circumscripţia Curţii de Apel pe raza localităţii în care cel puţin unul dintre parteneri îşi are domiciliul şi se înregistrează într-uj registru special numit „Registru pentru evidenţa parteneriatelor civile”, ţinut la notarul respectiv.
Pe de altă parte, se mai arată că, la momentul încheierii contractului, partenerii pot opta între: comunitatea legală, separaţia bunurilor sau comunitatea convenţională.
Chestia asta mi se pare în regulă, nu văd de ce, într-un astfel de contract, ar avea relevanță sexul părtilor.
Cu copiii îi altă treabă, nu m-aș prea băga voios să-mi dau cu părerea. Ce-i drept, important e ca un copil să fie crescut de cineva, în loc să leșine de foame pe stradă, abandonat de genitori. Dacă un om singur, bărbat sau femeie, divorțat sau văduv sau cum o fi poate crește singur un copil, de ce n-ar putea să facă asta doi oameni? Dacă un copil rămâne orfan și crește în casă cu un bunic și un unchi, că atât mai are, e vreo problemă? N-ar trebui să fie, probabilitatea de abuz și pedofilie nu cred că-i mai mare într-o familie homo. La câte abuzuri și incesturi se văd în familii tradiționale și naturale pe deasupra…Nu știu, îs multe aspecte de luat în seamă, probabil.
Poftă bună, nu te îndopa prea tare!
Ochiuri cu brinza.
Teo scrise așa: că în romanul Enigma Otiliei, Călinescu critică burgezia. și că Otilia era enigmatică pentru că Aglae cea rea și urîtă o vedea nesuferită, în timp ce Pascalopol o vedea minunată. deci, iaca unde stătea enigma! m-am rățoit la el. l-am întrebat de unde a scos bazaconiile astea și mi-a arătat că așa le-a dictat profesoara, în caietul de notițe. profesoara compune subiectele la BAC, deci știe ea foarte bine ce și cum.
da’ tu ce părere ai?!! am zis eu. mi-a răspuns că nu contează, că e chestie de punctaj și că dacă le-a zis așa, așa trebuie să scrie. îmi venea să plîng. taică-miu a scos repede trei cărți groase de critică literară în care se spuneau lucruri total diferite despre roman (adică, trei viziuni diferite). l-am implorat să scrie fix cum crede el, cum simte. i-am zis că nu mă supăr dacă ia 5 la BAC. de picat n-are cum să-l pice, că scrie corect gramatical și pune virgulele unde trebuie.
numa’ tîmpenii îi învață la materia asta.
na, demobilizez copilul, acum, în prag de examen…
Din ciclul „repetentii de ieri, profesorii de azi”.
Poate ca merita sa citeasca niste critica, sa vada ce au inteles si altii dintr-o carte. Ia, zi-i subiect de teza (pe care l-am avut eu in liceu): „argumentati afirmatia lui N. Manolescu ca in Enigma Otiliei avem un balzacianism fara Balzac„.
Titlul cu „enigma” stiu ca a fost ales de editura care a publicat cartea, nu are nici o semnificatie. 🙂
O las, Andreea, daca ma lasa ea pe mine. A devenit mancacioasa nesuferita in ultima vreme, imi intra in gura, doar doar ii dau ceva de papa 😀
Despre granitele morale, eu sunt pentru libertatea totala si pentru neinterventia statului in viata cuplurilor de orice fel. Daca exista probleme ar trebui rezolvate de parti impreuna cu un avocat/mediator/judecator de pace. Bine, eu sunt utopica, cum sa piarda maretul stat sansa de a-si controla supusii si in privinta asta? 😀 sa nu mai spun de majoritatea bigota care nu doreste sa vada nimic in afara normei sale desuete.
fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.
S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit;
si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.
Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor in una care este impotriva firii;
tot astfel, si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.
Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.
Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori,
barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,
fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila.
Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.
Romani 1.
Asa ca Dumnezeu in mare mila Sa, ingaduie sa vina peste Occidentul stricat un popor habotnic care sa-i aminteasca despre repere morale si granite morale.
pfiiiii…
Bine, acum in ce priveste minoritatile sexuale, eu gasesc ca dorinta asta a lor de a se casatori e de fapt rezultatul indobitocirii. De cand suntem mici ni se tot toarna chestia asta pe gat, era de asteptat sa aiba efect si la ei cum are si la noi restul „normalilor”. De parca nu se poate sta la fel de bine si fara patalamaua aia fara valoare (mai degraba aducatoare de datorii daca ma gandesc la costul unui divort).
Eu nu tin minte sa fii facut Enigma Otiliei la scoala. La noi proful (ala de-ti povesteam cand ne-am intalnit la Muzeul Taranului, Andreea :D) venea la clasa, striga catalogul, facea misto de unu-doi, asculta – binenteles tot presarat de mistouri, in functie de cat de bine reusea ascultatul sa citeasca de pe caiet dictarea de data trecuta si/sau in functie de cat ii era de simpatic ascultatorului – fix trei persoane, dupa care incepea dictarea pentru data viitoare. Un text standard, o fi fost bine scris, dar cred ca tuturor ne intra pe o ureche si ne iesea pe alta. Si culmea, proful avea reputatia de foarte bun. Da, la glume misogine, probabil. Cat ne-o porcaia pe saraca nevasta-sa, aia sigur afla, dar statea demna si tacuta in mizeria asta sa nu cumva sa o critice careva 😦
Aoleo, bine ca mi-am adus aminte de ce mi-a fost nesuferit nea Saul ala cand am citit biblia 😀
Nu ca aia ar fi perfecti, nu! si ei iau copile de 9 ani de neveste. Dar istoria privita din unghiul din care trebuie ne arata ca Dumnezeu a permis de-a lungul timpului invazii si asupriri straine cu scopul de a-i face pe nebuni sa le vina mintea inapoi la cap. Asa va fi si acum, fie ca va place, fie ca nu va place. Va fi insa ceva de o anvergura mult mai mare decat tot ce-a fost pana acum. Va fi FINALUL. Si INCEPUTUL.
uooooof,
o fi avut cineva vreun profesor care să te facă să aștepți cu nerăbdare ora de limba română?? să te provoace și să te încurajeze să spui ce gîndești? să te facă să citești pe nerăsuflate o carte, pentru că te așteaptă discuții palpitante și nu vrei să rămîi pe dinafară??! nu-s atîtea cărți minunate de citit? nu-s atîtea cărți numai bune de sucit pe toate părțile și interpretat?
dar nu. șabloane, șabloane, șabloane.
apropo, ca a fost argument suprem la orele de religie chestia cu civilizatia europeana intemeiata pe crestinism: nu cumva de fapt noi suntem tributari romanilor pentru ce e mai bun in cultura noastra? eu asa cred. Ca daca ne uitam pe un manual de filozofie si/sau pe unul de istorie a dreptului mi se pare mie ca regulile de convietuire pasnica in comunitate vin din perioada pre-crestina.
Stapanul ograzii va face curatenie in curtea lui asa cum ioi sta bine oricarui gospodar.
Andreea, dar e mai simplu cu sabloane 😀 ce, chiar vrei ca proful ala sa si gandeasca la ce ii spune elevul? sau daca, doamne feri, daca vine cu o idee mai buna decat a lui? 😀
Profesori din ăia cred că ar cam fi, nu mulți, dar ar fi. Însă nu-și pot permite să abordeze lucrurile decât conform șabloanelor. Că alea se aplică neabătut la nefericitul ăla de bac. Și ar risca promovarea propriilor elevi. Iar să faci orele faine în clasă, să încurajezi mintea copiilor să zburde și apoi să le spui „nu cumva să scrieți așa la bac” și să le bagi pe gât șablonul…să sparie gându’.
Moșule, nu mă mai speria, că-s nevricoasă. îmi ajunge colegul meu de la birou care mă amenință zilnic cu războiul nuclear și cu pericolul american.
da, Angela, dar măcar într-a zecea… măcar într-a noua…
😦
așa e. profesoara are promoții întregi cu note mari la BAC. nici un picat, de ani de zile.
sistemul e strîmb.
și mai bine, de la Pericle, Morringain.
că tot i-am făcut Sabinei un referat pe tema asta… 🙂
da’ ce te faci, că ăștia le cam țineau pe femei la cratiță sau prin alte case , cu scop bine stabilit.
nu cred că ți-ar fi plăcut. 🙂
Andreea, da, le-or fi, desi in comparatie cu nenii aia de care vorbea Mosu si care ne bat la usa (unii au si intrat), astia erau de-a dreptul rezonabili 😀 Grecoaicele din antichitate nu erau mai rau decat, sa zicem, femeia normala europeana de acum o suta de ani. Femeile romane au fost, cel putin in perioada imperiului, chiar mai bine decat femeile victoriene. Si pun pariu ca majoritatea femeilor de acum sunt fix la acelasi nivel, chit ca au, de forma, o slujba, nu si independenta (vezi exemplul meu de mai sus si era o familie de intelectuali, nu nea ion si tata marghioala de cucuietii din deal).
Mie personal imi place independenta. Daca as avea acum vreo 20 de ani, ultimul lucru la care m-as mai gandi ar fi maritatul. Chiar daca cu consortul ma inteleg mult mai bine decat acum cativa ani, tot cred ca cel mai bine mi-ar fi fost singura, sa fac ce-mi trebuie mie, nu sa indeplinesc un model impus de societate. Oi fi si eu un pui de Kollontoaica 😀
fără bărbat??
și cui îi mai reproșezi toate celele?
pe cine tragi la răspundere?
cui îi plîngi, cînd ai draci sau tristeți sau angoase?
la cine țipi?
pe cine te mai răzbuni?
🙂
Pai as avea ceva de reprosat daca as fi singura? Sa nu mai spun ca-mi place raspunderea. De plans, nu plang niciodata. Sau ma rog, aproape. De fiecare data cand am incercat sa ma descopar vreun pic in fata cuiva a fost in defavoarea mea, am fost luata de slaba/inferioara. Si pun pariu ca nu-s mai slaba decat altele, doar mai proasta ca nu ma prefac 😀 De tipat la barbati nu e deloc productiv, la ce-mi foloseste inca o cearta? Si de razbunat, nu-s scorpion, desi la cat de scorpie sunt cu fostii mei nu s-ar zice 😀
Apropo de zodii, imi vine sa rad si acum, aveam un coleg in liceu, Balanta si el care dadea sfatos-amarat din cap ca nu ma comport diplomatic si ca ar trebui sa ma schimb, ca-mi fac zodia de ras 😀
La ce-s buni barbatii. 🙂
Mosule, daca ai sti putina istorie, ai vedea ca nimic nu-i nou sub soare. Iar asta cu „Dumnezeu a permis” ma face sa rid, parca ar vorbi un popa de sat.
De la ora de romana imi aduc aminte ca profa ne dicta si noua, dar nu prea umbla cu sabloane. Prea exact n-am de unde sti, eu faceam rebus in timpul asta. Citeam lucrarile discutate prin manuale si mai citeam si ceva critica, dar fara sa-mi propun sa retin ce spune unu’ sau altu’. Si a mers.
Ia, daca as sti putina istorie, as zice ca tine.
Portretul lui Cosa Nostra. Nu ma bag deocamdata sa apreciez daca-i bine asa sau nu. Doar constat.
Cosa, din cate am putut vedea (ca l-am blocat, deci nu vad tot) isi face o gramada de „prieteni” pe FB. Oare nu s-o fi saturat, totusi? Atata lupta, nu stiu, eu as obosi naibii.
Eu nu cred ca oamenii obosesc vreodata sa aiba dreptate.
El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit………… la aceste „popoare indaratnice” care s-au razvratit impotriva Mea; ei si parintii lor au pacatuit impotriva Mea, pana in ziua de azi.
Da, copiii acestia la care te trimit sunt nerusinati si cu inima impietrita. Tu sa le spui: „Asa vorbeste Domnul Dumnezeu!”
Fie ca vor asculta, fie ca nu vor asculta – caci sunt o casa de indaratnici – vor sti totusi ca in mijlocul lor este un proroc.
Tu, fiu al omului, sa nu te temi de ei, nici sa nu te sperii de cuvintele lor; si macar ca ei sunt niste maracini si spini langa tine, si macar ca locuiesti impreuna cu niste scorpioni, totusi nu te teme de cuvintele lor si nu te inspaimanta de fetele lor, caci sunt o casa de indaratnici.
Ci sa le spui cuvintele Mele, fie ca vor asculta, fie ca nu vor asculta; caci sunt niste indaratnici!
Ezechiel 2
Catalin, nu. Cred ca oamenii nu obosesc sa creada ca au dreptate. Desi eu una, in ultima vreme, chiar daca stiu ca am dreptate, mai degraba tac din gura.
Nu cred ca mai vreau sa fiu junghiul. Poate altadata. Costelus categoric nu vreau sa fiu. Ever never!
Da, depinde si cu cine ai dreptate. Iar, pe facebook, daca ai dreptate prea multa pe pagina cuiva, ajungi repede in block. 🙂
Pai nu tre’ sa fii cineva, fii tu.
Mai, si totusi nu aveti pe undeva un careu de-al lui Herescu? Mi-ati facut pofta. 🙂
La Cosa e o fractura de logica cat The Grand Canyon. Sau daca nu, atunci bun crestin ordodox inseamna curvar notoriu. Un aiurit, un incoerent, un mare mincinos.
Costelus, nu mai bea la volanul blogului! Altfel nu-mi explic „desteptaciunea” ta!
cum, Moşule, şi nu-l mai iubeşti tu pe Cosa…
De ce, ca n-o sa pot rezolva un astfel de careu? Asta e, nu conteaza. De chestie, eu nu dau doi bani pe inteligenta si pe infumurarea unora care se cred destepti. Nu e nici un fel de inteligenta, totul e munca. Antrenament.
Corneliu Zelea Codreanu de pe tricou nu are figura de roman. Nu-i stiu genealogia, dar pare altceva decat figurile cu care ma intalnesc eu in metrou si autobuz si-mi vine sa intru in pamant de rusine.
Nu-i vorba de careu, deci am dreptate.
Poate ca-l mai iubesc, dar nu-l mai pot respecta. La inteligenta lui sigur intelege niste lucruri, dar nu vrea sa le recunoasca. Apoi cauta niste argumente false ca sa nu se faca de ras. Si mai apoi nu-si mai da seama de asta si ajunge sa le creada. A, uite mi-am dat seama chiar acum, nu-l mai iubesc. Mi-am amintit ceva care a izbit talgerul balantei in partea cu neiubirea.
Ca sa vezi, Zielinski. Am dracului un fler de ma uimeste si pe mine insumi!
Uhu, tata polac si mama nemtoaica. Iote cu ce i se scoala cucul ortodoxelii romanesti, cu oameni proveniti din protestantism si catolicism. Mai mare hazul curcilor!
Cred ca nici Cosa nu-i prea roman. Nici el nu arata a fi dupa moaca. Costelus sigur ii roman. Origini curate pana la al miilea neam.
Bine ca nu intri in pamint de rusine cind te vezi in oglinda. A, nu stiam ca n-ai. Oglinzi.