De toamna

Reclame

386 comentarii

Din categoria Diverse

386 de răspunsuri la „De toamna

  1. junghiul

    Sunt singurul nebun de aici care iubește toamna?

  2. rich guy

    Nu, nu esti singurul. E si o mica placere olfactiva. Lumea incepe sa aprinda semineele si in aerul racoros al serii e un miros placut.

  3. Angela

    Eu n-am iubit-o deloc. Iubeam vara și îmi venea să plâng și să bat din picior cănd vedeam primele frunze galbene. Că moare vaaaraaa…că dracu s-o ia de toamnă…că..Până anul trecut, când nu știu ce mi s-a întâmplat, că n-am mai simțit așa. Am descoperit că nu-mi mai e nici ciudă, nici groază, nici regret că se duce vara. Nimic n-am simțit. Iar anul ăsta, și mai și. M-am îndrăgostit de-a dreptul de toamnă. Nu-ș ce să fie, mă sperie un pic.

  4. cătălin

    Toamna e frumoasa, pacat ca-ti aminteste cu fiecare imagine ca totul are un sfirsit…

  5. Angela

    Păi are, doar știm asta. Nu-i nevoie să-ți amintească ceva sau cineva.

  6. andreea

    sîntem aici un club al iubitorilor de toamnă.

  7. andreea

    la București frumusețea e cam dusă deja. fix în prima zi a Scorpionului. nor, frig, vînt, mai degrabă cenușiu decît arămiu. asta e…

  8. Angela

    Așa-i și la mine. Ba mai și plouă, dar nu-mi pasă. Acuma mă enervez cu asigurarea de sănătate a nurorii. S-a trezit că nu-i asigurată. Asta pentru că, doctorandă fiind(studentă), universitatea trebuia să trimită la CNAS lista cu studenții . Chestia asta se face în fiecare an la 1 octombrie. Anul ăsta doamnele responsabile de asta au uitat. Și fata tre să facă analize de trim.II de sarcină săptămâna asta, medicul de familie urlă să-și rezolve problema…Eu n-o las să meargă la casa de asigurări, că acolo, dacă ai treabă cu ei tre să te duci dimineața la 6 să iei număr, stai câteva ore bune în picioare într-o sală cât baia mea, împreună cu alte vreo 100 de persoane…numa bine pentru noră și nepoată…O să plătim analizele alea deocamdată, ce-om face? Dar e atât de întortocheat totul, că nu știi de unde să apuci problema..

  9. junghiul

    Măăăi!
    Cum nu e asiguarată?
    Naște!
    Îndemnizație de creștere a copilului?

  10. junghiul

    Eu sunt tomnatec.

  11. Angela

    Păi nu mai e asigurată, că n-au trimis ăia de la facultate lista. Au uitat. Gravidă-negravidă, era asigurată oricum ca studentă. Dacă nu uitau ăia să trimită lista la casa de sănătate. Că asta trebuie să facă, cică, în fiecare an la 1 octombrie. Fata n-avea nimic de făcut, că nu era treaba ei.

  12. Angela

    Cică s-au prins săptămâna trecută, când și-a rupt un student mâna și trebuia operat. Atunci au descoperit că n-are asigurare…au uitat..Rahat național, ca peste tot unde ai treabă cu statul.

  13. cătălin

    Stat roman, ce vrei? Totusi Junghiul are dreptate: trebuie sa rezolve cu asigurarea. Nu trebuie sa stea ea, personal, ore intregi in picioare, poate sa mearga altcineva.

  14. Înțeleg eu că n-au trimis lista, dar copilul va avea nevoie de resurse ca să crească și cred că îndemnizația de creștere a copilului ar fi fost un bun sprijin pentru familie. Din ceea ce înțeleg mama nu se califică pentru a primi această îndemnizație.
    Poate tatăl.
    http://legislatiamuncii.manager.ro/a/12293/concediu-crestere-copil-solicitat-de-tata-in-ce-conditii-se-acorda.html
    Vedeți că nu suntem dispuși să mergem mai departe pentru a pune la punct lucrurile ? Prea repede ne resemnăm.

  15. Angela

    De calificat, se califică ea. Că legea zice așa:
    SI mamele studente au drepturi pentru ingrijirea copilului
    Mamele studente au dreptul la indemnizatie de crestere a copilului daca in ultimele 12 luni anterioare nasterii acestuia s-au aflat in una dintre urmatoarele situatii:
    – au urmat sau urmeaza cursurile de zi ale invatamantului universitar sau postuniversitar (masterat, doctorat) organizat potrivit legii;
    – se afla in perioada de 60 zile de la absolvirea cursurilor de zi a invatamantului universitar cu examen de diploma/licenta.

    Fata a avut calitate de asigurat de când e ea, că a fost, fără pauze, copil, elevă, studentă.
    A pierdut-o acum, din cauza neglijenței acelor pizde. Ce nu pricep eu acum e altceva. Luna trecută i-am schimbat medicul de familie (că era la Craiova). S-a înscris aici, a dus adeverință de la facultate și ce a mai trebuit la medicul nou. Ar trebui să fie suficient. Poate că medicul nou e tâmpit(ă). Că dacă o înscrie pe lista lui, cu toate actele în regulă, inclusiv adeverința de la facultate(că beneficiază de asigurare), unde se împotmolesc lucrurile? De ce ar trebui să meargă personal la casa de sănătate? Cum pizda mă-sii circulă informațiile între medicul de familie și Casa aia blestemată?Nu mai pricep nimic.

  16. Nu lăsați problema nerepusă în legalitate pentru că ea va genera și alte neplăceri. Să-și corecteze ei catastifele !

  17. junghiul

    Prea ușor suntem dispuși să renunțăm.
    Ar trebui să ne dăm statul mai des în judecată.
    Ne tot plângem dar din nefericire nici noi nu facem mare lucru.
    Uite, persoanele încarcerate au dreptul să se plângă de condițiile din centrele de detenție. Este corect, fiecare om are dreptul la demnitate chiar și în timpul ispășirii unei pedepse privative de libertate.
    Au câștigat foarte mulți la CEDO și astfel CEDO a pronunțat decizia pilot pentru România
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21732155-breking-news-cedo-pronuntat-decizia-pilot-cazul-romaniei-privind-conditiile-din-penitecnaire-statul-roman-are-6-luni-dispozitie-prezinte-plan-masuri-judecator-cedo-atrage-atentia-masuri-precum-oug-13-.htm
    Cum rezolvi această problemă?
    Pe termen lung soluția ar fi construirea unor noi centre de detenție.
    Pe termen scurt poți merge pe grațiere. Pe cine grațiezi? Pe hoți, pe corupți, pe tâlhari, violatori?
    Mai ai o variantă, cea găsită de Prună care se aplică acum prin reducerea cu un număr de zile fiecărui deținut pentru condițiile degradante.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21400781-raluca-rruna-despre-reducerea-pedepselor-10-pentru-conditiile-proaste-din-penitenciare-romania-este-situatia-care-trebuia-adopte-niste-masuri.htm
    Sunt standarde foarte clare in ceea ce privește condițiile din centrele de detenție după cum sunt standarde și pentru spitale și scoli. Ele nu se respectă, atâta tot.
    În ceea ce privește condițiile din scoli și spitale uite că și aici statul trebuie dat în judecată.
    Problema e că nu o facem sau nu mai apucăm să o facem. Deși există precedent.
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/statul-roman-condamnat-la-cedo-in-cazul-unui-tanar-mort-in-conditii-suspecte-intr-un-spital-de-psihiatrie-270604

    Trebuie ajutați oamenii să înțeleagă că încălcarea drepturilor lor trebuie sancționată și lucrul acesta e posibil. Sunt convins că instanțele din România nu sunt sensibile la problemele astea dar la CEDO îți găsești dreptatea.

  18. Statul nu va face niciodată nimic bun de bunăvoie indiferent cine este la putere. Doar constrâns!

  19. Angela

    Am putea să dăm statul în judecată la tot pasul. Și dacă am avea câștig de cauză, cine ar plăti despăgubirile? Tot contribuabilii cinstiți. N-ar ajunge bugetul să plătești toate daunele produse de un stat huliganic, rău-intenționat și absolut incompetent. Că dacă te uiți la legislația noastră, din orice domeniu, e de groază. O droaie de legi scoase aiurea, fără un pic de rațiune, cu articole care se bat cap în cap, ambigui, neclare, confuze. Când mai iese la iveală câte o absurditate, ca aceea cu Marcica, se apucă, cică , s-o dreagă și încropesc la plesneală un amendament-două pe care le adaugă iute, să rezolve conjunctural problema. După care te trezești că plesnește în altă parte, că nu se potrivește cu prevederile de la alte articole sau din altă lege. Nici un pic de coerență, de viziune de ansamblu, de prevăzut consecințe, nimic. Toate „puterile” – legislativă, executivă, judecătorească – îs acaparate de tâlhari care și le exercită prin proști, că-s ei parlamentari, miniștri sau judecători. Cum dracu să lupți cu așa ceva? Să nu-mi spuneți iar că prin vot, că nu-mi arde de râs.

  20. Angela

    Mai am ceva de zis, în legătură cu pușcăriașii de data asta. Zici tu, Junghiule, așa:
    Uite, persoanele încarcerate au dreptul să se plângă de condițiile din centrele de detenție.
    Da și nu. Orice om ar trebui să fie conștient că încălcarea legii înseamnă să se mute o vreme într-un loc nasol. Cu alți zece într-o încăpere insalubră, sufocantă sau rece, cu căcatul în colțul încăperii, cu lături în chip de haleală și cu probabilitate mare să fie abuzat și chinuit de colegi și gardieni. Până la urmă, e riscul și alegerea omului care decide să calce pe bec. Furi, ucizi, violezi – asta te paște.
    Extrapolând, dacă eu, creștină pravoslavnică, fac rele, îmi asum că o să ajung în iad. Ce fac după aia? Mă plâng de condiții? Că dracii-s prea negri, că smoala-i prea fierbinte și furcile prea ascuțite? Știam ce mă așteaptă, că mi-a zis popa. Și nu m-a obligat nimeni să mă dedau la rele, așa că nu prea e drept să am pretenții.

  21. cătălin

    S-o ia naiba si pe Pruna. De ce nu a pornit constructia unui nou penitenciar? Nimeni nu pomeneste de asta, nimeni.

    Da, conditiile or fi proaste (desi marii cercetatori ai neamului au produs sute de opere stiintifice in puscarii). Dar mai dai reducere pentru conditii, mai dai si bani, oricum sint eliberari conditionate, tot felul de scutiri, si ajung sa faca 2 ani dintr-o pedeapsa de 8. Pai cum vine asta? Daca judecatorii au hotarit 8 ani, pai 8 ani sa ramina!

    De la Bruxelles oare nu se vede ca spitalele sint asa cum sint, ca nu s-a construit nici un spital nou din 89? Cum sa ceri unei tari aflate in asa dezastru sa aiba conditii decente pentru puscariasi?

  22. cătălin

    Cu ceva tot ne-a ajutat Europa: cica 10.000 de tilhari romani sint cazati in puscariile Europei. Daca s-ar intoarce aia inapoi, abia atunci ar fi jale!

  23. Angela

    Hop și tu, ai scos-o acum pe Prună vinovată. Se vede că nu trăiești aici. Ca să pornești orice fel de construcție în țara asta, îți trebuie câțiva ani buni de luptă numai cu hățișurile birocratice ca să stabilești amplasamentul. Care ori aparține de un minister și trebuie transferat altuia, ori e în litigiu, ori cine știe ce dracu mai e cu el, ori te apuci și se trezește unul cu retrocedarea, ori trebuie făcută o expropriere și nu se poate face etc etc. Dacă ai răbdare, aruncă un ochi pe asta, fie și mai pe diagonală, așa, ca să vezi „modelul”. O biată Prună ce ar fi putut face în câteva luni?
    http://www.mediafax.ro/social/reportaj-constructia-spitalului-de-urgenta-cluj-abandonata-de-18-ani-ruinele-sunt-pasate-intre-autoritati-foto-13003547

  24. Angela

    Habar n-ai ce-i pe aici. Am văzut un reportaj despre paragina de la Dunăre. Undeva, pe la Tulcea, cred, nu se poate reabilita o faleză care se năruie, pentru că, de-a lungul ei, lucrurile stau cam așa: drumul aparține de primărie, dar o fâșie din el, cea dinspre mal, lată de vreo 1-2 metri.aparține de consiliul judetean.Până la taluzul care coboară în Dunăre. Care taluz aparține de Apele Române.Nimeni nu se poate apuca de nimic din această cauză, Ar trebui făcute transferuri între respectivele instituții, nimeni nu se înțelege cu nimeni despre cum ar trebui făcută treaba asta, așa că faleza se va nărui din cauză de legi și hârțogărie și ăstora nimeni nu le poate veni de hac. Ar fi încercat Cioloș, dar nu i s-a dat nicio șansă, că-i fiul lui Soros…Și astfel de chestii nu se văd, nu vede electoratul că „a făcut ceva”.

  25. rich guy

    Testai pe unii filmuletul asta. Eu asteptandu-ma la un unanim „Vaaai, n-am mai vazut aasa ceeva, nu-i posiiibil, esti cel tare, tu cu filmuletele tale !”. Da ! Cred i-a impresionat mai mult Zburatorul lu’ Heeliade decat astia ai mei. Da’ ce sa vrei de la niste unii care nu pot vedea tot drumul, de la Dedal si Icar la Da Vinci si primele aeroplane, eheei … N-ai cu cine ! Cum ziceam, niste unii care au la favorite numai „capturi” de pe pornhub. Deci conformati-va, va rog, redati-mi increderea in omenire. P.S. Leonardo, ai avut dreptate ! Si ai fost singurul adevarat la vremea ta. P.P.S. Intretimp am mai vazut inca de 100x survolul de la 1:20 la 1:50. Mooor dupa el !

  26. Angela

    Ha! Uite că m-ai găsit. Eu îs aia dusă de mică la mitinguri aviatice, fascinată de avioane și de cam tot ce zboară și nu se mănâncă – planoare, zmeie, deltaplane, parapante, dirijabile și baloane. Aici, unde stau, am foarte mult cer și un aeroport militar destul de aproape. Ca în copilărie, stau gură-cască și urmăresc brazdele alea albe de pe cer și avionul-punctuleț și mă gândesc la omul ăla care e în punctuleț și la cum te poți simți acolo, sus, stăpânind o așa minune de mașinărie, Puține lucruri îs așa de fascinante pe lumea asta. Probabil am să mor în accident de avion, ca în bancul cu bunicul lui Bulă, care, uitându-se după avion, a căzut într-o gaură de canal.

  27. rich guy

    Ca-ntotdeauna o gentila ! Foarte multumesc !

  28. Angela

    Ba nu-s gentilă, chiar așa e. Am o poză, pe la 4-5 ani, cred. Aveam codițe și mă puseseră într-un planor sau avion, nu mai știu exact ce era (la sol, desigur..) și m-au pozat în el. Cine mai era ca mine? Dac-o găsesc pe undeva, v-o arăt și vouă, ca drept dovadă.

  29. rich guy

    Esti oricum ! Io de la varsta aia am numai poze … aaah, compromitatoare. Maica-mea ne-a scurt tuns abia cand n-a mai avut incotro. Asa ca pana sa-ma dea la scoala eram un fel de Raspunzel.

  30. Angela

    Și nu făceai tărăboi când te spălau pe cap? Îmi amintesc că era o tortură pentru mine și o corvoadă pentru mama. Urlam, mă zbăteam, eram convinsă că operațiunea o să mă omoare.

  31. rich guy

    Nu-mi aduc aminte cum era. Zau ! Stiu ca am faceam taraboi cand colegii de gradinita au vrut sa ma lege cu coada de gard. 😀 😀 😀

  32. Angela

    Bullying avant la lettre. Ar trebui să reclami și să ceri daune. Ce dacă au trecut atâția ani?

  33. Angela

    Acuma, serios, de când cu dezgropatul hărțuielilor mai vechi sau mai noi, îmi dau seama că toți avem îngropate pe undeva tot felul de traume din copilărie-adolescență-tinerețe, produse de restul lumii. Doar că atunci nu se făcea caz de asta. Ar fi fost bine să se facă, poate ne-am fi dezvoltat altfel. Cine știe în ce schilodeală veche și netratată ne împotmolim și acum..

  34. rich guy

    @ Angela

    Mai, mie nu mi se pare ca mitu-ul asta loveste chiar din senin. La cat de rapid s-a raspandit, mi-e ca o gramada de si astepta ocazia sa acuze si mai vehement ca inainte si de aici impresia ca tot ce se vrea e inlocuirea unui joc de putere cu un altul si mai si. Cu condamnarea cuiva pe baza de tevatura sau, ca in trecut, pe baza de simpla delatiune. Sa ne amintim ca totul a pornit de la un bolnav psihic, dar totusi de la o persoana palpabila, in carne si oase (unul care mai fusese acuzat de 8x inainte, cazuri inchise prin intelegerea partilor, si acuma toti se fac ca nici nu intuiau ei ce poama era !) si s-a ajuns la o acuza generala, precum ca, vezi Doamne, odata iesite-n strada se simt ca-n jungla, nici sa respire nu mai pot de barbati. Dar iti spun, astea nu sunt discutii de purtat intre barbati si femei, nu fac altceva decat sa otraveasca atmosfera.

  35. cătălin

    Tocmai citeam stirea asta:
    http://www.bbc.com/news/uk-scotland-north-east-orkney-shetland-41774014
    Si am mai citit ce a scris cineva pe fb. despre tragedia de la Colectiv si cum ranitii au fost omoriti incet, metodic, in spitalele romanesti care erau la nivelul celor din Franta. Nu pun link, ca pozele sint greu de suportat.

  36. rich guy

    @ Catalin

    „Ne-a strâns acolo şi mareşalul se uita la mine şi îl întreabă pe general de ce sunt aşa galben. Şi generalul i-a povestit că am căzut în luptă eu şi echipajul meu, că am fost daţi dispăruţi şi că ne-am întors, dar că am adus cu mine şi mitraliorul mort. Şi atunci, mareşalul a venit la mine şi m-a luat cu mâna dreaptă de după ceafă. În mâna stângă avea o cravaşă roşie şi o bătea de cizme, că el era cavalerist. M-a întrebat de unde sunt şi, după ce i-am răspuns la întrebări, m-a decorat cu Steaua României pe care mi-a pus-o în piept. Şi mi-a spus apoi: «Dacă ne vom întoarce în ţară, să vii la mine că eu mai am treabă cu tine».“ Pilotul îşi aminteşte că mareşalul Antonescu i-a părăsit plângând. „Ne-a sărutat pe toţi. Îi simt lacrimile fierbinţi şi acum pe obrazul stâng.”

    L-a decorat ca nu si-a abandonat tovarasul de lupta chiar daca acesta murise deja. Dar nah, si asta o chestie pe care in zilele noastre n-o mai intelege nimeni.

    Integral aici: http://adevarul.ro/locale/constanta/eroul-frontul-est-decorat-maresalul-ion-antonescu-de-trei-pus-pistolul-tampla-vrut-impusc-1_582456365ab6550cb861b19e/index.html

  37. Angela

    Poate că ar înțelege, dacă genul ăsta de valori n-ar fi luat acum în râs, într-o societate în care se cultivă individualismul feroce. Oamenii nu cred că-s altfel din fire decât înaintașii lor. Împrejurările-s altele. De multă vreme se trăiește, totuși, ușor. Și atunci drama pipiței care și-a rupt o unghie e echivalentă cu a străbunicii ei, care și-a pierdut bărbatul pe front.

  38. cătălin

    Pacat ca acelasi Antonescu n-a varsat nici o lacrima cind a hotarit exterminarea a mii de civili nevinovati la Odessa.

  39. Angela

    Vremuri trecute. Eroii unora, călăii altora. Păcat de militarii de rând, care nu se aleg cu nimic din războaie, dacă scapă cu viață. Decorații, onoare, patrie..aiurea. Cineva profită la greu întotdeauna și celor din „linia întâi” le rămân camaraderia, amintirile, cicatricile. Și cât de cât, admirația și respectul nostru, când vine vorba de fapte deosebite. Asta dacă nu uităm și dacă vine vorba. Și uităm, că așa merg lucrurile.

  40. andreea

    bună seara. n-am mai venit aici pencă de trei zile mă cert cu toată lumea.
    stați un pic să-mi treacă.

    în plus, îmi dau seama că nu știu nici istorie, nici geografie, că mi-e frică de avioane și de oamenii ăia care zboară peste Dubai, dar nu mi-e frică să merg noaptea pe stradă. pe mine nu mă hărțuiește nimeni. nici vreun șef, nici șoferii, nici muncitorii pe schele. o fi ceva rău cu mine?

  41. rich guy

    @ Andreea

    Hai sa vedem cat de „defecta” esti. Tu te porti asa ?

  42. rich guy

    Sau asa ?

  43. rich guy

    Pe scurt, pentru lumea care n-are dispozitia psihica necesara sa urmareasca toate prostiile si e dispusa sa ma creada pe cuvant. Niste unii, atragatori ca mirosul de ghena si charismatici, altfel mari profesori in arta seductiei, au purces la un turneu de agatat femei prin lume. Daca aproape peste tot, indifirent de cultura, si-au luat o mare talpa, ceva-ceva mai miscand ei acolo prin Polonia, dar cu masura, in Romania au facut tot ce au vrut cu femeile. Nu tu o minima „rezistenta”, macar mimata acolo-asea, nu tu nimica. Imediat au sarit cu numarul de telefon, au acceptat din prima discutii despre lenjeria intima, s-au intins pe ei, s-au lasat peste tot pipaite sau chiar au inceput preludiul din strada. Cu o singura exceptie, in fata facultatii de istorie, cand una crezandu-l roman i-a urlat un „Maa’ lasi, maaa’ ?”. De ce am ales tocmai comparatia cu Norvegia ? In primul rand pentru ca in ciuda renumelui de tara scandiva feminista cu femei-dulap, nu pare a fi nici una, nici alta. Dimpotriva, dupa cum s-a vazut ale lor stiu de gluma, au avut cele mai misto reactii la glume tampite, dar anodine, si chiar daca-n mod vizibil nu le-a placut tipu’, au luat-o ca pe o ocazie de socializare. Iar el in contrapartida, chiar daca a fost respins, le-a vazut ca foarte frumoase. In schimb, romancele care au fost peste masura de darnice au sfarsit-o prin a fi considerate neatractive. (si ce-a mai isterizat chestia asta !) Cumva defel nu ma surprinde. Alea care chiar au notiune de demnitate pare-se ca nu tin deloc s-o expuna, iar alea care n-au, sunt cele mai tari in clanta, ceele mai cu drepturile femei si cele mai hartuite. Poate fi si asta o explicatie la ceea ce ti se-ntampla …

  44. rich guy

    charismatici ca tufa de urzici
    ** scandinava

  45. cătălin

    Nu poti generaliza pornind de la niste filmulete puse pe youtube de nu stiu cine. Peste tot sint oameni si oameni.

    Hartui-te-as, Andreea, hai sa ne certam!

  46. Angela

    Cu toții generalizăm, tot timpul. N-am nici o chemare să mă gândesc la sau să dezbat chestiunea cu hărțuirea și ce a ieșit din dezvăluirile acelea ale vedetelor. Ca de obicei, nici una din părți nu schimbă cu o iotă părerea celeilalte, așa că hămăim, mieunăm și trăncănim degeaba. Toată lumea are dreptate și nimeni n-are, depinde de care parte ești și în care ai înțepenit. În plus, ca la orice descoperire, fenomen sau eveniment, apar exagerările, căpușarea, exploatarea și deturnarea chestiunii. Hărțuirea aia de tip supraviețuire/job/carieră/promovare condiționate sexual e o abjecție sinistră. Șantajul, amenințarea la fel. Violul, așișderea. Și gata. Restul sunt mitocănii și scârboșenii ignorabile sau gestionabile, depinde de tipul de femeie și de context. E vorba de femei/bărbați, nu de îngeri și demoni, că nici unii, nici alții nu-s așa.

  47. andreea

    rich guy, eu observ doar că filmele alea două nu seamănă unul cu celălalt. În cazul româncelor, filmările sunt cam noaptea, prin cluburile din Centrul Vechi, în locuri în care merg fix pițipoance, fix în scopuri mai mult sau mai puțin sexuale. hai că nu suntem născuți ieri.
    iar dincolo, ce drăguț! cu totul altă abordare. mai depinde și unde te duci. ia să meargă în Amsterdam, prin cîrciumioarele alea drăgălașe din centru, unde e plin cu domnișoare ”dezorientate”. că le-am văzut cu ochii mei.
    deci, nu cred că româncele în general sunt mai ușurele ca alte femei din lume. româncele puse pe treabă, din cluburi, alea da.

    pe mine nu m-au hărțuit nici în trecut, dar poate că am avut noroc sau nu eram chiar o bombă sexy. iar cei care aveau vreo ”chemare” către mine mă voiau direct de nevastă, chiar și la 16 ani, de nu mai știam unde să mă pitesc de atîta seriozitate. 🙂

  48. rich guy

    @ Andreea

    Pe ultima, cu traistuta H&M, aia cu finalizare, a cules-o ziua in amiaza mare. Si nu parea deloc pitipoanca, nici adusa din centrul vechi, ci mai degraba una dupa care rabda un fraier.

    Dar uite, eu nu fac politie acum, cine si ce a facut, per ansamblu atitudinea mi s-a parut orientata dupa faptul ca erau straini, iar manifestarea, da, de pitipoance proaste.

    P.S. Si am spus doar, sa fiu crezut pe cuvant, daar tu … Atunci, uite, din acelasi registru, Croatia !

    Mai, era si varsta, una mai precoce pentru casatorie. Asa-i cand iubesti pe cineva mult mult de tot. 🙂 Ce partilitati ?! Mergi pentru totul. 🙂 Nici n-o vrei de altceva decat de sotie 😀 😀 😀

  49. rich guy

    „Ca de obicei, nici una din părți nu schimbă cu o iotă părerea celeilalte, așa că hămăim, mieunăm și trăncănim degeaba”.

    Da, Angela, nimic mai adevarat, dai din nou ora exacta. E copilaresc sa mai crezi ca ai puterea de a schimba pe cineva sau sa mai crezi macar intr-o obiectivitate, ca de vreo buna-vointa nici vorba, si tocmai de aceea, in ultima instanta e si asta o concluzie benefica. Sa fie, dom’le, toti cum vor, ca oricum nu te poti impotrivi, doar ca partea cu trasul la raspundere sau prelegerile tintite intr-o parte nu-si mai are locul. Pentru ca stii ? Pe masura libertatilor dobandite lumea n-a devenit cumva mai toleranta, ci mai intoleranta. Fiecare vrea acum mai mult decat are. Pai o fi constrangerea de dragul sexului o treaba pe cat se poate de reprobabila, ca orice santaj, dar obtinerea sau fie si numai conditionarea de favoruri la schimb, nu ?! 🙂

  50. rich guy

    @ Andreea

    Dar sa nu lasam aceste vremelnice impuritati mundane nimicitoare de suflet sa ne poarte de la cele cu adevarat nepieritoare. Asa ca, mai bine spune-mi, rogu-te, daca mi se pare mie aiurea ca „Dreams” a lui Cranberries e varianta pe repede inainte a intro-ului la aria sopranei din „Once Upon a Time in the west” sau chiar asa este ? Tu daca ti le canti pe ambele in minte ce-ti da ? Sunt sau nu sunt nebun ?

    Morricone first (00:00 pana la 00.50)

    si apoi Dreams

  51. Angela

    Lăsăm imediat impuritățile, doar un pic mai am de zis. Reprobabile pot fi considerate amândouă, sau poate nu? Problema e de miză. Toate viețuitoarele încearcă să obțină mereu câte ceva. Începând cu chestiile vitale – un loc în lume, siguranța traiului, binele pentru individ și familia lui – și sfârșind cu cele dezirabile, dar nu neapărat necesare. Confort sporit, opulență, răsfăț, faimă. Pentru a obține ceva sau toate astea, vietățile dispun de mijloace de tot felul, pe care, normal, le exploatează. Forță fizică, inteligență, ascendent social, viclenie, farmece personale, seducție, abilități de manipulare. La război, ca la război, luptă fiecare cu ce are. În cazul constrângerii de dragul sexului, e ceva mai scârbos. Ce vrei să obții, decât o acuplare pe care n-ai putea s-o obții altfel și pe care o uiți imediat, la „țigara de după”? Și repede treci la alta, ca să te flatezi singur că ai obținut trofee? Mi se pare o miză jalnică. La miză mare mai pot închide un ochi și să zic că o fi reprobabil, dar dacă omul n-a avut altă cale…

  52. rich guy

    @ Angela

    Uuuuf, iar m-am bagat in chestii care ma depasesc de-a binelea si iar am sentimentul de haos caruia nu ma simt in stare sa-i dau o oranduire. Indeosebi in cazul de fata, dar e valabil la fel de bine pentru tot restul, nu putem vorbi de o acuplare care n-ar putut fi altfel obtinuta, ci dimpotriva si chiar asta socheaza, la banii lui putea, cum neelegant se mai spune, sa-nceapa de acum si s-o sfarseasca infipt, luandusi-l, uite, pe alde Berlusconi de exemplu. Ala la schimb risipea averi si functii parlamentare. D-aia zic si io ca trebuie sa-l fi stimulat cumva drogul puterii, ca altfel putea chiar foarte bine sa ramana in limitele unui act reciproc agreat, iar dpdv sexual, la ce le cerea sa faca, pai cred ca si curvelor le-ar fi fost rusine sa tarifeze. Masaje, altele fara contact fizic s.a.m.d. In fine ! Cum ziceam, ma simt nevoit sa-mi recunosc limitele, haaabar n-am ce-o fi avut omu’ ala in minte si de aici sa si concluzionez dezamagitor de banal: unora le place pur si simplu perversitatea !

  53. Angela

    Da, e vorba de putere. De beția puterii, probabil. Mai puțin de sexul propriu-zis. Așa zic și psihologii. La nivelul ăla mare, din showbiz sau politică, e cam ce se întâmplă pe la alde Vaslui. Violezi ca să umilești, nu neapărat că te-a ispitit baba de 80 de ani. Trebuie să existe victimă, altfel n-ai făcut nimic. Cu mulți ani în urmă, am găzduit o fată din București, o cunoștință care venise în ceva interes profesional. A venit într-o seară mai târziu și trebuia să traverseze o zonă mai obscură. A atacat-o un tip care voia s-o tragă în tufă. Nimeni prin preajmă, întuneric..Fata nu s-a pierdut cu firea, i-a spus tipului că e de acord, că e chiar un tip drăguț și de ce s-o facă în tufă? Să vină cu ea, că locuiește singură și e aproape. Omul s-a blocat. Se vedea că nu intră chestia asta în tiparul lui și că nu știe ce să facă. A însoțit-o destul de confuz câțiva pași, destui ca fata s-o poată lua la fugă spre zona luminată, zbierând. Tipul s-a speriat și a fugit.

  54. andreea

    nu știu, rich guy… nu-mi par asemănătoare cele două muzici… dar poate de unde le știam pe amîndouă deja, din perioade diferite, și nu le-am comparat niciodată.

  55. cătălin

    Ce prezenta de spirit a avut fata aia!

    Io n-am nimic de zis de filmuletele alea. Iar daca romancele or fi mai sprintare decit altele, asta e. Nu schimba nimic, ca doar n-am umblat io dupa toate romancele.

    Am ascultat asta, dar sigur o stiti:

  56. rich guy

    As vrea daca se poate si daca nimeni nu mai doreste sa spuna ceva, tot eu sa si-l inchid. Nu e nici treaba mea, Cataline, ce fac altii. Nu-i una imbucuratoare, ti-ai fi dorit poate altceva, dar, vorba ta, asta e. Devine insa una, nu asta, ci o alta, atunci cand sustin agresiv ca din cauza mea, a ta si a altuia, nici ca s-ar mai aventura afara din casa, ca le dam sentimentul de areal restrans de circulatie si ca primul si primul lor contact cu sexualitatea in prepubertate e printr-o poveste de viol impartasita de maica-sa (da, da, e si credibila asta ! Fata vine plina de curiozitati legate de transformarea fizica si maica-sa incepe sa-i turuie de haite de violatori). Sa ma taie dracului din ele, Cataline ! 🙂 Tu citind de cele care si-au omorat copiii te-ai pus sa scrii ca pruncuciderea e practica de baza la romance ?

  57. cătălin

    Nu cred ca are cineva vreo problema cu barbatii normali. N-am prea urmarit eu tarasenia, pe fb. ma uit mai mult la poze cu motani. Totusi, din ce am vazut cu ochii mei, Romania e cu citiva pasi in urma in materie de civilizatie. O piscatura de fund in autobuz sau tot felul de agresiuni verbale sint la ordinea zilei pentru orice femeie din orasele romanesti. Si nu-i doar lipsa de civilizatie, e si o scirboasa lasitate: vreunui interlop bine facut nu indrazneste nimeni sa-i spuna ceva pe strada.

  58. Angela

    România nu e în urmă. Ar fi bine să fie. Dacă ești în urmă și mergi în direcția bună, târâș-grăpiș tot ajungi unde trebuie. Necazul e că România stă pe loc, România e o mare MAHALA, cu atmosferă, obiceiuri, sistem de „valori” de mahala. Cu o rezistență încăpățânată și incredibilă la educație, cultură, emancipare, civilizație. Nu numai că-s respinse toate astea, dar îs și disprețuite. Promiscuitatea, violența, prostul gust, misoginismul îs normalitatea mahalalei. Îngăduința față de vicii, la fel. „Când nu-i beat, e pâinea lui Dumnezeu, e băiat bun” – problema e că e beat tot timpul. Și asta e scuza pentru orice – tâlhărie, bătaie, viol, crimă. O fost beat, ce vreți? Victima e întotdeauna vinovată, agresorul, dacă e prins și băgat la pârnaie, e plâns de comunitate – „păcat de el, de tinerețea lui, să stea la pușcărie pentru curva aia” – chiar dacă curva are 11 ani și a fost violată de unchiu-său. L-a băgat în spital pe tac-su? Ei, ce mare lucru, i-a dat doi pumni, acolo, doar nu l-a omorât.
    Liderul și vedeta mahalalei e mafiotul, interlopul, șmecherul – admirat, respectat, temut și lingușit. Și invidiat, desigur – cine poate, oase roade. De aia-l cocoloșesc și oficialitățile – primarul, polițistul, popa. Că veni vorba de popă, mahalaua e religioasă până la habotnicie – în ritual. Că în spirit, vai și-amar, habar n-au pravoslavnicii de ce fac ceea ce fac, ce semnificație au toate alea. Merg la biserică să se pună bine cu Dumnezeu, să-l lingușească și pe el, doar-doar le-o da ceva. Și să-i vadă vecinii. Și încă multe altele, specifice mahalalei. Vai de cel care încearcă să se ridice deasupra ei. Nu e om mai detestat, mai miștocărit, mai terfelit. E corect, decent, cu bun-simț, demnitate și ceva școală? Dă-l în pulă de prost, n-are coaie, e fraier, ipotent, un gunoi, clar, nu-i de-ai noștri.
    Scandalul, circul, poalele-n cap și bătutul curului îs spectacole savurate, la fel tărăboiul, maneaua și fumul de carne prăjită cu orice prilej. Sărbătoare națională, parastas, nuntă, comemorare, aniversare.
    No, și acuma transpuneți-le pe toate aste și ce o mai fi la kilometrul zero, în buricul țării și în vârful politicii. Iaca mahalaua, înțepenită în tiparul ei pe veci. Că-s mulți, ai naibii și le place așa. Cei care-s altfel n-au nicio șansă, eterni minoritari. Și vorba aia, e democrație, n-ai ce-i face.

  59. cătălin

    Da, politicienii alesi sint reprezentativi, ca ne place sau nu. Aceleasi minciuni expirate tin de atitia ani, iar oamenii voteaza.

  60. Angela

    Andreea s-a lepădat de noi toți. Nici pe feisbuc nu mai combate. Sper că suntem noi plicticoși și nu-s alte probleme. Andreeeeeeaaaa!!!! Arată-te o clipuță, chiar dacă nu zici decât pfui..

  61. andreea

    nu nu, aici sînt.
    n-am pățit nimic. nu mai mult ca altdat, adică. 🙂

    nu prea mai înțeleg nimic. încerc să găsesc un rost în toate și nu-l găsesc. și atunci, muncesc și dorm. dorm și muncesc. dorm.

  62. andreea

    ce să vă zic.

    politichia mi se pare copleșitoare. și toată lumea vorbește despre asta și se zbate în legătură cu ce se-ntîmplă. și eu nu mai am energie, momentan, să mă zbat. și nu-mi vine nici să povestesc necazurile mele mărunte. că par prea mărunte, asta e.

    mîine e marșul ăla, s-a deschis sezonul toamnă-iarnă de marșuri și nu cred că merg. și mă mustră conștiința. de ce nu merg? pencă am repetiție. avem concert pe 3 decembrie la Ateneu. cu corul. și pencă încă o vreme – nu știu cît de îndelungată – marșurile o să-mi amintească de ceva. ceva de inimă foarte albastră. (ei poftim, na: ce draci or avea protestele cu inimile?!!… ) și așa-s eu, trec greu peste lucruri. vedeți? motive personale ”subțiri” ca să nu-mi fac datoria civică.

    și Sabina e din ce în ce mai rebelă, tot un slalom psihologic trebuie să fac cu ea. și mi-am luat de lucru, în afara serviciului cît nu pot duce, ca să fiu epuizată și nesimțitoare, nu pentru bani.

    și, last but not least, a fost ziua mea și asta e prilej de văicăreala și depresie pentru mine, nu altfel. cei apropiați zic că-s de dus la psihiatru. da, chiar așa mi s-a spus. dacă nu mă bucur că e ziua mea și nu-s hepi să primesc pupături, felicitări și cadouri înseamnă că-s ”de psihiatrie”.

    asta e. gata, v-am dat raportul. uf. sau pfui, în fine…

  63. andreea

    vouă pot să vă și explic, altora – apropiaților care mă trimit la psihiatru – nu. e interesant că anumite lucruri nu poți să le explici decît ”unor străini”.
    nu e vorba numai de îmbătrînire – care în cazul femeilor e catastrofală, zic eu. e vorba că nu mai pot ”schimba macazul”. cu cît trece timpul, cu atît scad șansele de a schimba tot și de a o lua de la capăt. cu totul.
    și oricum mi-e frică să fac asta, deci, degeaba mă agit.

    mă simt ca un știți voi ce într-o căldare.
    de aia mai mult tac.

    referitor la comentariul tău, Angela, cel în care ți-ai vărsat năduful, eu NU VREAU să cred că majoritatea e așa. 😦 e o minoritate, dar e mult mai vocală, se manifestă mult mai cu spor. așa cred. așa sper. 😦

  64. Angela

    Bine că ești așa cum ești. Nu trebuie să te duci la nici un psihiatru. E cea mai idioată sugestie pe care ți-o fac ceilalți când nu pricep nimic din tine, n-au răbdare, li se pare că ești incomod. O dată măcar nu s-ar întreba dacă nu-s cumva și ei sursa problemelor. Nuuu…sigur, toți îs normali, toți fac exact ce trebuie(fără să se întrebe ce ți-ar trebui ție, de fapt), desigur, tu ești nebună. Convenabil. Îs halită de astea până peste cap. Cât despre năduful meu, bine ar fi să nu fie așa cum mi se pare acuma. când mă simt depășită, otrăvită și oțărâtă de tot ce se întâmplă în jurul meu, la nivelul mare. Că cele mărunte, ale mele, nici nu se mai pun, deși, așa mărunte cum îs, au să mă facă să mor de inimă rea. O să rezist, poate. Dacă nu, nu. Hai să încercăm o vreme, să ne mai dăm o șansă.

  65. rich guy

    @ Andreea

    La mine somnul a ajuns cea mai placuta activitate. Nu ca mi-as gasi acolo pacea, nici vorba, dar cel putin o parte a mea, corpul, se bucura, il simt cum se „descalteste” si chiar daca constientizez partialitatea fenomenului e totusi placut.

    Politica e facuta de oameni, astfel ca ma intereseaza mai putin ea ca atare si mai mult ei. Iar „ei” aproape ca-i si impropriu sa spui ca au adus de mult lucrurile la un point of no return (ori ei, ori noi !), in fapt intentia primara, cea dintotdeauna, fiind de a capusa, de a huzuri pe spinarea altora. Un privilegiu si totodata un trai la care, fireste, in ruptul capului la propriu, nu-s dispusi sa renunte. Mi se pare atat de pe fata chestia asta si ca singura variabila ramasa e doar numele celor care vor sa ajunga acolo. Niste unii care nici nu pot si nici nu vor sa-si abtina aroganta, ca spre deosebire de „fraieri” ei au inteles cum e mersul lucrurilor pe lumea asta. Ciudat cum unii pot sa-si faca din nimicnicie un deziderat, nu ?

    Si astfel uite cum, luandu-ne dupa beneficiii, lucrurile tot isi gasesc un anume sens. In a fi rau.

  66. cătălin

    Epidemia de fericire. N-o ai, inseamna ca e ceva in neregula cu tine, tre’ sa mergi la psihiatru.
    Nici eu nu ma bucur de ziua mea deloc. Nici nu spun cind ii, ca nu vreau sa primesc urari de la nimeni. Si exact aceleasi ginduri le am si eu. De ce sa ma bucur, ca a trecut timpul pe linga mine (lasind urme, intotdeauna lasa)? Iar de cind mi-am pierdut sufletul (adica pisicu’ ala), parca nu mai simt nimic, parca am amortit.

    Am -20 de grade. Ma duc pe coclauri, sa nu vad om.

  67. Angela

    Încet, încet te vei dezmorți. N-ai să-l uiți pe pisic niciodată, dar o să fie o amintire tot mai puțin dureroasă și o să devină doar duioasă. Așteaptă, ai să vezi. Așa se întâmplă și când pierzi oameni.

  68. andreea

    nu neapărat fericire. dar ți se cere, se așteaptă de la tine să fii optimist și împăcat, dacă n-ai un motiv groaznic și de înțeles de către toată lumea de nefericire: boală, suferință fizică, a ta sau a celor dragi, catastrofă naturală.

    și atunci, umbli așa năuc prin lume, învinovățindu-te că nu te simți bine deși AR TREBUI. și murind de frică să nu care cumva să ți se dea cît nu poți duce. ca să vezi cum e să ai de-adevăratelea motive de tristețe.

  69. andreea

    da, o să uite și de pisic.
    dacă nu, o să se inventeze trăznaia aia cu ștersul amintirilor.
    și gata.

  70. andreea

    rich guy, cît timp te bucuri de somn, crede-mă, e minunat.
    ești întreg și regenerabil.

    somnul sănătos e cel mai bun indiciu al echilibrului.

  71. cătălin

    O sa uit pisicu’ atunci cind voi innebuni de tot.

    Cuvintele astea cu „bil” in coada indica o posibilitate. Probabilitati. Sanse, nu certitudini.

  72. rich guy

    Imi aminti …

    Jur ca n-am intrebat „Ce faci ?” la viata mea ! I De „Ce ai ?” sau „La ce te gandesti ?” niiici nu mai spun. Hai, mai intrebi pe unul foarte apropiat cum ii mai merge, cum o mai duce, asa, ca sa-i dai tu prilejul sa-nceapa, dar in absenta unui cadru intim subinteles mi se pare de prost gust, daca nu chiar de usor retard. In primul si in primul rand ce te face sa crezi ca interlocutorul e dispus sa-ti devoaleze tie ceva ? E de neam prost, de bagacios in toate … Iar „La ce te gandesti ?” sau „Ce ai ? sunt maximul posibil, si de bagaret si de individ foarte limitat, de parca oamenii (sau viata) ar fi o ecuatie de trei simpla, pe deplin rezolvabila, doar ca-s pe atat de fraieri incat le scapa un raspuns pe atat de simplu ! Zau ca am ajuns sa-nteleg cum se nasc criminalii in serie …

  73. cătălin

    Mai intrebi, ori direct, ori pe ocolite. Daca celalalt si-ar dori sa vorbeasca cu cineva dar nu stie cum sa inceapa?

  74. Angela

    Atunci tu trebuie să simți asta și să-l ajuți să înceapă. Dar numai dacă simți că are ceva pe suflet și că i-ar face bine să povestească. Dacă e dintre apropiați, știi fără să zică ei nimic. Dacă nu..să înceapă singur omul, dacă simte nevoia să se confeseze. Mie mi se întâmpla foarte des să mă abordeze oamenii și să-și spună păsurile. În tramvai, în vreo sală de așteptare, în tren, te miri unde. Acum nu prea mai am prilejul, că nu ies, sau nu ies singură. Dar ascultam, ziceam și eu o vorbă-două și oamenilor ălora le era un pic mai bine. Cel mai simpatic a fost, cu mulți ani în urmă, un tânăr cam de la țară după vorbă, după port.. Eram în centrul Clujului. Venea pe stradă cam pe trei cărări, așa. M-a oprit și m-a întrebat „Doamnă dragă, eu îs beat. Îi mare bai dacă-s beat?” I-am răspuns foarte serios că prea bine nu-i să fii beat, că nu-i frumos, dar dacă nu face prostii și se duce cuminte acasă, atunci nu-i așa mare bai. Omul a tras un zâmbet larg și împăcat, a plecat mai departe foarte mulțumit și fericit. Costurile pentru mine au fost minime, o oprire de câteva secunde și niște cuvinte, acolo. Și acum zâmbesc la amintirea asta. Nu e mare lucru să interacționezi cu oamenii, de cele mai multe ori merită efortul.

  75. rich guy

    Si mie mi se-ntampla ! Si ma intreb cum Dumnezeu nu-si dau seama c-au nimerit peste mizantropul cel mai. Vreau sa zic ca nici macar nu caut s-o ascund. 🙂

  76. Angela

    Eu nu cred că-s mizantroapă, am uneori pusee, dar scurte. Ce mă surprinde și mă nedumerește însă e că de ce mă aleg pe mine, deși am o mutră destul de încruntată și rece. Cine să-i mai priceapă pe oameni?

  77. junghiul

    Asta îmi amintește de vremurile din studenție.
    Mergeam în fiecare duminică seara cu trenul din Arad la Timișoara la școală.
    Și veneam la gară cu vreo două ore mai repede și imi petreceam timpul în restaurantul gării cu oamenii locului,bețivanii.
    Le prindea bine că cineva stătea la masă cu ei și le asculta poveștile.

  78. Când mă voi opri din fugă vă voi povesti ce mai fac.

  79. Angela

    Da, episoadele astea au partea lor bună dacă nu-s prea lungi sau dacă poți controla când să le pui capăt. Pentru că:
    – te fac să te simți un om bun și asta face bine la psihicul propriu
    – poveștile pot fi chiar interesante
    – cuiva îi e un pic mai bine pentru că a fost ascultat
    – afli că există probleme mai mari decât ale tale.
    Dar…dacă asta se întâmplă la drum lung și cineva se apucă să-ți povestească în tren, să zicem, începând de la București și ai ghinionul să nu coboare măcar la Câmpina, ci vine până-n Cluj, ai pus-o.
    Mai rău decât asta e când tovarășul de drum nu le zice pe ale lui, ci te interoghează pe tine. Începe cu inofensivul „Unde călătoriți?” și de aici începe dezastrul. Avalanșa. Potopul. De ce? Interes de serviciu sau personal? sunteți măritată? soțul ce zice? Cum de vă lasă să călătoriți singură? Aveți copii? dacă da, câți? băiat, fată? Câți ani au? Dacă nu, de ce nu? Nu vreți? nu puteți? Trebuie să faceți copii, altfel viața n-are rost. Părinții trăiesc? Câți ani au? Sunt sănătoși? Unde lucrați? Șefu-i cumsecade? Se câștigă bine acolo? Unde locuiți? La bloc sau la casă? Câte camere? Cât plătiți întreținerea? Am și eu un verișor în Cluj, nu-l cunoașteți? Aproape inevitabil, vine chestia cu „nu știți pe cineva la spitalul…instituția…etc. Și nici nu-i tot. Dacă ai apucat să pui botul, nu mai e scăpare. Îl arunci din tren sau te arunci tu…

  80. Angela

    Oricât am face noi pe durii, nevoia de vidanjat tenebrele sufletului există de când e omul. Altfel n-ar fi apărut nici povestea bărbierului regelui Midas, nici instituția spovedaniei, nici, mult mai târziu, psihoterapeutul. Ceea ce înseamnă că vidanjarea e necesară. Acuma, că de ce unii ajung s-o facă în văzul tuturor, asta nu știu.

  81. rich guy

    @ Angela

    Da* de ce sa mai explorezi cand esti deja pe pisc ? Ceva ma face sa cred ca femeia s-a pus sa scrie articolul sub imperiul aceluiasi sentiment al neputintei trait de tine prin subsolurile articolelor lui Mircea Vasilescu.

    http://www.contributors.ro/cultura/despre-intelectualismul-epocii-google-search/

  82. Angela

    M-ai băgat în belea! Aveam de gând să-mi petrec o zi pașnică, dedicată treburilor gospodărești de rutină. Acum o să rumeg chestiile astea, o să mă cert cu mine, o să mă contrazic, o să-mi dau dreptate și iar o să mă contrazic. Ce mă fac, că eu nu-s nici călărit, nici călăreț? Adică îs și una, și alta deodată. Că (înlocuind elefantul cu calul), după zodie, îs jumate cal-jumate om. De aia mi-o fi așa de greu pe lumea asta.

  83. Angela

    Știi ce nu pricep eu din ce a scris gagica aia? Chestia cu motoarele digitale produc, am putea spune, un nou tip de ființe umane. Niște ființe care înțeleg logic mai mult decît empatic, printr-o raportare comodă și permanentă la propriul sistem de convingeri, sau a căror minte funcționează numai prin mecanismul de confirmation bias …
    Ceva îmi scapă, ori mie nu mi-or fi clare conceptele de „logică” și „empatie”. Logica n-ar trebui să te poată convinge că ceva e într-un fel pe care propriul tău sistem de convingeri îl vede diferit, mai ales dacă-i bazat pe empatie? M-am pierdut în chestii la care nu mă pricep, probabil. Dar suferințele mele sociale provin din faptul că mi se pare tocmai că lumea nu mai gândește logic. Unde greșesc?

  84. rich guy

    Iti rapsund, iti raspund … sunt prins putin.

  85. cătălin

    Vai de curu’ ei logica!

  86. Nu mă simt în largul meu în preajma elefantului.
    Eu zic că există o luptă între logică și empatie dar google search nu cred că are de-a face cu lupta asta. Pot să caut confirmări și pentru empatiile mele ilogice.

  87. Angela

    Aș vrea să mă lămurească cineva ce ascunde încăpățânarea asta ucigașă a guvernului de a aplica cu orice preț măsura aia cu reținerile la angajat. Toată lumea zice că-i o porcărie cu efecte groaznice, cred că știu și ei, Cel puțin Tudose pare foarte crispat, ca și cum ar ști că-i nasol, dar n-are încotro. Ce dracu e în spatele tărășeniei? Pare ceva urât și grav. Dar ce?

  88. rich guy

    @ Angela

    Aici e aici !

    Inainte de toate insa, pentru a putea incerca un raspuns, unul in limitele rezonabilului, am nevoie de putina complicitate din partea ta, rugandu-te a intelege ca eu pot cel mult sa fac presupuneri, nu sa ofer certitudini, in privinta modului de gandire a altuia.

    Religiosul priveste divinitatea ca pe un parinte spiritual si subsumat acestui rol si ca pe un pastore al umanitatii si unicul acreditat cu puterea de a genera cauzalitati cu singura si nobila menire de a ne imparti povete de natura etica. Pe care deopotriva le si nu le putem intelege, ca asa-s caile Domnului, incurcate. Si chiar daca referirea concreta e la un Toma de Aquino, tot ea, divinitatea, a indrumat-o intr-acolo. Dar oricum, de privit e privita ca o forma animata de existenta, ca un calauzitor perpetuu dornicului de a se inavuti in intelepciune. Cam aici s-ar inscrie si raspunsul meu, Angela, nu departe de cel al autoarei. Spiritualitatea e o zestre, o intelepciune, primar emotionala si apoi una rationala. Nu-i nici o diferenta in continut si nici una semnificativa in exprimare: ea nu s-a dezis de rationalism, dar nici nu s-a limitat la el. Ambele sunt demersuri cerebrale, poate de aici si usoara confuzie, diferite insa in modul de participare. In cazul uneia angrenate sunt un cumul de functii cerebrale, ca intr-o experienta de viata cotidiana, in cazul celeilalte vizata-i doar capacitatea noastra analitica. Imi dau si eu seama ca te cam plimb cu vorbele, pai ce facem aici, ce-i aia „cumul de functii cerebrale ? Mai dezvolta !“. E, nefiind de formatie psiholog-cercetator, nu stiu sa-ti spun si am indoielile mele ca si unul foarte bun ar fi in stare sa raspunda intrebarii, ca si cum ar umbla pe un taram complet explorat. Autoarea la randul ei se ajuta cu un paralelism. Ateii au si ei o zeitate a lor (alias google), dar e doar o masininarie inerta, un cloud eteric sterp, un depozit informational desertic, iar copiii ei, niste cyborgi lipsiti de simtire, care nu urmaresc o eficienta orientata unui scop, ci eficienta in sine.

    Dar zau daca ma gandeam ca linkul trimis va dezlantui astfel de discutii. In mod cert articolul se situeaza in zona injuratului peste gard. E o reactie vizavi de interlocutori foarte indaratnici, foarte plini de sine, in ciuda unei argumentatii foarte precare. Cam in aceeasi situatie te-am vazut si pe tine printre aia care se vedeau ca-l joaca pe Vintila Mihailescu pe degetul mic. 😊 😊 😊

  89. junghiul

    Stai ca iti explic eu.
    Sa ma scobor de pe elefant

  90. andreea

    elefant?

  91. Angela

    Aha. Cu asta-s de acord și chiar îmi place, adică, într-un fel, mi se potrivește: ea nu s-a dezis de rationalism, dar nici nu s-a limitat la el. Ambele sunt demersuri cerebrale. Ar trebui să-mi echilibreze centaurul, dacă jumătatea-cal ar putea fi cerebrală. Dar nu poate, așa că jumătatea-om trebuie să facă o concesie și să accepte emoționalul.O jumătate o poate înțelege și accepta cumva pe cealaltă, tocmai pentru că e cerebrală, dar nu și viceversa. Ce întortocheat…brrr.
    Ateii au si ei o zeitate a lor (alias google)Cu asta nu-s prea de acord. Ateii există și au existat cu mult înaintea lui google. Și în general sunt sceptici. Pe când googlelatria presupune căutarea răspunsurilor pe care le vrei, acceptarea celor care îți convin și respingerea celor care nu. Pe modelul „da, așa e” versus „nu e așa, internetul ăsta e plin de rahaturi”. Nu prea e nimic rațional în asta, tot emoțional și credință oarbă în ceea ce simți e.Cred că delirez rău deja, ar trebui să-mi văd de treabă.

  92. junghiul

    In trecut dacă nu plăteai in termen de 30 zile impozitele și taxele cu reținere la sursa ti se deschidea un dosar penal.
    Puteai face chiar și pușcărie.
    Cineva a reușit sa obtină o decizie de neconstituționalitate in 2015 și de atunci e practic haiducie.

  93. junghiul

    Pe scurt motivul era confuzia între impozitele cu retinere la sursă si cele care priveau angajatorul.
    Tu le plăteai pe cele la sursa si ANAFul le scădea FIFO
    După care te trezeai cu o parte tot neplatite plus dosar penal.
    Îi aratai polițistului ca de fapt tu le-ai platit și scăpai

  94. junghiul

    Acuma normal ar fi ca să plăteasca toți, toate taxele.
    Reasezarea lor in sarcina angajatului va face posibila urmărirea penală a persoanelor care nu plătesc contribuțiile fără a exista vreun echivoc.
    Rămâne in sarcina angajatorului doar taxa de solidaritate.

  95. Angela

    Îmi amintesc(acum, de ceva vreme nu mai știu cum e) că propria mea instituție nu vira în veci reținerile CAS, deși nouă ni le trăgea din salar. Când vreunuia îi venea vremea de pensie, instituția strângea din cur și plătea(din urmă) contribuțiile acelui angajat, ca să i se poată face dosarul de pensie.

  96. junghiul

    O altă explicație e faptul că prin această șmecherie se mărește salariul minim pe economie la 1900 adică aproape de 2000 cât promiseseră ei.
    Se măreste dar practic nu se schimbă nimic.
    Adică salariatul nu câștigă aproape nimic in plus in lipsa unei renegocieri cu patronul.
    Scriu pe bucăți de pe telefon.Scuze

  97. junghiul

    Fiind de stat nimeni nu mergea la Fraude să dea declarație.
    La privat era altfel.

  98. Angela

    Aha. Da. Ce-i aia FIFO?

  99. junghiul

    Neplata cu intenție a contribuțiilor ar trebui să redevină infracțiune.
    Nu poți face ceva intr-o țară dacă nu se colectează taxele astea.
    Scuza că alții fură după bani de la buget nu ajunge.

  100. junghiul

    First input first output.
    Adică stingeau taxele in ordinea vechimii.
    In fiecare lună aveai și retineri si alte contributii de plătit.
    Dacă tu voiai să plătesti doar reținerile ANAF-ul nu ținea cont de ce scriai pe ordinul de plată și le scădeau in ordinea vechimii.

  101. Angela

    Pare ok. Atunci de ce se împotrivesc sindicatele?

  102. Angela

    Mai am o nedumerire. Guvernul o ține gaia-mațu cu creșterea brutului. Când e vorba despre net, zice doar că nu scade. Așa o fi unde angajatul a negociat brutul, la bugetari mai ales. Dar ce se întâmplă în privat, acolo unde angajatul a negociat netul? Cine și de unde scoate banii pentru taxele alea?

  103. Angela

    Dacă stau să cuget, mulți angajați au să piardă la salar. Dacă se umflă tare brutul, mulți (cei care au acum brutul sub 3001) pierd deducerea personală de bază. Nu e mult, dat tot vor primi mai puțin decât au avut. Bașca nici tichete de masă nu se vor mai da (n-s sigură, parcă așa am citit undeva). Dar se respectă programul de guvernare…cresc salariile. Cacealma scârboasă.

  104. rich guy

    S-a apucat Andronescu (nu ma intrebati de ce tocmai ea) sa explici pe la Realitatea ca majorarea brutului nu-i de lepadat, omu’ o sa le fie recunoscator la pensie. Adica ma-ntelegeti voi ? E spre binele lui, chiar daca asta se va adeveri mai incolo, nu a PSD-ului care incaseaza mai mult imediat.

  105. rich guy

    Buuei … ia nu va mai luati de elefantul meu, nu mai ziceti asa urat de el, sunt fiinte de-a dreptul remarcabile.

  106. andreea

    un elefant, se legăna…

    și la mine în birou tot despre salarii se discută. se fac calcule, se caută chichițe. am amețit.

  107. Angela

    Asta cu pensia iară-i din puțul gândirii pesediste. Păi punctul de pensie se calculează împărțind brutul omului la brutul mediu pe economie. Dacă crește unul, crește și celălalt. Adicătelea crește deîmpărțitul, crește și împărțitorul. De unde rezultat mai mare?

  108. rich guy

    Si voi cica nu exista asa ceva …

  109. andreea

    muscofant. elefuscă.

  110. andreea

    ce bine că avem un junghi să ne explice…

  111. Angela

    Da…Numai că eu tot nedumerită îs. Pentru că:
    – dacă e un lucru bun și angajatul nu pierde nimic, de ce se împotrivesc sindicatele? Că angajatorii se împotrivesc, hai, că mai pot pricepe
    – dacă reținerea cu pricina tot la sursă se face, adică nu merge angajatul la fisc să depună banii ăia, ci tot contabilul firmei îi virează, ce-l împiedică pe contabil să nu-i vireze nici acum? Pare doar un joc pe hârtie. Eu, angajator, nu mai virez la fisc partea mea de contribuție pentru tine, angajat, ci ți-o trec ție în brut și ți-o rețin și o virez împreună cu partea ta. Dacă vreau. că tu banii ăia tot nu-i vezi.
    Derivat de aici, acuma stau și cuget că mie, angajat, mi-au reținut ani întregi pentru CAS niște procente din brut. Angajatorul a plătit și el pentru mine la CAS aproape tot atât. Când mie mi-au calculat pensia, mi-au calculat-o proporțional cu contribuția mea. Banii cu care a contribuit angajatorul pentru mine unde se regăsesc?

  112. Angela

    Andreea, iar mă leg de prietenii tăi de pe feisbuc – acum de Paul Dragos Aligica și comentatorii săi. Cam maniheiști și superficiali. Pun pariu că nimeni de acolo n-are habar de Chomsky, cine e el și ce a zis și făcut la viața lui. Nici de Marx, nici de Troțki..A citit vreodată cineva-ceva din ăștia? Poți să-i porcăiești, că ai de ce, dar nu cu infantilisme. Cu dat ochii peste cap, să vadă lumea că tu ești capitalist convins. Și nu, regimul leninist n-a fost nici socialist, nici capitalist, ci huliganic și abject. Atât.

  113. cătălin

    Nu stiu ce importanta are mutarea contributiilor dintr-o parte in alta (oricum sint bani pe care nu-i vad nici salariatii nici patronii). Dar nu se poate face asta peste noapte. Trebuie ani, treptat. Iar marea problema vor fi tot angajatii ANAF, care acum ajung sa colecteze doar 25%. Asta e, am zis de multe ori ca imi doresc ca Romania sa ramina fara bani. Poate ca atunci unii isi vor da seama cu cine au votat. Sau poate nu.

  114. Angela

    Sigur nu! Tot Soros va fi vinovat.

  115. Sindicatele se împotrivesc pe bună dreptate pentru că unii patroni pot să nu mențină netul actual ci să mențină brutul și e perfect legal.
    Cum se face acum.
    Ai nouă contribuții și un impozit pe salarii.
    Din acestea trei contribuții sunt cu reținere la sursă plus impozitul pe salarii.
    Celelalte contribuții sunt ale angajatorului.
    Pentru plata lor făceai 2 ordine de plată
    Unul pentru impozitul pe salarii iar altul pentru suma tuturor contribuțiilor. Indiferent dacă erau cu sau fără reținere la sursă.
    De la anul, vom avea probabil un ordin pentru CAS unul pentru CASS, obligatoriu unul pentru impozitul pe salarii iar unul pentru taxa de solidaritate
    Adică 4.
    Deci cum bine sesiza ministrul Mișa se va reduce numărul de ordine de plată.
    Incompetentul dracului!
    Dacă se va merge tot pe două ordine de plată va fi doar o chestiune de timp până la următoarea decizie de neconstituționalitate.

  116. Banii pe care îi cauți s-au dus pe apa Sâmbetei.

  117. Andreea îți recomand să faci așa.
    Să ceri prin renegociere să ți se mențină la aceeași valoare venitul impozabil. Atunci vei beneficia de reducerea de impozit de la 16 la 10. Restul e vânare de vânt.

  118. rich
    În spinarea elefantului trebuie să stea un obelisc. Așa ne învață Dali .

  119. rich guy

    Ca sa deschid mai repede capacul de pe o cutie de vopsea mi-a dat prin cap sa fac parghie cu cheia de la locuinta. Sfarsind prin a o indoi, fireste. Asa ca azi am investit in ceva nelipsit din recuzita unui barbat rational …

  120. rich guy

    @ Junghiul

    Il las pe Dali, ca uite, in loc sa sublinieze valoarea contributiilor mele academice, mi le face praf. Da’ asa-i cand te-ncurci cu amatori ! Nu mai bine apelam eu la clasicul verificat pentru opusuri ce formeaza un intreg ? Uite asta merge la cate si mai cate: intuitie vs. ratiune, inocenta vs. maturitate, joaca vs. premeditare, fragilitate vs. putere, curaj vs. experienta, flexibilitate vs. rigiditate, s.a.m.d.

    http://www.artrev.com/art/imageprocess/zoomview/streamimage.asp?name=pp_bookplate_young_acrobat_on_a_ball%2Ejpg

  121. junghiul

    Frumos, tânărul acrobat.
    tânăr acrobat

  122. cătălin

    N-ai facut nimic, nu voia URL-uri scurte.

    Ministru’ Mi-sa-rupe.
    Daca sint negociate contractele pe brut, apoi nici un patron nu se apuca sa mareasca salariile, cel putin pe termen scurt. Toti vor astepta ingrijorati sa vada cum fac trec peste harababura asta. Unde mai pui ca vor fi cheltuieli noi si nenumarate greseli.

  123. Păi și ce e de făcut dacă ți-i scurt url-ul?

    E clar că jigodiile vor încerca să profite.
    O adresă ANAF spune că pentru 2 din cele 6 milioane de contracte de muncă se înregistrează întârzieri sau nu se plătesc deloc contribuțiile. Asta și pentru că jigodiile se împart în două categorii care nu plătesc deși au X6și cei acer nu colectează dar au Audi 6 .
    Ministrul Mișa a spus clar că va urma incriminarea neplății la termen a contribuțiilor. Să vedem. Dacă eașa, toată tevatura asta are un rost. Astăzi, degeaba insiști la patroni să își plătească dările, se uită la tine și spune senin că nu mai e penal.

  124. junghiul

    @rich
    În zilele astea cuvântul contribuții ne gâdilă în mod neplăcut urechile, te rog să reformulezi.
    Haha!

  125. Angela

    Am dormit prost, adică n-am prea dormit, că m-au chinuit durerile și coșmarurile. Și atunci m-am uitat la televizor. La dezbateri în chestiunea contribuțiilor. La mai mulți m-am uitat. B1 a fost ceva mai tehnic. Realitatea, apocaliptică și isterică. Dezastru, catastrofă, Sfârșitul. La Antena3, ministrul de finanțe și Radu Tudor ne convingeau că țărișoara va deveni Arcadia, dacă nu chiar raiul pe pământ din punct de vedere fiscal și cornul abundenței nu va conteni să se reverse peste noi, dacă se aplică măsurile astea, că oricum e bine și acum, dar ce urmează va fi de vis.
    No, și punând eu, poporul de rând, cap la cap unele și altele, am priceput așa:
    – că la bugetari nu-i mare brânză, decât tevatura și harababura birocratică. Și faptul că contribuabilul nu pierde nimic. Ce-i drept, nici nu câștigă, dar asta-i partea urâtă numai din punct de vedere moral, că a fost păcălit electoral că-i crește leafa. Ghinion.
    – la privat ar trebui să fie tot așa, că doar angajatorul cinstit trebuia și până acum să plătească acele dări. Angajatul partea lui, patronul partea lui referitoare la angajat. Teoretic, banii-s aceiași, doar că patronul nu-i mai dă în nume propriu, ca angajator, ci îi plasează angajatului. Dar… Reiese că isteria e generată de faptul că angajatorul privat n-a plătit niciodată acei bani, nici n-a avut de gând s-o facă vreodată. Ceea ce înseamnă că:
    – ori afacerea lui e de căcat, dacă nu se poate susține decât prin evaziune fiscală
    – ori nu se poate susține fiindcă statul o cocoșează cu taxele de nu mai rămâne cu nimic și atunci, ca să supraviețuiască, trebuie să evazioneze. Altminteri scumpește, concediază, închide taraba etc. Iară-i de rău pentru economie, pentru țărișoară și pentru mine, omul din popor.
    Din această dilemă eu nu pot ieși. Am zis!

  126. andreea

    junghiule, io nu negociez nimic, pentru că fac parte din specia aia zurlie care crede că e plătită mai mult decît merită. așa că ce-o fi, o fi.

  127. andreea

    leagă-te, Angela, că nu sufăr. (mă rog… sînt vreo 2-3 prieteni pentru care aș suferi, dar nu-s printre cei vizați de tine. 🙂 )
    recunosc că există un procent de snobism în mine care mă face să apreciez anumite postări, dar nu e un procent mare. eu nu i-am citit pe Chomsky și pe Marx, da’ dacă nici Aligică nu i-a citit, nu știu cine i-a mai citit. și merg pe mîna lui. rezonez și cu genul lui de ironie care îi face pe mulți să-l priceapă pe dos.
    dar pricep și ce zici tu. 🙂

  128. andreea

    rich guy, eu când deschid cu greutate ceva, cu vreun obiect ascuțit și nepotrivit, am viziunea instrumentului care-mi alunecă din mână, îmi taie venele, degetele, țîșnește sîngele, sar stropi uriași pe pereți, din astea…
    și mă opresc la timp și cer ajutor.
    viață grea. 🙂

  129. Angela

    Mă leg, că nu-mi place deloc eterna văicăreală pentru ceva care a fost demult și a trecut. E stupid și plicticos să te legi într-una de ce rău ți-a fost acu 30 de ani. Vai, va, era frig și întuneric în case. Vai, vai stăteam la cozi. Da, e foarte adevărat, a fost oribil și eu am trăit toate astea ca adult și încă multe și mai rele. Puștimea de atunci care se vaietă acum habar n-are că părinții băleau și ei la o pită cu unt, la un copan de pui sau la o omletă, dar se abțineau, că rația de un, carne și ouă a unei familii întregi pe o lună era prea puțin și pentru un copil..Și că te chinuiai cu oale uriașe pe aragaz, asta dacă avea presiune gazul, să încălzești apă să te speli sau să speli haine. Că mergeai la slujbă atârnat de scara autobuzului, după patruzeci de minute de așteptat în stație, cu picioarele în zăpadă.Bașca ideologia cretină, ședințe ținute de politruci analfabeți și exasperarea „mărețelor realizări” și „bunăstarea întregului popor” și „cele mai înalte culmi”. A fost groaznic, bine că nu mai e. Ce rost are să te tot legi de perioada aia, după atâta timp? Ca și cum ai fi scăpat de o boală grea, nu mai ai nici pe dracu de mult, dar o ții într-una cu „vai, vai, ce rău mi-a fost”. Dacă acum ți-e mai bine, bucură-te și taci, naibii. Dacă crezi că ți-e mai rău, sau altfel de rău, vaietă-te de răul nou, luptă cu el sau taci. Mi se pare o fandoseală, scuze, să tot călărești acum tema „comunismului”, lua-l-ar dracu.

  130. rich guy

    @ Andreea

    Orice se rezolva daca esti echipat corespunzator.

  131. rich guy

    @ Junghiul

    Lamureste-ma, te rog, ca pe prost. Cum efectuezi plata ca anjagat ? Banuiesc ca asta implica deschiderea unui cont, nu ? (ca n-o sa-ti dea nimeni liber 1/2 zi pentru plata la ghiseu)

  132. Angela

    Nu știu pe unde umblă Junghiul. Din câte știu eu, se pare că tot angajatorul efectuează plata. Nu merge angajatul la ghișeu cu banii. Ar fi dezastru să stai în fiecare lună la coadă să plătești. Angajatorul virează, ca și până acum. Cred..

  133. rich guy

    Pfuh … pai parca ala dadea tepe ?!

  134. andreea

    N-ar fi rău un costum din ăla. Azi dimineață n-am văzut groapa dintr-o baltă, glezna stîngă n-a ținut, că e paradită de 10 ani și am căzut ca un bolovan. Și iaca, am o încheietură julită, un cot negru, un genunchi cu buba roșie și glezna stîngă iar umflată.

    Nu se ocupă angajatul. Angajatorul face tot dar pune în altfel de cutii ce are de pus. Numa angajator să nu fii…

  135. Angela

    Păi da. Dacă n-a plătit până acum, de ce ar plăti de acum încolo? Curvăsăria e că statul și-a luat mâna de pe treaba asta. Dacă nu-ți virează angajatorul banii, tu, angajat, trebuie să-l dai în judecată. Poate nu-i așa, mai înțeleg și eu anapoda. Da’ raaar mi se întâmplă…

  136. Angela

    Ioi, tulai, Andreea, de ce nu te uiți pe unde calci? Bine că n-ai dat cu capu’.

  137. andreea

    Unii zic că dacă nu sîntem vigilenți, vine iar tovarășu’ Lenin peste noi. Nu cred că pericolul e zero. Și apoi, culorile în care e prezentat sînt din ce în ce mai pastelate. Ăștia tineri nu pricep nimic. Și ce capcană pentru o minte proaspătă! Ți se dădea, ți se asigura, se avea grijă… Știm noi.

  138. andreea

    Uneori, degeaba mă uit. Ceasul rău, pisica 13.

  139. Angela

    Tovarășul Lenin n-o să vină, că nu-mi închipui că tâlharilor ăstora le-ar conveni comunismul propriu-zis. N-o să renunțe ei la proprietatea privată, după ce au agonisit averi la care nici n-a visat tot comitetul central al PCR. Sau să prăpădească bunătate de bani de la buget pentru investiții în infrastructură(chiar proaste), în loc să-i fure. Nici să facă mastodonți de combinate industriale în care să frece menta sute de mii de oameni numai ca să-i țină ocupați, să le dea o leafă și să se laude cu șomaj 0. Și alte chestii specifice de care nu-mi amintesc acuma, că nu mi-e Manifestul Partidului Comunist carte de căpătâi. Dar poate veni – și e ca și venit – un regim ultraetatist mafiot, care te jupoaie de tot și te pedepsește pentru orice mârâit, în timp ce „aleșii poporului” – chiar și aleși pe bune, nu ca în vremea aialaltă, cu 99,99% – își fac mendrele fără să se teamă de nimic. Asta ni se pregătește, evident, dar comunism nu-i. Ne-am obișnuit să lipim eticheta asta pe tot ce e rău sau nu ne place. De aia mă zborșesc, că-s io așa, mai scrofuloasă din fire când e vorba de proprietatea termenilor.

  140. rich guy

    Si io mor de oftica cand ma betegesc, da’-n doua-trei zile uit de el.

  141. andreea

    Adică ce? 🙂

  142. andreea

    Iooooi, îs pe același afiș cu Temișan și Nico! Visul meu s-o împlinit! :))

    http://www.bilet.ro/event.php?id=12915

  143. cătălin

    Adica femeia cu geamantan in mina si capul in nori e una din cele mai frumoase imagini pe care o stiu. Cred ca nu-i nimic rau sa ma gindesc ca semeni putin. 🙂

  144. andreea

    Nu semăn. Eu sînt mai grasă. 🙂

  145. junghiul

    Ăla e nor?
    Eu credeam că e vată de zahăr pe băț

  146. Angela

    Andreea, care ești tu acolo, pe afiș? Că m-am zgâit cât am putut, dar nu te-am indentificat.

  147. junghiul

    Io da, hihi!

  148. andreea

    a patra din dreapta, rîndul 2, cam cea mai naltă din parcare. în spatele duduii mici și blonde

  149. rich guy

    Pe 3 decembrie profita de ocazie …

  150. Angela

    Andreea, da-da-da…Junghiul trebuia să zică el primul, dacă s-a lăudat. De unde să știm dacă chiar te-a recunoscut sau a mers la cacealma? Acuma poa să zică liniștit „eu am știut, sîc-sîc.”

  151. andreea

    pfiii, mă și văd dîndu-mi fusta jos și rămînînd în budigăi din ăia.
    🙂
    junghiul știe tot.

  152. junghiul

    Mda.
    Am căutat o altistă inaltă cu părul într-un anumit fel.
    Sâc-sâc!

  153. andreea

    toți jurații ăia de la Vocile tuturor Țărilor sînt surprinși în același fel. au aceleași mutre entuziasmate sau oripilate.
    cred că fac o școală specială: Școala Mutrelor Juraților Surprinși.

    dar noi putem să ne dezbrăcăm așa, după ce cîntăm un colind și trecem la Bohemian Rhapsody.

  154. Angela

    Junghiul – Ochi de șoim.

  155. rich guy

    🙂 🙂 🙂 In fiecare dintre noi se ascunde o Andreea „Zana” Marin !

    La englezi a fost anul asta schimbare de mutre, capacul ala de sus care te lasa fara hahaieli. A si iesit castigator, merita ! Atat ca talent cat si ca om.

  156. rich guy

    Am zis ceva aiurea ? 🙂 Acuma nu trebuie sa va placa muzica mea, nu va place, nu va place, asta e. Ma pot impaca cu gandul. 🙂

  157. Angela

    N-ai zis nimic aiurea. Așa-i pe aici. Sunt perioade lungi în care lumea se dă la fund. Dispar cu toții, apoi reapar când îi mai încearcă un vis ciudat, o sfântă indignare pe ceva sau o bucurie.

  158. andreea

    Îmi tot spun oamenii că oftez (foarte dramatic, cică), da’ eu nu-mi dau seama de asta.
    Și uite-așa, am ajuns să-mi stresez colegii de birou sau altistele din jur, la repetiție.

  159. Angela

    Lasă, cică-i sănătos să oftezi. Ceva cu oxigenarea, cu alveolele pulmonare. Face bine. Pe de altă parte, zice-se că poate fi de la stres, nemulțumiri, dezamăgiri, emoții, masă copioasă…Dacă tu oftezi și ceilalți se stresează, înseamnă că vor ofta și ei în curând, de la stresul provocat de oftatul tău. Să vezi atunci

  160. rich guy

    Eu rasuflu usurat foarte des, uite ca acuma … huuuuuh …. 🙂
    M-a impresionat ca n-a venit inca unul cu muzica facuta dupa algoritmi de vanzare. Sau cu dintr-aia „de nisa”.
    La mine conteaza numai daca ma zgandare o fraza muzicala sau ba. V-am mai spus ca mi s-a-ntamplat sa-mi placa Adi de Vito zis si Minune ? Stati, stati, stati … mai rabdati putin ! M-a fermecat de la primele acorduri duiosenia unei melodii. Pentru ca avea o tristete frumoasa, a omului simplu, nesofisticat. Plus de asta mai avea si o „coerenta muzicala”, nu se „desira” pe nicaieri, cum nu rareori se-ntampla la case mult mai mari. Pana la urma „de ce nu ?” mi-am zis, „Si un ceas stricat da de 2x ora exacta.” Aaaici m-am inselat ! Ascultati-o si voi. Pe ambele adica.

    Si … originalul !

  161. cătălin

    pesede si manele. Ce dracu’ i-o mai fi trebuit lui Tudor Gheorghe sa-l linga-n cur pe Ponta? Of, of…

  162. Angela

    O fi tras niscaiva foloase. Ori poate îl iubea sincer.

  163. cătălin

    Una lume e vesela pe fb. ca Dragnea se iubeste cu unu’ Olaf. Eu zic ca degeaba e vesela, unele fapte sint de vreo 15 ani. Mai adaugi 5-10 ani procesu’, se prescrie intre timp si o tentativa de omor, darmite o sparleala.

  164. rich guy

    @ Catalin

    Tatal meu a fost profesor. Unul foarte bun. Pot spune cu o oarecare siguranta ca prima emisie de televiziune din Romania i se datoreaza in foarte mare masura, el fiind inginertul-coordonator de echipa, pe atunci in varsta de 29 de ani. (de emis s-a emis prima data in din Casa Scanteii). Dar asta ar fi cum ar veni „deschiderea”, caci dupa aceea au urmat o sumedenie de inventii si inovatii (unele cu o mai larga utilitate, spre ex. primele televizoare cu lampi romanesti, dar si altele mult mai sensibile, cum ar fi in tehnica medicala si militara). Nu, nu ma incearca absolut nici o urma de mandrie familiala, nu mi-a fost defel apropiat si nici eu lui, am avut o relatie pe cat se poate de distanta. Ca foarte multi altii avea insa un „pacat”, pe langa ca scria manuale (n.b. pe care le semnau alti ca prim autor, el nefiind membru de partid) si ca preda in aula, dadea meditatii ! Tu-ti dai seama de gravitatea „infractionalitati” practicate ? Nu, nu si-a indexat vreodata salariul dand-o cu maretia comunismului sau turnand, dar repet, dadea meditatii. Ultimele ghilimele se mai datoreaza unui fapt: nici macar comunistii aia verosi nu indrazneau sa „guite” ceva la adresa practicii, sa se ia de ilicitul ei. Pentru ca stiau ca intelectualitatea e mult subretribuita si ca fara ea, fara specialisti, ramai o tara de lumea a treia oricate zacaminte ai avea sub tine. De ce ti-am povestit asta ? Tie ti se pare josnic sa te iei de unele vechi de 10 ani. Si mie, nici nu-ti inchipui ! Dar gandeste-te ca cealalta parte se ia de altele care merg cu 20 – 25 de ani in urma, aducand pe acelasi palier chestii care nu suporta niiici un fel de grad de comparatie. Sigur, in mintea lor de progenituri secu-comuniste, predatul e (sau meditatiile sunt) totuna cu mancatul de rahat, turnatul si furatul, cum altfel ? Pai daca ai lor au facut asta, musai sa fie corect. Ca atare, Cataline, zau daca merita sa te implici in favoarea unuia sau altuia, mai ales in favoarea ultimilor. Eu asa gandesc.

  165. cătălin

    Nu mi se pare josnic, doar inutil. Oricum, totul e mascarada, nu exista nici politie, nici SRI, nici DNA, nici justitie. Ziarele (ca mai erau ziare acum 10 ani) au tot scris de Teldrum – degeaba.

  166. cătălin

    Viitorul și trecutul
    Sunt a filei două fețe

    https://www.tomhussey.com/PROJECTS/REFLECTIONS/3/thumbs

  167. andreea

    ultimele trei sînt cele mai triste.

  168. Angela

    Cătăline, vrei bătaie? De ce umbli cu chestii din astea? Toate-s la fel de triste. În astfel de momente devin eu eretică și blasfemiatoare. Ce folos să te străduiești să creezi Omul, să-i dai o foaie de parcurs, speranțe și alte alea, dacă-l pricopsești cu un asemenea final jalnic și umilitor? Bătaie de joc, Doamne-iartă-mă..Ce-i drept, ne-a dat domnu’ și alzheimeru, măcar să nu fim conștienți de ce am ajuns. Cinică compensație și asta. Și nici de ea n-are parte tot boșorogul, se vede treaba că și pe ăla trebuie să-l meriți.

  169. andreea

    adevărul e că avem un blog tare trist.
    de aia îmi și place.
    peste tot pe un’ te duci, de dimineața pînă noaptea trebuie să fii pozitiv, să ”debordezi” de optimism. ce cuvînt caraghios. adică să dai pe afară, să te reverși.

    pînă și ”rezist”-ul ăsta a început să mă enerveze. pasămite e nasol, dar eu sînt cu peptu’ scos și înfrunt nasolul.

    nu pot adi minune. guiță ca un purcel, oricît de melodioasă ar fi melodia. 😦

  170. Angela

    Mie nu mi se pare trist blogul. Suntem vii, cu bunele și relele celor vii. Și blogu-i bun, că tristețile împărtășite fără fițe și fasoane îs mai ușor de dus. Doar nu le-om ascunde sub preș. Azi-mâine o să meargă oamenii la plastician, să le modeleze gurile într-un zâmbet satisfăcut permanent. câteva mii de euroi, acolo, și o garanție de 30 de ani, cu revizii periodice, și nu mai trebuie să-ți căznești mușchii feței ca să te arăți lumii fericit și optimist.

  171. cătălin

    In pozele de mai sus doar ultimele trei mi se par triste: cele doua fețe nu-s separate de un interval de timp.

  172. Angela

    Încă n-ai cum să simți tristețea din celelalte, e prea devreme. Și la ultimele trei, încă nu-i totul pierdut. Hmm..

  173. andreea

    ni la ei. se luară la discuții cu Nora.

  174. cătălin

    Presupun ca lucrurile stau invers, stiu eu cine are nevoie disperata de atentie.

  175. Angela

    Ba s-avem pardon, ea s-a luat la discuții cu noi. Nici nu cu noi, ci cu fătucile alea care au dus discuția în altă zonă. Că Franța, că Suedia, că..blabla. Am și tulit-o de acolo, că m-or plictisit.

  176. andreea

    Mai că-ți vine să crezi că centrul Bucureștiului e un fel de Harlem.
    Și că atunci cînd 15 ani ăia o să se schimbe în 13, situația va fi mult mai bună.

    Ia uitați-vă aici. Că tot vă povesteam episodul din Black Mirror. E mult mai aproape decît credeam.

    https://pressone.ro/sectiuni/china-introduce-ratingul-persoanei/

  177. Deci să vă povestesc una.
    Fata mea de 15 ani are un frate geamăn. Despre care v-am mai povestit. 980 grame la naștere, retard ușor etc.
    Anul acesta am reușit să ieșim fără niciun fel de retard. De la retard mediu a evoluat în timp într-o manieră pozitivă . Acuma trebuie să îi schimb școala. Super.
    No, în urmă cu aproape doi ani se leagă de el un student de la medicină, italian. Îl îmbie să vină cu el, să îi arate chiloțeii, băiatu ce fain ești… ș.a.m.d.. Al meu nu-l bagă în seamă, ăla trage de el. Pruncu meu n-o fi el foarte ager la minte dar face judo, și scapă fără prea mare greutate de libidinos. În fine, aflu de la el, mă enervez, fac eu niște investigații, îl găsesc pe nemernic, scandal la universitate, părinți chemați în România etc.
    Ce vreau eu să spun e următorul lucru. Copiii sunt vulnerabili și unii dintre ei chiar foarte vulnerabili. Ce e aia act consimțit, la vârstele astea? Legislația asta e făcută nu pentru ei ci pentru gunoaiele alea. Dacă fiul meu mergea cu dementul ăla, dacă îi vorbea mai altfel și îl convingea?
    Deci, de atunci stau cu parul în mână și credeți-mă că nu am de gând să îl las, place sau nu place.

  178. Am vrut să mai scriu acolo dar m-am răzgândit. Ce rost are?
    Fiecare dintre noi are ideea formată deja și nu și-o mai schimbă.
    Dar haide să vedem cu ce ajuți copilul dacă scazi vârsta înspre 13 ani?

  179. andreea

    Nu te mai chinui să înțelegi. E dileala lumii în care trăim. O combinație între ”totul e permis” și ”fac ce vreau cu corpul meu”. 😦

  180. cătălin

    „Și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.” Iar, dupa linkul pus de Andreea, nimeni nu va putea cumpara, vinde sau fute.
    E ceva de speriat: facebook sau alte chestii similare ne cunosc mai bine decit ne cunoastem noi.

    Junghiule, n-ai spus, acum aflu pentru prima data. 😦

    Eu zic ca si 15 ani e putin, multi sint tot copii la virsta aia. Uite un lucru pe care nu-l inteleg: de ce virsta pentru consimtamint e mai mica decit majoratul? Adica e OK sa ti-o tragi, poti sa faci si un copil, dar inca nu esti suficient de matur sa pui o stampila pe poza vreunui bou?

  181. Angela

    Ba înțelegi. Legea nu e pentru copil, ci pentru abuzator. Să-și satisfacă el în tihnă poftele monstruoase. Eu altceva nu înțeleg. Cât de bolnav să fii, ca să poți schingiui un trup de copil în felul ăsta? Și mă refer la copii chiar mici, de câteva luni, de doi-trei ani, că există cazuri cu duiumul. Nici o specie nu face asta cu propriii pui. Și cum poate tolera societatea așa ceva? De ce se consideră că trebuie să te abții de la tot felul de lucruri ca să nu încalci legea, dar instinctele sexuale perverse-s privite ca o fatalitate – a fost ispitit omul, ce era să facă? De parcă ar muri dacă nu și-ar satisface acea poftă, bietul om. Și pe mine mă ispitește să ucid în chinuri astfel de specimene, dar probabil n-am s-o fac (nu garantez, voi avea o nepoată și vai de acela care…), Toată lumea hulește prostituatele, dar nimeni n-are treabă cu clienții lor, care-s de mii de ori mai odioși. Cum poate un mascul să plătească ca să fută o copilă de 12 ani, prizoniera vreunui proxenet, evident chinuită, exploatată și batjocorită? Ori poate asta-l stârnește mai abitir? Ptiu, spurcăciunile dracului.

  182. rich guy

    @ Angela

    Daca mai afurisesti asa, sa stii ca pe mine mai degraba ma apuca rasul. Te si vad inarmata cu un calcator incins ! 😀

  183. Angela

    Na, ia de-aici:
    http://evz.ro/baietel-violat-acordul-mamei.html?&page=1
    Au trebuit doi ani de chin pentru băiețel până să ajungă monstrul la pârnaie. I-au dat 8 ani. Probabil e deja liber, că n-are condiții de hotel de cinci stele. Și de copilaș nu-i pasă nimănui. L-au lăsat la mă-sa, probabil pradă pentru viitorul futalău al nebunei. Vezi finalul articolului, cu ce a făcut și dres Protecția Copilului. Nimic. Mama nu a colaborat cu psihologul din cadrul serviciului din cauză că nu a respectat programul orar stabilit.

  184. Angela

    Rich guy, râzi tu, râzi, dar am o ditamai maceta lângă sobă. 68 de centimetri, din care lama are 56..Merita să mă vezi iarna trecută, când am ieșit noaptea din casă, că am auzit ceva zgomot dubios și cățelul lătra furibund. Într-un cămășoi de noapte lung, cu plătcuță și floricele albastre și cu maceta în mână..Dacă era vreun răufăcător, murea de inimă înainte să-l tai eu..

  185. rich guy

    😀 😀 😀

  186. rich guy

    Mai, acuma eu nu stiu de la ce a plecat discutia, dar stiind de la cine, nici nu-mi bat capul. Cine crezi ca se dadea cu fundul de pamant nu cu mult timp in urma ca suntem primii in Europa la avorturi si sarcini in randul minorelor ? Si cine crezi ca erau executati ? Nu mamele lor, nici sarmanele fete, toate bune pe partea femeii, si prin a lor excludere cin’ sa fie, cin’ sa fie, pai nenorocitii de barbati ! Ca totul se trage de la stat, el le priveaza de educatia necesara si asta-i numai din barbati. Altfel, Angela, toata cohorta asta de preotese ale sexului de pe net mi se pare ca sfideaza patologicul. Toata lumea vorbeste despre, da’ mai lasa si niste pauze intre.

    Daca vrei sa discutam insa separat subiectul, uite, nu prea exista un barem de varsta unificator. Totul e daca vrei sa ajungi o concurenta pentru America Latina sau nu.

    (Alter = varsta, Jahre = ani)
    (olivul = in unele zone altfel, iar rozul = numai in cadrul casatoriei”)

  187. Angela

    Tărășenia a pornit de la faptul că o instanță din Franța a achitat un violator al unei fetițe de 11 ani pe motiv că „n-a existat constrângere”. Și s-a mai propus coborârea la 13 ani a baremului de vârstă de la care se consideră că minorul consimte…Acuma, eu pot pricepe că „tinerețe, sânge fierbinte” și n-aș face mare caz de o ..acuplare între doi puștani minori îndrăgostiți. Dar să vină cineva să-mi spună că e normal că un bărbat în toată firea aburește un copil de 11 ani, își face mendrele și e absolvit, pe motiv că fetița (sau băiețelul) a fost de acord…asta-i prea mult. Înseamnă că ori n-ai habar de psihologia copilului, ori nu-ți pasă, ori ambele. Și că justiția are mare grijă ca ghiujii amatori de trufandale să nu fie deranjați. De cele mai multe ori îs ori popi, ori onorabili sus-puși. Iar deșteptele care au comentat au început cu ale lor, cu pișcatul de cur pe stradă, cu violurile și agresiunile. Și că vai, ce dezastru e în România, ce bine e în Franța, cum îndrăznim noi să ne legăm de Franța, când noi avem Vasluiul blabla,și alte prostii, fără legătură cu chestiunea. Care era despre consimțământul minorului și de ipocrizia cinică din felul ăsta de a pune problema. No, asta-i din punctul meu de vedere. Așa am văzut eu, că era în cauză pedofilia și nu agresarea pe stradă sau la job a bunăciunii de 25+. Dar hop și ele, cu placa obișnuită.

  188. rich guy

    Traim vremurile de pe urma …

  189. Angela

    Vremurile de pe urmă ale unei specii perimate. Adică noi. S-a înfiripat deja alta, cu alte așteptări de la lume, cu alt fel de a se raporta la ea.. S-or descurca.

  190. andreea

    Angela, bun rezumat ai făcut!

  191. andreea

    Lipsește Cosa să ne spună de lolite.
    Că e plin de lolite și loliți.

  192. andreea

    Să coboare pragul la 13 ani, foarte bine. Cu condiția ca celălalt să nu aibă mai mult de 3 ani în plus.

  193. rich guy

    Acuma nu stiu cat de perimata … totusi, intre un adult si un copil trebuie sa ramana un raport de protectie. Si asa e nebunie, daca mai relativizam si asta …

    La mapamondu’ de mai sus, pe cinstite, ma asteptam ca pe la africani sa fie anarhia cea mai, dar vad ca de fapt e pe la noi, la chinezi si in America latina ?!

  194. junghiul

    Bine punctat, Angela.

  195. Angela

    Nu-i foarte simplu, depinde de tot felul de factori. Acuma și pubertatea se instalează mult mai repede. Poate că e absurd să tragi linia la 18 ani, când hormonii încep să bântuie de la 9-10 și curiozitatea-i mare, stimuli cu duiumul… Dar numai asta nu-i destul, că mintea încă nu-i coaptă. Și atunci, vorba Andreei, 3 ani în plus, cel mult, dacă-s minori. Și educație pe măsură.Și cele mai cumplite pedepse pentru pedofilie.

  196. cătălin

    Intre minori parca nu-i interzis nici acum, toata discutia e despre adulti si copii.

  197. Angela

    Chiar nu știu cum e. Cred că nu. Ar fi și caraghios să acuzi un minor de corupere de minor. Și oricum nu stau ei după binecuvântarea nimănui. La adulți e altceva, vedea-i-aș cu coaiele pe piept! Sper să nu mă certe Rich guy că afurisesc iar. Pot și mai cumplit de atât, că tare mi-e urât fenomenul.

  198. Angela

    Porcii ăștia de parlamentari nu se lasă cu modificările din justiție? Nu-i destul că ne-au pus pe butuci, de o să ajungem să ne vindem și rinichii, vor morțiș să desființeze justiția cu totul. Să fie ei și procurori, și judecători, și tot. Acum aud un deputat care zice că parlamentul e poporul…Ptiu, numai scârboșenii din toate părțile. M-aș duce să mă culc, să nu mai știu nimic. Da nu pot, că am pornit mașina de pâine și trebuie să aștept să se coacă. Și oricum dorm al naibii de prost. Uf. Toate-s cu curu-n sus. Adică probabil eu îs, dar dau vina pe univers.

  199. cătălin

    Au fost alesi de popor, nu avem ce spune. Iar justitia nu prea exista nici pina acum.

  200. Angela

    Aleși, da. Cei mai buni dintre cei mai buni. Numai că acum poporul e cam în plus. Ce bine ar trăi ei dacă n-am exista noi, pulimea!

  201. cătălin

    N-au facut astia oferte de Black Friday? De exemplu, reducere de 50% la pedeapsa pentru furt. Violul, cu 30% mai ieftin, doar astazi!

  202. Angela

    Își fac de cap rău de tot. Nu știu unde vom ajunge și cum și dacă toată mizeria asta se va sfârși vreodată. Ne bagă în rahat cu fiecare mișcare pe care o fac. O fi, totuși, sfârșitul lumii.

  203. cătălin

    Nu va fi, Europa inca ne da bani. Trai pe vatrai. Iar puscariasii oricum ar fi iesit peste 2-3 luni, problema cea mare sint pedepsele destul de mici.

  204. Angela

    Nu știu ce să mai zic. Ce mă sperie e nerușinarea cu care acționează. Totul, totul pentru salvarea pielii lui Dragnea&co, cu orice preț. Cursul leu-euro e sinistru, totul se scumpeste galopant pe seama unor venituri care în cel mai bun caz stagnează, dacă nu chiar scad, se măresc taxele locale, se adaugă unele noi, vine iarna și încălzirea va fi o problemă și pentru cei cu venit mediu, nimic din faimosul program cu care cică „au câștigat alegerile” nu s-a respectat, dimpotrivă, e pe dos..ce naiba să mai zici? Că mai au nerușinarea să susțină că de fapt totul e foarte bine și „sistemul” vrea să distrugă statul de drept. Am așa, o senzație că totuși îs destul de disperați (că chiar atât de proști nu pot fi) și merg pe „după noi, potopul”. Le crește și agresivitatea, se mobilizează pentru mitinguri de susținere a lui Dragnea, sar la gâtul oricui îi critică sau contrazice…ceva depășește deja cu mult fojgăiala noastră balcanică obișnuită. Recunosc că mă tem. Ba chiar îs îngrozită.

  205. cătălin

    Ei, daca o sa iasa lucrurile nasol, o sa-l lase pe Ciolos sa fie iar prim-ministru vreo jumatate de an, ca sa poata cistiga tot ei alegerile dupa aia. Apropo, Ciolos mai traieste?

  206. Angela

    Sper că trăiește și că îi e bine. Nu i-ați dat nici o șansă. Prost ar fi să se mai bage în așa ceva. Cu majoritate parlamentară pesede, cu miniștri pesediști în guvern, a încercat să facă ceva și toată lumea i-a sărit în cap că n-a eradicat ciuma de 27 de ani într-o săptămână. Acu stați și plângeți în pumni după Cioloș-fiul-lui-Soros.

  207. cătălin

    Pai chiar asa, de ce s-a bagat? De ce a acceptat ministri ca Achimas-Cadariu, Curaj, Toba sau Dincu? Daca un an de zile nu a fost un interval suficient pentru a schimba ceva, de ce n-a stat cuminte si n-a lasat partidul care a cistigat alegerile sa guverneze? Nu asta e regula: cistigi alegerile – iti asumi guvernarea?
    Ciolos a distrus sperantele multora. Ai mei, de exemplu, n-au mai votat anul trecut. „Toti sint la fel” a prins si la ei. Sau poate i-a biruit batrinetea. Sau altele…

  208. rich guy

    @ Angela

    As vrea, Angela, sa-ti spun ca totul va fi bine. Asa, ca un parinte care tocmai a aflat verdictul necrutator al medicului intre peretii cabinetului si iese apoi surazator pe hol, debordand de optimism. stiind prea bine ca adevarul nu face decat sa omoare cu o clipa inainte. Daca as sti ca si tine cu tine, asa as face ! Dar tu esti prea putin copil …

    Spre disperarea lui Patapievici, a mea si a multora, romanii pot forma o turma. De mai multe milioane chiar. Dar doar pe interes, la cotcarii. Romanu’ e compus din obiecte, daca n-are casa cu piscina si gipan in curte, se vede neimplinit. Si chiar de n-ajunge sa le aiba, tot pe drumul bun se crede, caci uite, macar si-a facut datoria sa-ncerce. Seductia imbogatirii e imensa, il macina, il domina si nici nu ca se mai termina. n. b. vezi bine ca toti politicienii romani (mai putin Crin) devin bunicute. Si de aici dedu ca pe politicianul roman daca nu-l obligi sa plece, cu sau fara DNA, pe drepte sau nedrepte, nu pleaca. N-are vreo realizare de dragul obstii in apararea lui (mai putin KWJ, vezi Sibiul), dar daca reuseste sa pacaleasca ca-i raul mai mic, salvat e, nici ca-i trebuie. Pentru el nu exista decat azi, mainele, e, las’ ca se aranjeaza si oricum mai degraba cu cateva milioane in cont decat fara. Si daca cumva se-ntampla ca uneori si rareori situatia lui sa interfereze veridic cu dreptatea, dar mai ales cu simtul echitatii a unora bine-intentionati de felul lor, e perfect, e tot ce-i trebuie. Altfel ? Altfel s-a experimentat tot, ca de aia ma apucai sa zic. Sa dea grindina peste capul lor cu sinucigasi de la balcon, nu-i misca, il scot ei cumva apoi de nebuni, frustrati din motive personale, ca mai avem si presa, verificat, nu-i impresioneaza. Mai emuleaza unii intr-un partidulet sau o alianta a strazii, nici asta nu-i mare panica, hai, cativa acolo fara acces la lovele maxim un mandat (timp in care se trag ca muierile bolande de par la TV, nici nu stiu ca-s vice-presedinti de Senat) nu strica diversitatii, verificat, nu-i impresioneaza. Proteste pe saptamini si luni ? Verficat, nu impresioneaza. Nu-i mai votezea romanii ? Pai cu atat mai bine, mai putine boabe de aruncat multimii. Verificat, nu-i impresioneaza. Pleaca romanii ? Si ei, cand si unde vor, sa-si faca mai intai buzunarele pline. E ceva care-mi scapa ? Ceva ramas neincercat ? Nu, caci daca ar fi fost, n-am fi ajuns aici. Spre satisfactia tuturor colaborationistilor, care acum se felicita ca au ales bine !

    Oricat si-ar dori un Plesu sa apara oameni cu altfel de motivatii, ma tem ca nu se vor gasi. (http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/trei-sfaturi-de-la-george-p-shultz). Caci la noi oricat de curat ai intra in aventura asta tot murdar iesi si atunci cin’ s-o faca ?

    Hai, va pup, voi lipsi un timp, n-o sa am acces decat de pe mobil. Sa ne reauzim cu bine !

  209. Angela

    Așa e. Va trebui să acceptăm odată și odată că nu există o cale cinstită, curată, pașnică și rațională de ieșire din rahatul ăsta. Naivitatea cu votul nu mai ține. Ne vom căuta nișe, vom supraviețui cumva. Au trăit oamenii vremuri mai oribile. Dar nu cred că asta ne-am dorit noi, ăștia, disperații de acum.

  210. cătălin

    Unii supravietuiesc, chiar foarte bine. Salariile sint destul de frumusele, chiar si pentru un consilier de la o primarie de catun. Votul ar fi o solutie teoretica. In practica, oricind se va gasi un dragnea sa vina cu un sac de promisiuni, iar lumea il va alege. Ce daca nu le indeplineste?

  211. Angela

    Votul e un rahat. Știu că altă cale nu există, dar tot un rahat e. Cei direct interesați, privilegiații pesedeului, vor vota psd fiindcă le convine. Deci au motivație puternică să meargă la vot și chiar merg Și-s surprinzător de mulți. De crezut în promisiuni nu crede nimeni, nici măcar amărâtul fără dinți din fundul țării. Ăla votează din inerție, dacă l-ai întreba, habar n-ar avea ce a promis sau făcut pesedeul. Dar comunitățile-s mici, oamenii se cunosc, votează că așa le-a zis unul sau altul, n-au ei habar de stat paralel, de justiție și ordonanțe. Ăștia nici nu-s chiar așa de mulți. Pensionarii nu votează psd în proporție mai mare decât celelalte categorii și nici nu se duc toți la vot, pentru că pur și simplu nu pot. Pentru o bună parte din ei e complicat să meargă până la budă în propria lor casă. Cel mult 30% din electorat votează psd. Așa că rămâne problema celor care nu se duc. Și nu se duc pentru că n-au ce să aleagă. Punct. Oferta e aia care e. Probabil că nici eu nu mă voi mai duce. În toamna lui 89 eram atâta de exasperată să scăpăm de ce aveam atunci, de ziceam că orice ar fi să vină, nu poate fi mai rău. Am luat o țeapă, da. Nu zic că-i mai rău sau la fel de rău, că nu e. Repet, e un altfel de rău și mai rău e că acuma a murit și speranța. În 89 o aveam. Poate că rău mai mare decât pesedeul nu este. Poate. Dar nici nu mă lasă inima și cugetul să mă târăsc până la secție pentru alte loaze, alți incompetenți, alți șmecheri care să vină să șmanglească ce a mai rămas și să se vaiete 3/4 de legislatură de „greaua moștenire”. Fie ce o fi, că eu scăpare nu mai văd. Poate pentru că-s babă.

  212. cătălin

    Exact moartea sperantei ii reprosez lui Ciolos. De altii, ce sa zic? Poate or fi loaze, desi, la prima vedere, cei din USR par destul de spalati. Fara experienta, incapabili sa jongleze cu insi ca Ciuvica, gata sa ce certe pentru un fleac, dar totusi par normali.

    Andreea, paralelo, pe unde umbli? De Junghi imi inchipui ca are numai cuvinte frumoase la adresa guvernantilor si a codului fiscal.

    Mai bine va arat niste poze: https://elenashumilova.smugmug.com/Prints

  213. Daaaa, cuvinte frumoase rostite printre dinți…

  214. Eu din nefericire nu prea am timp nici să mă gândesc de ce a aruncat nebunul piatra și nici cum ar fi fost dacă nu ar fi aruncat-o.
    La ora asta sunt în apă, împreună cu ceilalți colegi și o caut…

  215. Angela

    Speranța era moartă cu mult înainte să apară Cioloș. Cătăline, țara asta nu-i Bucureștiul. Fă un exercițiu de imaginație și privește harta. Una detaliată până la cătune. Și imaginează-ți rețeaua asta mafiotă, ca un păienjeniș, ca mucegaiul sau alt miceliu de ciupercă, cum a împânzit și infestat tot. De la popa din sat până la șoferul primăriei, directorul școlii – dac-o fi școală, șeful de post, polițaiul de rând, secretarul de primărie, primarul însuși și ultimul trepăduș. Și mai departe, prefectul, subprefectul cu gașca lor – tot până la nivel de portar. Și tot mai departe, ministere, judecătorii, mitropolii, patriarhie, absolut toate instituțiile. Toate. Televiziuni. Presa. Cum destructurezi așa ceva? Strict tehnic, te întreb. Cum ai face? Că nici ăia nu se lasă și au toate mijloacele să te saboteze și să te îngroape cu bunele tale intenții cu tot. Îs ca balaurul, tai un cap și cresc trei în loc. De aia zic, mai ușor cu „dezamăgirea”.
    Și să adaug la toate astea o populație majoritar ignorantă, cu mentalitate medievală, pentru care sărăcia și umilința sunt un dat, nici măcar nu le percep ca atare, ci ca pe ceva firesc. Există seniorul căruia îi pupă papucul și căruia îi îngăduie orice abuz, că așa e legea firii pentru ei. Ce să aștepțisă se trezească? Săracii, ei nici nu-s conștieți că dorm și că s-ar putea și altfel.

  216. andreea

    stați așa, că trebuie să scriu un mail de demisie.
    din firma mică. aia cu contabilul.

    și trebuie să fiu dură.
    m-au supărat rău.
    mail.
    agresivă.
    drepturi.
    revendicări.

    uf.

  217. andreea

    mă-ntorc.

  218. Nohat!
    Dar ce s-a întâmplat?

  219. Toți clienții noștri renegociază salariile la net. Muncim de ne ies ochii să facem acte adiționale, să le transmitem în REVISAL.
    Dar toate astea nu sunt rodul mărinimiei guvernului Dragnea ci al bunului simț ce mai guvernează o parte a mediului de afaceri. Acea parte care plătește taxe, acea parte gâbită de toate invențiile astea.
    Dacă revoluției fiscale i se va răspunde cu o răscoală financiară?

  220. Angela

    Ioi, tulai, că Andreea a zis că se-ntoarce și nu s-a întors. Să nu se fi încăierat cu ăia, aprigă la mânie cum o știm..

  221. junghiul

    Andreea?
    Dă-ne și tu noapte bună!

  222. andreea

    nu m-am încăierat.
    între timp mi-au furat telefonul.
    nu aveam parolă, nu era blocat, nu era activată vreo opțiune de blocare prin net.

    mă enervează la culme gîndul că cineva răsfoiește prin sutele de fotografii și prin mesaje.
    agenda era salvată, aifonul era vechi, la mîna a doua.
    l-am reclamat la Orange, să nu mai poată suna.

    dar cînd îl sun eu, sună în continuare. UNDEVA. 😦

    am terminat colaborarea cu ăia și gata.
    junghiule, pot să-ți scriu un mail la adresa cu care apari aici?

  223. andreea

    bună dimineața 🙂

  224. Angela

    Poate nu l-au furat(pe telefon). Poate l-ai uitat tu pe undeva, o fi alunecat într-un cotlon unde n-o să-l mai găsească nimeni, niciodată, așa că n-o să cotrobăie nimeni prin mesaje și fotografii. sau nu acum. Peste 100 de ani, cineva îl va desoperi, poate, din întâmplare, dar atunci n-o să-ți mai pese.

  225. cătălin

    Poate l-ai pierdut…

    Iphoanele au activata functia de cautare. Mergi la cineva care are un ipad sau un PC si incearca sa-l gasesti.

    https://support.apple.com/kb/PH2700?locale=en_CA

  226. andreea

    nu l-am pierdut.
    iar asta cu claudul… data viitoare. nu activasem niciun claud.

  227. andreea

    dar e incredibil. am putut să trăiesc o zi întreagă fără el!
    în metrou am citit iar o carte!

  228. junghiul

    L-au furat.
    N-o mai amăgiți!

  229. andreea

    îhmhîîîm.
    și fără aifon și cu rețelele de socializare blocate, pe calculatorele de la serviciu…
    ce viață preistorică.

    anul ăsta am făcut numa’ tîmpenii.

  230. Angela

    Da, greu trebuie că ți-a fost. Mie uneori mi-e dor de viața aia, mult mai grea și mult mai simplă totodată. Asta mi se întâmplă când mă apucă crizele de „babă tehnofobă”, cum îmi zice fiu-meu. Dar uneori mă simt complet captivă a unor instrumente și a rețelei electrice. Nu fac decât să apăs pe diferite butoane, sau abia le ating, și se fac de la sine tot felul de treburi care altădată îmi haleau timp și mă cocoșau de efort. Spălat-limpezit-stors-întins haine cu mâna, frământat aluat, bătul albuș cu telul, tocat carne cu învârtit de manivelă până-ți dizlocai umerii, spălat pe jos în genunchi, cu cârpa…Parcă nu-mi vine să cred că le-am făcut pe toate astea cândva, în preistorie, și că astea mi-au halit anii fragezi de gospodină fără vocație. E ușor acum. Și periculos. Mi-am dat seama într-o seară, când am burdușit mașina de spălat vase și un amărât de castron n-a mai încăput…am bombănit că trebuie să aștept o oră până spală tura aia, apoi să golesc mașina (n-o fac întotdeauna imediat, stau bine vasele în ea, dacă tocmai mi-e lene să le pun la loc), să bag castronul…Greu, dar m-am dumirit și am avut marea revelație că aș putea spăla castronul ăla cu mânuțele mele, că nu-i sfârșitul lumii. Mă apucă un fel de spaime că m-am transformat în ceva care devine complet neputincios la o simplă pană de curent sau un defect la vreo mașinărie, ptiu, doamne-ferește.

  231. Angela

    Și de ieri m-am pricopsit și cu interfon, chipurile să nu mai trebuiască să ies iarna în frig, să cobor șase trepte și să fac zece metri până la poartă, dacă vine cineva. Când vin acasă de pe undeva, în loc să răsucesc o cheie ancestrală într-o broască mai bătrână ca mine, și care rezistă eroic, am să-i arăt drăcoveniei o bucată de plastic, ea va țăcăni de capul ei și eu voi intra, dacă toate circuitele alea funcționează corect…Îs la mila drăcoveniei, ea deține controlul. Ciudat.

  232. cătălin

    Poti bloca fb. doar limitind accesul la anumite site-uri. Dar e destul de greu, ca risti sa nu-ti mearga bine site-urile ramase. Proxy/VPN. Da’ vezi ca asta, Zuckenberg, ii tare curios, s-ar putea sa te intrebe de ziua de nastere.
    https://hide.me/en/proxy

    Eu tot n-am telefon…

  233. Angela

    Mare prost e Arșinel ăsta! Se smiorcăie că Stela nu merita un sfârșit așa de brusc. Da’ ce merita, tăntălăule? Să se târască luni întregi prin spitale, intubată, injectată, atârnată de perfuzii, cu dureri, escare, pamperși și plosca lângă pat? Să ai 82 de ani, vitalitate cât n-au mulți la 60, să fii pe picioarele tale, să ai încă planuri, proiecte și să cazi secerat și să mori rapid e un privilegiu, ultimul cadou de la o soartă binevoitoare.

  234. junghiul

    N-o priceput nimic!

  235. cătălin

    N-au cum sa priceapa ceva aia care primesc transplanturi pentru ca-s privilegiati.

  236. Am văzut Înregistrarea cu Stela Popescu de la acea premiere. Era mai incoerentă dar …
    Bătea câmpii, cum a făcut toată viața. A jucat tot timpul rolul femeii agitate, crizate etc. Nu știu cine ar fi trebuit să o salveze.
    Mama mea a făcut un atac și a continuat să facă ce făcea și până atunci, verifica bilanțuri în ANAF. A muncit în acea perioadă de două ori mai mult. Spre rușinea noastră nu ne-am dat seama niciunul că avusese atacul. Dar Dumnezeu a ținut-o în viață și s-a recuperat total.Când s-a dus în final la un doctor trecuse de faza periculoasă.
    Eu unul nu sunt în măsură să arunc piatra!

  237. Angela

    Nu-s decât poveștile obișnuite când moare câte o vedetă. Trebuie căutat imediat vinovatul. Întâi bănuim că-i ceva necurat, că ceva ni se ascunde. După raportul de autopsie(în care nu prea avem încredere, că cineva vrea să acopere pe altcineva, că sigur nu ni se spune adevărul, pe care-l știm noi mai bine, dar care spune clar că a fost o cauză medicală, de obicei incompatibilă cu viața), urmează învinovățirile. Arătatul cu degetul spre tot restul lumii. Că cum se poate că nimeni n-a văzut, că n-a intervenit, că era evident, că blabla. Apoi panegiricul deșănșat al adulatorilor mai mult sau mai puțin sinceri pe de o parte și scurmatul după toate păcatele răposatului și ponegrirea sau minimalizarea lui, de aialaltă parte. Apoi înmormântarea, cu îmbulzeală, operatori cățărați pe cruci și strivitori de alte morminte, că doar-doar s-o vedea răposatul, cu întrebări stupide de tipul „ce simțiți acum, când stați lângă sicriul lui/ei? Ce o să faceți de acum înainte?” etc etc, tot tacâmul. Așa e de fiecare dată. Noroc că uităm repede. La următorul, o luăm de la capăt pe exact același tipar.

  238. cătălin

    Am vazut clipul, e incoerenta, intr-adevar. Dar nu stiu cum era cu citeva zile inainte de intimplare, doar cineva apropiat ar fi putut spune ca e o diferenta. Iar cu AVC-urile e poveste lunga, uneori si medicii sint neputinciosi.

  239. andreea

    sînt aci, da-s obosită.
    și nu știu ce să mai spun. 😦

  240. cătălin

    Nici eu nu stiu ce sa zic.

    Mi-am adus aminte de telefonu’ tau:

  241. Angela

    Halal să ne fie, o Andree avem și noi…Nici unul, nimic…Cât de tufliți putem fi? La mulți aaaani!!!!

  242. cătălin

    La multi ani!

    Nu-s tuflit, am uitat. Chiar si mamei am uitat de citeva ori sa-i spun „La multi ani!”. 😦

  243. cătălin

    La multi ani, Romania! Sta-ti-ar fasolea-n git!

    La voi de-acuma e Craciunul, tirguri, colinde, iepurasi, beculete si ghirlande luminoase, ii, ce frumos! 🙂

  244. Angela

    Păi da, că la noi Crăciunul începe imediat după Paști. Îți ies pe nas colindele, beculețele și ghirlandele până să chiar fie Crăciunul.

  245. cătălin

    Si pe alte meleaguri e la fel. E de-abia inceputul lui decembrie, dar m-am saturat naibii de Craciun. Prea mult Craciun!

  246. Angela

    Totu-i prea mult. E vremea exceselor de tot felul. Mă credeam mai adaptabilă, dar se pare că nu-s. M-a prins așa, un fel de silă de toate. Totu-i pe tarabă, totu-i de cumpărat, totu-i făcut să te prostească, zăpăcească, totul e ambalat să-ți ia ochii și să te crezi în paradis. Butaforie de căcat, chiar și când e enorm de scumpă. Ferice de cei care chiar se bucură și se simt bine în lumea asta nouă.

  247. Angela

    Poate Crăciunul viitor, dac-o fi să-l apuc, va fi altfel datorită nepoțicii. Copiii îi dau farmec. Altfel…oboseală, cheltuială, zarvă și sclipici găunos. Ce bine că nu-i nimeni pe aici, să vadă ce scriem noi, acriturile…Că nu-i ușor să recunoști că nu-ți plac sărbătorile. Nu se cuvine. Ete, fleoșc.

  248. Pfii, da măi… Am uitat de Andreea…
    Oare m-o ierta?
    Fost-am dus.

  249. Mie îmi place Crăciunul. Veste bună, nașterea Pruncului…
    De mic copil am fost cu colindul. Acuma ce credeți că fac, om în toată firea?
    Merg cu colindul.
    Și nu fac nimic de mâncare.
    Pentru alte sărbători gătesc, pentru asta nu.

  250. Prima oară m-am minunat când am văzut în America pregătirea Crăciunului începînd imediat după sărbătoarea mulțumirii.Asta ca să poată omul să lase în magazine două chenzine.
    Între timp am luat și noi obiceiul ăsta.
    E drept că și eu umblu în perioada asta după cadouri. Ce să fac? Famelie mare…

  251. Nu-mi place ce văd cu privire la legile justiției. Nici înăuntru, nici pe uliță.
    De ce nu se poate face o dezbatere serioasă pe tema asta fără să-i tragem în față pe Johannis, Dragnea, Tăriceanu? Ah, și Koveși…
    Legile astea ar trebui să fie bune și să rămână în picioare zeci de ani. Și să se uite la ele, să le învețe și să le aplice oameni care habar n-o să aibe cine a fost Dragnea.
    Păcat!

  252. Angela

    Nu se poate fără Dragnea. Totul pentru Dragnea&Tăriceanu, totul pentru salvarea lor, de-ar fi să piară lumea și țara. Ăștia mor cu noi de gât.

  253. rich guy

    Creca Andreea se îngâna acum cu diapazonul … a …aaa … aaaa … aaaaaaaaa …
    Pentru Marele Concert …

  254. junghiul

    Sssst!
    Se pregăteste, să îi ținem pumnii.
    MI ME MA MO MU
    MRI MRE MRA MRO MRU
    BRI BRE BRA BRO BRU
    …….

  255. Angela

    Mie mi-a plăcut Crăciunul cândva. Când mai avea taină și venea greu și încet. Începeam să-l aștept de la primul fulg. Nimic altceva nu-l prevestea și tot ce ținea de el – brad, globuri, colinde, daruri – erau lucruri prețioase, scumpe la vedere, că se arătau doar în Ajun, dar simțeai că se apropie, ca o taină mare. Cred că mi-e dor de prăjiturile mamei, de una anume, mai ales, și nu știu cum se face, n-am apucat s-o întreb, în caietele ei cu rețete aproape șterse de timp nu e, pe net nu găsesc nimic care să fie ca aceea, unele seamănă, dar nu e aceea, clar, nu e. Poate nici nu trebuie s-o găsesc, n-are nici un farmec dacă nu mi-o face mama.

  256. junghiul

    Imi rupi inima!

  257. rich guy

    Iarna-i lunga, Angela. Si mai lunga pentru niște animale de companie ca noi.

  258. cătălin

    Toata miza legilor justitiei e sa dea liber la furat (doar pentru alesi, nu pentru gainarii de rind). Altceva nu conteaza. Exista si acum legi ale justitiei, nu stiu daca e urgent de schimbat ceva.

    Selma scrie prea bine…

    Poate ca sa intelegem unele lucruri trebuie sa urmam metoda astuia:

  259. Angela

    „Selma scrie prea bine…”. Atât??? Doar atât? Selma e…SELMA. Draga mea-dragă Selma. Nu-i cotlon de suflet care să-i fie necunoscut, nu-i întâmplare de viață care să-i fie străină. Înțelege tot, mângâie tot ce atinge, chiar dacă atingerea aia doare, că pare răscolire și chiar e…Ce pot eu să mai zic? O iubesc tare-tare. Draga mea dragă Selma.

  260. cătălin

    Pai nu stiu sa dezvolt, nu am de ce ma lega. Ce-as putea zice despre un cerc intr-o lume plina de poligoane colturoase?

  261. Angela

    Dacă tâlharii au răpit-o și pe Andreea după ce i-au furat telefonul? Să zică ceva, să ceară răscumpărare, că om face noi cumva, adunăm bani, numai să ne-o dea înapoi. Sper că e bine și cântă și nu e altceva.

  262. andreea

    Andreea a cîntat.
    Andreea a scăpat.
    Și e obosită.
    Rău.
    Dar Ateneul e o sală mi-nu-na-tă.
    Ah, ce frumos e să proiectezi atenee (ateneuri? atenei?), nu scări, bude și copertine…

  263. cătălin

    Exemplu de pasiune. Pentru multi…

  264. junghiul

    Atenee pentru Andree

  265. Angela

    Iaca, m-am îndrăgostit de un tablou – l-a pus o feisbucistă, printre altele. Și am vrut numaidecât să-l fur, m-am și gândit unde l-aș pune, dar n-am de unde să-l fur, că ficioru-meu a zis că nu se știe unde e, că s-a pierdut. Ș-apoi m-am enervat pe școala pe care am făcut-o. Că m-au obligat să iubesc pictori și scriitori și poeți români înainte să-i cunosc și să-i pricep. „Marele nostru…”. Și atunci i-am citit/privit cu startul ăsta prost, în sensul că nu m-am aplecat cu cine știe ce interes asupra lor. Și acum, la bătrânețe, mă mir singură de ce revelații am. Când l-am văzut pe ăsta, am zis Uaaau, cum i-a pus lumina aia pe cap și pe picioare!! Și m-am îndrăgostit pe loc. Așa pățeam și la îndrăgostirile de bărbați – un te-miri-ce, o nimica toată de schiță de zâmbet, de mișcare din umăr, o sclipire de ochi și gata. Ăla era.
    Iubirea mea cea nouă e de Grigorescu. Ce știam eu de el? Care cu boi, diferite țărănci, atacul de la Smârdan..Nu mă așteptam la ăsta, de m-am îndrăgostit acuma. Nu mai știu să pun poze, să vi-l arăt și vouă. Pescăriță la Granville îi zice. Îmi vine s-o pup pe boneta aia.

  266. rich guy

    😀 😀 😀

    Tu l-ai ales si pe cel mai frumos, așa, prometeic, la păcăleala zeilor. Oameni mici care spun o poveste mare (a la Hemingway, Jack London), lumina, caldura, etc. etc.

  267. Angela

    El m-a ales pe mine, că mi s-a arătat fără să-l caut.

  268. cătălin

    Mor regii, ramin potaile…

  269. Angela

    Să se odihnească în pace. Îmi pare rău. Și ce va urma…mi-e și groază să pornesc televizorul.

  270. cătălin

    Nu-l porni. Sa-i vezi pe cei care l-au injurat pe rege cum il pling acum cu lacrimi de crocodil?

  271. Angela

    Măcar bietul rege ne-a scăpat o vreme de mitingurile pesediste. Au anunțat leprele că nu le țin în weekendul ăsta..Mă lua groaza la gândul că o să văd iar adunătura aia de viețuitoare inutile, strânse din fața crâșmelor sătești și cărate „la oraș” cu autocarele, să apere statul de drept și să izgonească balaurul sorosist, să ne scape de „trădătorii de neam și țară”. Bădărani, rudimentari, analfabeți, ignoranți, cu fețele alea tâmpe, dar înverșunate de ură împotriva a nici ei nu știu ce, dar nici nu le pasă. Așa a zis șefu, așa facem…Nu-i vina lor că-s așa, dar nici nu vor să fie altfel. Nu cred că mai există undeva o subspecie atât de refractară la educație, la bun simț, la cultură, la demnitate..Și atunci vin, ca o turmă proastă și primitivă și urlă ce li s-a băgat în capetele alea seci..Da, nu-i vina lor că există și că-s așa, dar nici a mea nu e, să-mi influențeze ei viața, că ei îs mai mulți și-s „poporul”.
    PS Și da, recunosc, o vreme mi-a fost milă de ei și am încercat să-i înțeleg cumva. Dar acum recunosc că-i urăsc și că aș vrea să crape toți. Atât de nedemocrată îs.

  272. cătălin

    Miting pe naiba! Crezi ca aveau bani pesedistii sa scoata oamenii in strada? Cine crezi ca ar fi iesit sa urle aiurea in frig?

  273. Angela

    Are, are pesedeul bani. Că nu-s scumpi prostovanii ăia, și abia așteaptă să mai aibă și ei activitate, să se îmbulzească și să urle. S-or fi plictisit să spargă semințe în fața cârciumii. Nici bani nu le trebuie, e destul să le zici că le tai ajutoarele și să-i vezi cum vin, agățați de scara autocarului.

  274. cătălin

    Tot costa. Mai tii minte cum pe la inceputul anului, cind au iesit sute de mii sa transmita urari hotilor, PSD a scos doar 3-4 mii de amariti? Tocmai aici e buba, ca nu au chiar atit de multi sustinatori. Din pacate, in partea cealalta, lumea e dezamagita si a stat acasa.

  275. Angela

    Țin minte. De atunci m-am scârbit de tot de categoria asta și nu mi-a mai fost milă de ei. Erau groaznici în prostia lor agresivă. Din păcate, deocamdată nu văd cum s-ar putea schimba ceva. Ieșitul în stradă cu voie de la primărie nu rezolvă absolut nimic.

  276. cătălin

    Curios Serbanel asta si pozele lui cu oameni care se fut in cur. S-o fi pregatind pentru puscarie?

    Am mai vazut si oameni care rid in hohote cind aud ca a murit regele. Profesori.

    Iar stirea asta n-a aparut in limba romana, ca nu-i importanta. Exista o chestie, numita AlphaGo, facuta de Google. Unii ar spune ca-i doar un simplu program de calculator. Nu stiu. Chestia aia a batut acum vreun an campionul mondial la Go, un lucru pe care oamenii sperau ca o sa-l amine cu macar 10 ani. In afara de Go, mai exista un joc timpitel numit sah. Oamenii se chinuie de sute de ani sa invete sahul, sint mii de carti despre deschideri, pozitii, finaluri. Acum citeva decenii au aparut programele de jucat sah. Erau incarcate cu tot felul de deschideri, evaluari, algoritmi. Cel mai bun jucator pina ieri era un program numit Stockfish. Orice om, jucind impotriva lu’ Stockfish, pierde 100 de meciuri din 100. Nu conteaza daca e un copil de 4 ani care invata sa mute piesele, ori campionul mondial (uman) – in fata masinii toti oamenii sint egali.

    Ei, dar ieri AlphaGo a decis sa se pise pe sah. Asa ca a invatat singur sa joace sah in patru ore. Nu i-a trebuit nici un fel de teorie, nici una din miile de carti scrise de maimutele timpite numite oameni, si nici unul din algoritmii pe care aceleasi maimute i-au pus in Stockfish. Nimic! AlphaGo a jucat cu el insusi si a inteles ce e sahul. Apoi l-a ars pe Stockfish: 28 de victorii si 72 remize pentru 100 de jocuri. Asa, si dupa ce s-a pisat pe sah, Alpha a gasit un alt joc logic, Shogi. Si s-a pisat si pe ala, i-au trebuit vreo doua ore. Si nu mai stiu ce a facut dupa aia, ca aveam treaba.

  277. Angela

    Îngrozitor ce povestești tu acolo!

  278. Angela

    Ești nedrept. „Maimuțele tâmpite numite oameni” au făcut multe lucruri minunate. Până s-au smintit. Acuma..asta e.

  279. cătălin

    Au facut, dar uite ca era de fapt inutil. Sahul poate fi invatat altfel, de la zero, ignorind toate constructiile oamenilor, si cu rezultate mult mai bune. Se schimba lumea… Poate ca sintem ultima generatie care inca mai gindeste cu creierul propriu. Pentru urmatoarele generatii vor gindi Alpha Go, Watson, sau altii.

  280. Angela

    Inutil n-a fost, că vreo câteva milenii maimuțele astea au tot gândit și făcut chestii, până să ajungă să existe Alpha Go și alte parascovenii din astea.Și oamenilor ce le va mai rămâne de făcut? Au să devină doar niște organisme vii și fără rost.

  281. cătălin

    Da, pina acum ne-au fost utile lucrurile alea. Pina acum…

  282. andreea

    Vaiiiii, acum am văzut că mi-ați zis ”La mulți ani”… 😦
    N-am văzut atunci.
    Mulțumesc.

    Afurisite zile am.
    Taare alambicate.
    Iertați-mă că-s așa absentă. 😦

  283. andreea

    Îi mulțumesc Junghiului și pe această cale. 🙂
    M-a ajutat mult.

  284. andreea

    De aproape 3 săptămâni de cînd n-am telefon cu net și nici feisbuc la birou, am intrat într-o altfel de stare.
    Mă uitam la lumea din metrou. Nu exagerez, credeți-mă cînd vă spun că 95% stau numai cu ochii-n telefon. Și 95% din ăștia baleiază feisbucul. Și apoi, să-i vezi pe scările rulante și pe scările obișnuite, și în tuneluri și pe stradă. Și la repetițiile Songului. Și-n restaurante. Cînd nu baleiază newsfeedul, tastează mesaje. E îngrozitor, așa cred.

  285. Eu am început să las de o parte telefonul la masă, la sindrofii, am observat și eu ce dependenți suntem de el. Nu am mai schimba două vorbe.

  286. Am citit și răscitit proiectele astea blestemate de pe site-ul Camerei Deputaților. Plus avizele pozitive și negative.
    Ca să văd că e multă manipulare în zonă. Singurul care mă convinge e Dănileț. Deși mi-e antipatic pentru anumite poziții în trecut, e clar, concis și pe înțelesul oricui.
    Circul din parlament nu ajută la nimic, USR mă dezamăgește din nou.
    O rază de speranță vine de la Cioloș.
    Nimeni dintre scârbiți și sunt peste 50% dintre alegători, nu va mai vota cu partidele ce sunt acum în parlament. E nevoie de un nou partid și Cioloș, cu toate erorile făcute, e singurul care e credibil.
    A făcut bine că a stat pe tușă puțin și nu s-a spurcat cu unii sau cu alții.

  287. cătălin

    Atit de dependenta ai devenit de telefonu’ ala asa de repede? 😦

    Cu ce te-au dezamagit cei din USR?

  288. Așteptam de la ei forța argumentului.

  289. A trecut un an.
    Au mai rămas trei.

  290. cătălin

    Desi nu pot spune ca urmaresc stirile de la voi (mai mult citesc titlurile), totusi am vazut unele interventii bune ale USR-ului. Claudiu Nasui in particular. Cocotilda nici ea nu vorbeste aiurea. In situatia de acum din parlament USR au procedat bine, nu aveau ce sa faca altceva. Cum dracu’ sa aprobi sau sa respingi sute de amendamente fara macar sa le discuti? Sa fi stat USR cuminti, sa voteze impotriva si sa spuna „asta e, n-am avut ce face, hotii au majoritatea”?

  291. Angela

    Apoi eu iluzii nu-mi mai fac. Protestele din stradă nu mai folosesc la nimic, s-au banalizat și par să nu mai aibă noimă, ba chiar mi se par confuze, deturnabile și nu mai știi ce-i pe bune și ce-i provocare sau înscenare. Un fel de hai să ne aflăm în treabă. Alegeri…ce să alegi? Atâta-i de infestat totul, încât și portarul de la minister îl poate boicota pe ministru și după aia urlăm că „nici ăștia n-au făcut nimic”. Pulimea o să vadă pe dracu după ianuarie, când se vor trezi și futuți, și cu banii luați. Și, desigur, vinovați vor fi Soros, Koveși și „trădătorii de neam și țară”. Adică Statul paralel. Auzi, găselniță! Dacă ai întreba votacul pesedist ce-i ăla „stat” s-ar uita la tine ca boul. Așa o să trăim, cu ăștia pe cap, că așa vrea poporul cel tâmpit, căruia nu-i priește decât traiul de tip feudal. Nu se poate depăși nivelul ăsta și gata. Nici nu mai vreau să știu de nimic, fie ce-o fi.

  292. cătălin

    Din pacate PSD va cistiga urmatoarele alegeri, votantii lor sint multumiti. La prima vedere protestele din strada n-au folosit niciodata la nimic, iarna trecuta au iesit sute de mii de oameni in strada, si nimeni n-a demisionat ori n-a fost demis. O greva generala poate ar schimba multe lucruri: PSD nu ar mai reusi sa tot ia imprumuturi cind economia e oprita. Totusi, protestele sint bune: poate ca se vor ivi noi partide, iar oamenii vor intelege ca au ce sa faca. Schimbarea incepe cu un mic partid care isi propune sa cistige un post de consilier local.

  293. junghiul

    Eu nu vreau să mai plec din Milano.
    Gata!

  294. rich guy

    Io care-s cafegiu inrait si tot era fac atac de cord de la espressoul lor. Evita-l, sfatul meu, e ffff concentrat.

  295. andreea

    cred că mîncă numai spaghete milaneze…

  296. andreea

    nu-s dependentă, mă las în voia obsesiilor ca să fug de realitate.

  297. andreea

    e foarte frumos pe feisbuc. jumătate din lume e încruntată, înjură pesedeul, se zbuciumă, freamătă… cealaltă jumătate schiază, face plăcinte, flirtează, rîde…

  298. andreea

    zici că nu e aceeași țară.

  299. Angela

    Da, eu mă zbucium cumplit că nu știu cum să scriu ceva pe un tort. Nu-i vorbă, că nici tort nu știu să fac, dar dacă va ieși cât de cât acceptabil, neapărat trebuie să scriu pe el. Uite ce griji am.

  300. cătălin

    ia-ti o pisica…
    Pina la urma nu prea ai ce face. Ori pleci din tara, ori accepti ca majoritatea doreste PSD, ori ii convingi pe altii sa faca greva (slaba speranta), ori …

  301. cătălin

    Nu-i mai simplu sa anuleze parlamentarii Codul Penal?

  302. junghiul

    Acuma că avem o brumă de curte, ne luăm un câine.

  303. Angela

    Cel mai bărbătesc și cel mai frățesc.
    Ce fel de câine?

  304. cătălin

    Motan nu-ti iei?

    Scrie Tolo niste chestii de-ti sta mintea. Cica bidoanele cu dezinfectant de la Hexi Pharma plecau din fabrica infestate cu germeni. In spitale dezinfectantul era diluat cu apa (conform instructiunilor, era prea concentrat pentru a fi folosit altfel). Romania, te iubesc…

  305. Angela

    Poate să tot scrie. Nu mai contează. Ne-a luat dracu. Chiar mă sufoc, la propriu, numai când mă gândesc că pierim pe mâna a doi nemernici. Scăpare nu mai e.

  306. cătălin

    Nu-s doi, is multi, naiba sa-i ia. Un balaur cu nenumarate capete. Ungaria de exemplu a pierit de mult, acum ungurii s-au obisnuit cu situatia. Si UE s-a obisnuit si pompeaza bani ca o proasta ce e.

  307. Angela

    Știu că-s mulți, dar ăștia doi îs îngrozitori. Dosarele lor au să piară și vor fi curați-curăței și Dragnea va candida la președinție și va câștiga. Și Tăriceanu va fi prim-ministru. Sau viceversa, nu contează. Da, o să ne obișnuim. Vom sta liniștiți la locurile noastre și ei își vor face mendrele într-un mod inimaginabil. Deja au depășit cu mult orice limită, dar nu se vor opri. Nimic nu-i va opri.

  308. junghiul

    Labrador vreau să iau. De ziua copilului.
    De la Lugoj va veni. Hi hi!.
    Pisicile stau la mama.
    Are o turmă.
    Măi, nici eu nu mă mai amărăsc cu politica.
    Nu știu să schiez, în rest fac toate celelalte lucruri.
    Eu zic că trebuie neapărat să stăm până la capăt sub regimul PSD.
    Ca să se învețe tot omul minte.

  309. cătălin

    Violatorii saluta cu entuziasm propunerea ca marturia victimei sa poata fi luata numai in prezenta acuzatului. In sfirsit Romania a devenit o tara normala!

    Si eu zic la fel, au ales PSD – patru ani stam cu PSD. Sau opt. Poate doispe. Cum decide Dragnea. Modelu’ a fost brevetat in Ungaria.
    Acum 28 de ani incepea revolutia…

  310. Angela

    Da, propuneri una și una. Am auzit-o pe Kovesi explicând, printre altele, că dacă, să zicem, se demarează o anchetă, cel vizat trebuie înștiințat imediat. Eu am înțeles așa, cu capul meu: eu, contribuabil, fac un denunț că tu, primar, mi-ai cerut șpagă pentru o aprobare. În momentul ăla, DNA-ul e obligat să te anunțe, ca nu cumva să pui botul și să calci pe bec, să ai grijă ce vorbești la telefon, să nu cumva să iei banii când ți-om organiza noi flagrantu’.
    Porcul de Dan Andronic(directorul de la EVZ) zice că Koveși minte. Desigur, doar și el, Andronic, are dosar penal. De când cu dosarul, evz-ul a schimbat foaia. De unde era ultra-băsist-udrist, a sărit în barca pesedeului și a devenit ceva insuportabil de grețos. Și-s destul de mulți ăștia care au interes să treacă legile astea, că ar scăpa și pielicica lor, nu? Și nu numai pesediști, din păcate..Deci, rămâne cum am stabilit.Pesede for ever. Simt că mă sufoc, la propriu, După 28 de ani să ajungem aici..cred că-i mai mult decât poate suporta un om decent.

  311. cătălin

    … totusi, sa nu uitam ca asta a fost un proces continuu. De luni de zile ciordacii altereaza legile, iar procurorilor le e tot mai greu sa mai prinda pe cineva. Nu-i o intimplare ca DNA n-a produs mai nimic in ultimul an, iar dosarele existente ori s-au impotmolit, ori au fost respinse.

  312. cătălin

    Gata, o plecat regele, am ramas cu hotii si cu javrele. Iar multi dintre cei care au iesit sa-l plinga acum, cind nu mai e si nu mai conteaza nimic, ar face mai bine sa-si dea pumni in cap.

  313. Da, a plecat!
    Ar fi bine să învățăm ceva din exemplul lui.

  314. Acum mă pregătesc pentru aniversarea de mâine.
    Să fiu eu primul…
    Mulți ani trăiască,mulți ani trăiască, laaaa muuulți aaani!

  315. Angela

    Nu m-am încumetat. Am găsit pe net o felicitare frumoasă, cu „ Boldog születésnap”, am listat-o, am prins-o pe un bețigaș și am înfipt-o în mijlocul tortului. Pe dos am iscălit.

  316. cătălin

    Daca au iesit procurorii si judecatorii sa protesteze, apoi chiar ca-i jale…

  317. Angela

    Eu am ajuns să nu-l mai pot suporta deloc pe Tăriceanu, nu că mi-ar fi fost vreodată drag, dar acum aș vrea să dispară dracului cumva. N-au decât să-i ardă dosarul, să-l declare neprihănit, să-și ia averea și să fugă undeva, să nu mai știu de el. Și dragnea la fel, și alții. Nu se poate respira același aer cu creaturile astea. Mai ales după povestea cu regele, mi se pare că nu mai avem nicio șansă la demnitate, decență, normalitate.Tare rău îmi pare de rege. Bine că i-au făcut funeralii impresionante, după ce l-au bălăcărit îngrozitor cât a trăit. Chiar nu merita așa ceva omul ăsta. Omul, în primul rând, nu că era rege. Dar chiar a fost un om special. Și am rămas cu șleahta asta de gunoaie rânjitoare și triumfătoare..

  318. Trăim vremurile lui Ali Baba și cei 42 de hoți. Care tocmai au scăpat de incompatibilități. Acuma să aducă Porții peșcheșuri grase toți scăpații.
    Putem noi să răcnim din toți bojocii…
    Eu unul m-am liniștit.
    Promit să nu mă mai văicăresc pe aicea.

  319. Mai asta…
    În timp ce regulează justiția, anunță pioși posibilitatea organizării unui referendum pe tema monarhiei.

  320. Angela

    O să mă străduiesc și eu să nu mai comentez mizeria asta, n-are rost. Au câștigat, asta e. Ne-om vedea de ale noastre pe lângă casă. Dacă aș fi parlamentar, aș mai avea, totuși, o propunere. Nici o cercetare să nu poată fi demarată fără acordul suspectului. Să zică procurorul „domnule dragă, cu tot respectul, vă rugăm să ne îngăduiți a vă cerceta penal. Am putea începe de săptămâna viitoare, sau de când decideți dumneavoastră, să aveți timp să distrugeți probele. Permiteți?” Și dacă suspectul zice nu, să aibă dreptul să-l dea în judecată pe procuror, că l-a jignit. Și să poată cere daune.

  321. Angela

    Junghiule dragă, înceată la minte cum îs, acum m-am prins că urările din 17 erau pentru mine…Chiar ai fost primul, mulțumesc Dar am fost foarte preocupată de altă aniversare, una din 16…Tortul cu scrisul era pentru aia. A fost ziua lui Zoli, omul providențial, motocoasa lui Dumnezeu și cel care răspunde prompt la „Domnu Zoli, iar s-o ars becu de pe casă.., domnu Zoli, mi s-a desprins perdeaua din șină și atârnă și nu pot s-o pun la loc…domnu Zoli, aș vrea să mut un dulap” și încă multe altele. Drept care, aflând eu că în 16 decembrie împlinește 60 de ani, am hotărât că musai să-i facă cineva un tort. Și știam că n-are cine. Să-l facă, special pentru el, manu propria, nu să-l cumpere. De aia m-am strofocat atât, de am uitat de altele.

  322. andreea

    La mulți ani sănătoși, Angela! (cu întîrziere 😦 )
    la mulți ani și lui Zoli! 🙂

  323. cătălin

    La multi ani, Angela! N-am stiut ca a fost ziua ta.

  324. Angela

    Nu-i cine știe ce pricopseală să fii născut iarna. In decembrie, ziua ta se pierde printre sărbătorile cu sclipici, toată lumea se agită pentru alea. În ianuarie, toți îs deja sătui de atâta sărbătoare, numai ziua ta le mai lipsește. Ș-apoi, fix de ziua mea s-a decretat Ziua minorităților naționale, iar de a lui fiu-meu e Ziua Internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului….

  325. rich guy

    Uuuui … Laaa multi ani din tot sufletul, Angela !

    Am tot ezitat zilele trecute sa-ti raspund sau nu la comentarii, dar crede-ma ca n-am reusit sa trec peste lehamitea care ma apuca si numai cand aud de ei. Am prins-o si io de la o tipa desteapta, nu-i vorba mea … Nici cel mai versat dansator de limbo n-ar reusi sa se coboare mai jos de atat !

  326. cătălin

    Ei, si de-acum, ca regele adevarat a murit, sa vedeti cum PSD va deveni un sustinator al monarhiei. Decit un presedinte ales, mai bine o duda proasta.

  327. Principele Duda își schimbă pentru a treia oară numele. Se va numi Al României Radu.
    Un fel de Al Bundy al monarhiei.

  328. PSD merge poate cu sloganul
    Decât Johannis președinte,
    Mai bine un rege fără minte.
    Să nu ne amăgim, odată cu trecerea în nefință a lui Mihai I s-a încheiat capitolul Monarhia în România.
    Odihnească-se în pace! Să nu-l facem să se răsucească în mormânt.

  329. Angela

    Capitolul monarhie s-a cam încheiat odată cu intrarea în scenă(și la propriu!) a lui Duda. În combinație cu pesedeul, a reușit să o târască spre ușa cortului, desigur, în schimbul lăfăielii eterne într-un răsfăț la care n-a visat neam de neamul lui și cu o spoială de aristocrație care stă pe el ca șaua pe vacă. Misiunea i-a reușit. Păcat, păcat, mare păcat.

  330. cătălin

    Asta cu parcu’ imi pare o prostie, pentru ca numele vechi e deja consacrat. Nu asa il pomenesti. Dar na, PSD, ce sa ceri…

  331. Angela

    Asta-i țicneală de primari semidocți și țopârlani, să tot schimbe denumirile de străzi și piețe. Să vezi la noi, ce aiurea le-au schimbat. Că rebotează o stradă cu numele unei străzi care există deja în altă parte de oraș și căreia îi dau alt nume, de la alta pe care au schimbat-o, de zăpăcește toți taximetriștii, cărțile funciare, locuitorii. Veșnic trebuie să zici „strada x, fostă y”.Și lumea folosește tot denumirile vechi, că așa a apucat. Atâta-i duce capul. Acuma, io pricep că nu lași o stradă „Karl Marx” sau „Bulevardul Lenin”, deși nici dracu nu se mai gândește la personajele respective când zice numele străzii, dar să schimbi „Piața Libertății” cu „Piața Unirii”…ce rost are?

  332. cătălin

    In parlament, ziua si beleaua. Asta e, asa a dorit majoritatea.

  333. Angela

    Șade o gaiță la mine, pe balustrada de la intrare. Îs entuziasmată, n-am mai văzut niciodată o gaiță. Stă cuminte acolo și se uită împrejur. Minunată pasăre! Umblu pâș-pâș prin hol, s-o văd de pe geam și să n-o sperii.

  334. Angela

    Cum ești, Andreea? Te-o fi durând rău piciorul acum..Făcut-ai radiografie, vreun demers medical, ceva? Și iar piciorul stâng? Că ziceai tu de glezna cu probleme, stânga era, nu? Acum și tarsienele, metatarsienele, falangele..Cât de tare s-au strivit? Întreb ca proasta, doar pot să presupun..Of of.

  335. cătălin

    Ma gindesc ca nu s-au strivit daca n-a ajuns imediat la spital. Dar sperietura e… M-am tot uitat pe fb. sa vad daca zice ceva.

  336. andreea

    Nu m-am dus la niciun spital. 😦 Eu nu merg la spitale decît dacă mă doare rău. Cum a fost cu otita de anul trecut. Nu e umflat, nu mă doare la mers, doar cînd apăs cu mîna, și… se văd pătrățele vinete, amprenta roții. (Sper să nu rîdeți dacă vă spun că am stat cu piciorul înfășurat în foi de varză.) Roata n-a trecut deloc peste degete, ci peste partea aia înaltă, mai bombată. Psihicul e ăla mai afectat, că m-am dus la piață și icneam ori de cîte ori trecea o mașină pe lîngă mine. Al meu bărbat era să-l bată pe șoferul ăla, a fost un moment tare aiurea… 😦 Altfel… ce să zic, îmi pare rău că am stîrnit așa un tămbălău pe feisbuc, dar eram cam șocată cînd am scris. 😦 M-au și sunat vreo trei amici, toată lumea mă trimitea la spital și eu… nu mă simțeam chiar de spital. Nu cred să fie vreo fisură acolo. Uite, stau pe vîrfuri, cu degetele la 90 de grade față de talpă și nu mă doare absolut nimic.
    S-o lăsam… uf. Problemele mele… celelalte, sînt mult mai grave decît trăznaia asta.
    Voi ce mai faceți?
    Am un crap cît un porc în cuptor și am cumpărat cozonaci de la cea mai mare cozonăciriță din București.
    Și îl am pe Teo acasă. 🙂
    Și Sabina face meditații și la matematică și la română și s-a mai calmat.
    E liniște acum…

  337. rich guy

    Io adulmec pe la usile altora sarbatorile. 🙂 Si da, cu copiii alaturi trebuie sa fie grozav. Stiu ca nu pare mare chestie dinauntru, dar din dinafara este. Altfel, peste an, nu regret nimic ! 🙂 (si nici chiar la fiecare sarbatoare).

    Ma abtin sa urez „Craciun fericit !”, nu stiu de ce ar trebui sa fie, poate numai asa ca au si adultii mica lor vacanta, dar daca se-ntampla sa va simtiti macar bine (cu subiectivul inerent), ma bucur intr-o doara pentru voi. Zic si eu cum stiu …

    Craciun tihnit !

  338. cătălin

    Ai scapat… 🙂 Sa te bucuri de Craciun, vad ca ai cu cine.

  339. Angela

    Bucurați-vă, veseliți-vă, nu vă îmbuibați prea tare, să vă aducă Moșu tot ce vă doriți (Moș Crăciun, zic, că al nostru iar ne-a părăsit. Sper să-i fie bine și lui și să aibă sărbători îndestulate și vesele).
    Eu mă apuc de sarmale…habar n-am de ce mă bag în așa ceva, că mă cam depășește operațiunea. De vreo două ore mă fofilez și tărăgănez, că mi-e groază. Compătimiți-mă, vă rog!
    Să ne vedem sănătoși și să ne aducă Moșu vremuri bune.

  340. rich guy

    Lasa-le atunci. Daca tie efortul mai costisitor ca placerea, ce rost are ? Baga putin facebook mai bine ! Si putin cognac sau armagnac aromat daca ai la indemana. 🙂

  341. Pune frunză de căptălan și trece.
    Să te faci bine și să te bucuri cu toți cei dragi ție.

  342. Și vouă dragii mei, toate gândurile mele bune să vă însoțească.

  343. Ieri am făcut pot au feu, a ieșit tare bine.
    De azi, pauză de gătit.
    Mi-am luat brad artificial, pentru prima dată.
    Măi, nu e chiar așa rău. E simplu cu beculețe și nu l-am mai împodobit cu altceva.
    Mai un pic și plecăm la colindat.

  344. Aaa, diseară vine Moșu. Anul acesta e puțin depresiv dar o să ne ocupăm de el că e Crăciunul și pentru el.

  345. Angela, am văzut mașină de împachetat sarmale. Nu te-ar ajuta?
    Pentru mine împachetatul e greu.

  346. Angela

    O, ba da, am văzut și eu, dar era prea târziu să comand una, că nu ajungea la vreme. Poate pentru la anul, că degrabă nu mai fac. Nici nu atât împachetatul mă termină, că m-am mai deprins cât de cât, ci faptul că frunzele nu-s la fel…v-am mai zis eu că am obsesii din astea, că toate mâncărurile astea..multiple, sau cum să le zic – sarmale, chiftele, cornulețe etc. musai să fie toate la fel. Nu una mai mare, una mai mică…Țăcăneală, deh.
    Rich guy, nu le las, că-s încăpățânată ca naiba și dacă am zis că fac și abandonez, e mai rău. De fapt îs mai mult pentru tata. Îi plac și e obișnuit de zeci de ani cu sarmale de Crăciun. N-o să-l dezvăț acuma, la 92 de ani. Lasă să aibă sarmale, săracu. N-oi muri din asta. Că de bune, îmi ies bune, dar nu-s frumoase. Cred că e a treia oară când fac. Trece.

  347. cătălin

    Da’ prin Ardeal sarmalele nu se fac mari? O foaie de varza intreaga si gata sarmaua, sa te saturi dintr-insa.

    La mine Mosu’ nu mai vine de mult…

  348. Angela

    Se fac ceva mai mari decât prin alte părți. Sau nu neapărat, le faci cum vrei. Nu-i așa simplu cu o foaie de varză întreagă, că pe măsură ce desfaci căpățâna, foile se fac tot mai mici. Trebuie fasonate, scoase nervurile groase, chestii complicate…

  349. cătălin

    Depinde de varza, aia de iarna are frunzele groase. Am facut sarmale, ma rog, cum am putut.

    Ce stire de Craciun: Lucan de la Cluj cica ar fi sabotat o operatie. La un transplant de rinichi, a taiat anume ceva, cind nu era vazut, si apoi a plecat. Medicii ramasi au avut de-a face cu o hemoragie neasteptata in timpul operatiei. A, am uitat sa zic, pacientul era om.
    Romania mereu surprinzatoare. 😦

  350. Din când în când avem nevoie de câte un subiect care să mute atenția de la fața hâdă a Sănătății, Lucan, Hexifarma, Colectiv.
    Dar ea este hâdă pentru că e subnutrită și furată.
    Să vedem de la anul, 10 % pentru sănătate din toate dividendele ce se vor ridica.

  351. Sarmale cum făceau mamele noastre moldovence atunci când stăteam mai mulți claie peste grămadă în cămin nu există… Ca degetul gros de groase, gustoase de nu știu nici acum ce știau băga într-însele. Cu tot respectul pentru mamele noaste ardelence…

  352. Ar veni dragule, dar uneori nu-l mai chemăm noi.
    Eu mi-amintesc de prima dată când când l-am surprins lăsînd cadouri sub brad. Era îmbrăcat corespunzător dar își însușise cizmele lui moșu Cristescu.

  353. Stăteam la un CAP de lângă Gurahonț, ai mei erau ingineri acolo, eram destul de mititel ca cizmele respective să îmi ocupe o parte importantă din perspectiva zilnică.
    Moșu Cristescu era birjarul care mă plimba cu șareta unde o înhăma pe Duța, iapa mea albă preferată.

  354. Vă mai amintiți voi de primele cântecele de Crăciun?

  355. cătălin

    Craciunul e sarbatoarea copiilor. Adultii se bucura pe linga cei mai mici…

    Imi aduc aminte doar de colinda aia repetata la nesfirsit cu „Am plecat sa colindam/Dom dom sa-naltam”. Alte colinde am auzit doar la televizor.

  356. andreea

    Și cel mai frumos e atunci cînd ăștia mici cred în Moș Crăciun. După aceea… nu mai e la fel.
    Eu chiar am colindat, în ultimii ani. De la Ateneu, la moluri și sedii șmechere de birouri.

    Bineînțeles, nu se compară cu colindatul prin scările de bloc, de acum 25 de ani. Să-i vezi pe oameni cum deschid ușa și se apucă de plîns, asta nu-i de ici, de colo…

    Acum stau. Ieri am curățat un pește și m-am trezit azi dimineață cu un deget umflat și pulsînd. Așa că am scos un osicior de pește de 2 cm din el. Singură, cu penseta. Cred că trebuie să mă pitesc undeva, să nu mai fac nimic, să nu mai merg, să nu mai ies afară, prea-s predispusă la accidente Buhuhuuu.

    Cred că sarmalele Angelei sînt grozave. O să-i fac eu o vizită, odată și odată. 🙂

    Bucurați-vă, odihniți-vă. Măcar un pic.

  357. Angela

    Sarmale de top îs alea mici, moldovenești. ele conduc detașat. Am mâncat la Iași și nu le voi uita. Da’ cine să le facă? Ar trebui să faci cel puțin 150 de bucăți. Și migăloasă treabă, la dimensiunile alea liliputane. La fel și cozonacul, tot ăla moldovenesc e cel mai bun. Și eu stau acum și nu fac nimic. Ieri am petrecut o zi de neuitat, cu o migrenă grandioasă, cea mai nasoală din anul ăsta. Și acum mai fâlfâie prin capul meu, mai blând, dar nu se lasă. Și bonus, am mai căpătat și niscai dureri lombosciatice, de umblu îndiotă în unghi drept…Juma de zi a fost un cer albastru și un soare de ziceai că-i toiul verii, acum, brusc, s-a lăsat o ceață de nu văd nici casa popii de peste drum. Nu mai pricep nimic din vremea asta, nici din vremurile astea.

  358. Angela

    Andreea, te aștept cu drag. Să-mi dai de știre, să apuc să fac sarmale.

  359. cătălin

    Eu am -30 de grade. Ce sa mai zic? Piu…

  360. Nu am găsit altă versiune care să îmi gâdile în mod plăcut urechea.

  361. cătălin

    Facebook isi regleaza botii, sa poata separa automat binele si raul. Acum e faza de experimentare, pe pietele mici, de rupti-in-cur ca Romania. Odata ce botii invata lectia, vor fi folositi peste tot. Cam asa va arata viitorul: oamenii vor putea face doar ce le permit AI-urile.

  362. rich guy

    @ Catalin

    Azi am mai facut un mic pas spre progres. Se numeste Epson Perfection V39 scanner. Evolutia e ca functioneaza pe 5V si-l poti folosi fie printr-un port al laptopului sau pur si simplu conectandu-l la un powerbank de baterii de mobil. Daca-l prinzi la deal of the day pe amazon costa aprox. 70 de iepuroi. Nu prea vad de ce trebuie sa mai tii astazi in munca de birou ditamai multifunctionalul in stand-by cand majoritatea documentelor se transmit prin e-mail.

    Cu cateva zile in urma mai facusem unul, Tot asa, de pe amazon, mi-am luat un Acer swift 1. Cu procesorul cel mai slab, anume intelul N4200, dar arhisuficient pentru aplicatii office. A costat foarte putin pentru ca Windowsul 10S instalat pe el primise numai recenzii negative anterior. Era cat pe aci sa ma iau si eu dupa ele si sa-l inlocuiesc degraba (si gratuit pana-n martie 2018) cu Windows Pro-ul, caz in care m-as fi facut insa dependent si de un program antivirus, iar toate conjugate mi-ar fi omorat procesorul si asa foarte slab. Asa raman dependent doar de M-Edge, dar stii, daca vrei sa folosesti un laptop mai mult pentru internet (adica pe Chrome), poti sa-ti cumperi la fel de bine un Chromebook foarte ieftin. Jur ca la momentul asta ambele se booteaza in maxim 15 sec. (Chromebookul in mai putin de 10). Iarasi nu prea vad de ce ar trebui sa mai dai minim 600 – 700 de euro pe un laptop cu i5 si 8GB de ram ca sa te apuce crizele ca ti-l incetineste si Windowsul 10 si bitdefenderul.

    Si uite asa, cu costuri minimale, am reusit sa-mi fac o mica insulita de lucru care functioneaza pe DC (cu un panou solar de 80 – 100W). Asta insemnand totodata ca mai sunt dependent doar de providerul de internet … adica de o cartela prepaid de cca. 5 euro/luna.

    De fapt, Cataline, tu intuiai mai de mult cum stau lucrurile. Cum devii dependent cu ceva de un altul … cum esti halit ! Nu se mai respecta nimic sau singurul principiu care se mai respecta e sa-i arzi pe ceilalti ca la randul tau sa ai cu ce-i plati cand te ard ei pe tine. Chestie pe care eu, unul, n-o achiesez.

    In ultima perioada m-a ars doar breasla dentistilor, spre norocul meu as spune, ca uite un dinte se mai inlocuieste, dar ce te faci spre ex. atunci cand medicii iti nenorocesc picioarele, bagandu-te pe viata intr-un scaun de invalizi ca au masurat in dorul lelii o tija ? Crede-ma ca asta ma ingrijoreaza mai mult decat toata evolutia in politica romaneasca, pentru ca daca-i bagi pe medici in puscarie (cum ar merita) … murim !

  363. cătălin

    Pai tu esti dependent de societate, cine ar avea nevoie altfel de munca de birou? Un laptop de ala e bun pentru calatorii si cam atit, te chinui cu aplicatii office pe un ecran atit de mic.

  364. rich guy

    Chiar deloc in zilele noastre e aproape imposibil, discutam doar de masura in care esti. Si sigur ca sunt necesare unele sacrificii, dar nu foarte mari. „A balance in the force”, asa cum se zice de pe 15 Dec. incoace. 🙂

    P. S. Ce ma bucur c-au inceput sa apara pe net spoilerele din „The last Jedi” 🙂 I wont pay for the entry neither 🙂

  365. cătălin

    De vreo saptamina am maxime de -25 sau mai jos. Imi place, pot sa umblu si eu fara sa transpir, dar ma cam dor obrajii. Inceput de degeratura…

    E noapte in Madagascar/Si toata lumea face nani…

  366. andreea

    Iar la București sînt 10 grade. Cu plus. 15, dacă stai la soare.
    Pentru mine au fost cele mai letargice Sărbători, din ultima vreme.
    Azi m-am trezit la 12. Alunecam din vis în vis, mai auzeam un filtru de cafea, mai auzeam niște plugușoriști pocnind din bici pe afară… apoi adormeam la loc.
    Ce an ciudat a fost anul ăsta… Bine că se duce. Sau, nu e bine. Dacă vine unul și mai ciudat!

    Nu știu ce tot vorbiți acolo de sisteme și computere. 🙂 Io-s bîtă la din astea. Și tot n-am telefon deștept. A zis Teo că poate-mi cumpără el unul. Dacă sînt cuminte. 🙂
    Să fiți sănătoși, deci. Voioși, cît se poate…

    Mă duc la magazin, o mai fi rămas pe undeva vreo sarma nevîndută…

  367. rich guy

    A, stai, putin, ca nu vreau sa las o impresie gresita. Io sunt poate ceeel mult cu 1 % mai luminat decat tine in privinta asta. Tocmai asta era, ca nu inteleg de ce trebuie sa-mi iau o unealta de lucru care-mi depaseste net capacitatile intelectuale .. Din pacate ! 🙂 E ca si cum de abia ti-ai luat carnetul si vrei sa conduci un Aston Martin Vulcan.

  368. Da.
    Se duce anul.
    Eu mă pregătesc să gătesc.
    Așa că ne auzim la anul.
    Vă doresc multă sănătate și să nu vă mai necăjiți ca în anul ăsta pentru tot felul de lucruri.
    Să trecem prin toate liniștiți și cu multă pace în inimă.
    Vă pup…Muuuahhh!

  369. cătălin

    La multi ani cu telefon! 😛

    Se duce anu’, se duce viata… In liniste, cu pace, dar se duce. Daca s-ar opri curentul, poate ca as auzi-o cum paseste cu pasi grabiti.

    La multi ani!

  370. Angela

    La mulți ani! Las’ că nu se duce ea chiar așa repede. Doar n-o să stea pe loc. Ducă-se, dacă ăsta-i e rostul. Dă-te cu oarece creme pe față, nu sta să-ți înghețe. Că-ți mai trebuie încă mulți-mulți ani de acum înainte. Mai îs chestii de văzut, de făcut..bune, nebune, interesante.

  371. în aceste momente solemne… mă gândesc… la ţărişoara mea… la Madagascar…
    Încă una și mă car…

  372. Am văzut ieri The big year așa că vă urez să aveți fiecare din voi,
    un An de Pomină în care să vă atingeți cu mâna/sufletul, mici/mari vise.

  373. cătălin

    De vreo 3-4 zile tot vreau sa scriu ceva. Era despre o carte. O carte atit de aproape de viata, incit am esuat la fiecare incercare de a vorbi despre ea. Cuvintele mele uscate sunau a gol, la fel si incercarile de a traduce citeva pasaje: cartea aia curge, e vie. Mai incerc. Intre timp am pus o poza cu doua capre…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s