Arhive lunare: Mai 2015

Revolta lui Ovidiu

Băiatului meu nu i-a plăcut viziunea Adelaidei despre dragoste, deși revolta ei avea dinți de lapte și se turtise, la final, ca mămăliga pripită. Dar a ținut să scrie o replică și, deși mă enervează nepotismul, o public aici, pe Ciocolată. Ciocolata noastră cea de toate zilele… L-am avertizat, însă, că nu se va discuta ontopic, cel mai probabil. Și, de altfel, că nu prea are ce afla, din cărți, din vorbe, din versuri și din povești… Dragostea nu se discută, se trăiește și de foarte multe ori, ea te devorează și, de data asta, dinții mușcători nu-s de lapte. Dar el e tînăr încă…

***

Ziua aceea de vineri era extrem de obositoare, dar din fericire se apropia de final. Doar câțiva parametri mai trebuiau introduși în tabele, aceia pe care-i primise de la Adelaida, scriși în grabă pe o foaie ruptă dintr-un caiet. În cele din urmă, Ovidiu isprăvi treaba și începu să-și admire opera, frământând în mâini hârtia primită de la colega sa de la câteva birouri distanță.
Obosit, își plecă privirea, apoi tresări surprins din cale-afară; pe cealaltă parte a filei sta scris cu litere îngroșate:
DRAGOSTEA NU EXISTĂ
DRAGOSTEA DINTRE UN EL ȘI O EA NU EXISTĂ. E DOAR O ILUZIE. NE PROGRAMEAZĂ CINEVA.
Se ridică tulburat și merse glonț la biroul Adelaidei, fluturându-i foaia sub nas plin de reproș:
–Cum adică?!
Tresări surprinsă:
–Ce?! Aaa… Da, așa este!
–Cum poți să spui una ca asta?!
–Exact așa! Tu nu vezi? Dragostea nu există; e o farsă pe care ne-o joacă cineva. Ne-o bagă pe gât, ni se pare dulce și o-nghițim.
–Dar nu este adevărat! Adelaida, tu n-ai iubit niciodată?!
–Nimeni n-a iubit vreodată. Nici tu. Ți s-a părut. Te-ai uitat la prea multe filme, ai citit prea multe poezii.
–O, dar te înșeli amarnic… și pui carul înaintea boilor: spui că filmele și poeziile au o construcție funciar bazată pe motivul iubirii? De acord. Dar asta înseamnă că ele sunt consecutive iubirii și apariției unei nevoi de exprimare, și nicidecum că o provoacă! Ia să-mi explici tu mie, după schema asta a ta de existență, de unde a apărut iubirea, programul ăsta cu care suntem programați?
–Foarte simplu. De când eram atâtica am auzit într-una melodii despre iubire. Citeam povești în care dragostea cârmuia toată intriga. Apoi, inevitabil, ne-am întâlnit cu filmele. Și cu poeziile. Am fost bombardați cu un set de gesturi și de cuvinte și ni le-am însușit. Apoi le-am repetat mecanic și am tras concluzia că iubim. Doar pentru că, repetându-și mereu apariția, chestia asta numită iubire pare că trebuie să se afle în firea lucrurilor.
–Nu ți se pare prea complicat ca toate formele de artă pe care le putem înțelege să promoveze ceva ce nu e în firea lucrurilor în așa fel încât să pară că ar trebui să fie? Dar vai, iubirea e cu adevărat în firea lucrurilor! Și dă-mi voie să te mai întreb, dacă nu te superi, de unde a apărut la început? Căci acuarela și versul n-au existat dintotdeauna, pe când iubirea, da. Și ce te face să iubești o anumită persoană, și nu pe alta? Căci dac-ar fi să te iei după filmele tale, ar trebui să iubești numai actorul pe care l-ai văzut îndrăgit de femeia de la care susții că iei exemplu (și care, vai, adesea nici nu îl iubește defel). Sau, generalizând, să aplici acel set de gesturi oricui s-ar nimeri. Ce te face să alegi pe cineva? A?! Nu cumva sentimentul pleacă de undeva din tine, făcând o alegere pe care n-o poți explica? Uite, în poeziile lui Eminescu, iubita e totdeauna blondă. Mie-mi plac poeziile lui Eminescu, dar totuși iubita mea e brunetă; cum vine chestia asta, dacă eu am învățat fundamentele iubirii de la Eminescu?!
–Aleg pe cineva la care am acces, după niște criterii obiective ale mele. Oricum, o scoteam mult mai bine la capăt fără toată arta asta.
–Prostii! Criteriile tale? Criterii obiective?! Mă faci să râd! Ce criterii când întorci capul după cineva pe stradă care apare o secundă și apoi pleacă precum a și venit, după care îl visezi noaptea o săptămână?! Halal așa criterii, n-am ce zice! Și să trăim fără poezii? Fără filme? Fără…
–Fără! Și eu n-am întors niciodată capul după nimeni pe stradă, așa să știi!
–Ferice de tine, atunci, dar mulți pățesc asta și nu ți-ar permite să faci afirmații generale peste capul lor. Iar fără toată arta n-ai scăpa de iubire, nici vorbă! Ai rămâne doar cu o dorință ce se aprinde, neștiind cum s-o rezolvi. Ai trăi într-un chin perpetuu! Într-un calvar! Vrei să trăiești fără iubire? Dar e cu neputință! De unde ai să-ți iei fericirea? De la încă cinci grame de unt pe pâinea prăjită? De la încă zece lei la salariu?! De la încă un tabel finalizat cu succes la capătul săptămânii?!…
Mulți angajați se ridicaseră și ascultau pătrunși conversația. Dar deodată, vocea șefului tună din capul sălii:
–Mai tăceți odată!!! Sunteți gata cu tabelele alea?!
Și toți se întoarseră la birourile lor.

446 comentarii

Din categoria Uncategorized