Arhive lunare: Martie 2014

Loc de discuţii

354 comentarii

Din categoria Amintiri

SMS, please…

Am în telefoanele mele SMS-uri pe care le vreau acolo pentru totdeauna. Parcurg periodic lista cu mesaje şi fac curăţenie: şterg ce nu e important, păstrez ce mă face să zîmbesc. Sînt cîteva mesaje printre ele pe care, atunci cînd le recitesc, inima încă îmi face tumbe. Probabil ele par neutre unui cititor străin, dar eu ştiu bine ce-am simţit atunci cînd le-am primit şi nu numai că ştiu, dar reuşesc, nu ştiu cum, să fiu din nou atunci şi acolo. SMS-urile sînt telegramele noastre moderne.

Pe cele trimise de copii, abia mă îndur să le şterg. Teo îmi trimite SMS-uri de vreo 10 ani, la început erau luuungi şi pline de detalii, acum au devenit scurte şi uşor ironice. Sabina a învăţat abia anul trecut să trimită mesaje.

Telefonul meu cel nou şi prost a făcut numai un anişor şi este deja plin de mesaje. O să copiez cîteva aici, respectînd întocmai ortografia. 😛

Teo, 05.04.2013, ora 2.00 noaptea. Plecat în excursie, cu clasa.

Excursia e parţial distrusă, dar nu vă îngrijoraţi! Amănunte în scrisoare!

Sabina. 13.06.2013, ora 22.40, mesaj trimis din altă cameră.

SABINA are mere. Si mama are pere. TEO are prune. Tata are capsune.

Sabina, 22.06.2013. ora 23.30, mesaj trimis ca să facă mişto de mine, pentru că eram îngrijorată că Teo nu ajunsese încă acasă. Nu ştia că văd de la cine e mesajul.

Mama mu ma mai antorc acasa. ma duc la bar. Teo

Teo, 03.07.2013, ora 16.47, mesaj care m-a făcut să răsuflu uşuratăăăăă…

Am trecut Dardanelele cu bacul. Suntem din nou în Euroooopaaaaa!!! (Nu-ţi mai face atîtea griji, zău, mama.)

Teo, 06.07.2013, ora 13.48. Plecat de nebun, cu trei colegi, în Bucegi. Pînă la ora respectivă nu-mi răspunsese la mesaje. Eram cam ofilită.

Salutări de lângă Cruce!
(N-au urcat bine, dar bine că au urcat. La final, mai mult stăteam decît urcam. Dormim la Caraiman. Cred că o să contramandăm planul, din motive psihologice.)


Sabina, 06.11.2013, ora 21.38. Prima tabără din viaţă. Trebuie să va spun că Sabina nu se teme de bau-bau sau de întuneric, ci de conştiinţă. Eu nu ştiu ce o mai fi şi asta.

Noapteâţna! Mama mi sa terminat bateria. Si mulţumesc de lanternă,la mine In patul de sus,si acolo s-a ars becul. Noapteâţnă. Ureazămi suces cu constinta. Tineti telefonul deschis. Si numamai suna noaptea asta. Dar eu te sun!

Sabina, 08.11.2013, ora 22.50. Altă noapte de tabăra.

Sper ca nu am paianjeni in pat. Saupe pereţ. Dami unraspuns repede. terog.

Sabina 06.03.2014, 16.19, de acasă.

Nu uita sai spui serviciului ca ma iei maine de la scoala. te rog sa-mi iei si multe carti din gradinita de animale iar. multe, da!

Sabina, 17.03. 2014, ora 19.00, tot de acasă.

Cand vii acasa?!! vino odata!! Teo ma supara!

Ei, cam aşa arată viaţa: navigînd printre SMS-uri. Cum or fi trăit bunicii noştri fără ele?! 🙂

300 comentarii

Din categoria Amintiri

Pe vremea scrisorilor

Am vrut să scriu ceva siropos pentru ziua de astăzi, apoi mi-a venit ideea să dau vina pe altcineva. M-am gîndit să vă traduc cîteva scurte pasaje din scrisorile pe care o cunoscută poetă americană – Edna St. Vincent Millay – i le-a trimis mamei sale. Am văzut că nu au fost publicate în română. Timp de mai bine de douăzeci de ani, Edna i-a scris cu regularitate mamei, neuitînd să repete – aproape în fiecare scrisoare – cît de mult o iubeşte. Şi, pentru că atunci nu erau probleme, Edna punea în scrisori flori presate adunate de pe unde călătorea.

Sînt aproape şase luni de cînd nu te-am văzut. O perioadă prea lungă. Ştii, mamă, aproape toţi oamenii îşi iubesc mamele, dar n-am întîlnit încă pe nimeni, zic eu, care să-şi iubească mama atît de mult cît te iubesc eu. Nu cred că a existat vreodată cineva care să facă lucrul ăsta, atît de intens şi în atîtea feluri minunate. Îi spuneam ieri cuiva că motivul pentru care sînt scriitoare e că aşa ţi-ai dorit tu. M-ai crescut citindu-mi poezii, şi m-ai încurajat în tot ce am făcut. Nu-mi pot aminti vreun moment cînd tu să nu fi fost interesată de ceea ce lucram, sau să fi sugerat că ar trebui să fac altceva. Părinţii copiilor „diferiţi” găsesc atîtea metode prin care să-şi exprime dezacordul. Dar nu şi tu, Suflet Mare!

Sper că-mi vei răspunde imediat ce vei primi scrisoarea asta. Dacă ai şti cît de mult contează pentru mine să primesc o scrisoare de la oricare din voi trei [mama şi două surori]! Indiferent cît de intersante sînt lucrurile din viaţa mea, cît de frumoasă sau cît de fericită sînt eu sau cît de multe realizez, ştiu că nu mă aflu acasă – acasă fiind aproape de tine, mamă scumpă.

Cred că, dacă nu aş tot repeta cuvîntul „mamă”, oricine citind asta ar crede că îi scriu persoanei pe care o iubesc. Şi ar avea dreptate.

Dragă mamă,

Ştii că scrii cele mai dulci şi mai minunate scrisori? Sînt atît de frumoase încît foarte des citesc fragmente din ele celor din jurul meu, la fel ca încercările literare. A fost minunat să-mi spui despre ţestoasă – eşti atît de delicată cu toate, draga mea – şi să-mi scrii despre toate păsările şi animăluţele pe care le iubesc. Mulţumesc şi pentru floricica pe care mi-ai trimis-o. N-am mai văzut aşa o floare.

La mulţi ani, încă o dată, florilor!

Imaginile sînt luate de pe freebigpictures.com.

323 comentarii

Din categoria Societate

Fântânii din Bahcisarai

Fântână a iubirii, vie!

Doi trandafiri ţi-aduc în dar.
Şoptirea ta mi-e dragă mie,
Poeticul tău plâns, amar.

Mă scaldă ca-ntr-o rouă rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, şi te petrece!
Şopteşte-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântână-a dragostei, amară!
Pe-a tale lespezi am slăvit
Iubita, depărtata ţară.
Tu de Maria n-ai grăit…

O, pală stea-n saraiul mare!
Şi-aici uitarea te-a închis?
Maria şi Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

Sau poate a gândului aripă
Într-un pustiu a zugrăvit
Un vis care-a ţinut o clipă,
De suflet în zadar râvnit?

Că tot vorbirăm aseară de Crimeea, asta-i un pretext să va spun o poveste frumoasă, prin vorbele lui Puşkin. Pe la 1760, în haremul unuia din ultimii hani tătari erau, printre altele, două femei. Una din ele, Zarema, era favorită, cealaltă, pe care o cunoaştem doar sub numele de Dilara Bikech, era noua dragoste a hanului. Zarema o ucide pe Dilara din gelozie, hanul o alungă pe ucigaşă şi în aceeaşi noapte aceasta moare şi ea, deşi nu ştim cum exact cum. Rămas singur, hanul aduce un constructor faimos de fântâni şi îi cere o fântână a lacrimilor, aşa încât şi piatra să plângă la fel cum o plângea el pe Dilara.

Legenda după care s-a inspirat Puşkin spune că Dilara Bikech se numea de fapt Maria Potocka şi era o prinţesă poloneză răpită, care nu a cedat niciodată avansurilor hanului. Pare însă mai degrabă varianta corectă politic pe vremea lui Puşkin şi după, mai ales că în secolul XVIII tătarii nu prea mai aveau putere pentru raiduri în teritoriile poloneze. În Bahcisarai există şi azi moschei construite de Dilara, semn nu doar că ea era efectiv una din partenerele hanului, dar şi că trecuse la islamism. Istoricii cred mai degrabă că ea ar fi fost georgiană, femeile georgiene, ca şi cele cercheze, fiind renumite în perioadă pentru frumuseţea lor. Cert este că hanul a fost atât de afectat de moartea ei că a decis să construiască fântâna într-un mausoleu, ca pentru o sfântă.

Din fericire pentru monument şi pentru palat, Puşkin a fost impresionat de poveste şi a decis să scrie poemul de mai sus, poem care a devenit extrem de popular (printre altele există şi un faimos balet omonim care era preferatul lui Stalin). Asta a dus la salvarea palatului în vremurile tulburi care au urmat. Binenţeles că noii stăpâni au ales să modifice ici şi colo, în părţile esenţiale, palatul, aşa încât astăzi parte din clădiri nu mai există, iar fântâna e mutată într-un colţişor din curtea interioară. Cu toate acestea, monumentul este încă vizitat de tinerii însurăţei tătari, în speranţa că vor avea parte de tot atâta dragoste între ei cât a fost între hanul Qirim şi Dilara.

Sursa pentru fragmentul de poem aici.

349 comentarii

Din categoria Diverse, Societate