Arhive lunare: August 2014

Flori

162 comentarii

Din categoria Diverse

Darul de a nu fi perfect

Din cînd în cînd mai citesc cărți de self-help, pe fugă, prin autobuz. Și, cu riscul de a primi găleți de roşii în cap, vreau să vă zic și vouă despre una din ele: „Darurile imperfecţiunii” de Brené Brown. Autoarea e profesor de psihologie la o universitate din SUA, iar subiectul ei de cercetare era ruşinea. Momentele acelea prin care trecem cu toţii cînd ne simţim singuri, urrrrîți, lipsiţi de speranță, și credem că nu merităm să fim iubiţi. Intervievînd mai mulți participanţi într-un studiu, ea a descoperit că unii oameni – puțini – trăiesc și iubesc viața „cu toată inima”. La un moment dat s-a apucat să facă o listă cu două coloane: „aşa da” și „aşa nu”, pornind de la experienţele împărtăşite de acei oameni. Era sigură că e în prima coloană – se simţea împlinită și fericită – însă absolut totul era în coloana a doua. Asta e ceea ce face cartea frumoasă: nu e scrisă în stilul unui seminar motivaţional, „dacă vrei asta, trebuie să faci A, B și C”; nu, e caldă și sinceră, pentru că, înainte de toate, autoarea vorbeşte despre vulnerabilităţile ei. Nu ține lecţii și nu încearcă să-și construiască o armură a perfecţiunii.

Întreagă carte e despre sinceritate, ideea centrală fiind că nu putem fi cu adevărat fericiţi dacă nu acceptăm să ne arătăm vulnerabili. Da, și trebuie curaj pentru asta, foarte mult curaj! Mai ales într-o societate care percepe vulnerabilitățile drept slăbiciuni.

E destul de greu de extras citate din cartea asta, tocmai pentru că e scrisă simplu, fluid, fără nici o încercare de a enunța lecţii sau sentinţe. O înșiruire de lucruri oarecum banale la prima vedere. Am să încerc mai jos.

Am înțeles că cel mai bun lucru pe care îl putem face cînd ne cuprinde deznădejdea e să avem curaj să împărtășim povestea noastră cu cineva. Cineva de la care așteptăm înțelegere. Avem nevoie de curaj, compasiune și legătură, imediat!

Eroism înseamnă a ne risca viața, curaj înseamnă a ne risca vulnerabilitatea. În lumea de azi, asta e ceva ieșit din comun.

Dragostea nu e ceva ce dăm sau primim, e ceva ce îngrijim și creștem. […] Îi putem iubi pe alții doar atît de mult cît ne iubim pe noi înșine.

Perfecţionismul e concepția că, dacă trăim o viață perfectă, arătăm perfect, și ne purtăm perfect, putem minimiza durerea vinei, a resentimentelor și a rușinii. E o platoșă. O platoșă de 20 de tone pe care o purtăm după noi gîndind că ne va proteja, cînd, de fapt, ea nu ne lasă să zburăm.

Pentru mulți dintre noi, nu există vreo formă de exprimare care ne face să ne simțim mai vulnerabili decît dansul. Este pur și simplu o vulnerabilitate a întregului corp. Singura altă vulnerabilitate a întregului corp la care mă pot gîndi e să fim dezbrăcați. […] Pînă cînd nu-i învățam pe copiii noștri că trebuie să fie preocupați de cum arată și de ceea ce gîndesc alții, ei dansează. Nu întotdeauna cu grație sau cu ritm, dar întotdeauna cu bucurie.

Sîntem un popor de adulți epuizați și stressați crescînd copii extrem de ocupați. Ne folosim timpul liber pentru a căuta cu disperare bucurie și sens în viețile noastre. Credem că realizările și achizițiile ne vor aduce bucurie și scop, dar tocmai această strădanie e ceea ce ne ține atît de obosiți și temători să ne oprim.

Opusul jocului nu e munca, ci depresia. […] Sîntem programați biologic să ne jucăm, tot așa cum sîntem programați să ne odihnim.

A fi vulnerabil e un risc pe care trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să fim conectați cu ceilalți.

Credința e un loc al misterelor, unde găsim curajul de a crede în ceea ce nu putem vedea și tăria de a abandona frica de nesiguranță. […] Opusul credinței nu e îndoiala – opusul credinței e certitudinea.

Cele două clipuri de mai jos fac un rezumat excelent al întregii cărți; poate că, dacă aveam smartphone să ascult clipurile prin metrou, nu mai citeam cartea.

340 comentarii

Din categoria Psihologie, Societate