Arhive lunare: Decembrie 2013

La graniţa dintre iubire şi ură

Primul război mondial a fost unul dintre cele mai sîngeroase conflicte din istorie. Beneficiind de avantajele tehnicii, oamenii au invăţat să se urască între ei la o scară înfricoşătoare; adversarul nu mai era doar un soldat pe care un guvern îl obligase să lupte, nu, devenise neom. Negînd natura umană a oponentului (sau a unui civil nevinovat), orice atrocitate a devenit normală.

În vestul Europei, mare parte a conflictului s-a purtat în tranşee: un război lung, de durată, în care oamenii transformaţi în şobolani încercau să supravieţuiască. Şi totuşi, în iarna anului 1914, în acele tranşee pline de noroi, s-a petrecut un moment unic în istoria omenirii.

De o parte erau fortificaţiile britanice, de cealaltă parte – cele germane. Între ele – tărîmul nimănui. Luptele fuseseră feroce de patru luni, de la începutul războiului. În ziua de Crăciun a anului 1914, o unitate de soldaţi nemţi au ridicat acolo, în mocirla din tranşee, un brad în care au pus lumînări. Apoi unii au început să cînte colinde. Văzînd bradul şi auzind colindele, de partea cealaltă englezii au răspuns şi ei cu un cîntecel de Crăciun. Curînd combatanţii au ieşit din tranşee şi s-au întîlnit între linii: au schimbat daruri şi urări, au rîs şi au vorbit, uneori prin semne dacă nu au ştiut limba. Totul s-a petrecut spontan, soldaţi care în urmă cu cîteva ore s-ar fi omorît fără nici o remuşcare, acum rîdeau împreună. Apoi au jucat un meci de fotbal.

Comandanţii din ambele părţi au luat măsuri imediate pentru a preveni astfel de incidente; poate au reuşit, poate nu. Cert e că a doua zi, oamenii care jucaseră fotbal împreună au devenit iarăşi duşmani de moarte şi au început să tragă unii în alţii de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat cu o zi înainte. Incidentul nu s-a mai repetat; ambele tabere şi-au sporit eforturile de propagandă, construind cu grijă imaginea unui adversar psihopat, însetat de sînge şi lipsit de orice atribute umane.

Dacă lucrurile de mai sus ar fi implicat un număr restrîns de soldaţi, poate am fi preferat să credem despre ei că sînt nişte indivizi anormali, cu probleme de comportament. Acum îţi doreşti să omori un om, peste cîteva ore joci fotbal şi rîzi cu el, iar peste alte cîteva ore vrei să-l ucizi. Ne-ar fi fost mai comod să credem că aceste cazuri sînt excepţii, dar numărul foarte mare de soldaţi care au fraternizat ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa: putem trece de la ură la compasiune şi invers într-o clipă, extrem de uşor. Un simplu circuit acolo, undeva în creierul nostru, cu două poziţii. Putem fi şi îngeri şi demoni aproape simultan, fără a face vreun efort prea mare şi fără a ni se părea că asta e o contradicţie.

101 comentarii

Din categoria Psihologie