Arhive lunare: Decembrie 2015

Et in Arad ego

Am ajuns la Școala de ofițeri în rezervă din Radna pentru că intrasem la facultate și  eram foarte mulțumit fiind totuși la doar o oră de casă. Era viață grea la infanterie dar totuși futaiul era puțin mai select fiind primit într-o școală de ofițeri.

Am început practic în octombrie iar decembrie ne-a prins total nepregătiți, lunile de toamnă le-am folosit cum era obiceiul pământului, muncindu-l. Făcuserăm doar o ședință de tragere și foarte puțină instrucție tactică.

Vremurile erau tulburi, la începutul lunii decembrie șefii noștri erau informați și pregătiți cu privire la intervenții în cazul unor tulburări sociale viitoare, în timp ce pe noi ne durea în fund. Eram studenți și chiar dacă ne mai terorizau comandații de pluton, peste alte 6 luni se termina armata și mergeam la Timișoara, la facultate. Eu unul eram îndrăgostit până peste cap în acele vremuri, dragostea mea nefiind tocmai împărtășită mă aruncam cu capul înainte în orice situație, ca să mă mai răcoresc. Fusesem membru în garda drapelului la jurământ, fugi la bucătărie, fugi la centrala termică sau la sala pompelor, fă singur sectorul WC, colac peste pupăză eram și cancelar. Totuși nu mă plângeam, trecuse perioada cea mai grea, mai rămânea să ieșim cu bine și din iarnă.

Statul Major General știa însă că se va întâmpla ceva, gărzile erau controlate din trei în trei ore, iar concediile cadrelor militare fuseseră sistate.

După jurământ începuseră permisiile, unii dintre noi, care locuiau mai aproape, în Arad sau Timișoara primeau doar învoiri de sfârșit de săptămână. Așa s-a întâmplat și în acel weekend. Când s-au întors timișorenii la unitate au fost interogați despre ce se întâmpla în Timișoara și li s-a cerut să nu povestească în unitate ce știau, lucru pe care ei nu l-au făcut. Ne-au povestit cu lux de amănunte ce văzuseră sau auziseră că se întâmplase în Timișoara.

Pe 17 decembrie a fost dat ordinul Radu cel Frumos. Acesta presupunea luarea unor măsuri de alarmare și echipare în cazul atacului unui agresor extern, după trei ore a venit ordinul Stefan cel Mare și asta însemna pregătire cu toată muniția de război și tehnica de luptă. Am rămas în unitate, în stare de alertă până în 21 decembrie.

În data de 20 decembrie Comandantul școlii fusese la o întânire cu Ilie Ceaușescu de unde venise cu următorul mesaj:

„Niște elemente destabilizatoare au pătruns pe teritoriul țării noastre la Timișoara , unde au spart vitrinele în centrul orașului, au produs dezordine, au furat de prin magazine, au bruscat oameni; sunt niște huligani, probabil unguri, iar armata a fost nevoită să iasă în stradă pentru a apăra cuceririle revoluționare.”

Planul era să mergem la Timișoara așa că ne-am pregătit toată seara și noaptea dar spre surprinderea tuturor dimineața pe la 9, Șeful de Stat Major maiorul Neculae Diaconescu primește de la gen. Hortopan ordinul de a se deplasa la Arad, nu la Timișoara pentru că niște elemente dușmănoase devastează centrul Aradului și atacă sediul Comitetului județean de partid.

În acest moment arădenii din plutoane au fost retrași și lăsați în unitate. Totuși câțiva dintre noi au fost întrebați dacă sunt dispuși să meargă acolo și m-am numărat printre ei. Am acceptat.

În total am fost cam peste o mie de oameni din Detașamentul Păuliș care ne-am deplasat în Arad, o companie de TAB-uri și am ajuns acolo cam pe la prânz.

Eram conduși de maiorul Neculae Diaconescu, iar comandantul meu de pluton era lt. maj Voicu.

Tot plutonul avea o relație bună cu acesta din urmă, era un om de treabă, cinstit și drept. În orele care au urmat ne-a coordonat foarte bine. S-a comportat foarte firesc nu și-a ascuns emoțiile și prin asta ne-a câștigat și mai mult încrederea. Erau momente în care fiecare trebuia să stea față în față cu conștiința lui în deciziile pe care le lua sau ordinele pe care le ducea la îndeplinire. Cu toate acestea a știut să fie tot timpul în spatele nostru și să ne dea un sentiment de siguranță și protecție.

În Arad ostilitățile erau conduse de maiorul Bădălan, în calitate de Șef de Stat Major al Diviziei de la Oradea, care odată cu venirea noastră, își pusese în cap să elibereze piața și să suprime rebeliunea împingînd răzmerița pe străzile Horia, Cloșca și Crișan (chiar așa!).

Maiorul Diaconescu a preluat obiectivele din piață stabilind o zonă de demarcație între armată și manifestanți și în scurt timp și-a atras ostilitatea lui Bădălan pentru faptul că nu a acceptat planul său de acțiune.

Eu am intrat în prima tură și am intrat în dispozitiv, cu arma la piept, fără baionetă la armă și cu încărcătoarele în genți, stăteam cu spatele la clădirea Comitetului și cu fața la manifestanți. În fața mea printre ei vedeam fețe cunoscute. După ce am salutat politicos vreo doi cunoscuți la scurt timp m-am trezit față în față cu tata și cu mama.

În spate, Bădălan răcnea la Diaconescu să împingem manifestanții și să eliberăm piața, acesta îi răspundea că el răspunde de oamenii lui, că primește ordin doar de la gen. Hortopan și că nimeni nu va face un pas nici în față nici în spate. Evident că tot Detașamentul Păuliș era de partea lui. Retrăgîndu-se maiorul Bădălan în clădirea Comitetului, oamenii au făcut un pact cu Diaconescu astfel că între noi nu a mai fost o atitudine ostilă. Așa am putut să mă împac cu ai mei și să pot primi și eu și colegii mei un ceai cald de la mama.

În noaptea de 21 spre 22, secretarii CC Ilie Matei și Radu Constantin dăduseră ordin să se elibereze noaptea piața folosind forța și speculînd faptul că rămăseseră un numar mic de manifestanți în piață, cam 100, însă prima secretară Maria Pugna nu fusese de acord cu acest plan cerînd să se acționeze fără a se folosi violența. În acea noapte Valentin Voicilă a încercat o nouă înțelegere cu Nicolae Diaconescu. Acesta consta în faptul că armata nu golea piața noaptea iar a doua zi, când se aștepta un număr sporit de manifestanți, aceștia nu ar fi forțat intrarea în clădirea Comitetului. Oamenii strigau întruna: Armata e cu noi!

În cabinetul primei secretare era un haos, maiorul Diaconescu fusese chemat la ordine, Ilie Matei și Bădălan făceau presuni asupra lui să ne ordone să ne punem baionetele. Degeaba, Diaconescu nu se mai supunea lor. Își luase pe doi dintre noi, studenți de la Institutul de Sport, care erau singurii cu incărcător la armă și aveau misiunea să-l păzească.

Pe la miezul nopții detașamentul nostru nu se mai subordona lui Bădălan și Matei, în piață a apărut un șir de oameni îmbrăcați în civil, cu banderole la mâini, ne dădeau portocale, ceai.

Așa că în lipsa unei atitudini ostile din partea manifestanților pe la două a rămas doar un șir de soldați și o parte dintre noi am mers la odihnă în Liceul Sanitar. M-am trezit și am reintrat în dispozitiv a doua zi dimineața. Treptat piața s-a umplut , se scanda, se cânta, s-au ținut slujbe pentru morții din Timișoara, la ora fugii Ceaușeștilor erau vreo 100,000 de oameni în piață. După fuga lor s-a dat ordin ca toate unitățile militare să fie retrase în cazărmi. Acest lucru s-a întâmplat și cu Detașamentul nostru, am fost scoși din dispozitiv încărcați în mașini și readuși în Radna, în unitatea noastră, doar două companii au rămas acolo, pentru a asigura ordinea.

Am intrat în unitate bucuroși că se terminase totul cu bine, nu se trăsese nici măcar un cartuș, eram toți sănătoși, comandanții noștri erau ridicați pe sus. Încet, încet  am fost temperați de către comandantul unității, Preda și lucrurile au reintrat în normal.

Apoi au început problemele pentru maiorul Diaconescu. Fusese raportat pentru nesupunere la gen. Hortopan și l-au suspendat, voiau chiar să îl judece. Când acest lucru a ajuns la urechile noastre ne-am amărât foarte mult, el era eroul nostru. Așa că am făcut un gest inimaginabil, în semn de protest am ieșit cu mic cu mare pe platoul unității. A fost un moment de rebeliune  care nu s-a încheiat până când comandantul unității nu a venit și ne-a dat asigurări că maiorul Diaconescu nu va fi pedepsit.

Și nu a fost. Dar nici foarte promovat nu a fost, a ieșit la pensie colonel. Promovat a fost în schimb maiorul Eugen Bădălan care a ajuns general de armată, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române în 2004-2006 și deputat PDL în 2008.

În Arad s-a tras începând cu noaptea de 22 decembrie spre 23, dar despre asta, altădată.

Anunțuri

395 comentarii

Din categoria Amintiri, Societate

Mozaic

150 comentarii

Din categoria Diverse