Arhive pe categorii: Societate

This is water

Here is just one example of the total wrongness of something I tend to be automatically sure of: everything in my own immediate experience supports my deep belief that I am the absolute centre of the universe; the realest, most vivid and important person in existence. We rarely think about this sort of natural, basic self-centredness because it’s so socially repulsive. But it’s pretty much the same for all of us. It is our default setting, hard-wired into our boards at birth. Think about it: there is no experience you have had that you are not the absolute centre of. The world as you experience it is there in front of YOU or behind YOU, to the left or right of YOU, on YOUR TV or YOUR monitor. And so on. Other people’s thoughts and feelings have to be communicated to you somehow, but your own are so immediate, urgent, real.

But most days, if you’re aware enough to give yourself a choice, you can choose to look differently at this fat, dead-eyed, over-made-up lady who just screamed at her kid in the checkout line. Maybe she’s not usually like this. Maybe she’s been up three straight nights holding the hand of a husband who is dying of bone cancer. Or maybe this very lady is the low-wage clerk at the motor vehicle department, who just yesterday helped your spouse resolve a horrific, infuriating, red-tape problem through some small act of bureaucratic kindness. Of course, none of this is likely, but it’s also not impossible. It just depends what you want to consider. If you’re automatically sure that you know what reality is, and you are operating on your default setting, then you, like me, probably won’t consider possibilities that aren’t annoying and miserable. But if you really learn how to pay attention, then you will know there are other options. It will actually be within your power to experience a crowded, hot, slow, consumer-hell type situation as not only meaningful, but sacred, on fire with the same force that made the stars: love, fellowship, the mystical oneness of all things deep down.

https://web.ics.purdue.edu/~drkelly/DFWKenyonAddress2005.pdf

Anunțuri

411 comentarii

Din categoria Diverse, Societate

Prima dată au venit după comunişti

N-am ştiut ce să spun imediat ce Trump a cîştigat alegerile. Mi-am zis că poate a jucat un rol, ca într-un show tembel de televiziune. Dar am avut şi senzaţia că istoria se repetă (Germania din anii 1933). Lucrurile însă încep să încline spre a doua variantă. Prima dată au venit după iranieni, şi nimeni n-a zis nimic.

Trump a decis suspendarea acordării de vize americane pentru şapte ţări majoritar musulmane, inclusiv Iranul. Ciudat însă că lista nu include Arabia Saudită (ca să rămînem numai la cifre şi fapte verificate, 15 din cei 19 terorişti de la 11 septembrie erau saudiţi). Am întîlnit destui iranieni care au fugit din ţara natală şi n-ar vrea să se întoarcă acolo pentru nimic în lume; vizele pe care le-au primit în ţări ca SUA ori Canada au fost pentru ei colacul de salvare, posibilitatea de evadare dintr-o lume anacronică, încremenită într-un trecut îndepărtat. Acum sînt pedepsiţi. Unde mai pui că nu-i clar ce se va întîmpla cu cei care se află deja în Statele Unite: pe unii îi aşteaptă ştreangul dacă se întorc în Iran. Dincolo de absurdul măsurii şi de argumentele logice, un alt lucru e clar: de acum încolo musulmanii vor fi priviţi drept cetăţeni de mîna a doua în America. Hate, sweet hate! Pare cunoscut, nu?

Pe lista de isprăvi recente ale lui Trump se mai află tăierea unor fonduri pentru prevenirea avorturilor (în afara SUA) şi stabilirea cu exactitate a numărului de americani care au fost prezenţi la ceremonia de inaugurare. Din poze se vede că au fost de vreo zece ori mai puţini decît acum patru ani, cînd Obama îşi începea al doilea mandat, iar asta nu se împacă prea bine cu ego-ul prezidenţial. Grandomania nu se opreşte aici: deranjat că votul popular a fost cîştigat de Clinton, Trump vrea să demonstreze că de fapt a cîştigat tot el, numai că au fost cinci milioane de voturi ilegale. Deocamdată nu există nici o dovadă pentru o aşa fraudă masivă, dar nu-i nimic: agenţiile lucrează, caută de zor dovezi. Trebuie să le găsească pînă la urmă.

Lista e lungă: Trump mai vrea să facă zid la graniţa cu Mexicul (dar să-l plătească mexicanii), şi se pare că Obamacare a ajuns la gunoi. Că aşa face deşteptu’, dacă nu-i convine casa în care stă şi vrea alta mai bună, mai întîi darîmă ce are. Dar pîna la urmă astea sînt chestiuni de politică internă, poate că asta doresc americanii. Poate chiar vor morţiş să nu aibă asigurare medicală, pentru a plăti din buzunare sume colosale atunci cînd ajung în spitale. O altă enormitate străluceşte pe lista de realizări măreţe din prima săptămînă de mandat: agenţia americană de protecţie a mediului nu are voie să mai publice pe site-ul propriu nici un fel de concluzie a vreunui studiu academic, pînă ce acesta nu va fi revăzut de o comisie. De asemenea, toate menţionările despre încălzirea globală au fost şterse. Reîntoarcerea la origini, cum ar veni. La peşteri. Şi nu, Trump nu e singular, e vîrful a ceea ce partidul republican a clădit cu migală în ultimele decenii.

Am înţeles că interdicţia cu vizele poate dura 30 de zile, sau poate fi anulată în instanţă, dar nu ştiu dacă asta schimbă ceva. Scopul e clar.

Şi, în caz că nu aţi întîlnit articolul de aici pînă acum, merită citit. De multe ori m-am întrebat de ce pentru sute de gunoaie din lumea întreagă marele adversar, răul absolut e un bătrîn de 86 de ani care n-a ocupat niciodată vreo funcţie politică.

Prima dată au venit după comunişti, şi eu n-am zis nimic
– Pentru că nu eram comunist.
Apoi au venit după sindicalişti, şi eu n-am zis nimic
– Pentru că nu eram sindicalist.
Apoi au venit după evrei, şi eu n-am zis nimic
– Pentru că nu eram evreu.
Apoi au venit după mine –
şi nu mai era nimeni care să zică ceva.

400 comentarii

Din categoria Societate

Et in Arad ego

Am ajuns la Școala de ofițeri în rezervă din Radna pentru că intrasem la facultate și  eram foarte mulțumit fiind totuși la doar o oră de casă. Era viață grea la infanterie dar totuși futaiul era puțin mai select fiind primit într-o școală de ofițeri.

Am început practic în octombrie iar decembrie ne-a prins total nepregătiți, lunile de toamnă le-am folosit cum era obiceiul pământului, muncindu-l. Făcuserăm doar o ședință de tragere și foarte puțină instrucție tactică.

Vremurile erau tulburi, la începutul lunii decembrie șefii noștri erau informați și pregătiți cu privire la intervenții în cazul unor tulburări sociale viitoare, în timp ce pe noi ne durea în fund. Eram studenți și chiar dacă ne mai terorizau comandații de pluton, peste alte 6 luni se termina armata și mergeam la Timișoara, la facultate. Eu unul eram îndrăgostit până peste cap în acele vremuri, dragostea mea nefiind tocmai împărtășită mă aruncam cu capul înainte în orice situație, ca să mă mai răcoresc. Fusesem membru în garda drapelului la jurământ, fugi la bucătărie, fugi la centrala termică sau la sala pompelor, fă singur sectorul WC, colac peste pupăză eram și cancelar. Totuși nu mă plângeam, trecuse perioada cea mai grea, mai rămânea să ieșim cu bine și din iarnă.

Statul Major General știa însă că se va întâmpla ceva, gărzile erau controlate din trei în trei ore, iar concediile cadrelor militare fuseseră sistate.

După jurământ începuseră permisiile, unii dintre noi, care locuiau mai aproape, în Arad sau Timișoara primeau doar învoiri de sfârșit de săptămână. Așa s-a întâmplat și în acel weekend. Când s-au întors timișorenii la unitate au fost interogați despre ce se întâmpla în Timișoara și li s-a cerut să nu povestească în unitate ce știau, lucru pe care ei nu l-au făcut. Ne-au povestit cu lux de amănunte ce văzuseră sau auziseră că se întâmplase în Timișoara.

Pe 17 decembrie a fost dat ordinul Radu cel Frumos. Acesta presupunea luarea unor măsuri de alarmare și echipare în cazul atacului unui agresor extern, după trei ore a venit ordinul Stefan cel Mare și asta însemna pregătire cu toată muniția de război și tehnica de luptă. Am rămas în unitate, în stare de alertă până în 21 decembrie.

În data de 20 decembrie Comandantul școlii fusese la o întânire cu Ilie Ceaușescu de unde venise cu următorul mesaj:

„Niște elemente destabilizatoare au pătruns pe teritoriul țării noastre la Timișoara , unde au spart vitrinele în centrul orașului, au produs dezordine, au furat de prin magazine, au bruscat oameni; sunt niște huligani, probabil unguri, iar armata a fost nevoită să iasă în stradă pentru a apăra cuceririle revoluționare.”

Planul era să mergem la Timișoara așa că ne-am pregătit toată seara și noaptea dar spre surprinderea tuturor dimineața pe la 9, Șeful de Stat Major maiorul Neculae Diaconescu primește de la gen. Hortopan ordinul de a se deplasa la Arad, nu la Timișoara pentru că niște elemente dușmănoase devastează centrul Aradului și atacă sediul Comitetului județean de partid.

În acest moment arădenii din plutoane au fost retrași și lăsați în unitate. Totuși câțiva dintre noi au fost întrebați dacă sunt dispuși să meargă acolo și m-am numărat printre ei. Am acceptat.

În total am fost cam peste o mie de oameni din Detașamentul Păuliș care ne-am deplasat în Arad, o companie de TAB-uri și am ajuns acolo cam pe la prânz.

Eram conduși de maiorul Neculae Diaconescu, iar comandantul meu de pluton era lt. maj Voicu.

Tot plutonul avea o relație bună cu acesta din urmă, era un om de treabă, cinstit și drept. În orele care au urmat ne-a coordonat foarte bine. S-a comportat foarte firesc nu și-a ascuns emoțiile și prin asta ne-a câștigat și mai mult încrederea. Erau momente în care fiecare trebuia să stea față în față cu conștiința lui în deciziile pe care le lua sau ordinele pe care le ducea la îndeplinire. Cu toate acestea a știut să fie tot timpul în spatele nostru și să ne dea un sentiment de siguranță și protecție.

În Arad ostilitățile erau conduse de maiorul Bădălan, în calitate de Șef de Stat Major al Diviziei de la Oradea, care odată cu venirea noastră, își pusese în cap să elibereze piața și să suprime rebeliunea împingînd răzmerița pe străzile Horia, Cloșca și Crișan (chiar așa!).

Maiorul Diaconescu a preluat obiectivele din piață stabilind o zonă de demarcație între armată și manifestanți și în scurt timp și-a atras ostilitatea lui Bădălan pentru faptul că nu a acceptat planul său de acțiune.

Eu am intrat în prima tură și am intrat în dispozitiv, cu arma la piept, fără baionetă la armă și cu încărcătoarele în genți, stăteam cu spatele la clădirea Comitetului și cu fața la manifestanți. În fața mea printre ei vedeam fețe cunoscute. După ce am salutat politicos vreo doi cunoscuți la scurt timp m-am trezit față în față cu tata și cu mama.

În spate, Bădălan răcnea la Diaconescu să împingem manifestanții și să eliberăm piața, acesta îi răspundea că el răspunde de oamenii lui, că primește ordin doar de la gen. Hortopan și că nimeni nu va face un pas nici în față nici în spate. Evident că tot Detașamentul Păuliș era de partea lui. Retrăgîndu-se maiorul Bădălan în clădirea Comitetului, oamenii au făcut un pact cu Diaconescu astfel că între noi nu a mai fost o atitudine ostilă. Așa am putut să mă împac cu ai mei și să pot primi și eu și colegii mei un ceai cald de la mama.

În noaptea de 21 spre 22, secretarii CC Ilie Matei și Radu Constantin dăduseră ordin să se elibereze noaptea piața folosind forța și speculînd faptul că rămăseseră un numar mic de manifestanți în piață, cam 100, însă prima secretară Maria Pugna nu fusese de acord cu acest plan cerînd să se acționeze fără a se folosi violența. În acea noapte Valentin Voicilă a încercat o nouă înțelegere cu Nicolae Diaconescu. Acesta consta în faptul că armata nu golea piața noaptea iar a doua zi, când se aștepta un număr sporit de manifestanți, aceștia nu ar fi forțat intrarea în clădirea Comitetului. Oamenii strigau întruna: Armata e cu noi!

În cabinetul primei secretare era un haos, maiorul Diaconescu fusese chemat la ordine, Ilie Matei și Bădălan făceau presuni asupra lui să ne ordone să ne punem baionetele. Degeaba, Diaconescu nu se mai supunea lor. Își luase pe doi dintre noi, studenți de la Institutul de Sport, care erau singurii cu incărcător la armă și aveau misiunea să-l păzească.

Pe la miezul nopții detașamentul nostru nu se mai subordona lui Bădălan și Matei, în piață a apărut un șir de oameni îmbrăcați în civil, cu banderole la mâini, ne dădeau portocale, ceai.

Așa că în lipsa unei atitudini ostile din partea manifestanților pe la două a rămas doar un șir de soldați și o parte dintre noi am mers la odihnă în Liceul Sanitar. M-am trezit și am reintrat în dispozitiv a doua zi dimineața. Treptat piața s-a umplut , se scanda, se cânta, s-au ținut slujbe pentru morții din Timișoara, la ora fugii Ceaușeștilor erau vreo 100,000 de oameni în piață. După fuga lor s-a dat ordin ca toate unitățile militare să fie retrase în cazărmi. Acest lucru s-a întâmplat și cu Detașamentul nostru, am fost scoși din dispozitiv încărcați în mașini și readuși în Radna, în unitatea noastră, doar două companii au rămas acolo, pentru a asigura ordinea.

Am intrat în unitate bucuroși că se terminase totul cu bine, nu se trăsese nici măcar un cartuș, eram toți sănătoși, comandanții noștri erau ridicați pe sus. Încet, încet  am fost temperați de către comandantul unității, Preda și lucrurile au reintrat în normal.

Apoi au început problemele pentru maiorul Diaconescu. Fusese raportat pentru nesupunere la gen. Hortopan și l-au suspendat, voiau chiar să îl judece. Când acest lucru a ajuns la urechile noastre ne-am amărât foarte mult, el era eroul nostru. Așa că am făcut un gest inimaginabil, în semn de protest am ieșit cu mic cu mare pe platoul unității. A fost un moment de rebeliune  care nu s-a încheiat până când comandantul unității nu a venit și ne-a dat asigurări că maiorul Diaconescu nu va fi pedepsit.

Și nu a fost. Dar nici foarte promovat nu a fost, a ieșit la pensie colonel. Promovat a fost în schimb maiorul Eugen Bădălan care a ajuns general de armată, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române în 2004-2006 și deputat PDL în 2008.

În Arad s-a tras începând cu noaptea de 22 decembrie spre 23, dar despre asta, altădată.

395 comentarii

Din categoria Amintiri, Societate

Experimente

Am văzut o parte din filmul pe care l-a pomenit Andreea – ăsta adică:

O familie cu doi copii merg în vacanță la schi în Alpi. Într-o zi, cînd stau la o terasă însorită, o avalanșă controlată pare că îi va înghiți pe toți. Soțul fuge din reflex, uitînd de copii și de soție, dar luînd cu el telefonul mobil și mănușile de schi. Soția, în schimb, se repede să-și protejeze copiii. După ce pericolul (imaginar) trece, ea nu îi reproșează nimic bărbatului, dar relația lor începe să se clatine atunci cînd el neagă ceea ce s-a petrecut. Încet-încet soțul se prăbușește în ochii nevestei și ai copiilor: plînge în fața lor și recunoaște că nu se poate abține să nu-și trișeze proprii copii la unele jocuri pe calculator. Filmul distruge fără milă ideea masculinității, a bărbatului puternic pe umărul căruia se sprijină familia. Mi-a cam stat în gît, ca să fiu sincer.

Mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum ceva timp: „Out of character”, scrisă de David DeSteno și Piercarlo Valdesolo. Autorii sînt doi profesori de psihologie și descriu cîteva studii serioase care aruncă o urmă de îndoială asupra capacității noastre de a-i judeca pe alții, de a lipi etichete. Ne place – sau dorim – să credem că există limite clare între bine și rău, cînd de fapt granițele sînt variabile. Mai jos am să descriu unul dintre studiile din carte.

„Va trebui să rezolvi o problemă din două posibile”, îi zise Alice – cea care rulează experimentul – lui Bob, victima. „Prima problemă e ușoară și distractivă și durează cam 10 minute. A doua problemă poate fi dificilă și poate dura pînă la 45 de minute. Unele persoane, desemnate aleator, vor alege ce problemă rezolvă; persoana care va urma nu va mai putea alege și va trebui să rezolve problema care nu a fost rezolvată de primul.” Bob s-a întîmplat să aibă posibilitatea să decidă (în realitate toți participanții la studiu erau decidenți). Alice apoi i-a arătat lui Bob un calculator cu un program care generează aleator 0 sau 1, în caz că dorește să-l folosească. Apoi Alice a părăsit camera, astfel încît Bob să ia decizia singur. Ce a făcut Bob? 92% dintre participanți au ales problema ușoară fără să stea prea mult pe gînduri. Apoi pe ecranul calculatorului a apărut o întrebare: „Cît de corect ai fost în alegerea făcută, pe o scală de la deloc la foarte mult?” Majoritatea celor care au trișat s-au văzut undeva pe la mijloc – nu corecți în totalitate, dar nici nedrepți.

Acum urmează partea a doua, cu alți subiecți. Participantului Andrei i se spune că rolul lui e să-l observe pe Bob – fără știrea acestuia – dacă rulează programul cu numere aleatoare și ia decizia în mod corespunzător. Rolul lui Bob e jucat acum de Alex – complice cu autorii studiului. Alex e același pentru toți participanții și decide întotdeauna să rezolve problema mai simplă. La final, Andrei primește aceeași întrebare ca mai sus, dar cu referire la Alex. Ei, de data asta Alex e unanim recunoscut drept nedrept și imoral (plus alte caracterizări expresive). Ba chiar unul dintre participanții la studiu îl recunoaște pe Alex la cîteva zile pe holurile universității și ține să-i spună personal că e un nemernic.

În partea a treia a experimentului îi întîlnim pe Ion și Gigi – cel din urmă fiind complice cu autorii studiului, dar fără știrea lui Ion. Alice, cea care conduce experimentul, le spune simultan lui Ion și lui Gigi că mai întîi ei trebuie să completeze un formular pe baza căruia vor fi clasificați în indivizi care supraestimează sau subestimează lucrurile. Întrebările din formular erau de genul „Cîți urși trăiesc în pădurile României?”; ele nu aveau nici o importanță pentru investigatori, iar ideea era de a crea un sentiment de similaritate sau de diferență între Ion și Gigi pornind de la un criteriu arbitrar. După completarea formularului, Ion și Gigi au așteptat împreună pînă ce calculatorul le-a „calculat” rezultatele (în realitate erau aleatoare). La jumătate dintre participanți li s-a spus că Gigi face parte din aceeași categorie cu ei, la cealaltă jumătate li s-a spus că Gigi e taman opusul.

Apoi Ion a fost pus să joace rolul observatorului Andrei din partea a doua, în timp ce același Alex îl desemna – în mod nedrept – pe Gigi să rezolve o problemă lungă și urîtă. După ce a terminat, pe ecranul calculatorului lui Ion a apărut mesajul: „Ați terminat experimentul, la ieșire vă puteți lua banii. Dacă însă doriți să-l ajutați pe Gigi, trebuie să o căutați pe Alice și să-i comunicați acest lucru.” Dacă Ion accepta, i se spunea clar că nu se va mai întîlni cu Alice sau cu Gigi, astfel că motivația lui nu putea fi cîștigarea vreunei aprecieri din partea cuiva. Gestul nu îi aducea așadar lui Ion nici un fel de recompensă. Cînd Ion și Gigi au fost puși în aceeași categorie la acel test fără nici o noimă, 58% dintre Ioni au decis să ajute; dacă însă Ion și Gigi au fost puși în categorii diferite, doar 16% dintre Ioni au sărit în ajutor. Cu alte cuvinte, compasiunea și altruismul pot fi fabricate extrem de simplu, și totul se reduce la noi sau ceilalți.

482 comentarii

Din categoria Psihologie, Societate

Un pic de politica externa

Scriu postul asta pentru ca ultimul are deja destule comentarii si se incarca greu. Subiectul ales de mine s-ar putea sa nu intereseze in conditiile in care Romania e in plina campanie electorala. Dar nu ne-am oprit noi niciodata la subiectul postarii 🙂

Una din fostele mele profesoare tocmai a dat share pe Facebook la articolul asta: http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/nov/20/wake-up-europe/ Chiar daca este scris de George Soros, pe care multi il vor privi cu neincredere, ceea ce se spune in articol e cat se poate de corect: tarile vestice ar trebui sa-si asume mai multa implicare in Ucraina daca chiar doresc sa nu piarda in fata lui Putin, o data ce singure au intrat in hora de partea noului regim de la Kiev. Cu o singura observatie: nu am idee cat de reala e noua Ucraina pe care o vede Soros. Tind sa cred mai degraba ca si pe plan local e o lupta acerba intre pro-vestici si traditionalisti. Si daca Ucraina e cum e Romania (si nu are cum sa nu fie, poate chiar mai rau), lupta asta o sa continue inca multi ani de acum incolo.

Acum din punctul meu foarte personal de vedere in locul vesticilor nu as fi facut nimic de la bun inceput in conditiile in care nici europenii si nici americanii obisnuiti nu inteleg miza si nici nu-si doresc o implicare in Estul Europei. Ar fi fost mai degraba momentul unei consolidari interne, avand in vedere criza economica si problemele aduse de ea: somaj, taxare excesiva, birocratie inutila, imigratie ne-controlata. In conditiile in care Maidanul nu ar fi primit niciun sprijin, miscarea s-ar fi disipat cu timpul, fara prea multe daune. Nu s-ar fi ajuns nici la mortii de pe Maidan si nici la cei din est, unde rusii fac acum legea. Nici Crimeea nu ar fi ajuns teritoriu rusesc.

Dar pentru ca totusi Vestul s-a implicat cu multe promisiuni goale fata de Ucraina si noul ei regim ar trebui sa si faca macar o parte din ce a promis. Si sa inceteze sa tremure de frica uitandu-se la pozele lui Putin care pur si simplu joaca la cacealma in momentul de fata. Mare parte din puterea lui consta exact in frica pe care o au occidentalii. Nici nu e nevoie sa-si incordeze muschii ca se vor gasi unii lideri europeni sau americani sa incerce sa-l impace dand inapoi, fara sa inteleaga ca asa nu vor pierde doar Ucraina, ci tot ce au castigat din 1989 incoace. Dar poate pentru asta trebuie sa asteptam o noua administratie.

362 comentarii

Din categoria Societate

Let’s play a game

Andreea?

363 comentarii

Din categoria Amintiri, Societate

Haideți să ne certăm!

Am văzut la episodul „Stromillo” că unii dintre voi sînt interesați de tratamentele alternative și de alte lucruri care nu se numără printre recomandările promovate prin toate părțile. Așa că am zis să ne contrazicem și să ne certăm. Sau, mă rog, măcar să încercam.

Recomandare. Toate medicamentele sînt bune și rețetele medicilor trebuie respectate întotdeauna cu strictețe.

Ce cred eu. Majoritatea medicamentelor sînt inutile și au efecte secundare majore. De exemplu statinele care reduc nivelul de LDL au un efect redus asupra scăderii mortalității în general. Există însă și medicamente necesare, pentru condiții critice. Iar cancerul se tratează cu sucuri de plante și cu bicarbonat doar în imaginația unora.

Recomandare. Evitați mîncărurile bogate în colesterol (ouă, grăsimi animale). În cazul unui istoric familial de boli de inimă, păpați statine.

Eu. Multe studii au arătat că nu există nici o legătură între colesterolul din mîncare și ceea ce se depune pe pereții vaselor, iar principala cauză a aterosclerozei pare a fi inflamația cronică. Cel puțin un studiu sugerează un nivel optim al colesterolului între 200 și 240. Omletă cu cirnați și cu brînza, cine mai poftește?

Recomandare. Mîncați cît mai multe fibre, în special din cereale. Nenumărate avantaje.

Eu. Nutreț? Poftă bună! Fibrele din legume și fructe sînt suficiente, cele de proastă calitate din cereale inhibă absorbția nutrienților.

Recomandare. Evitați expunerea la soare, pentru a preveni cancerul de piele. Folosiți creme cu protecție solară de minim 30.

Eu. Se știe că strămoșii noștri au folosit creme solare încă din Paleolitic :). Nu, stați la soare cît mai mult, dar expunerea trebuie să fie treptată. Suficiente studii au făcut legătura între multe din bolile omului modern și deficitul de vitamina D.

Recomandare. Dieta vegană e cea mai sănătoasă dietă.

Eu. Oamenii au evoluat să mănînce produse animale și nici o comunitate în istorie nu a supraviețuit cu o dietă exclusiv vegană. Pentru a-ți asigura necesarul caloric doar din plante, cantitățile de mîncare trebuie să fie foarte mari. Soluția multora? Zahăr și pîine! Apar însă și cazuri de copii malnutriti și cu dezvoltare întîrziată, hrăniți după principiul „dacă îmi va cere el lapte și carne, îi voi da atunci!”. Știu că unii vor pomeni de suplimente, numai că tot mai multe voci susțin că vitaminele sintetice nu sînt absorbite mai deloc.

Recomandare. Cerealele integrale sînt sănătoase, a se consuma în abundență.

Eu. Zero diferență între pîinea albă și cea neagră, iar cerealele, în general, trebuie evitate. Nu poți slăbi cu o dietă care stimulează producția de insulină, chiar și în cantități moderate. În plus, cerealele conțin alergeni puternici și inhibă sistemul imunitar, cel mai rău fiind glutenul. Excesul de cereale dimineața („pîine cu gem”) produce oboseală fizică și mentală pe parcursul întregii zile.

Recomandare. Grăsimile animale trebuie eliminate. Înlocuiți untul cu margarină și uleiuri vegetale, lactatele doar degresate. Altfel vă așteaptă bolil de inimă.

Eu. După zeci de ani, în sfîrșit ipoteza lipidelor („vrei să slăbești? Nu mînca grăsimi!”) a fost infirmată. Multe studii infirmă legătura dintre dieta bogată în grăsimi și bolile de inimă (vezi eschimoșii), și pun afecțiunile cardiovasculare pe seama sindromului metabolic. Cel din urmă e influențat de excesul de grăsimi de proastă calitate și de carbohidrați, de lipsa omega 3, și de stress.

Ei, ia să vedem, voi ce ziceți? Ne certăm sau nu?

Am luat contact cu multe din lucrurile de mai sus pe http://www.getfit.ro, probabil cea mai bună sursă în limba română. Recomand cu căldură și http://www.marksdailyapple.com; ambele site-uri au și o latură comercială. Între timp am văzut multe alte resurse pe aceeași temă, și sînt suficiente încercări de a muta aceste lucruri în recomandările general acceptate.

476 comentarii

Din categoria Diverse, Societate