Arhive pe autori: andreea

Dragă eu din viitor…

Uneori, viața e tristă. De foarte multe ori, de fapt. Mă gîndesc că doar primii ani sînt cumsecade și nici măcar aceia pentru toată lumea. Îmi amintesc foarte puțin din copilăria mică, mai mult indirect, influențată de amintirile celor care erau deja adulți, la vremea aceea. Pe atunci nu scriam ce simt și nici măcar în următorii ani; în orice caz, nu am lăsat urme. Copilăria pare a fi de aur și este atît de scurtă…

Am găsit pitită la loc sigur o scrisorică a Sabinei către… ea însăși. Nu i-am spus că am citit-o. Am pus-o la loc dar am copiat-0 aici, amintindu-mi ce bine e să fii copil și cît de ușor pare acum, privind în urmă, deși e posibil ca pentru protagoniști, lucrurile să nu fie atît de simple.

Dragă eu din viitor,

Până ajung la tine vreau să fac unele lucruri: să merg singură la şcoală şi la bunicu, să am un telefon mai bun şi un Făby.

(nota mamei Sabinei: exemple de Făby. Să tot alegi!)


Sper că până atunci voi gusta caracatiţă, voi merge în Canada şi voi merge în fiecare vacanţă de vară cu mama la munte sau la mare o săptămînă NUMAI NOI DOUĂ.
Deasemenea vreau să am prieteni buni dacă se poate exact cei 5 pe care îi doresc.

Ştiai că cînd erai mai mică îţi plăcea la nebunie să desenezi mai ales Unicorni cu aripi, rochii şi fuste, sirene. Îţi mai place?
Când erai mai mică îţi mai plăcea să citeşti cărţi de aventură şi de magie. Dar acum?

La acea vârstă de 11 ani, ştii că încă îţi plăcea să faci poveste cu animale de una singură, că pieptănai un ponei mic alb cu 3 stele pe fund şi îi făceai o grămadă de coafuri?

Ştii că făceai brăţări din elastice de toate culorile? Mai ţii minte? Nu cred. Acum mai faci?

Ştii că aveai atunci la şcoală două prietene numite Daniela cea mai îndrăzneaţă şi Ioana cea mai bîlbăită dar două prietene cu tot cu defectele lor erau două prietene foarte bune. Mai există?

Eu pictam. O mai faci? Deoarece dacă n-o mai faci trebuie să te apuci NEAPĂRAT dinou de pictură.
Atunci mă giugiuleam şi cu mama în pat, foarte des.
Fratele tău e şi mai mare acum, bănuiesc, căci cînd scriu scrisoarea el are aproape 18 ani.

Când eram mică ascundeam bomboane sub pat şi în cutiile mele în care nimeni nu umbla. Aruncam mâncare pe fereastră şi uneori, când avea caimac, şi laptele. Odată, a curs în capul femeii de servici care făcea curat în curtea interioară ce se vede pe geamul de la bucătărie. Ea a zis ptiu ce-i asta!! Eu toată ziua am stat cu frica-n sân ca să nu cumva să bată ea la uşă şi să spună ce s-a întîmplat. Dar nu a venit.

Toate acestea le-am făcut şi oamenii mari mi-au spus că-s lucruri urîte.

Pa, o să-ți mai scriu,
S

Pînă la urmă, nu e o scrisoare despre viitor, ci o scrisoare despre trecut. Dacă mi-aș scrie ceva asemănător, după modelul de mai sus, mie – cea de peste zece sau douăzeci de ani – un singur lucru mi-aș avea de spus: nu uita și nu ascunde în cutii negre cum ai fost, ce te-a bucurat și ce ai iubit.

Anunțuri

425 comentarii

Din categoria Amintiri

Balcic

Linişte. Pace. Lene. Un strop de decrepitudine. Soare. Smochini.
Cu siguranţă, un loc nepotrivit pentru petrecăreţi, dar bun pentru plimbări agale, lungi.
Lumea ştie româneşte, te simţi doar pe jumătate străin. Dacă n-ar fi literele acelea imposibile…

ce înseamnă CUPON? SIROP 🙂


băieţii, privind către doar ei ştiu ce.
poziţia braţului. curat genetică!


portul de iahte, scria undeva, în traducere liberă.


cea mică, singurică…


poftiţi mîncaţi la noi! rumani, nu?! da’ poftiiiţi…
bine, da’ cînd termini plimbarea, poftiţi, da?



salate, salate, salate. melci, scoici, castraveţi.


cu vaporaşul Vacanţa…


în Balcic sînt şi munţi, sfărîmicioşi, nu numai mare. muntişori, mă rog…


de la terasa camerei, de suuus de tot – 200 de trepte pînă în apă! – se vede un colţ mic de plajă, lîngă dig.


hotel vecin urîţel, dealuri, albăstreală de seară.


vreau hotel cu piscină! piscina Sabinei. adevărul e că deseori era singura înotătoare. şi ar fi stat acolo pînă la asfinţit, pînă la învineţire.


cei trei delfini ai familiei. eu nu sînt în stare de aşa ceva.


monument (na, ce să zic şi eu…)

grădina botanică. domeniul Reginei Maria. castelul – Cuibul liniştit, piatră şi olane, trepte, terase, ape, vegetaţie. cactuşi. mititei, mari, uriaşi.




moţul Cuibului liniştit.


sufrageria reginei. atît.


pictorial pe faleză cu mireasă în amurg.


cred că vine urgia. bine că plecăm.


cel mare. contemplu, deci exist.


cea mică. în viaţă, important e să construieşti.

408 comentarii

Din categoria Amintiri

Comentaţi aici!

N-am poze. N-am text. N-am timp. N-am stare.
Vaaaaaai…

196 comentarii

Din categoria Uncategorized

Lipsă

ai trecut prin mine ca un tren

lung, ce-i drept
un mărfar încărcat cu minereu
greu, uleios şi negru

nu ţi se vedea capătul

te-ai sfîrşit, iată, în cele din urmă
şi am rămas cu o străpungere cilindrică perfectă
cu margini netede

pe care nu pot s-o umplu cu nimic

am încercat cu frunze uscate
am încercat cu plastilină
am încercat cu sunete
am încercat cu imagini
cu sfere cu senzaţii cu gînduri cu nisip ud

degeaba degeaba degeaba
nimic nu se potriveşte în golul acela

aşa că am renunţat

cînd vălurile nu mă acoperă destul (adică aproape întotdeauna)
lumea priveşte prin mine dintr-o parte în alta
copiii îşi fac cu mîna, vîntul şuieră, se aud şoapte, rîsete. cîte un geamăt…

m-am obişnuit

singura problemă este că mi-e frig nu numai pe dinafară, ci şi pe dinăuntru uneori
mai ales în lunile martieapriliemaiseptembrieoctombrieşinoiembrie

nimeni nu a inventat haine călduroase pentru interior??

pulovere, veste, paltoane, şoşoni, mănuşi
fulare, ciorapi groşi împletiţi din lînă multicoloră
şube miţoase, blănuri care să mă apere de celălalt frig?

şi atunci, ce-aţi făcut atîta amar de vreme, oameni buni?

dar nu vă cert
probabil e încă o neputinţă de-a mea
un sînge prea leneş, circulaţie încetinită, artere rigide, subţiri şi încăpăţînate

nu se moare din aşa ceva, cred

407 comentarii

Din categoria Poezie

Cineva asemănător…

Citesc zilele acestea o carte – v-am mai spus despre ea – şi pe măsură ce înaintez spre miez, am sentimentul acela plăcut, rar întîlnit, că cea care scrie gîndeşte cam ca mine. Că apele în care ne-am scăldat au fost aceleaşi, uneori la fel de tulburi. În cazul de faţă scriitoarea este mai degrabă poetă. Şi venerabilă. Foarte. 🙂 Cartea e scrisă cu paisprezece ani în urmă, vîrsta poetei e acum de două ori cît a mea, dar tot o înţeleg perfect.

Aş fi vrut să însăilez textul acesta săptămîna trecută. Am plimbat cartea după mine de acasă la birou, prin metrou, pe străzi, prin troleibuze, prin parcuri, prin vecini şi n-am găsit liniştea şi minutele necesare. Aveam nevoie de o oră, pentru că aş fi vrut să copiez din ea cîteva citate; ele spun mai mult decît comentariile mele.

De multe ori îmi trec gînduri ciudate prin cap şi le alung ca fiind nerezonabile, le ascund în debaralele întunecoase şi reci ale minţii şi le închid acolo. Cînd (alt)cineva le rosteşte sau le scrie, răspicat, mă bucur că nu sînt chiar atît de singură pe lume, în sistemul meu zgrunţuros de vise şi de năluciri. N-aveţi decît să rîdeţi, dar mie mi se pare mai confortabilă viaţa astfel, ne-singură. De obicei, mă smiorcăi un pic, de emoţie (făptură slabă de înger ce sînt!) cînd descopăr asemănări de acest fel. Uite, nu-s chiar atît de nebună, îmi spun.

Aşa că am hotărît să-i ofer nota zece (de parcă ar conta oferta mea…) pentru curajul ei de a nu-şi ţine gîndurile închise, dar şi pentru scriitura atît de limpede, caldă, fără înflorituri şi alambicări inutile şi enervante. Dar foarte feminină. Probabil că aşa aş vrea să scriu, dacă aş scrie, în loc să trag linii colorate şi abstracte…

Sigur, Nora Iuga este în primul rînd poetă. Căutînd poezii de-ale ei, am găsit-o pe următoarea şi, la fel, mi-a plăcut. 🙂

Punct

azi noapte l-am visat
pe liiceanu
avea o cămaşă albă apretată
îngheța totul în jur
„ai un creier frumos”
mi-a spus

vedeți şi dumneavoastră
cu ce se poate lăuda
o femeie…

Am mai citit şi aici, un interviu interesant.

Nu vreau să vă povestesc cartea. Este autobiografică şi confesională, tristă şi strălucitoare în acelaşi timp. Un pic traumatizantă. Dar o să transcriu în continuare cîteva fragmente.

De pe la cincizeci am început să nu mai vreau să fiu sărbătorită. Mi se părea la fel de absurd ca şi când aş fi schimbat apa la nişte flori veştede.

Mi-e frică de moarte, mai ales pentru că mi-e greu să cred într-o viaţă viitoare. Creierul meu devine, pe zi ce trece, mai logic şi mai imun la asalturile unor mesaje crepusculare, lipsite de argumente palpabile.

Îmi dau seama că ar putea să ţi se pară scandalos ce spun, dar vreau să existe un om care să mă cunoască aşa cum sînt şi dacă el mă poate iubi fără rezerve, sunt absolvită.

Confesiunile… îl leagă mai mult pe cel care se destăinuie de cel care ascultă… Confesiunile pot fi mai senzuale decît un act sexual. Ele îl trag cu forţa pe cel căruia i te destăinui, în intimitatea ta. Faci amor cu sufletul. Să-i spunem şi aşa, pentru că tot nu-l putem defini, el, cel mai hulpav dintre toate vieţuitoarele pămîntului.

Găsesc o imensă voluptate în chinul unei relaţii platonice.

Parcă e un troc cu Dumnezeu, plătim pentru plăcerile părinţilor sau, dimpotrivă, suntem răsplătiţi pentru suferinţele lor. Totdeauna într-o perioadă de fericire nu pot să mă bucur destul pentru că ştiu că trebuie să plătesc.

… eram încă tineri, pielea stătea pe muşchii noştri netedă şi întinsă ca mătasea unei paraşute deschise.

Retragerea din lume, din duelul permanent al energiilor competitive, mă aruncă la fundul geamantanului, acolo unde se adună esenţele lucrurilor vechi, misterioase, acolo miroşi începutul şi presimţi viitorul.

… dacă cineva ar întreba-o acum ce şi-ar dori mai mult în viaţă, ar răspunde fără ezitare, să-mi dea cineva ultimii douăzeci de ani jos de pe mine, da, dar atunci n-ar mai fi aşa de liberă.

Mi-e frică de acest neant care-mi înghite treptat, treptat, tot ce am cunoscut cîndva. E destul de tristă dispariţia întîmplărilor, dar dispariţia amintirilor e definitivă şi ireparabilă. Cineva îţi taie felii întregi din viaţă şi tu asişti şi vezi cum ţi se termină pîinea şi încă te mai bucuri de ultimele firimituri.

Genul ăsta de relaţie pare mai curînd o sugestie, un fel de amor inventat care ajunge să te obsedeze mai mult decît o iubire reală, concretă, tocmai pentru că ţi l-ai creat singur. Cei pe care îi alegem nu ştiu că sînt folosiţi în absenţă; e o posesie fără limite, o libertate totală – îţi deschide o mie de drumuri care nu duc nicăieri – nu am nici un dubiu că poeţii sunt cei mai mari masochişti.

… hîrtia pe care scrii este lada de gunoi perfectă; tot ce se adună în exces în creier şi începe să doară trebuie deşertat.

449 comentarii

Din categoria Poezie, Psihologie

SMS, please…

Am în telefoanele mele SMS-uri pe care le vreau acolo pentru totdeauna. Parcurg periodic lista cu mesaje şi fac curăţenie: şterg ce nu e important, păstrez ce mă face să zîmbesc. Sînt cîteva mesaje printre ele pe care, atunci cînd le recitesc, inima încă îmi face tumbe. Probabil ele par neutre unui cititor străin, dar eu ştiu bine ce-am simţit atunci cînd le-am primit şi nu numai că ştiu, dar reuşesc, nu ştiu cum, să fiu din nou atunci şi acolo. SMS-urile sînt telegramele noastre moderne.

Pe cele trimise de copii, abia mă îndur să le şterg. Teo îmi trimite SMS-uri de vreo 10 ani, la început erau luuungi şi pline de detalii, acum au devenit scurte şi uşor ironice. Sabina a învăţat abia anul trecut să trimită mesaje.

Telefonul meu cel nou şi prost a făcut numai un anişor şi este deja plin de mesaje. O să copiez cîteva aici, respectînd întocmai ortografia. 😛

Teo, 05.04.2013, ora 2.00 noaptea. Plecat în excursie, cu clasa.

Excursia e parţial distrusă, dar nu vă îngrijoraţi! Amănunte în scrisoare!

Sabina. 13.06.2013, ora 22.40, mesaj trimis din altă cameră.

SABINA are mere. Si mama are pere. TEO are prune. Tata are capsune.

Sabina, 22.06.2013. ora 23.30, mesaj trimis ca să facă mişto de mine, pentru că eram îngrijorată că Teo nu ajunsese încă acasă. Nu ştia că văd de la cine e mesajul.

Mama mu ma mai antorc acasa. ma duc la bar. Teo

Teo, 03.07.2013, ora 16.47, mesaj care m-a făcut să răsuflu uşuratăăăăă…

Am trecut Dardanelele cu bacul. Suntem din nou în Euroooopaaaaa!!! (Nu-ţi mai face atîtea griji, zău, mama.)

Teo, 06.07.2013, ora 13.48. Plecat de nebun, cu trei colegi, în Bucegi. Pînă la ora respectivă nu-mi răspunsese la mesaje. Eram cam ofilită.

Salutări de lângă Cruce!
(N-au urcat bine, dar bine că au urcat. La final, mai mult stăteam decît urcam. Dormim la Caraiman. Cred că o să contramandăm planul, din motive psihologice.)


Sabina, 06.11.2013, ora 21.38. Prima tabără din viaţă. Trebuie să va spun că Sabina nu se teme de bau-bau sau de întuneric, ci de conştiinţă. Eu nu ştiu ce o mai fi şi asta.

Noapteâţna! Mama mi sa terminat bateria. Si mulţumesc de lanternă,la mine In patul de sus,si acolo s-a ars becul. Noapteâţnă. Ureazămi suces cu constinta. Tineti telefonul deschis. Si numamai suna noaptea asta. Dar eu te sun!

Sabina, 08.11.2013, ora 22.50. Altă noapte de tabăra.

Sper ca nu am paianjeni in pat. Saupe pereţ. Dami unraspuns repede. terog.

Sabina 06.03.2014, 16.19, de acasă.

Nu uita sai spui serviciului ca ma iei maine de la scoala. te rog sa-mi iei si multe carti din gradinita de animale iar. multe, da!

Sabina, 17.03. 2014, ora 19.00, tot de acasă.

Cand vii acasa?!! vino odata!! Teo ma supara!

Ei, cam aşa arată viaţa: navigînd printre SMS-uri. Cum or fi trăit bunicii noştri fără ele?! 🙂

300 comentarii

Din categoria Amintiri

Afară!!

Dacă te-a dat cineva afară din inimă, nu mai bate ca disperatul la uşă! Dacă nu ai aflat încă de noua ta stare, aceea de exilat, închide ochii şi o să simţi frigul în spatele genunchilor. O adiere rece şi ascuţită. Şi pe la ceafă, la fel. Şi o apăsare în piept. Acestea sînt semne sigure că nu mai eşti înăuntru, ci afară, în bătaia vînturilor.
Iar dacă, totuşi, vrei să rămîi pe preşul frumos colorat, aşternut înaintea ventricolului stîng, sperînd că poate-poate uşa se va deschide şi proprietarul va ieşi ca să-şi cumpere lapte sau ca să ducă gunoiul şi tu vei putea astfel să-l vezi şi să-l auzi din nou sau – de ce nu? – să te strecori înăuntru, te amăgeşti singur. Va face această mişcare precis, precis, atunci cînd, ostenit de atîta veghe, ai aţipit încovrigat acolo. Atunci va păşi uşor peste tine, se va duce cu treburile lui şi se va întoarce păşind la fel de grijuliu şi pînă să-ţi dai tu seama, uşa va fi ferecată din nou.

Degeaba zgălţîi zăvorul, degeaba rîcîi trist suprafaţa netedă. N-o să te primească înapoi. Mai rău: poate că o să cheme poliţia sufletelor şi o să te dea afară chiar şi de acolo, din locul strîmt din spatele sternului, unde, cît de cît, tot mai auzi inima bătînd, mai simţi clocotul măruntaielor, mai poţi lua pulsul lucrurilor… Dar înăuntru n-o să te mai primească niciodată.
Nu mai eşti milionar de acum, ci falit.

Voi, cei care ieşiţi de acolo, lăsaţi orice speranţă!

120 comentarii

Din categoria Psihologie, Societate