Experimente

Am văzut o parte din filmul pe care l-a pomenit Andreea – ăsta adică:

O familie cu doi copii merg în vacanță la schi în Alpi. Într-o zi, cînd stau la o terasă însorită, o avalanșă controlată pare că îi va înghiți pe toți. Soțul fuge din reflex, uitînd de copii și de soție, dar luînd cu el telefonul mobil și mănușile de schi. Soția, în schimb, se repede să-și protejeze copiii. După ce pericolul (imaginar) trece, ea nu îi reproșează nimic bărbatului, dar relația lor începe să se clatine atunci cînd el neagă ceea ce s-a petrecut. Încet-încet soțul se prăbușește în ochii nevestei și ai copiilor: plînge în fața lor și recunoaște că nu se poate abține să nu-și trișeze proprii copii la unele jocuri pe calculator. Filmul distruge fără milă ideea masculinității, a bărbatului puternic pe umărul căruia se sprijină familia. Mi-a cam stat în gît, ca să fiu sincer.

Mi-am adus aminte de o carte pe care am citit-o acum ceva timp: „Out of character”, scrisă de David DeSteno și Piercarlo Valdesolo. Autorii sînt doi profesori de psihologie și descriu cîteva studii serioase care aruncă o urmă de îndoială asupra capacității noastre de a-i judeca pe alții, de a lipi etichete. Ne place – sau dorim – să credem că există limite clare între bine și rău, cînd de fapt granițele sînt variabile. Mai jos am să descriu unul dintre studiile din carte.

„Va trebui să rezolvi o problemă din două posibile”, îi zise Alice – cea care rulează experimentul – lui Bob, victima. „Prima problemă e ușoară și distractivă și durează cam 10 minute. A doua problemă poate fi dificilă și poate dura pînă la 45 de minute. Unele persoane, desemnate aleator, vor alege ce problemă rezolvă; persoana care va urma nu va mai putea alege și va trebui să rezolve problema care nu a fost rezolvată de primul.” Bob s-a întîmplat să aibă posibilitatea să decidă (în realitate toți participanții la studiu erau decidenți). Alice apoi i-a arătat lui Bob un calculator cu un program care generează aleator 0 sau 1, în caz că dorește să-l folosească. Apoi Alice a părăsit camera, astfel încît Bob să ia decizia singur. Ce a făcut Bob? 92% dintre participanți au ales problema ușoară fără să stea prea mult pe gînduri. Apoi pe ecranul calculatorului a apărut o întrebare: „Cît de corect ai fost în alegerea făcută, pe o scală de la deloc la foarte mult?” Majoritatea celor care au trișat s-au văzut undeva pe la mijloc – nu corecți în totalitate, dar nici nedrepți.

Acum urmează partea a doua, cu alți subiecți. Participantului Andrei i se spune că rolul lui e să-l observe pe Bob – fără știrea acestuia – dacă rulează programul cu numere aleatoare și ia decizia în mod corespunzător. Rolul lui Bob e jucat acum de Alex – complice cu autorii studiului. Alex e același pentru toți participanții și decide întotdeauna să rezolve problema mai simplă. La final, Andrei primește aceeași întrebare ca mai sus, dar cu referire la Alex. Ei, de data asta Alex e unanim recunoscut drept nedrept și imoral (plus alte caracterizări expresive). Ba chiar unul dintre participanții la studiu îl recunoaște pe Alex la cîteva zile pe holurile universității și ține să-i spună personal că e un nemernic.

În partea a treia a experimentului îi întîlnim pe Ion și Gigi – cel din urmă fiind complice cu autorii studiului, dar fără știrea lui Ion. Alice, cea care conduce experimentul, le spune simultan lui Ion și lui Gigi că mai întîi ei trebuie să completeze un formular pe baza căruia vor fi clasificați în indivizi care supraestimează sau subestimează lucrurile. Întrebările din formular erau de genul „Cîți urși trăiesc în pădurile României?”; ele nu aveau nici o importanță pentru investigatori, iar ideea era de a crea un sentiment de similaritate sau de diferență între Ion și Gigi pornind de la un criteriu arbitrar. După completarea formularului, Ion și Gigi au așteptat împreună pînă ce calculatorul le-a „calculat” rezultatele (în realitate erau aleatoare). La jumătate dintre participanți li s-a spus că Gigi face parte din aceeași categorie cu ei, la cealaltă jumătate li s-a spus că Gigi e taman opusul.

Apoi Ion a fost pus să joace rolul observatorului Andrei din partea a doua, în timp ce același Alex îl desemna – în mod nedrept – pe Gigi să rezolve o problemă lungă și urîtă. După ce a terminat, pe ecranul calculatorului lui Ion a apărut mesajul: „Ați terminat experimentul, la ieșire vă puteți lua banii. Dacă însă doriți să-l ajutați pe Gigi, trebuie să o căutați pe Alice și să-i comunicați acest lucru.” Dacă Ion accepta, i se spunea clar că nu se va mai întîlni cu Alice sau cu Gigi, astfel că motivația lui nu putea fi cîștigarea vreunei aprecieri din partea cuiva. Gestul nu îi aducea așadar lui Ion nici un fel de recompensă. Cînd Ion și Gigi au fost puși în aceeași categorie la acel test fără nici o noimă, 58% dintre Ioni au decis să ajute; dacă însă Ion și Gigi au fost puși în categorii diferite, doar 16% dintre Ioni au sărit în ajutor. Cu alte cuvinte, compasiunea și altruismul pot fi fabricate extrem de simplu, și totul se reduce la noi sau ceilalți.

Anunțuri

482 comentarii

Din categoria Psihologie, Societate

482 de răspunsuri la „Experimente

  1. cătălin

    Mai Junghiule, sint rari oamenii care sa gateasca cu pasiune, asa ca tine.

    O poza de astazi, de la plaja. -8. Bruneta e o tinara de 48 de ani si ceva.

    Asa, si o mica problema pentru distractia olimpicilor (si nu numai).

    Trei lazi de fructe sint etichetate „mere”, „portocale” si „mere si portocale”. Etichetele sint corecte insa au fost amestecate, astfel ca acum fiecare eticheta este pusa pe o lada gresita. Care este numarul minim de fructe la care trebuie sa va uitati pentru a identifica toate lazile?

    Sos de maioneza cu smintina?

  2. andreea

    Teo crede că lipsesc nişte date din problemă.

  3. cătălin

    Fiecare lada are suficiente fructe. O lada are mere, o alta lada – portocale, a treia lada – amestec.

  4. andreea

    asta cu suficiente e tare. 🙂

  5. andreea

    stai că a venit şi taică-su. 🙂

  6. andreea

    gata. zice că una.

  7. cătălin

    Ei, conteaza rationamentul. Arata-i poza de la plaja, drept recompensa. 🙂

  8. andreea

    păi, mi-a spus raţionamentul, dar am ameţit. 🙂

  9. cătălin

    Apropo, s-a hotarit ce facultate alege?

  10. andreea

    ceva tehnic, cu roboţi şi programare. Europa sau America. i-au răspuns deja, de prin Anglia, că are nevoie de 7.50 – la o universitate şi 8.00, la alta, la BAC. dar trebuie să vedem ce bursă îi dau.

  11. Angela

    Oameni buni, iertați-mă că blasfemiez și hulesc, știu că boborul e îndreptățit să mă lapideze, mă supun, dacă trebuie. Puteam să tac, da’ zic, ca să nu crăp. Că io nu mai pot cu Simona Halep. Da-i-ar Domnu sănătate, carieră lungă, viață și mai lungă, bani cu toptanul și un bărbat bun și iubitor, succes la meciuri, să câștige tot, să le bată pe toate adversarele, acum și în vecii vecilor. Da’ io nu mai pot. Toate zilele încep și se gată cu Simona Halep, toate paginile, ecranele, monitoarele, pe toate se lăfăie non-stop Simona Halep. Est modus in rebus, ce .. mea!

  12. andreea

    eu nici nu m-am prins că e așa de… prezentă.

  13. Angela

    Tu ești o personă ocupată și cu funcție în societate. Eu lâncezesc aici sub bombardament informațional și căpușez bugetul, ca pensionar netrebnic ce mă aflu. Și dacă închid totul să nu văd-aud, și mă refugiez printre cratițe, urlă televizorul lui tata de se aude până-n Cluj.

  14. andreea

    da, da, uite ce funcție am…
    și n-are nici limită…

    f(x+iy)=u(x,y)+i v(x,y)= (x^4 + y^4) -6x^2y^2 + i(4x^3y-4xy^3)

  15. andreea

    auzi, Cătălin, eu n-aș fi așa de aspră cu bărbatul din film. drept să spun, eu l-aș fi iertat mult mai repede. cum să zic… îmi ajunge să-l fac responsabil de deciziile luate în mod conștient. nu mă mai amestec și în cele inconștiente. pentru că acolo cam despre asta e vorba. nu cred că se măsoară în astfel de momente puterea de sacrificiu a cuiva.

  16. cătălin

    Poate ca si femeia il iarta, in film, sau nu face prea mult caz de asta. Dar, incet – incet toata barbatia lui e anulata, ridiculizata. Asa am avut senzatia, ca astfel a fost construit scenariul, tare aspru.

    Conteaza si ce universitati, ca si in Anglia sint destule ciurucuri.

    Da, e culmea mindria asta prost inteleasa cu Simona Halep, mai ales ca Romania n-a ajutat-o cu nimic. Spre deosebire de fotbal, tenisul nu poate fi jucat pe toloaca.

  17. andreea

    nu știu, măi, eu nu prea mai pun preț pe bărbăția asta… nu știi niciodată cu ce vine la pachet.

    păi, a luat lista aia cu clasamentul universităților și apoi le-a ales pe primele care erau în engleză sau franceză și care se ocupă cu ce-l interesează pe el. se descurcă. numai să nu-mi ceară un sac cu bani…

    na, că am auzit și eu ceva de Simona, cînd treceam pe lîngă un birou cu ușa deschisă. și m-am uitat cu gugălul la niște poze. Doamne, cum a putut să renunțe la emisferele alea…

  18. cătălin

    Ei, acum, dar cindva a contat barbatia aia, senzatia de siguranta, de barbat caruia nu ii e teama de nimic (cu exceptia femeii)?

  19. andreea

    nu mai ştiu.

  20. junghiul

    Mergea se va lupta cu Tecău în sferturi .
    Asta înseamnă că unul dintre ei va juca semifinala.
    Despre ei nu vorbește nimenea!

  21. andreea

    bine c-ai venit. tocmai încerc să despic firul poeziei lui Barbu, împreună cu Teo.

    Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
    Intrată prin oglindă în mântuit azur,
    Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
    In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

    Nadir latent! Poetul ridică însumarea
    De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi
    Si cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,
    Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

    ne uităm la ea ca viţelul la poarta nouă a castelului scufundat. cine o fi inventat în lumea asta comentarea poeziilor??!!

    poate tu, junghiule, să ne ajuţi. tot ce citim despre e arid ca deşertul Kalahari.

  22. cătălin

    Aha, Junghiu’ cu vaca de pe malul apei. E specialist aici. 😛

    Doamna profesoara, pot sa zic eu de asta, Barba?

  23. andreea

    sigur, sigur, Costeluş, hai, ai ocazia să-ţi măreşti nota.

  24. andreea

    mai aveţi 10 minute.

  25. cătălin

    Eu am citit ca prin poezie omul se poate desprinde de tirania timpului: „din ceas, dedus”. Asta mi se pare a fi cheia fragmentului. Cintecul poetului e un joc secund fata de jocul celalalt, serios, al vietii; si e ascuns, ca e greu sa te opresti si sa ignori zgomotul cotidianului.

    Poate ar fi bine sa citeasca si ceva critica, sa-l ajute sa vada unele lucruri care noua ne scapa. In liceu am mai frunzarit unele referinte critice, nu rahaturile de culegeri de comentarii, pline de idiotenii.

    Mi s-a facut foame. Doamna profesoara, daca nu gasesc de mincare s-ar putea sa va maninc. 🙂

  26. junghiul

    Uite chiar în zilele trecute recitii poezia. De muuulte ori!
    Eu cred că a scris-o omul stînd cu nasul pîn manualele de matematici.
    Deși m-am scremut, n-am reușit s-o deslușesc. Pentru că prea pleacă din manualul de analiză și mă zvârle în cel de algebră, două mari capitole care la mine nu s-au pupat niciodată una cu alta.
    Ah , bașca faptul că mai e și timpul acolo care mă face să încremenesc de-a dreptul câș cvadridimensional.

  27. junghiul

    Sunt multe simboluri matematice aparent fără legătură. Poate doar timpul ca variabilă ne poate dezlega misterul.
    Sunt înverșunat și nu vreau să mă las influențat de comentariile literare , aici e matematică, sunt sigur de asta: grafice, grupuri, operatori…

  28. cătălin

    Nu stiu, eu zic ca, in poezie, in muzica, in pictura, fiecare poate intelege ce vrea; e in contrast cu matematica, unde exista un singur raspuns corect si mii de alte cai gresite.

  29. junghiul

    Îmi doresc mult s-o rescriu prin simboluri matematice.
    Nu râde, bineee?

  30. junghiul

    Curios cum tocmai acum Andreea vine cu poezia asta.
    Andreea , tu vezi cumva ce caut eu prin calculator?

  31. junghiul

    Mie mi-a fost rău de la varza aceea.
    Am mâncat ca un nehalit, fiara m-a pedepsit, am bolit toată duminica.
    Așa-mi trebuie

  32. cătălin

    Eu am pus leucoplast pe camera web incorporata in laptop, cu Andreea nu stii niciodata. 🙂

    Nu rid, de ce sa rid? Am zis, in poezie fiecare se exprima cum doreste. Fiecare critic de exemplu crede ca a inteles ceva din Joc secund , dar poate ca Barbu s-a gindit la cu totul altceva.

    Varza a la Cluj? Asta e ca un fel de sarmale, dar nu le impaturesti?

  33. andreea

    dragi copii, sînt mîndră de voi.

  34. andreea

    adicătelea harfele alea probabil că-s nişte integrale.
    şi meduzele, matrici.

  35. andreea

    Cătălin, scoate degetul din borcanul cu gem!

  36. junghiul

    Distribuția normală este după mine cheia : între calme creste și clopote verzi ( ale lui Gauss)
    Nadirul latent mă disperă! Unde i-o fi stat capul?

  37. junghiul

    Eu eram cu capul în borcanul cu gen
    Andreea, tu vezi ce căutăm noi în frigider?

  38. junghiul

    Încă gem!

  39. cătălin

    Nu era gem, ci miere.

  40. andreea

    mie nadir latent îmi sună a anagramă.

  41. andreea

    lent radiant

  42. cătălin

    Chiar, cum mai arata Bacul in ziua de azi? Toceala, tocitura?

  43. andreea

    pînă acum, nimic special.
    mă îngrijorează mai mult asta mică. susţine că 46-35 face 9.

  44. cătălin

    E perfect, se poate face ministru de finante. Daca ai 46 de milioane si cheltui 35, iti mai ramin, logic, 9. La buget.

  45. andreea

    Rin dantelat

  46. andreea

    latin drenat

    Dali trenant

  47. junghiul

    Bingo!
    E o anagramă!
    Ți-au plăcut Cireșarii?

  48. andreea

    normal. 🙂

  49. junghiul

    Victor!

  50. Angela

    O, tocmai am ratat o cremă de zahăr ars și acum am nimerit în plin cenaclu!
    Poți s-o rescrii prin simboluri matematice, dar o să descoperi că, odată decodificată așa, matematic n-are nicio noimă și chiar de aia e poezie.

  51. andreea

    AAAAA! opriţi-mă!! 🙂

    alint ardent. cea mai frumoasă.

  52. Angela

    În accepțiunea de mai sus, cuvântul-cheie e „joc”.

  53. junghiul

    Hm! M-ai pus pe gânduri. Poate că sunt vanitos.

  54. junghiul

    Alint Ardent e într-adevăr cea mai frumoasă

  55. junghiul

    Cum ai ratat-o?

  56. Angela

    Pe crema de zahăr ars? Mi-am pierdut răbdarea cu ea, că nu se mai închega odată, și am făcut focul mai tare. S-a făcut cam poroasă, arată ca dracu.

  57. Angela

    Ba nu e, am tăiat-o acum și în secțiune e ok, deasupra s-a cam zbârcit.
    Alint ardent..da.

  58. junghiul

    Tu te plângi aici, dar a tăi mănâncă de rup ce le faci,
    Știu sigur!

  59. Moș Pleksiglasu

    Mie mi se comprima timpul. Si mai am si alte defecte. Nu ma pot concentra la nimic din ce ziceti. Am iesit din profunzimi la extrema cealalta a sinusoidei. Sunt foarte superficial acum.

    Alint Ardent parca-i un nume de turc. Mi se face parul maciuca la auzul acestei oribile onomatopee. Dupa mintea mea i-as zice onomatopei in dativ.

  60. junghiul

    Mamă , ce de comentarii pe pagina lui Mândruță!

  61. cătălin

    Sa fie sanatos Mindruta, sa le stringa intr-o carte, sa le depuna in banca, de astea.

    Tu nu dormi?

  62. cătălin

    Da, misto alint ardent . Io, din alternat in alternat am ajuns la trident anal. Furca adica.

    Am terminat de incropit textul, poate discutam – daca doriti – pe marginea acelor experimente.

  63. junghiul

    Mai colea!

  64. andreea

    cică nume de turc… unde vezi tu Mustafa?

  65. Angela

    Păi din cauză de Ali-. Că tot ce-ncepe cu ali e turcesc.
    – Ali Gator
    – Ali Mentara
    – Ali Venci
    – Ali Niat
    – Ali Bi Uri
    – Ali Moș (Toma, haiduc din țara de jos, nalt la stat, mare la sfat…Cine s-ar fi gândit că-i turc sadea?)

  66. cătălin

    Uf, atitea filme frumoase si atit de putin timp!

    A, astazi se aniverseaza ziua cind Auschwitz-ul a fost eliberat. Ce oroare! Oroare insa care se repeta si se va mai repeta, atit timp cit vor exista oameni…

  67. cătălin

    Nu, n-am vazut. Adica am vazut in graba fragmente pe youtube, dar e altceva cind vezi tot filmul si traiesti povestea ce se deruleaza pe ecran.

    Mai da’ ce tacuti si cumintei sinteti! 🙂

    Ia sa va arat ceva, de pe facebook cules. Daca nu il aliniaza bine, dati click pe data postarii, la stinga lui „Edited”.

  68. andreea

    am citit experimentele din text.
    io cred că oamenii, puși în situația de test, sau joc, reacționează din start altfel decît în situația viață.

    chiar dacă-i abați spre direcții greșite și-i păcălești. își încarcă alt program. 🙂

    altfel, ce să zic. eu probabil aș fi reacționat pe dos. la fel cum reclamele la un produs mă fac să nu-l mai cumpăr. sau paradoxul că-s mai amabilă cu cei de mi-s antipatici. de rușine și de frică să nu se prindă. 🙂

  69. Angela

    Îhî. De aia n-o să intru eu la Catena nici pentru o aspirină. Că veni vorba de paradox, am citit ieri , venit prin hăurile internetului, ce-i aia „paradox etnic”. E când un sas de face să fii mândru că ești român, chiar dacă ești ungur.

  70. Angela

    te face, of.

  71. cătălin

    Pai eu vad exemple de ipocrizie in viata la tot pasul, nu stiu de ce ti se pare ca oamenii se comporta altfel in teste. Cit despre lipsa compasiunii fata de cei perceputi altfel nici nu mai spun.

    M-a surprins la prima citire numarul mare de trisori din primul experiment. 92% e … mult, nu stiu ce sa cred.

  72. cătălin

    Apropo de sas, mai e presedinte? Io am crezut ca a renuntat in favoarea lu’ Mihalache.

  73. Angela

    Malițios ca întotdeauna când e vorba de Iohannis! Uite, noi suntem aici niște adulți care dezbatem tot felul de chestii, care suntem cât de cât informați, care credem că pricepem chestii din politică și din univers și care avem păreri greu de scos din capete. De ce un om de 50+, cu creier exersat la o școală bună, informat într-ale lumii și mult mai aproape de ale politicii decât noi trebuie neapărat să fie mai prost decât noi și să aibă nevoie de un mihalache care să-i spună ce să facă?

  74. cătălin

    Cred ca l-ar fi vrut pe Nastase, dar ala era obosit din cauza puscariei, si l-a recomandat peMihalache. Si to’arasu’ Iliescu a zis ca Mihalache e un cadru de nadejde, foarte bun in lupta pentru construirea socialismului. Sau a capitalismului, cum dracu’ l-o fi chemind.

    Din ce in ce mai mult imi formez opinia ca Iohannis a fost un candidat-iepure, cu rolul de a o bloca pe Macovei (ca, daca ajungea Macovei in turul doi, cistiga ea). Nici macar sasul nu se astepta ca el sa cistige. Da’ s-a repliat rapid, si de aia „salvarea” Mihalache.

  75. Angela

    Părerea ta, vorba lui nea Văcăroiu. Nu-nțeleg însă de ce crezi că e mai tâmpit decât Macovei. Mai echilibrat e, în orice caz. Și chiar draga ta Macovei ar fi avut nevoie, dacă ieșea, de „salvare”. Că doar nu e Jeanne D’Arc, să se descurce, singură și bravă, în cloaca politică. Și ceată de arhangheli-consilieri n-avea de unde scoate. În fine, nu mă pasionează cine știe ce subiectul ăsta. Am constatat doar că unitatea de măsură a imteligenței în România e nr.cuvinte/minut. Orice cuvinte, numa să fie multe.

  76. cătălin

    Nu am spus ca nu are nevoie de consilieri, dar refuz sa cred ca nu exista in Romania oameni cinstiti si bine pregatiti, astfel incit Iohannis sa nu fi avut alte alegeri decit Mihalache sau plagiatorul ala.

  77. Angela

    Probabil i-o fi util așa cum e. Că postul de consilier nu cred că se acordă ca recompensă pentru bună purtare, cinste și moralitate. Contează și astea, desigur, dar consilierul e numit pentru altceva, presupun. Scuză-mă, îs în toane extrem de proaste, om vorbi când mi-or trece.

  78. junghiul

    Ăștia de la 22 habar n-au cum trebuie să-și gestioneze situația un președinte.
    Sigur că are nevoie între consilieri de unul ca și Mihalache. Tocmai ca să poată să rămână ceea ce ar trebui să fie.

  79. junghiul

    Nu știu ce să spun de experimentul ăla.
    Persoanele se joacă. Deși sunt observate fără sa-și dea seama ele se joacă. E de văzut in viata de zi cu zi cum reacționează. Ar fi de folos comparații rezultate din date statistice, nu crezi?

  80. junghiul

    Știți care a fost câinele credincios al lui Băsescu?

  81. Angela

    De asta tot încerc să-l conving pe Cătălin, dar nu pot nicicum. I-am mai zis că, dacă aș ajunge primar în Ferentari, l-aș lua (și) pe Vanghelie consilier și.nicidecum un călugăr de la Muntele Athos.

  82. Angela

    Cine, cine, cine??? Răspunde odată, că și așa-s cam nevricoasă.

  83. andreea

    vai de mine. ce sadic…

  84. cătălin

    Asta cu joaca, Junghiule, e infirmata de practica. Nu stii atitea exemple de oameni care spun ceva dar in realitate sint altceva? Uite, o mai tii minte pe Mona Musca? Aoleu, ce-i mai infiera cind ajungea la TV pe fostii turnatori la securitate. Cind colo, mare surpriza, a dat si ea note informative.

    Am fost sa-mi iau niste brinza. Mi-am adus aminte ca, acum vreo doua luni cind mergeam acolo, am vazut un om intins pe strada. Pe la vreo zece metri erau niste muncitori in pauza de cafea. Bineinteles ca l-au vazut pe ala cazut, dar de ce sa se opreasca ei din frecat menta (sau telefonul)? M-am dus la ei, ca eu nici n-am mobil, au chemat aia salvarea, au venit… cind m-am intors omul era asezat pe o banca inconjurat de niste paramedici. Probabil lesinase. Dar nimeni nu se oprise. Si eu initial am vrut sa merg mai departe, prefacindu-ma ca nu vad. M-am intors…

    Tocmai ca, pentru mine, experimentele alea si multe altele (ca mai sint in carte), arata cit de fragil e totul, cum diferenta dintre bine si rau e doar o nuanta.

    Nu va tot cereti scuze, am spus ca nu ma pot supara pe voi indiferent de situatie.

  85. cătălin

    Uite, daca s-ar fi jucat, ar fi judecat la fel. Cind ei au trisat in prima parte nu li s-a parut ca au fost prea nedrepti, probabil pentru ca miza a parut mica. OK, inteleg. Dar cind altul a trisat in a doua parte si ei au fost observatorii, opiniile lor s-au schimbat radical, Alex fiind infierat unanim. Aici n-a mai tinut argumentul cu joaca.

  86. andreea

    pentru mine, mumă, pentru alţii, ciumă. 🙂

  87. cătălin

    Pai da. Probabil ca nu doar pentru sine muma, ci si pentru cei perceputi de aceeasi parte a baricadei. Lumea vazuta in alb si negru…

  88. andreea

    sînt obosită… nu prea pot să combat. nici n-am ce… despre Iohannis nu prea am ce să spun. nu m-am lămurit încă. e abscons.

  89. andreea

    Sabinei i-a ieşit media 7 la istorie. :mrgreen: şi 10 la matematică. se pare că profesoara e de părere că uneori, 47 minus 36 poate fi şi 9.

  90. cătălin

    Mi-o venit odata la pregatire un bou, intr-a 12-a, nu stia cit e 52 impartit la 4. Mai, chiar nu stia sa faca vreo impartire, nimic.

    Pai atunci la somnic, noapte buna, lasa (com)batutul pe miine. 🙂

  91. andreea

    zilnic, o iau pe Sabina de la şcoală. de ceva timp mai merge cu noi o fetiţă, pînă în dreptul blocului nostru şi apoi pleacă singură mai departe. o întreb: Claudia, cît mai ai de mers? vreo douăj` de minute, zice. aflu că traversează zone întunecoase, pînă, hăt, la Parcul Carol. şi nu le e frică alor tăi? întreb. nooooo... răspunde ea. au încredere. părinţii tăi ajung tîrziu? ba nu, zice, sînt acasă, cînd ajung eu. tata se joacă pe calculator şi mama stă pe feisbuc. grozav, mă gîndesc.

    azi mergeam toate trei, le îndesasem nişte ciocolată în guriţe, ca să nu mai ciripească atît şi am zis ceva de ceauşescu. ceva legat de blocuri, de parcări. şi Claudia spune: ştiu cine a fost ceauşescu! cine? întreb. un preşedinte de demult. l-au împuşcat, da` a făcut numai lucruri bune. pe vremea lui, oamenii aveau bani şi case şi maşini şi slujbe, zice. nu ca acum.

    era cît p-aci s-o întreb dacă nu e nepoata lu` unu, cosa nostra, dar m-am abţinut.

    vreau să spun că-s o mulţime de astfel de nepoţei şi nepoţele printre noi, care, peste 10 ani, cînd o să-şi termine Iohannis cele două mandate tradiţionale, o să aibă muuuuulte de spus. dacă nu uită, pînă atunci, învăţăturile pe care le-au transmis părinţii şi bunicii lor. brrr…

  92. Moș Pleksiglasu

    Tre sa-i dam si lui Cosa ce-i al lui Cosa. Si eu in ultimul timp imi dau seama ca Ceausescu a fost un patriot. Adica ar fi vrut ca neamul lui sa ajunga mare. Nu vom sti niciodata exact cum avea sa fie daca nu-l starpeau. Dar eu cred ca acum avea sa ne fie mai bine. Mult mai bine. Trebuie sa fii de mare rea credinta sa nu vezi ca a fost inlaturat ca sa sa ne poata fura altii resursele naturale, pamanturile, munca. Cosa insa il divinizeaza, chinindu-se sa ne prosteasca ca si ce era rau, era bine. Noi ca popor ca sa putem fi mari avem nevoie de un dictator bine intentionat. Altfel nu merge. Nici o natiune n-a ajuns puternica prin democratie, cu exceptia SUA, poate, dar si aici nu-mi dau prea bine seama.

  93. Moș Pleksiglasu

    Mie experimentul imi aduce iar aminte de Ana Barton. Ca isi inchipuie ca daca e desteapta si culta, musai tre sa gandeasca si corect. Dar in realitate e mica si stramba. Si nici cinstita fata de sine nu e. Exact ca in experiment. Sigur, Costelus, care o idolatrizeaza o sa ne spuna ca bla-bla-bla. De Nora ce sa mai zic? Un buboi de subiectivism si arbitrar. Si nici Costelus nu-i prea departe cand e pus in situatii critice. Da, cand toata lumea il giugiuleste, pare si el om. Scuzati, stiu c-o sa va suparati, dar daca nu spun astea asa cum le simt, si acum le simt, mi se pare ca mor. Ca atunci cand nu poti sa te arati asa cum esti, nu esti. Esti mort.

  94. Moș Pleksiglasu

    In alta ordine de idei, in ce lume de cacat traim daca nu pot copiii sa ne vina singuri de la scoala in siguranta.

  95. cătălin

    Ceausescu a fost un prost, un simplu pion care n-a inteles nimic din ce se intimpla in jurul lui. Si, deocamdata cel putin, resursele si munca romanilor sint furate de … ati ghicit… romani. Voiculescu, Nastase si toti parlamentarii nostri penali sint romani. Romani verzi.

    S-au facut si lucruri bune pe vremea comunismului, dar majoritatea au fost aiurea. Sosele de calitate sub-mediocra (de aia sint asfaltate anual), industrie siderurgica intr-o tara care nu are nici minereu de fier nici carbune de calitate, si exemplele sint multe.

    N-o idolatrizez pe Ana, si nu idolatrizez pe nimeni. Am vrut atunci sa nu mai revii la acea problema, iar blogul asta sa nu fie un loc de refulat lucruri (urite) care nu ne privesc.

  96. cătălin

    Mda. Cizmarul care a facut „numai lucruri bune”. Propaganda comunista, avalansa aceea de cifre fantasmagorice si-a facut efectul, si o minciuna repetata de o mie de ori a devenit adevar. Cit despre parintii care stau pe net si n-au timp de copii ce sa mai spui? Nimic, e mult prea trist.

    Nu am sa inteleg niciodata cum un om sanatos la cap poate regreta perioada comunista. Ar fi suficient – daca era copil pe atunci – sa-si intrebe mama cum era cu controalele ginecologice obligatorii. Si doar asta ar fi de ajuns.

    Nu stiu ce cuvint vor avea de spus acei copii peste zece ani. Uita-te cum era in urma cu zece ani, cind lumea se bucura ca Bombonel a pierdut in fata Chiorului. Vezi vreo deosebire in ce priveste clasa politica? Acolo unde batrinii dinozauri au crapat sau au intrat in puscarii, au venit din urma lupii tineri, uneori intrecindu-si inaintasii la tupeu si furaciuni.

  97. Angela

    Minciunile repetate devin adevăr în orice vremuri. Propaganda e propagandă și o să funcționeze în vecii vecilor. Perioada comunistă a fost mai mult decât nasoală și nu-i de regretat. Punct. Regretele, dacă sunt, sunt legate de tinerețea proprie, nu de regimul politic. La douăzeci de ani în bordei ești mai fericit decât la șaptezeci în palat. Punct. Aș vrea să lămurim niște clișee. A fost nasol, dar n-a fost chiar un lagăr, unde toată lumea suferea la fel, materialicește vorbind. Ideologic, da, era lagăr. Dar nu eram chiar niște vite. Controalele ginecologice obligatorii. Să vedem. Am intrat în „câmpul muncii” în 1976. Nici la școala unde am lucrat, nici după aia, la o instituție uriașă, nu a făcut nimeni, dar absolut nimeni astfel de controale. Auzeam că ele se fac, dar n-am cunoscut nicio persoană care a fost obligată să-l facă. Poate, în unele locuri, unde medicul de întreprindere făcea exces de zel. Repet, n-am cunoscut personal pe nimeni care să fi trecut prin așa ceva. În 1989 aveam 36 de ani, aș fi apucat o atrocitate din asta. Nu am apucat. Nu susțin că n-or fi fost, dar nu era fenomen de masă. Personal, am cunoscut femeie (mama unei colege de grădiniță a lui ficioru-meu) păzită cu miliția în spital, după un avort empiric complicat. Și medic, prieten cu exul meu, arestat pentru avort clandestin. Și pe vară-mea, care-și dorea cu disperare copil și era să-l piardă și au ținut-o cu hemoragie patru ore, să zică „ce a făcut”. Dar dus cu turma la controale, asta nu. Pot să mai zic că se putea întâmpla să te trimită la control dacă trebuia să faci examinări radiologice de orice fel, ca nu cumva să fii gravidă. Propriului meu stomatolog, bun prieten, care m-a trimis să fac o radiografie i-am zis eu că s-ar putea să fiu gravidă și a zis că atunci amânăm radiografia până după luna a patra. De dragul copilului, nu al regimului. Iară mă-ntorc și zic, am trăit ca adult în vremurile alea. Chiar știu ce am trăit. Dar nu-mi plac exagerările. N-o să mă apuc acum să-i explic lui tata cum a fost pe vremea dinainte să mă nasc eu.

  98. cătălin

    Nu stiu ce sa zic, am vazut multe marturii care spun ca s-a intimplat chestia aia. Pina la urma, privind evenimente din trecut, trebuie sa dai crezare cuiva.

  99. andreea

    eu eram adolescentă. aveam fluturi în cap. ai mei mă protejau cît puteau. era bine.
    dar era rău.

  100. andreea

    1, 2, 3, 4, 5, 6, 7…
    cum să fac să nu mă mai enervez așa de tare atunci cînd mă enervează cineva?

  101. andreea

    nu voi.
    mă duc la ședința cu părinții. la liceu.

    o să ne amenințe cu bac-ul. o să țipe la noi, parcă văd…

  102. cătălin

    Pai de ce trebuie sa te duci la sedinta? Nu te du!

    Eu am fost si mai mic pe vremea ailalta, dar tot tin minte doua lucruri: frigul si frica. Iarna, in camera, peretii faceau gheata.

  103. andreea

    trebuie să mă duc. n-am lipsit niciodată la vreo ședință. sint o ședințomană.

    umblam ca niște monstruleți prin casă. cu hălățoaie din molton peste treninguri, peste pijamale. cu botoși în picioare. eram nostimi. cel mai frumos era programul de la televizor. scurt și concis, negru pe alb!

  104. cătălin

    … si apoi, pentru cel mare al tau, astea sint printre ultimele sedinte.

    Mie la miini tin minte ca-mi era frig.

    Ia uite, daca tot ai adus vorba, Angela, hai sa vedem ce era bine pe vremea comunismului. In afara tineretii.

  105. junghiul

    Mătușa mea fusese asistentă la ginecologie. Nu erau controale ginecologice obligatorii.

  106. Angela

    Când am zis eu că era bine? Habar n-ai cât detestam regimul ăla. Doar că nu-mi plac exagerările. După tot ce se spune acum, parcă am fi fost în țarcuri cu sârmă ghimpată, complet dobitoci și strigând lozinci. Noi, netrebnicii de acum, am trăit, am învățat, am muncit, am călătorit – prin țară, ce-i drept, am chefuit, am iubit, am plâns, am râs și am crescut copii. Ce a fost rău, a fost, și încă peste cap. Dar să nu le umflăm acum cu tot felul de basme.

  107. andreea

    nu vă certaţi! eu n-am vrut decît să spun că mi-am amintit de zicerea cu necunoaşterea istoriei şi repetarea ei. măcar să afle copiii ăştia şi ce a fost rău şi ce putea fi luat de bun. din istoria foarte recentă, totuşi.

    dar la ei deja a ajuns o informaţie fantasmagorică şi revoltătoare. încerc să demontez mecanismele fenomenului.

    altfel… da, aveam părinţi tineri şi veseli, de cele mai multe ori… şi aveam, oooo, Doamne! atît de puţine griji. 😦 dar tot am văzut că era strîmb totul. în frunte cu minciuna. minciuna generalizată, ca un gîndac uriaş, scîrbos, cu tentacule tremurătoare. îh!

  108. cătălin

    Angela, stai ca nu ti-am pus vorbe in gura. Si parintii mei au trait in acel regim, si eu am unele amintiri despre cum era atunci. Cred ca au fost si unele lucruri bune, dar si multe, prea multe lucruri rele.

    Imi cer scuze daca ai inteles ca am fost ironic -> n-am fost. Chiar mi-a trecut prin cap sa vorbim despre ce era bine atunci, atit.

    Despre controalele ginecologice sint marturii, am rasfoit odata o carte intr-o librarie, poate imi aduc aminte titlul. Ma bucur ca n-ati trecut prin asta.

  109. cătălin

    V-am spus ca am avut un coleg din Pakistan. Din Karachi, mai exact, sint sigur ca ati auzit numele orasului de multe ori la stiri. L-am intrebat odata cum traiesc oamenii acolo, cu atitea atentate. Mi-a spus ca s-au obisnuit, asta e, se nasc, iubesc si mor, ca toti ceilalti oameni. Asa cum noi, care traim in zone mai linistite nu ne gindim la moarte, tot asa nu se gindesc nici ei.

    Uitati si cartea de care vorbeam. Cred, nu sint sigur.

    http://www.polirom.ro/catalog/carte/tovarase-de-drum-experienta-feminina-in-comunis-2945/arunca_o_privire_fragmente_1.html

  110. andreea

    tovarăşă de drum. ce fioros sună.

  111. Angela

    Stau, stau. Numai că am avut o zi grea și-s mai țâfnoasă. Au fost experiențe îngrozitoare pentru cine le-a trăit nemijlocit și pentru cei care au auzit numai de ele. Știu o femeie care a murit de apendicită pentru că era însărcinată și fericită și se mărita și a apucat-o criza fix la cununia civilă. Și a murit pentru că doctorul nu se putea atinge de ea să vadă ce are, tot până nu spune „ce a făcut”. Și câte or mai fi fost. Dar să nu mai adăugăm și ce n-a fost, că au fost chiar destule. Nu țin neapărat să vorbesc despre asta. Andreea are dreptate, minciuna aia era insuportabilă, plus festivismele faraonice cu lozinci scrise cu trupuri de copii, stupiditatea și obtuzitatea „tovarășilor” cu funcții de răspundere, cerințe cretine și fără sens, mistificare, mistificare până la greață și multe altele. Dar, în timpul ăsta, noi trăiam. O să zic altădată cum. Dar dobitoci spălați pe creier n-am fost. Duplicitari, da, dar nu cretini.

  112. Moș Pleksiglasu

  113. cătălin

    Dar n-am spus niciodata ca oamenii ar fi fost dobitoci spalati pe creier. Eventual cei care sustin acum ca pe vremea comunistilor curgea lapte si miere si totul era minunat. In rest, nu blamez pe nimeni, cu exceptia turnatorilor la securitate. N-am sa inteleg niciodata de exemplu cum un tata isi poate turna fiul. In rest, sistemul de relatii, micul furtisag de la serviciu (daca se putea), astea au tinut de supravietuire. Nu cred ca regimul comunist din Romania putea fi rasturnat de romani prin forte proprii. Armata n-a avut nici o problema in 16-17 decembrie sa traga in plin la Timisoara si pe 21 la Cluj.

    De unde ai scos asta cu spalatul pe creier? Toata lumea stia de minciuna generalizata, de raportarile fara nici o legatura cu realitatea.

    Mare pacat ca din cauza comunistilor, cuvintul tovaras nu mai poate fi folosit. Ca avea in el o nuanta de credinta, de statornicie, nuanta pe care n-o simt in prieten .

  114. cătălin

    Mosule, tu ai o problema cu cartierul acela din clip? Eu vad un cartier curat, cu oameni bine imbracati, care merg cu treburi intr-o parte si in alta. Adica nu-ti place cartierul ala pe motiv ca-i plin de indieni, dar iti plac alte cartiere infecte pline de drogalai si betivani autohtoni?

    Nu sint de acord cu Guran ca prabusirea economiei comuniste s-a datorat in primul rind oamenilor. Da, se mai freca menta, dar cauzele au fost mai mari, sistemice: planificare proasta, lipsa finantarii (nema investitii) si oprirea importului de tehnologie. Renault au incercat de mai multe ori sa vina la Dacia, dar nu au fost lasati. Totusi o emisiune buna, merita ascultat.

  115. Angela

    Da, așa. Recunosc că mi-a picat bine, probabil pe modelul morții caprei vecinului sau al urii de clasă. Pe moment, e spectaculos. Dar am așa, o senzație difuză de ceva mai mare care ne scapă și că ce vedem îs fumigene. Dac-om trăi, om vedea.

  116. cătălin

    Mda, frumos. Oare se pregateste dom’ Basica sa poarte din nou un costum dungat? De data asta dungile sint verticale.

    Oricum, nu ii doare. Intra baietii la puscarie, fac o treime din pedeapsa, si apoi sint liberi sa se bucure de averea lor din furat. Anaf-ul cica are grija sa nu se atinga, nici macar sa nu recupereze prejudiciul stabilit de instanta. Au alte prioritati, sa puna sechestru pe conturile unui amarit.

  117. Angela

    No, vezi? În momentul ăsta, toată abjecția asta care a răbufnit, ca o hazna imensă cu scârna ajunsă la masa critică, sumele amețitoare care se vehiculează, faptul că prejudiciile nu vor fi niciodată recuperate, sau va fi o mascaradă de recuperare, toți îmbuibații ăștia parveniți și megalomani care-și bat joc de noi de atâția ani, toate astea mi se par un rahat față de cozile și frigul din casele anilor 80. Până și minciunile de atunci erau exasperante și scârboase, dar acum îmi par caraghioase și aproape benigne față de dimensiunile jafului și batjocurii de acum.

  118. cătălin

    De acord. Eu n-am prea exagerat atunci cu spinzuratoarea pentru cei care fura asa, ca astea nu sint furturi, sint crime. Exact asta vad. Ma uit la madam Udrea cu toalele ei de lux: zeci de copii au murit in spitalele romanesti din lipsa de medicamente, ca banii i-au furat Udrea si Cocos.

  119. Angela

    Am obosit rău de atâta scârbă, tare am obosit. Chiar aș vrea să crape toți și să putrezească pe câmp. Să nu mai vină vreodată un videanu să-mi spună că n-a băut, n-a fumat și de aia are avere. Și fufa aia care stă zece ani măritată cu buldozerul ăla și pretinde că n-au avut niciodată nimic în comun, nici bani, nici afaceri, nici viață personală și că habar n-avea de ce face ăla, dar îi toca milioanele – marea muiere politică, de parcă era casnică cu soț taximetrist și nu știa cât ciubuc face ăla într-o zi, că mai dosea de o bere.. Și tartorul cel mare, care vrea musai domeniu de zeci de hectare, cu casă de 2000 de metri pătrați, de parcă ar fi os de faraon. Neamuri proaste, scroafe în copaci care ne scuipă-n ochi. Ăștia-s campionii democrației, dreapta care trebuia să ne scape de ciuma aialaltă, dracu s-o ia și pe aia.

  120. cătălin

    Nu stiam de astea, asa o zis Videanu? Ca are bani pentru ca n-a baut si n-a fumat? Ce sfidare!

    Nu e nici o dreapta, e o discutie total artificiala asta in Romania. Stiu, sint multi dobitoci care urla ca ar trebui taiate ajutoarele sociale, pensiile si nu stiu mai ce, dar in orbirea lor ei nu vad ca adevaratele nenorociri sint furturile alesilor. Nu pensiile batrinilor care au lucrat la colectiv.

  121. junghiul

    Cine a furat cu stânga, a învățat să fure și cu dreapta!

  122. junghiul

    Înainte era indiscutabil mai bine!

    „dar eu am în vedere perioada fericită când locuiam în mama
    stăteam acolo mă gândeam ce mi-o fi trebuind
    afară ploua ea dormea goală cu mine în burtă
    se întorcea pe-o parte şi pe alta îmi descânta în somn
    cunoştea legea aceea aspră vroia să mă apere

    deasupra patului se legăna sora mea luna”

  123. cătălin

    Oare cum ar arata amintirile din acea perioada, din interior?

  124. andreea

    din interiorul mamelor? 🙂

  125. cătălin

    Da, m-am luat dupa Junghi. 🙂

    Tu ce mai faci?

  126. andreea

    citisem pe undeva că hipnoza te poate duce duce chiar înainte de momentul naşterii.

    ce să fac? au copiii vacanţă, Teo a şters-o la Buşteni şi eu trebuie să-i fac program Sabinei. a fluturat din gene şi a zis: mama, tu trebuie să petreci mai mult timp cu mine!

  127. junghiul

    Am fost mințit cu privire la rezultatele școlare.
    Doare!
    De un milion de ori v-am spus că urăsc minciuna. Și totuși, încă sunt mințit.
    De-acum vom schimba placa!

  128. cătălin

    Nu stiu ce e hipnoza, drept sa spun.

    Andreea, ai avea curajul sa te lasi hipnotizata?

    Hai, mai Junghiule, noi n-am mintit cind eram mici despre mediile de la scoala?

  129. cătălin

    M-am dus pe pistol, sa ascult niste muzica, dar nu stiu cum toate clipurile pe care le-am nimerit erau sterse. Cum a trecut timpul. 😦

    -14 grade la mine si viscol. Dar am in plan sa prajesc niste somon afara, pe gratar. Ma gindesc, nu sint hotarit inca. In casa, in tigaie, nu iese prea bine, toata apa aia din pestele congelat curge prin tigaie, sare pe aragaz, de astea.

    Ehe, Andreea, peste 6-7 ani o sa fie Mama, mai lasa-ma in pace!

  130. junghiul

    6-7 ? Glumești!

  131. cătălin

    Aha, mai putin? 😦

    Ce-i cu Udrea? Ce zice omul asta? http://www.tolo.ro/2015/01/31/justitia-la-testul-udrea/

  132. Angela

    Ce vezi acolo, aia e cu Udrea. A ajuns-o DNA-ul și pe ea. Și atâtea tâmpenii zice, că se vede că-i încolțită și cam speriată. Mi se cam face milă de ea. Aproape.

  133. cătălin

    Pai mila nu mi-i. Asta e, cred ca hotii trebuie sa stea la puscarie. Am gasit interviul, dar e prea lung, si oricum banuiesc ce e inauntru, nu ma surprinde nimic. Un buboi infect, asta e politica romaneasca. Cit despre Woodrea, ii doresc sa mearga cit mai des la cumparaturi la Rahova.

    Am vorbit cu ai mei, si am ascultat fara sa vreau niste stiri de la ora 6 dimineata. Profesori de pe la medicina prinsi ca luau mita. Stii ce vad? Niste oameni care nu se pot abtine sa nu fure. Doar au destula avere si stiu ca DNA-ul ii are in vizor, dar totusi fura.

  134. andreea

    aşa, am ajuns.
    şi ce faci, junghiule? pedepseşti?
    poţi?
    eu sînt catastrofă la capitolul pedepse. bine, nici n-am fost minţită… încerc să nu fiu (să nu mă arăt) afectată de notele proaste, ca să nu-i fie frică să-mi spună de ele. de Sabina zic.

  135. andreea

    am fost să cumpăr un ibric. 🙂

    acum trebuie să găsesc un pitic.

  136. cătălin

    De ce un pitic si nu un pisic? Sau, si mai bine, un pisic pitic. 🙂

    Ma uit la film, sper sa-l vad week-end-ul asta pe bucati, fir-ar tu sa fii cu turcii tai! 🙂 Da’ e frumos…

    De multe ori m-am intrebat ce rol are scoala, ce masoara? Parca toate notele alea imi par asa, lipsite de sens: note puse pentru memorare. Bleah! Mai degraba as aprecia munca, incercarile, perseverenta in fata esecului.

  137. Angela

    Rahat, profesori care iau mită. N-ai văzut ce proporții apocaliptice are jaful de la vârf? Pentru ce chestie devastatoare poți să dai mită de 9 milioane de euro? Sau mai multe? De unde îi ai și cât de mare-i mârșăvia, de poți oferi atât pentru ea? S-au învârtit sute de milioane de euro, nu un căcat pe care l-ar fi pretins un prof sau un doctor.

  138. cătălin

    Si profesorii aia sint tot gunoaie, nu-i scuza, nu-s niste amariti carora nu le ajunge leafa pentru chiria in garsoniera lor confort 3 din Ferentari. Dar da, uluitoare spagi pentru o tara atit de saraca. De unde dracu’ gasesc astia sa fure saci de bani?

  139. Angela

    Nu-i scuz, dar îs absolut oripilată de dimensiunile jafului care iese acum la iveală.

  140. cătălin

    Ei, acum ca acum, dar cit au furat mai inainte. Unde crezi ca au mers mare parte din ajutoarele FMI? In ce buzunare?

  141. andreea

    cum o fi? să iei aşa, bani, cu găleata? dormi liniştit? eşti satisfăcut? torci de plăcere? te trec sudorile din cînd în cînd? îţi lasă gura apă după încă o găleată? remuşcări ai? nelinişti?
    altă lume… pentru mine, de neînţeles.

  142. cătălin

    Dependenta.

    Si dezumanizare.

  143. cătălin

    Apropo de dezumanizare, cam asta mi se pare ca vad in filmul ala turcesc, pina acum cel putin.

    Daca doriti, daca poftiti, spuneti…

  144. andreea

    eheee…
    poate ne certăm.
    👿
    piticii mei din creier au stat cu picioarele în sus, în timpul filmului. în mod insistent şi netradiţional, m-au făcut să empatizez cu el, nu cu ea. ea a reuşit chiar să mă enerveze, mai ales spre sfîrşit. dar piticii tăi poate îţi spun altfel. 🙂

  145. Moș Pleksiglasu

    M-am uitat si eu la interviul lui Udrea pentru Hotnews. In afara de confirmarea unei stari generale de lucruri si de dezamagirea personala in legatura cu Basescu ca si om corect, pe plan personal il inteleg pe acesta. Si eu as fute-o pe Elena Udrea pana la ultima bucatica a fiintei mele. Posibil ca m-as lasa chiar si corupt pentru asta. Eh, in tinerete eram mai tare dpdv etico-moral. Moșii se cam ramolesc.

  146. Moș Pleksiglasu

    Elena Udrea zice si ea ce zice Cosa de cand il stiu. Ca Serviciile fac si desfac totul in tara iasta. Acum nu stiu cine de la cine a copiat.

  147. Moș Pleksiglasu

    Junghiule, deci tu esti nationalist declarat?

  148. cătălin

    Apropo de Udrea, toti stim cu cine a votat Basel in turul 1 la alegerile trecute. Ma intrebam insa pe atunci cu cine o fi votat sotia lu’ Basel. 😛

  149. andreea

    ce e aia naționalist declarat?

    soția lui Băsel a votat cu Iohannis.

    da. m-aș lăsa hipnotizată. poate mai aflu ceva, că e cam ceață în urmă.

  150. andreea

    vai de mine, cît e ceasul!
    trebuie să scot fata din cadă!

  151. Moș Pleksiglasu

    Deci un nationalist declarat este unul care se declara nationalist.

  152. Moș Pleksiglasu

    Interviul insusi e futere. Fond negru, par galben, bluza gri, machiajul fantastic(nu ca al…). Daca-i speriata Udrea, inseamna ca spaima o face si mai sexi. Imi imaginez ca inainte de, Cocos(sau Base) se ascundea dupa pat si facea bau-bau ca sa obtina best results. Uite asa m-am indragostit eu in seara asta.

  153. Moș Pleksiglasu

    Ma si gandesc la un plan. Daca o inchid astia, eu voi fi printul care o sa o salveze din turnul insingurarii. Si macar „o ora sa fi fost amici” drept rasplata pentru ca o voi ajuta sa evadeze, ma astept sa primesc. Tre sa pun la punct detaliile planului.

  154. Moș Pleksiglasu

    Satin gri. Am mai vazut materialul asta la fullyclothedsex. Mai si acum vreo 52 de clipuri de 1280×720 rezolutie de pe acest site. Din vremurile bune si din Romania. Aici e rau de tot cu torrentele. Totul blocat de providerii de net.

  155. Moș Pleksiglasu

    Le-am avut mai demult la 1920×1080 dar le-am pierdut. Si a doua oara le-am gasit doar asa.

  156. cătălin

    Hai ma, iei un proxy, downlodezi trackerul, si dupa aia te uiti cit vrei la satin gri. 🙂 A, si vezi ca, daca ai vreun monitor bun, au aparut si clipuri cu rezolutia 4k.

  157. junghiul

    Aș putea spune că sunt un împrejurimist convins și declarat.
    Definește-mi spațiul topologic iar eu îmi voi declara vecinătatea.
    Deci sunt (și) naționalist.

  158. junghiul

    O pedepsesc, n-am încotro!

  159. cătălin

    Definește-mi spațiul topologic iar eu îmi voi declara vecinătatea.

    !!!!!
    In matematica, la o disciplina din analiza, notiunea centrala e cea de topologie; pentru a defini topologia asta trebuie mai intii ca, pentru fiecare element, sa spui care sint vecinatatile. Nu stiu cum de a tinut minte Junghila asemenea lucruri…

    Trebuie neaparat pedeapsa? 😦

    Ia sa vedem, Andree, poate ne certam si noi. Ar fi timpul zic, ca nu ne-am certat niciodata. 🙂 Frumos film, foarte. N-am vazut insa nimic in alb si negru, doar oameni, singuri si tristi. Instrainindu-se unii de altii. Le-ar lua atit de putin sa fie fericiti, si totusi e o prapastie peste care nu pot trece. Atit de usor si totusi imposibil.

    Cel mai mult am rezonat cu ce spune sora lui Aydin. In rest tot timpul am avut senzatia ca e o lume in care caii salbatici alearga liberi iar oamenii se ascund infricosati in grote sapate in stinca. Si viata trece, fuge pe linga toti, asa cum fug caii aia. Mi-a parut tare trist filmul, si m-am vazut de multe ori fie in Aydin, fie in Nihal. Niciodata insa in personajul a carui gindire am admirat-o.

    Multumesc!

    O duminica frumoasa!

  160. junghiul

    N-am mai văzut un film de multă vreme.O să-l văd pe ăsta ca să mă pot certa și eu.
    Poate vă prind cu minciuna!

  161. junghiul

    N-o să vă bat la cap cu împrejurimismul meu dar uite că în blogosferă voi sunteți (mai)aproapele meu .
    O duminică plăcută!

  162. junghiul

    Cătălin, o să-ți povestesc câte mi-a combinat, Sabina e un înger!

  163. Angela

    Dacă tu crezi că e așa de grav, o fi. Cea mai mare mârșăvie pe care am făcut-o eu, la vremea mea, a fost că mi-am măsluit o medie în carnet. Și când dirigintele – odihnească-se în pace, că a fost un domn desăvârșit – a verficat carnetele, dacă-s semnate de părinți, s-a prins. N-a zis nimic, dar privirea aia m-a ucis. De fapt, a zâmbit într-un fel..a corectat plastografia mea și mi-a zis să aduc carnetul semnat din nou. Eu, în ticăloșia mea, am plastografiat și semnătura, nu mai știu dacă a lui tata sau a mamei, și i l-am adus. N-a mai zis nimic. Dar tot restul anului am tremurat că se vor întâlni și le va spune. Știu că odată am fost cu ai mei la film și era și dirigintele acolo. S-au salutat, dar atât. Mie mi-a tremurat sufletul, de nici nu știam ce film e. Că dacă, la ieșire, iar ne întâlnim și le spune. Clujul nu era așa de mare atunci, mai erau ședințe cu părinții…Povestea asta mi-a ros sufletul luni întregi, nu aveam cum să primesc o pedeapsă mai mare, mai ales că ai mei nici nu făceau cine știe ce caz de note.

  164. andreea

    🙂
    sînteți niște dulcețuri, cu toții.
    🙂

  165. cătălin

    No, cum ar fi sa va spun ca sinteti niste mujdeie, cu totii. 🙂

  166. andreea

    dulcețurile sînt diferite.

    Angela e dulceață de nuci verzi, junghiul, de coji de portocale. Moșu’, de gutui.
    tu ești magiun de prune. 🙂

  167. andreea

    nu ne certăm. e cum am zis, cîți ochi, atîtea perspective. sigur că nu e nimeni personaj pozitiv acolo, după cum nu e nimeni personaj negativ. sînt cîțiva care joacă nemaipomenit de bine, așa mi s-a părut mie: imamul, Aydin, sora lui Aydin. iar dialogul dintre el și soră-sa, neliniștitor, în penumbra atît de liniștitoare a biroului e un exemplu extraordinar de umflare a balonului agresivității și animozității între oameni, pornind de la aproape nimic. cred că fiecare a trăit măcar o scenă de genul ăla, în viață. cum de nu pot oamenii să se oprească din argumentat, din demolat, din jignit? fiecare replică cere una tot mai puternică și tot așa, din ce în ce mai departe… teribil.

  168. cătălin

    Ehe, si mujdeiul e de mai multe feluri, ce stiti voi. 😛

    Da, cred ca scena cu sora-sa il pune pe Aydin intr-o lumina total nefavorabila, un biet pacalici uricios. Finalul insa, cu monologul acela neasteptat, echilibreaza putin balanta.

    Poate or sa-l vada si altii si ne certam in mai multi. Oricum, un film tare frumos, tocmai prin faptul ca reda o secventa obisnuita de viata, nu o drama, nu o situatie-limita. Iar peisajele sint minunate.

  169. andreea

    ei vezi? ce de ciudățenii…
    eu știam dinainte că simte așa, fără să-mi spună ce a spus în monolog. nu a fost nici o surpriză. de aia, monologul în sine mie mi s-a părut că aduce o scădere filmului. ca și cum ni s-ar fi arătat tot timpul filmului o floare galbenă și în final, cineva ne-ar fi spus: iote, ce floare galbenă! admirați-o…

  170. cătălin

    Hmm, pina la monologul din final, Aydin mi s-a parut destul de negru si urit. Si dupa monolog tot urit ramine, dar mai putin, cumva registrul se muta spre insingurare. Cu asta am ramas in minte la finalul filmului: oameni care nu stiu sa-si vorbeasca, desi sint aproape.

    Mergeti undeva in vacanta, Andreea?

  171. Nu mergem în nici o vacanță, suntem pedepsiți!

  172. junghiul

    Ce-am făcut, frate?

  173. „În linii mari, comentariile cu privire la afirmațiile Elenei Udrea se pot împărți în două categorii: prostii fără acoperire sau/sau înfruntare între servicii sau tabere.

    Mie mi se pare că, de fapt, ținta ieșirii în public a Elenei Udrea cu acuzații extrem de dure la adresa generalului Coldea a fost calea cea mai sigură de a-l face complice și atenționa pe Băsescu. Dar și cel mai inteligent mod prin care Udrea putea să îi transmită un prim avertisment lui Traian Băsescu.

    De ce public? Fiindcă, la telefon ar fi fost imposibil, dumneaei fiind acum ascultată cu acte în regulă.

    Vă închipuiți ce urla presa dacă spovedania lui Udrea de la Hotnews i-ar fi spus-o personal lui Băsescu!

    De ce pentru a-l face complice? Fiindcă e singură, a fost singură, dar Băsescu, de acum înainte, face parte din echipă unde va fi golgeterul cel mai eficient.

    De ce și un prim avertisment adresat lui Băsescu?

    Fiindcă reacția Elenei Udrea îmi seamănă cu reacția unei femei trădate. A pierdut președinția PDL, a pierdut președinția României, Băsescu nu a venit în PMP, Băsescu nici nu a divorțat (cum zvonereau „amicii” lui Traian Băsescu) și, culmea, ea, Elena Undrea, a fost pusă sub acuzare de DNA.

    Așadar, în loc să îl sune pe Băsescu și să îi spună că trebile se împut, dar, dacă pățește ceva, va fi nevoită să spună mai multe, Udrea a ieșit în public și a vorbit, simultan, nu numai cu Băsescu, ci și cu toți cei care fac parte din această ikebană, ca să fie atenți ce fac mai departe” Marcel Tolcea.

  174. andreea

    eu n-am vacanţă, cîtă să am? am avut două săptămîni, de Crăciun. restul, la vară. poate, aşa, un uichend mititel…

  175. andreea

    n-am urmărit interviul. m-am uitat niţel la pomenita bluza gri cu moştrofonţii ăia îmbîrligaţi pe piept, dar n-am fost mişcată nicicum, aşa că am amînat pe altă dată…

  176. Uichendurile sunt bune. Pleci vineri, te întorci duminica, ai la mijloc o zi în care te trezești altundeva…

  177. andreea

    pentru mine e cam scurt. şi făcutul bagajului e la fel de solicitant ca pentru două săptămîni. aşa că uneori apare iar coşmarul ăla pe care îl are şi Angela. coşmarul bagajist.

  178. Mie nu-mi place. E prea mică de înălțime. Am stat o dată lângă ea (știți voi când) și-mi pieri toată pofta.Nu cred că m-aș putea sacrifica pentru ea cum e dispus Moșu să o facă.
    În altă ordine de idei, eu nu o mai combat. Am făcut-o când era pe culmile succesului. Acum mi se pare că e o femeie hărțuită și trădată!
    Gruparea Coldea e cea mai tare. Acum e momentul adevărului, ei au învins în alegeri, să vedem cât de bine au învins.

  179. Da, e un coșmar bagajul.

  180. cătălin

    Comentariul acela despre Udrea cred ca ii atribuie calitati pe care nu le are, eu zic ca e proasta de bubuie. In fine, nu ma intereseaza persoana respectiva, as vrea s-o vad la puscarie si atit. Daca se poate si pe viata, cu atit mai bine.

    Andreea, speram ca o sa ai si tu vacanta…

    Facutul bagajului la plecare mi se pare cumplit. La venire e OK, merge…

  181. Moș Pleksiglasu

    Da cat sa fie fimeea de inalta? Ce, vrei s-o faci brezoaie?
    M-am mai uitat si pe alte poze. Nu-i chiar asa de frumoasa in toate. Dar la interviu e grozava. In rest, nu vreau sa analizez nimic. Nu ma pricep. M-am bucurat cand a cazut Ceausescu si acum nu mai sunt asa de sigur ca a fost bine. M-am bucurat de toate succesele lui Basescu si iar nu stiu daca a fost bine. Oricum cred ca cu Basescu a fost mai bine decat ar fi putut fi cu altii. Si ceva merite pentru „independenta” justitiei cred ca are.

    Daca ar fi dupa mine, eu i-as lua numai averile ilicite inapoi, si i-as trage o mama de bataie cu palmele pe fundul gol duducii asteia. Parca n-are nici un haz s-o bagi la zdup.

  182. andreea

    aha. ai lăsat-o mai moale.

  183. junghiul

    Ai făcut bine că te-ai bucurat. Și eu m-am bucurat. Despre Băsescu ce să spun? L-am votat prima oară . Furase mai puțin din poziția de ministru al transporturilor decât furase Adrian Năstase.
    Apoi a făcut ceva bun.Acum nimeni nu mai poate opri tăvălugul.Nici chiar el nu-l mai putea opri.
    Nu îmi dau seama unde se va opri totul, țara pare a fi un organism în metastază.Așa că acum nu mă mai bucur. Fiecare știre vine și îmi dezvăluie o nouă tumoră. Chiar doare!

  184. andreea

    zdupurile nu-s făcute pentru hazul nostru. eu zic așa: cu cît mai multe zdupuri, cu atît mai mare morcovul și mai mici șansele să mai bage unii mîna pîn’ la umăr în sacii cu bani.

  185. Angela

    Ceva-ceva trebuie să se aleagă din catastrofa asta. Parcă-i o încăierare pe viață și pe moarte între capetele unui balaur. Și se mușcă, scuipă, împroașcă. Dar trunchiul lor e comun și stă și se hrănește și se îmbuibă pe spinările noastră. Om vedea. s-ar putea să se fâsâie totul, în buna tradiție națională. Dacă nu se fâsâie, e interesant ce va ieși. La mine ninge iar.

  186. junghiul

    România a pierdut 85 de cauze la CEDO din 87 intentate cu privire la calitatea vieții în penitenciare.Atâta timp cât s-a abolit pedeapsa cu moartea și considerăm că nu e bine să tai o mână celui care a furat ar trebui să privim cu obiectivitate și acest subiect.
    Eu sunt de părere că e un test de democrație și civilizație să dezvolți penitenciare cu condiții umane de detenție. Starea privativă de libertate trebuie însoțită de activitatea de recuperare și reintegrare în societate. Acest lucru nu-l vei obține dacă mișună șobolani prin celule iar patul ți-l împarți cu un alt deținut.
    Să ținem cont că acolo ajung și oameni care ajung să fie condamnați nu pentru o faptă premeditată ci în urma unei sentințe corecte dar ca urmare a unei greșeli regretabile.
    Marea masă de oameni a rămas dornică de sânge, se bucurau când se omorau gladiatorii, se bucurau când vrăjitoarele erau arse pe rug, se bucurau când erau puși la ghilotină trădătorii.Astăzi unii se bucură să vadă o decapitare alții se bucură să-i vadă pe hoți duși cu cătușe la penitenciare.
    Eu unul m-aș bucura să văd banii întorcîndu-se acolo unde le-ar fi fost locul.
    Asta nu se întâmplă la noi, prejudiciile se recuperează în proporție de sub 5%.
    Eu chiar aș fi de acord să îi iert pe hoții ăia dacă ar returna ce-au furat. Alte țări o fac. ( vezi scudo fiscale)

  187. Angela

    Din păcate, nu te vei putea bucura de recuperarea prejudiciului. Din capul locului, legea a fost făcută să poți pune la adăpost ce-ai furat. S-a pregătit din vreme balaurul, că știa ce urma să facă. Jaful a fost scopul, de la bun început. Programat, premeditat. Și de 25 de ani asta face.

  188. Atunci dă-mi voie să nu mă bucur nici de încătușarea lor!
    Pe noi nu ne ajută cu nimic!

  189. Să știi că se pune presiune pe recuperarea prejudiciilor. Evident presiunile vin de afară!

  190. andreea

    junghiul cel milos…

  191. Angela

    Păi nici eu nu simt mare bucurie la încătușarea lor. Poate doar o mică satisfacție când vezi adiere de spaimă pe o mutră până atunci sfidătoare. Prea s-au crezut de neatins. Mă doare-n cot că stau în pușcărie sau zburdă liberi. Aș vrea să văd, să zicem, primul spital renovat și dotat din bani confiscați. Cu plăcuță, da. „Acest spital a fost renovat din banii confiscați de la..”. Sau autostradă. Tot cu plăcuță. „De la km x la km y, realizat din banii confiscați de la..”. Din astea. Până atunci, mi-e un pic milă de Udrea, mai mult pentru visele copiliței sărăcuțe din Buzău. Cât o fi tânjit la haine scumpe..Îmi amintesc că, acum mulți ani, a dat un interviu în care zicea că în copilărie visa să se facă vânzătoare la o tonetă de sandvișuri, să poată mânca pe săturate. A ajuns prea sus și a căzut prea de sus. Până la urmă, cred că a fost destul de prostuță. Săraaaaacaaaa…

  192. Nu sunt milos. Nu pun botul!

  193. Și crede-mă, miloși sunt cei care îi condamnă de fac unu-doi ani de pușcărie și rămân cu averile.
    Nemilos e cel care îi confiscă lui Adriean toată averea ilicită. Să-l vezi mergînd zi de zi la servici la 5,30 cu basca pe cap și cu o servietă unde să-i pună nevasta ujina.

  194. Angela

    Da, dar s-ar descurca el După propriile declarații, e cumpătat, nu bea, nu fumează..una-două își face averea la loc. Poate, o vreme, nu va mai putea să se lăfăie la Monte Carlo, la o tablă pe plajă cu curscrul lui Băse. Și nici să trimită de acolo avionul la București, să-i aducă mici de la Cocoșatu, că l-a apucat pohta.

  195. andreea

    ujina… 🙂 ce cuvînt!
    mă rog, eu vreau și-și. și futuți și cu bani luați!

  196. Angela

    Deocamdată se fut între ei. Să vedem ce-o ieși.

  197. Angela

    De fapt, ce se întâmplă acum nu mă prea pasionează. S-a băgat bățul în furnicar și a început vânzoleala. M-ar interesa foarte tare ce s-ar întâmpla dacă toată ciuma asta politică ar fi eradicată și ce ar putea urma după ea. Dacă.

  198. Angela

    Cât de mârșav poate fi Liiceanu? Și cât de nebun, să povestească ce a povestit? Chiar să nu-și fi dat seama că e criminal ce a făcut și ce relatează cu atâta detașare? Ori e fundamental un om de nimic sau chiar mai rău.

  199. Angela

    Doamne, Dumnezeule! Am citit și comentariile la „povestioara” lui.(Revista 22). Lumea bună, intelighenția, cum ar veni, adică cititorii de 22, care, desigur, nu-s la nivel de Click sau Libertatea, sunt preocupați de paranoia anilor 90, dacă era sau nu justificată, ba chiar îl tămâiază pe porcul ăla, lumina neamului. Foarte puțini se arată oripilați de faptul că mizerabilul, suspicios că vinul primit cadou de la Măgureanu ar putea fi otrăvit, nu-l bea, ci îl duce la sediul GDS, să-l bea colegii de acolo. Și apoi așteaptă câteva zile și „răsuflă ușurat” că n-a murit niciunul. Nu se poate, îs eu nebună că asta m-a îngrozit? E normal? E amuzant? Doamne ferește!

    http://www.revista22.ro/articol-52649_4.html

  200. Te referi la ultimul articol?

  201. Angela

    Ba mai mult, reiese că oftatul ușurat era pentru că n-a fost el ținta unei otrăviri, nu pentru că n-au crăpat ăia.

  202. andreea

    io zic că era beat cînd a scris (și a trimis) textul.

  203. Angela

    La ăla din 27.01, O poveste cu cafea, cola și vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă.
    De ce? A mai scris vreunul în care să ne spună că n-am priceput nimic și că suntem niște jalnici ignoranți?

  204. „Marele gangster karmic nu vorbeşte precum mica brută interlopă. El nu răcneşte, congestionat, “Execuţi sau îţi iau gâtu’!”. Altitudinea gomei sale nu-i permite exteriorizări joase. Sentinţele lui şoptite, mîngâietoare, însoţite de un zâmbet rău-prevestitor reclamă tăcere perfectă şi ascultare încremenită. Doar astfel înfioară, împlântă până în plăsele pumnalul de ghiaţă al implacabilului.
    Metoda este regăsită în stilul de a polemiza al unor intelectuali trufaşi de la noi. Aceştia cred că dacă îşi camuflează dinţii viperini în formulări pluşate, răul produs celui muşcat nu li se va putea imputa şi nu va fi judecat la paritate cu aşa-zisele grosolănii ce li se transmit în replică.
    Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu s-au năpustit, bunăoară, asupra lui Radu Beligan. Concertat, elaborat, doct, laş. Asigurându-se că vezicile cu venin le sunt pline, ca efectul să nu irosească nimic din răul maxim. L-au aşteptat pe nonagenar la cotitură, unul de-o parte, în scorbura putrefactă de la Adevărul, celălalt vizavi, în bălăriile t(izmenite) de la Revista 22. L-au atacat aproape simultan şi încrucişat, cu cele mai greţos – parfumate sudalme. Dar nu rostite pe fluierul de la capătul maţului, cum ar sta bine unor asemenea vântoase ci ascunse în reverenţioase centuri de dinamită, mai şic pentru nişte fundamentalişti cu tichie de moralişti eterici cum sunt cei doi.
    Cine va avea stoicismul să citească (recitească) dezmăţul de baroc la care s-au simţit obligaţi să recurgă siamezii României întru atacuri – nebărbate, pentru a-şi camufla spumele şi odorile resentimentare, va rămâne îngretoşat de zoaiele năduşelii de fariseu lăsate în urmă.
    Gabriel Liiceanu are puseuri de combativitate doar in faţa unor adversari fără punch, ce nu-i crează nevoia de pamperşi. Cum ar fi Radu Beligan. Altfel, sensibil ca o mimoză când e vorba de preţiosul său lut, riscă pete umede pe spilhozen numai la ideea că ar putea fi scărmănat, fără alifie, de vreo brută lipsită de evlavie. Când a fost să-şi apere onoarea în faţa lui Dinu Patriciu, care i-a zdrenţuit obrazul împroşcându-i în faţă, documentat şi fara menajamente, adevăruri îngrozitoare, a tăcut mâlc, scufundat în cea mai gasteropodică laşitate. La fel şi când regalistul din el ar fi trebuit să explodeze de indignare la acuzaţia de trădare pe care Traian Băsescu i-a adus-o regelui Mihai: s-a remarcat printr-o muţenie vegetală, spre minerală. În loc de copac al vieţii, cum îl recomandau scrierile tinereţii, se dovedeşte acum o buturugă scorţoasă, fără sevă şi aura binefăcătoare a coroanei. Năpădit de bălăriile fricii şi de frondele maimuţăreşti şi lipsite de risc ale maidanezului de după gard, Gabriel Liiceanu dă dovada maximei sale cutezanţe împroşcându-l pe Radu Beligan , exact pe galoşi, cu reproşuri pe care şi le-ar putea face mai degrabă sieşi, în oglindă. Pentru că, mă întreb, la cine s-ar gândi mai întâi majoritatea cititorilor auzind sintagma “ Mercenarii conştiinţei”? La Beligan sau la Liiceanu?…”

  205. Nu-l am la rânză de ceva vreme!

  206. andreea

    da’ cine o mai fi și contele ăsta cu limbaj așa de expresiv-îmbîrligos?

  207. junghiul

    Sistemul ăsta dezvoltă anticorpi democratici sau corpi antidemocratici?

  208. junghiul

    Azi v-am sufocat!

  209. junghiul

    „Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar – 22 de ani de închisoare cu executare -, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă.”
    Incredibil !

  210. junghiul

    Da’ cine știe?

  211. junghiul

    Azi am avut o zi (mai) liberă!

  212. Angela

    Bine ar fi să ai mai multe! N-ai mai fi așa rara avis pe aici.

  213. junghiul

    Să dea Domnul!

  214. Angela

    Iar cuvântează neprihănita națională. Mă plictisește. Pe de altă parte, ar putea vinde rețeta. Să te bălăcești zece ani în rahat și să nu te atingă niciun strop, nu-i de ici-de colo. Cred că ar trebui canonizată-beatificată-sanctificată. Miracolul nostru bălai! Pfui, deja mă agasează vocea ei, da-i departe telecomanda.

  215. junghiul

    O umflă ăștia de dosare, o fac cât o bute!

  216. Angela

    Amenință cu ce știe, acuză, se victimizează, își asumă „să fiu eu cea care detonează acest sistem” – asta zice chiar acum. N-o merităm!

  217. Angela

    Dracu știe, o fi având dreptate, gura păcătosului adevăr grăiește. Cel puțin cu ce scuipă despre ceilalți. Os de mujahedină, se detonează cu sistem cu tot. Că doar (și) ea e sistemul.

  218. cătălin

    Stiti ce vad eu? Ca nu-i doare daca fac ceva puscarie. Fac un an – doi de pirnaie si dupa aia ies si se bucura de averile lor uriase. Si da, asa a fost conceput sistemul.

    Ca nu sint conditii mai bune in puscarii? Asta e, tot ei au furat banii. Oricum, conditiile sint mai bune decit in spitale. Cind lucra mama, bolnavii stateau in mod obisnuit cite doi in pat (ca nu aveau unde sa stea altfel). Iar intr-o noapte mi-a spus ca a vazut sobolan umblind printre paturi. Nu soarec, SOBOLAN. Cel mai mare spital din Moldova.

    Da, nu stiu ce sa zic de Liiceanu, cam dus cu pluta. Ce rau tre’ sa-i fi parut lui dupa vin cind a vazut ca a fost bun! 🙂

    Haideti sa jucam pronozdup! Stiti, cum era pronosport pe vremuri, dar acum sa ghicim cine va fi urmatorul demnitar care intra la puscarie.

  219. Angela

    Ei, spitalele. Am văzut chiar azi la tv secția de pediatrie a unui spital de prin Călărași. O clădire părăsită în care viețuiesc homeleși ar arăta mai decent decât secția aia.

  220. junghiul

    Asta nu justifică mizeria.
    Aștept să înceapă să se apuce de treabă Serviciul Regional de Verificări Fiscale .

  221. andreea

    ce vă pasă… discutați…

    io iar pun gresii și faianțe.

  222. Angela

    Uite-așa, încetișor, reiese că Antena3 n-a chiar bătut câmpii atâta vreme, că dacă un ticălos spune despre altul că-i ticălos nu înseamnă că nu poate avea dreptate, că au spălat creiere care mai de care pe felia lui și s-au demonizat reciproc clanurile mafiote și noi am căscat gura și am repetat ca niște papagali blazați „toți fură, domnule, toți îs la fel”, fără să ne imaginăm proporțiile abjecției.

  223. Angela

    Bude și scări, bude și scări. Măcar lași ceva posterității.

  224. cătălin

    Cum sa nu vi le imaginati? O cloaca generalizata, asta e. Judecatori, presedinti de cejeuri, parlamentari, ministri. Uniformitate, indiferent de partid.

    Cum adica pui gresie si faianta? Adica tu stabilesti ce model va fi, inca din faza de proiect, ca nu inteleg?

  225. andreea

    îhî. desenez modele. e la roșu clădirea.

  226. cătălin

    Oare care e etimologia numelui Budeanu?

  227. andreea

    iote, Sârbu.
    mie mi se face frică. dacă mă arestează şi pe mine?!

  228. cătălin

    De furat sint sigur ca s-a furat generalizat, si toate televiziunile au facut aceleasi porcarii. Ca doar nu degeaba au sediile fiscale prin afara tarii.

  229. Moș Pleksiglasu

    Da, in general si eu zic cum zice andreea. Toti hotii la zdup si pe cat mai multi ani ca sa-i descurejeze pe potentialii alti hoti. Vorbim insa de un caz particular. Iote eu, daca as fi presedintele, as gratia-o pe Elena daca ar putea sa dea banii inapoi. Asa, fiindca imi place mie de ea, fiindca gratierile nu se fac dupa vreo regula, ci dupa sentimentele, sau calculele, sau subiectivismul gratiatorului.

  230. Moș Pleksiglasu

    Liiceanu este total uman la faza asta. Asa sunt toti oamenii. Unii insa n-o recunosc. I-a facut pe aia de la gds paharnicii mariei sale. Doar ca fara finalizare. Cred ca stiti ce era paharnicul. Daca nu stiti, sa ma intrebati pe mine, sa nu dati pe gugal.

  231. junghiul

    Paharnicul scapă, pitarul nu!

  232. cătălin

    Asta cu Liiceanu si cu vinul imi aduce aminte de o faza, vazuta la tv acum … ehe, prea multi ani. O fost o poluare pe undeva si-au murit pestii dintr-un lac sau dintr-un riu. Satenii bineinteles ca i-au luat si i-au halit. Au venit astia de la televiziuni sa-l intrebe pe un mosneag amarit daca nu i-a fost frica sa manince peste mort. „Ei, dar nu stiti ce-am facut, ca n-am mincat asa, pe repezeala” le-a zis ei. „Am un cotoi nebun care maninca pui, si am luat peste si i-am dat lui. Dupa vreo doua zile, cind am vazut ca nu l-o luat dracu’ pe cotoi, am zis ca nu ma ia nici pe mine si-am mincat.”

  233. andreea

    ce lovitură ar fi dat… făcea praf juma’ de GDS…

  234. Angela

    Moșule, oamenii îs ȘI așa. Dar nu toți. Unii ar fi vărsat, pur și simplu, vinul paranoizant în budă sau la chiuvetă. Alții l-ar fi dus la analize. Ce-a obținut testându-l pe prieteni? Liniștea proprie că nu e ținta unui asasinat? Și dacă toți ar fi murit? Se bucura că a fost el deștept și n-a băut? Cu așa un preț? Mizerabilă creatură. Cătăline, aici era vorba de un grup de colaboratori, cică prieteni, nu de un cotoi. Deși nu cunosc mulți oameni care ar face așa ceva mâței lor, sau oricărei mâțe. Nici chiar Moșu nu ne-ar face nouă asta, deși se dă cinic. Se dă. Eu nu-l cred.

  235. Nu, nu sunt toți așa.

  236. Angela

    Mie mi s-a părut monstruos, așadar pentru mine, Liiceanu e un monstru, definitiv. Orice ar fi făcut bun până acum și orice ar face bun de acum înainte. Am zis.

  237. Angela

    Nici primăvara nu mai vine, și politica-i mizerabilă, și țara asta-i o hazna, și lumea-i de căcat. M-am săturat. Bunul Dumnezeu a iscat potopul pentru mai puțin de atât.

  238. Angela

    Mai treceți și voi cu vederea..Furii de babă excedată. Mi-or trece.

  239. cătălin

    Nu stiu ce sa zic, cu vinul. Chiar si daca ar fi avut doar o banuiala, nu ar fi trebuit sa-l dea prietenilor-cobai. Asta e marele moralist Liiceanu. 😦

    Ei, Angela, pentru astfel de zile e bun cotoiu’, de tras de coada.

  240. andreea

    eu am deschis ușa, larg, dezamăgirii.
    veniți, mă, toți, și dezamăgiți-mă! stați frumos la coadă, nu vă buluciți.
    popor, elite, filozofi…

    ce mare scofală.
    eu, pe mine mă dezamăgesc zilnic.

  241. cătălin

    Da, sau o fi un umor negru la Liiceanu, caz in care nu prea i-a iesit.

    Ei, cind ne dezamagim noi doare mai putin decit atunci cind ne dezamagesc prietenii, nu?

  242. andreea

    așa zici tu?

  243. Angela

    Chiar că nu-i mare scofală. Amăgirea dezamăgire așteaptă.

  244. Angela

    Eu acuma cuget la ce-a zis Cătălin. Încă nu-s sigură că-i așa. Mai stau să cuget un pc.

  245. cătălin

    Cam asa, cu dezamagirile proprii sintem obisnuiti, ca alea-s zilnice, cum spuneai. Alea ale prietenilor cam dor.

  246. andreea

    mă duc să-mi cumpăr niște cizme, după atîta dezamăgire…

  247. andreea

    ei, poftim, ce ziceam!
    bing! fi-miu tocmai îmi dădu un mesaj cum că nu crede că mai vine niciodată acasă, că e prea mișto la munte.

  248. cătălin

    Ia-ti cizme cu talpa buna, sa te poti duce dupa el. 🙂

  249. andreea

    astea or merge?

  250. Angela

    Oho, ar merge ele. Dar nu prea mult și nu prea departe. Nu-mi imaginez cum stă în ele laba piciorului și ce gândește ea în poziția aia. Iaca la ce am ajuns să mă gândesc. La vârsta mea, ergonomicul bate esteticul.

  251. cătălin

    Io zic ca cizmele alea merg doar cu fuste scurte, nu-i asa, Junghila? 😛

    Totdeauna m-au fascinat si intrigat ciubotele. De ce-or fi tinind femeile sa umble in ele, nu stiu.

  252. Angela

    Da’ nu mai vine odată Andreea cu cizmele noi? Cât îi ia să se hotărască? Și mai zicea de Sabina..

  253. junghiul

    Așa-i, așa-i!
    Am o slăbiciune pentru fuste, rochii, scurte, lungi…ufff!

  254. andreea

    aiurea, merg…
    aş merge cu ele fix pînă la parterul blocului de vizavi, unde e atelierul unui nene cizmar foarte priceput. şi m-aş aşeza pe trepte şi aş izbucni în plîns. şi el ar clătina din cap cu compasiune şi ar zice: nu pot, doamnă, să le tai tocurile, zău că nu pot…

    ălea nu-s cizme pentru mers, ci pentru sex. ca să poţi să stai mai bine călare pe… situaţie.

  255. cătălin

    Iote ca unii poarta cizme cind … 🙂

  256. Moș Pleksiglasu

    Hai tanti Angela, mai lasa de la matale, ca daca scria Ana Barton chestia cu vinul, sigur ii gaseai vreo scuza, vreo conotatie literara, vreo figura de stil sau ziceai c-a spus asa la vrajeala ca sa vada ce zicem noi. Ca ailalta care a zis ca-i tiganca si dupa aia nu mai e.

  257. Moș Pleksiglasu

    Eu cred ca e o metafora la Liiceanu. Sau o sarada. Mai bine sa ne batem capul sa vedem care-i talcuirea parabolei decat sa tragem concluzii despre calitatea lui antropologico-morala. Sa nu radeti de „antropologico-morala” ca am spus-o intentionat. Daca nu va atrageam atentia sigur aveati sa ma etichetati ca semidoct. Bine, eu nu-s semidoct, sunt quartododct.

  258. Moș Pleksiglasu

    quartodoct.

  259. Moș Pleksiglasu

    Ivon, daca mai citesti pe aici, mai scrie-ne. Eu nu am cum sa mai iau legatura cu domnia ta, fiindca contul ala de facebook prin care mai comunicam, mi l-a reclamat Nora si mi-a fost blocat. Ridica mana ca sa te vad daca mai citesti.

  260. Moș Pleksiglasu

    Un gand bun pentru bunul Gelu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Mi-e dor de el.

  261. Moș Pleksiglasu

    Eu cred ca Magureanu a pus o singura doza de otrava cat sa omoare un om. Dar a pus-o in toate cele sase sticle. Acum ca n-a baut-o unul singur, iaca n-a murit nimeni.

    Cum isi permit unii sa gandeasca si sa vorbeasca de rau de ditamai Liiceanu. Dar daca doamne feri altii ar face la fel cu Ana Barton, aia unii, le-ar sari la jugulara la aia altii. Calm, calm, vreau sa va fac doar sa va uitati un pic in voi, stiti voi care sunteti!

  262. Moș Pleksiglasu

    Na, ca v-am dedicat juma de ora si azi. See you next evening!

  263. junghiul

    Nu-i metaforă, nici șaradă. E o paraboală!

  264. cătălin

    Parabola zici tu? Eu zic ca-i elipsa. Nu prea tin minte sa-si fi dat asta asa in petec, poate ca intr-adevar era beat cind a trimis aia…

    Mosule, rideam cind citeam mai sus cu AnaB, ma gindeam cum ai sa ajungi tu pe la 80 de ani si tot pe ea ai s-o pomenesti. 🙂 Ti-am zis ca iti poti recupera contul de fb. Sau iti faci altul.

    Despre Basescu sper sa mai citesc doar o stire, daca e cazul, cu trimitere in judecata, puscarii, chestii care-mi plac. In rest cred ca multi au ales sa vada in el ceea ce omul n-a fost niciodata. Schimbarile, voiajurile alesilor la pirnaie se datoreaza probabil altor factori. Ascultam stirile: asta, Grebla, a luat mita in octombrie 2014. I-a vazut intrind la zdup pe Voiculescu, Fenechiu, si pe altii, si totusi l-a durut in cur. Se pare ca puscaria nu ii sperie deloc pe astia.

    Neata!

  265. Angela

    Neața bună. Așa-i, nene Moșule, așa-i cum zici. Sărim la jugulare după cum ne-ndeamnă sufletul și propriile umori. La unii sărim, la alții nu, că dac-am avea pretenții de obiectivitate desăvârșită, am fi niște caraghioși. Unele chestii le tolerăm, pe altele nu. Poate că Dumnezeu singur judecă cu dreaptă măsură, oamenilor nu le prea iese și ultravanitos trebuie să fie cel care pretinde despre sine că poate. Putem căuta parabole, metafore, șarade și orice în spusele lui Liiceanu. Sau putem să-l considerăm pur și simplu nemernic. Cine ne poate judeca pentru asta? Adică poate oricine, că liber este. No, și?

  266. andreea

    poate că vrea să se delimiteze de Socrate. în plan parabolic, desigur.

  267. Angela

    Ba cred că a vrut poziția și faima lui Socrate, dar până la faza cu băutul cucutei. Și a împins lucrurile până la momentul primirii cupei. Ce fain era dacă vinul ar fi fost chiar otrăvit! Ar fi vuit lumea de importanța lui Liiceanu, iote, domnule, au vrut să-l otrăvească, mare om! Dar l-a apărat Dumnezeu, că tocmai atunci avea nițică arsură la stomac și n-a băut. Și generos, domnule! N-a ținut pentru el vinul scump, l-a împărțit cu prietenii. Bine că a scăpat, că ar fi fost o pierdere incomensurabilă. Păcat de ceilalți, dar ce să faci, ghinion!

  268. Angela

    Iote și la Moșu, cică să ne facă să ne uităm în noi. De parcă a trebuit să apară el în viața noastră ca s-o facem. Crezi tu, Moșule, că știe cineva mai bine decât mine care mi-s calitățile și care defectele? Chiar dacă singura mea calitate e că-mi cunosc și recunosc defectele, îmi știu proporția de curaj/lașitate, generozitate/meschinărie, inteligență/prostie, sinceritate/ipocrizie și alte alea. Am din toate și mi le asum. Și le apeciez/tolerez/resping pe ale altora și e ok ca alții să facă așa cu mine. Dar niciodată n-o să-mi otrăvesc prietenii și nici pe tine, chiar dacă încă nu știu dacă mi-ești prieten sau nu.

  269. Pfii, eu v-am invitat pe voi toți să treceți pe la mine pe la un pahar de vin dacă vă e Aradul în drum. Ce-o fi fostără în capul meu?

  270. Angela

    Poți să fii sigur că l-aș fi băut.

  271. andreea

    zi mai bine că ți-e teamă că dăm toți năvală și nu-ți mai rămîne nici un strop…

  272. Am și rămas câți de-o bună năvală!

  273. Angela

    Non multa, sed multum. Și modestum…

  274. andreea

    și Morringain și Eva s-au pitit…

  275. cătălin

    Eu inca mai cred ca a fost beat… Dar, chiar asa, aveti exemple de alte „scapari” ale aceluiasi personaj?

  276. Angela

    Și dacă ar fi fost beat, ce relevanță are asta?

  277. cătălin

    Da, asa-i, alcoolul nu e o scuza.

  278. Angela

    Stai, că acu ne zbuciumăm cu Udrea.

  279. andreea

    omul, cînd bea, devine alt om.
    ..
    azi n-au mai arestat pe nimeni?

  280. cătălin

    Da, dar nicaieri asta nu poate fi folosita drept justificare.

    Sa ma anuntati si pe mine cind intra Udrea in puscarie. 🙂

    Chiar, hai sa jucam pronozdup. Un fel de pronosport, numai ca ghicim ce demnitar intra la bulau.

  281. Angela

    Păi tocmai a emis DNA-ul a treia cerere de arestare pentru biata fată.

  282. Angela

    Sau a doua, nu mi-e clar. Dar cel puțin două îs.

  283. Angela

    Ba-s trei, acum aud.

  284. andreea

    o şpăguţă de 500.000 de Euro.

  285. Angela

    Nu știu, pare foarte întortocheat totul și n-am cine știe ce aplecare să urmăresc intrigile. Îs curioasă doar ce va urma, că fata amenință la greu, cu scrisori la ambasade, chestii.

  286. cătălin

    Oare prea-stimabilul Basescu, campionul luptei impotriva coruptiei, sa nu fi stiut chiar nimic de afacerile distinsei Udrea si a distinsilor trepadusi din jurul ei? Saracutul, cum a fost mintit.

  287. Angela

    Am zis că-s curioasă. Nu-s. Cred că vine ceva foarte mare si urât deasupra noastră, așa zic instinctele mele.

  288. cătălin

    Nu stiu, ce sa fie mai urit decit actuala mizerie din politica? Doar rusii.

  289. Angela

    Nu știu, e ceva difuz. Cineva a spart buboiul și nu știu cine, că în țara asta totu-i infestat. Puroiul tebuie curățat, dar care-i prețul? Că nimic nu se leagă, pare mai mult decât că i s-a înfundat unei fufe parvenite care acum împroașcă și moare de gât cu alții de teapa ei. Mai mult, dar ce? Și cine? Și ce poate urma?

  290. andreea

    păi de ce?
    mie îmi place.

    e curăţenie generală. ca aia de Paşte.
    nu e bine? de ce să nu fie bine?

    a, că nu trebuia să se ajungă aici… asta e altceva.

  291. cătălin

    Ce-ar fi sa nu-ti mai bati capul cu aia, Angela? Am mai spus, sint sigur ca presiunile vin din afara tarii, altfel de mult ar fi avut grija Ponta de DNA si de toti cei care deranjeaza politicieni. Deocamdata nu cred ca au intrat nevinovati la puscarie, asa ca sint departe de a simti mila pentru vreunul.

    Mult mai interesante sint cizmele Andreei. 😛 Sau Costelus. Ce mai face, e grasut?

  292. Angela

    Nu mi-l mai bat, Dar acum vorbește Udrea la TVR1. Fata asta nu merită să plătească singură toate oalele sparte. Mă duc s-o ascult mai departe și dacă nu adorm, revin. Costeluș e bine, nu-i tare grăsuț, că-i șturlubatec. Dar halește de rupe. Andreea ne e datoare cu un raport complet despre cizme. Mă duc s-o ascult mai departe pe biata Elena.

  293. andreea

    extraordinar! v-a vrăjit pe toţi blonda naţională. 🙂 o aud şi io susurînd, în sufragerie.

    cizmele sînt negre, din piele-ntoarsă, cu nişte catarămele şi bareţele din piele-piele, ‘nalte pînă sub genunche şi cu toc de 8cm. modest. nu foarte cui. potrivit.

  294. cătălin

    Is bune pentru zapada, asadar. 😛

  295. andreea

    aici plouă…

    cum spuneai? pronozdup?
    blaga. şi năstase, înc-o dată. 🙂

  296. andreea

    iote-o, măăăă…

    cum s-o arestezi??!

  297. junghiul

    Eu lipsesc un pic. Plec din țară, să fiți cuminți. Pot să mai văd o dată cizmele ?

  298. junghiul

    Cum s-o arestezi? Cu mandat!

  299. junghiul

    Duduia e pentru pornozdup!

  300. cătălin

    Mița Puşcăriţa. 🙂

    Junghiule, pe unde pleci?

  301. Angela

    Am adormit ascultând-o, acum m-am trezit. Sărăcuța! La cremenal cu ea! La cremenal! Mă duc să mă culc de-a binelea. Noapte bună.

  302. junghiul

    la carnaval, la carnaval

  303. andreea

    nu vrea să ne spună…
    precis face bişniţă speculantă în ţările vecine şi prietene.
    cu rulmenţi.

  304. cătălin

    Vai, vai, Junghiule, vezi sa nu te prinda DNA-u’. Ca nu te pune in aceeasi puscarie cu Lenuta.

  305. junghiul

    Cum să nu spun , măi?
    LA CARNAVAL! La Venezia.
    Mi-am dat jos din pod costumele, îmi iau tusea cu mine și o-ntindem. Sper să ne țină rulmenții.

  306. cătălin

    Eu tocmai am ascultat niste stiri din Romania. Am retinut asa: 3 profesori de la medicina de la Iasi, unul de la Galati, Grebla si Udrea se pregatesc, vreo 7 arestati pe nu stiu unde dracu, un director de pe undeva, ce mai – carnaval! Cu mascati. 🙂 🙂

    Iaca, Andreea, iti plac cizmele marca Woodrea?

  307. cătălin

    Junghiule, distractie placuta! Poate faci si vreo doua poze…

    Andreea, ce mai face prietena ta, cea cu planificari si tinte? Ii mai ramine timp, intre doua tinte, desigur, pentru o chestie numita viata? 😦

  308. andreea

    aaaaaaiii. ce invidioasă sîîîînt… la Venețiaaa…

    las’ că uneori e mai bine cu ținte. nu așa… frunzuliță-n vînt.

  309. Angela

    Oare în ce s-ar potrivi să ne costumăm pentru carnaval? Nu c-am fi fost invitați, dar dacă am fi fost.

  310. andreea

    io vreau așa:

  311. andreea

    oare ce costum o avea junghiul?
    așa?

  312. cătălin

    As ameti la un carnaval … zgomot, masti, aglomeratie, nu-i de mine.

  313. cătălin

    Ei ţinte … alea ne fac să uităm că, orice am face, tot frunze în vînt sîntem…

  314. Angela

    Mie mi-e frică de măști.

  315. cătălin

    De ce? Nu purtam fiecare dintre noi o masca?

  316. cătălin

    Ce lipsa de organizare, auzi, sa-i trimita patru mandate de arestare lu’ Nuti! Sa-i dea unul, sa ajunga la toti, ceilalti parlamentari ce fac, bat din buze? Nu-i corect. 🙂

    Apropo de corectitudine, ce mai spune Basescu? Poate il mai tineti minte… Cum spunea el in campanie ca minunea blonda din Plescoi e un politician onest, singurul dintre candidati. Tz tz, unde s-a dus onestitatea asta!

  317. andreea

    vine un moment în care te plictisești grozav de măști. e cam obositor să le porți.
    și renunți la ele, bineînțeles, cu riscuri.

  318. Angela

    Beneficiile îs mai mari decât riscurile.

  319. Angela

    Păi stai, Cătăline, că doamna nu-i fitecine. Totuși, timp de zece ani a fost Cabinetul 2 (pentru generația tânără, așa-i zicea Ceaușeascăi). Patru mandate nici nu-i mult. Ar fi înduioșătoare, dacă n-ar fi scârboasă, adorația fanilor, dispuși să nege evidența până-n pânzele albe. Și să mai spere că totul nu e decât o lovitură de maestru a lui Băse pentru ca ea să ajungă președinte. Asta scria un postac în delir. Și alții, pentru care sfânta nu e decât o biată nevastă de om de afaceri, neștiutoare și prigonită de lumea rea. Nicidecum ministru și sfetnic de taină al campionului democrației, Deneînlocuitul.
    Of, până și Lupeasca a fost mai inocentă. Da’ a noastră-i mai frumoasă.

  320. andreea

    frumoasa din pădurea-ncorupțită.

    junghiul dansează tarantella în piața San Marco….

  321. Angela

    Oare se dă cu gondola? La noi se gândește, măcar un pic?

  322. andreea

    Cu vaporaşul Vacanţa..

  323. cătălin

    🙂 inghititi in sec gindindu-va ca Junghiul danseaza la Venetia.

  324. cătălin

    Iaca, papa s-ar putea sa mai fi facut o boacana (pentru unii): a zis ca e OK ca parintii sa le mai scape odraslelor cite o palma la fund.

    Ei, voi ce ziceti?

    http://www.bbc.com/news/world-europe-31163219

  325. andreea

    păi v-am spus că şi mie îmi scapă.
    ia să citim…

  326. Angela

    Io nu m-aș băga în dezbateri pedagogice. Fac parte din generația care a cam încasat-o în copilărie, apoi, ca părinte, am încercat fără și mi-a cam ieșit, dar tot nu-s fără de păcat, că mi-a scăpat de vreo două-trei ori câte una peste curul fraged al odraslei. Norocul meu că el își amintește un singur episod, dar cu ăla îmi scoate ochii și acum, când vine vorba de educat copii.

  327. junghiul

    Nu mai poot!FuG la Borgetto!

  328. andreea

    aoleu.
    o fi pățit ceva? pare grav.

    păi, unde-i Veneto și unde-i Borgetto!
    junghiule, ești bine?
    spune ceva!

  329. cătălin

    Eu nici nu stiu despre ce vorbiti, ce-ai patit, Junghiule?

  330. junghiul

    roger, roger!
    Am ajuns la Budapesta!
    Over!

  331. junghiul

    Era Borghetto , nu Borgetto , nu puteam să scriu bine , îi luasem creștinului telefonul din mână ca să vă trimit un mesaj …

  332. junghiul

    Vă povestesc mâine!

  333. judiojuda

    Ha, ha, ha, comentariul e in asteptare.

    Bai junghiule si mai andreea, ca restul nu mai conteaza, ia mai terminati si voi cu politicalcorrectnessul. Recunoasteti si afirmati ca Costelus e „musliman”. Cum l-am criticat, cum a bagat iar cenzura. Da, va inteleg ca vreti sa vorbiti doar despre sarmale, dar chiar si asa tot ar trebui sa va delimitati de el. Traiasca Jaco Pastorul. Traiasca Gelu Odagiu!

  334. cătălin

    Ia ghici de ce ti-au ajuns comentariile in asteptare? Pentru ca ai semnat cu „judiojuda”!

    M-ai facut sa deschid si laptopul, ca pe tableta mi se blocheaza browserul din cauza comentariului tau de 3-4 pagini (pe care, din motivul asta, n-o sa-l aprob deocamdata). Nu-i mare paguba, ca e un text copiat de pe net, o simpla cautare pe google da zeci de rezultate. Mai bine pui linkul si gata.

    Junghiule, dar tii la noi. 🙂 N-ai vreo poza din Venetia?

  335. andreea

    Moșule, mă enervași.
    dar dat fiind că, totuși, pe mine m-ai mîngîiat cu ”măi” și nu cu ”băi” și fiind și sub influența filmului pus de Cătălin, care mi s-a părut foarte interesant, am alungat emoțiile negative rapid.
    deci, obișnuiește-te cu gîndul că e posibil să nu te persecute nimeni.

    asta era ce preluase Moșul:

    dați click pe See More ca să vedeți tot.

  336. junghiul

    Moșule ești răutăcios. Eu vorbesc și despre alte feluri de mâncare, nu doar despre sarmale.

  337. cătălin

    Ce perseverenta la venetienii astia, cu casele lor construite in apa!

    Te-ai dat cu gondola, Junghiule?

  338. junghiul

    Nimeni nu s-a dat cu gondola!
    A fost o vreme mizerabilă. Doar cu taxiul te puteai plimba.

  339. cătălin

    😦

    De miine incepe scoala, sau mai e o saptamina de vacanta?

  340. andreea

    eu am fost la Veneţia la sfîrşitul lui septembrie, acum… aoleu, nici nu vreau să mă gîndesc, cîţi ani sînt…
    cînd am ieşit din gara Santa Lucia şi am văzut Canal Grande m-am aşezat pe treptele alea şi am început să bocesc.
    vremea era minunată, dar nici eu nu m-am plimbat cu gondola. era cam scumpă.

  341. andreea

    începe şcoala. gata. Teo a venit acasă miercuri şi vineri a plecat iar la Buşteni.
    sper să se întoarcă pînă mîine la 8 dimineaţa…

  342. cătălin

    umblaret. 🙂

    Hm, sa ajungi la Venetia si sa te apuci de plins…

  343. andreea

    plîngeam de fericire.
    aşa-s io făcută. (vorba Sabinei)

  344. Moș Pleksiglasu

    Asta cu judiojuda nu-i nimica. Era cat pe-aci sa-mi dau numele si adresa de mail cea buna. Am un prieten care e abonat la noutati la un nationalist. Si retrimite la toti ce primeste de acolo. Acum tocmai dadusem select all si imi intrase bunatate de identitate reala plus a aluia de-mi trimite cosasenii. In ceasul al unspelea min 59, sec 59, am aruncat un ultim ochi, dar eram cu dejtul pe send. Am scapata de data asta.

    Un fuckin idiot indian a intrat cu bicicleta in mine pe trotuar si mi-a rupt buzunarul la haina asa de rau ca nu se poate repara decat peticit, si nu cred ca voi vrea sa fac asa ceva. Cioroiul dracului zbiera la mine ca sa ma uit, cu toate ca eram cu spatele si numai ce apucasem sa ma intorc. E semn rau?

  345. Moș Pleksiglasu

    Altadata intr-o seara, asteptam busul. Statia era aproape de un semafor. Un mini condus de o negresa a oprit in fata unui chinez pe bicicleta. Ala se uita in parti visator fara sa bage de seama ce i se intampla inainte. Asa ca a ajuns cu casca in luneta. Dupa asta s-a scuturat repede, a urcat pe velo si da-i mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cred ca era martian. Parea de guma atat el cat si biciclul care ambii amandoi nu si-au schimbat catusi de putin forma initiala.

  346. cătălin

    Ei, si ce mare tragedie ar fi fost daca iti aflam adresa de email „buna”?

    Uite, Junghiule, tre’ sa fac o tocanita de vita acum. Sau un gulas, cum ii spuneti voi. Nu stiu de ce zic unii ca vorbim doar despre sarmale.

  347. Moș Pleksiglasu

    Mie imi dau lacrimile fara sa vreau cand imi place foarte tare o muzica. Nu mi s-a intamplat ascultand jassmine music.

    Calugarul ala m-a plictisit dupa 5 minute. La 10 deja eram stresat. Am sarit la urma ca sa pot termina doar iritat. Sa nu ma enrvez de trantit usa. Pe unde am ascultat eu a pomenit de doua ori de sinucidere. Autostrangulare si aruncare in hau. Le serveste mi se pare chiar sub forma de sugestii. Pariez ca s-a gandit de multe ori s-o faca si de aia a fugit la munte. De obicei vorbim despre lucruri care ne preocupa intens.

  348. Una-i una , alta-i alta!

  349. Să vă povestesc despre Veneția.

  350. andreea

    povesteşte. stai să-mi iau batista.

    mie mi-a plăcut ce a spus budistul. dar probabil că m-a prins pe piciorul potrivit. nu-s bune emoţiile negative. brrrr… şi am avut aşa de multe… probabil că am creierul făcut praştie.

  351. cătălin

    Aoleu, am comis vreun sacrilegiu, Junghiule? Cu tocana – gulas.

    Ei, Mosule, ori n-ai fost atent la ce ai ascultat, ori te-a nimerit bine calugarul ala si te-ai enervat. Ca nu vorbea deloc despre sinucidere. Ci despre oamenii care cred ca, pentru a fi fericiti, au nevoie de asta si asta si asta. Si alearga dupa acele lucruri toata viata, uitind in timpul asta ca fericirea era mult mai aproape. Oare nu-i asta o sinucidere, daca tot ai adus vorba? Oameni care uita sa traiasca, si isi ascund tristetea in tinte precise, scopuri, deadline-uri la serviciu.

    Ia, povesteste, Junghiule! Poze ai?

  352. andreea

    tu tot o ţii pe-a ta cu ţintele false. oamenii trebuie să aibă ceva de urmărit şi făcut. nu ca să-şi mascheze tristeţea ci pentru că, pur şi simplu, activitatea (de orice fel) te poate face să te simţi bine.

  353. cătălin

    Munca ne elibereaza, nu?

  354. andreea

    vai, ce mă enervezi…

  355. Când intri acolo pentru prima dată te încearcă o emoție puternică.
    În 2008 am stat câteva zile acolo. Mai fusesem o singură dată , în prealabil, cu un amic,ca să mă pot orienta mai bine.
    Am prins revelionul acolo. Era tema : Sărutul.
    Evident că nu m-am dus singur. Eram vreo 12 . Colegi.Mă rog , mai mult colege, lucrez într-un colectiv preponderent feminin.
    Deci ne-am petrecut noaptea de revelion în piața San Marco sărutîndu-ne cu foc, cunoscuți , necunoscuți…
    No, pe aia de-am sărutat-o mai cu foc în noaptea aia, după exact un an, am luat-o de nevastă.
    Tot în 31 decembrie. La ora 18, mai eram în Primărie noi doi, secretarul Primăriei, o mână de martori văzuți și mulți, mulți martori nevăzuți.
    De câte ori ne întoarcem în Veneția, de dragul acelor vremuri trecem cu vederea lucrurile neplăcute de acolo.
    De data asta era totul plin de apă. Carnavalul pe pornire, un frig și un vânt de nu puteai sta în picioare. Am văzut oameni cărora vântul le-a sfâșiat pelerinele, în picioare aveai obligatoriu cizme, iar despre gondole nici nu se putea vorbi. Nu circulau.
    Veneția are farmecul ei dacă ieși din circuitul turistic. Să vezi clădiri din interior, să studiezi arhitectura, obloanele venețiene, să bați coclauri.
    De mâncat se mănâncă destul de prost.
    Așa că , am părăsit Veneția cu destinația Borghetto. Despre Borghetto vă voi povesti altă dată.

  356. O să te învăț să faci gulaș. Deocamdată fă ce poți.

  357. cătălin

    Ei, Andreea, de ce? O sa explic mai tirziu, ca nu ma refer asa, la toata munca. Sigur ca trebuie, ca nimic nu se atinge fara efort, ca n-ai cum sa te simti bine doar stind. Eu vorbeam de munca aceea vazuta ca refugiu, esti nefericit si maschezi asta pretinzind – pentru tine si pentru altii – ca esti ocupat, ca gasesti satisfactie in munca ta. Poate gasesti, dar nu-i oare mai mult o auto-iluzionare?

  358. Angela

    Eu nu pricep de ce tot ziceți de tristețe. Tristețea nu există în natură, e o făcătură din cărți. Poți fi vesel, bucuros, furios, exasperat, disperat, entuziast, extaziat, turbat, fericit, nefericit. Sau indiferent, sau mulțumit. Sau nemulțumit. Tristețe nu există.

  359. Moș Pleksiglasu

    Pai asta-i spilul cu subliminalele. Otrava neobservata bagata intr-o bucata mare de mamaliga cu branza. Si bang, te trezesti mort!

  360. andreea

    ba io-s tristă, nu altceva!

  361. andreea

    adică, junghiule, vrei să spui că ai sărutat mai multe femei, în aceeaşi noapte?
    ce dezmăţ…

  362. Cum să nu existe? M-au numit până am ajuns la 184 cm Daniil cel mic și trist. Motiv pentru care am urât orice fel de mustăți.

  363. Așa erau regulile! Dar și ele au sărutat mai mulți bărbați!

  364. andreea

    absolut îngrozitor!
    şi foarte neigienic!

  365. Mie îmi place mămăliga cu brânză. Aș putea mânca zile în șir mămăliga. Bine , asta în cazul în care n-aș nimeri otrava.

  366. cătălin

    Vezi, Andreea, cu ce se ocupa oamenii la Venetia? Tu te apuci de bocit…

    Uf, acum am vazut ca am comentat la alt articol mai devreme, desi intentionam sa comentez aici.

    Mosule, sinuciderea ai pus-o de la tine, nu e deloc vorba despre asta in clipul ala.

  367. Păi de ce credeți că-și pun măști?

  368. andreea

    nu e vorba, dar a zis ceva de ea… de sinucidere.

    poţi să-ţi muţi comentariul, dar trebuie să intri în admin.

  369. cătălin

    Sa mut comentariul de la un articol la altul? Nu stiu cum. Muta-l tu, daca stii.

    Aoleu, Junghiule, cu masti e tare periculos, ca nu stii ce pupi.

  370. andreea

    nu cred că pot eu.
    îl iei cu copy paste, îl scrii aici şi-i schimbi data. şi-l ştergi de dincolo.

  371. andreea

    io-s mai timidă un pic. cum să sărut aşa, pe oricine?
    sărutul e o treabă serioasă. un schimb de fluide plin de semnificaţii.

  372. cătălin

    Le-am luat pe ale mele. Da, asa-i, nu-ti pot lua comentariul tau. Nu te pot clona, cum ar veni. 😛

    ei, ghici ţine intră mîine la puscărie. 🙂 Ţine oare?

  373. Moș Pleksiglasu

    de la min 3 si de la min 8:10. Sunt invitatii la sinucidere. Sugestii in toata regula. Bagate cand mintea e atenta la altceva, si inghite galusca baldabac. Am mai descris tehnica asta. Mai departe nu m-am uitat. Cred ca mai sunt de astea.

    In seara asta nu mai am timp. Poate maine o sa va plictisesc si eu cu un clip. Dar trebuie sa-l descarc, sa-l tai, si sa-l uplodesc. Surprize, surprize!

  374. junghiul

    Doamne ferește , Andreea !
    Apoi tu îți imaginezi că noi am avut schimburi de fluide cu necunoscuți?
    După tine sărutul e franțuzesc sau deloc?

  375. Moș Pleksiglasu

    Pana atunci va las sa va delectati cu rusoaicele astea cu rotile.

  376. Moș Pleksiglasu

    Sau cu şenile, nu stiu.

  377. cătălin

    Am pus prea multa apa, o iesit supa. 🙂

    Ehe, francofoanele …

    Iote, Junghiule. Nu-i gulas cu atita zama?

    Si de pe geam, de la demisol.

  378. junghiul

    Trebuie să fie bun. Nu e gulaș!

  379. cătălin

    Ei, da’ ce-i gulasul ala, ca m-ai facut curios? Stiam ca e un fel de tocanita de cartofi la care adaugi galuste.

    Ia, va plac anagramele? Anagramati atunci CÂRLAN + CÂRTIŢE pentru a obtine un cuvint din 13 litere legat de încăpăţînare. Diacriticele pot fi schimbate (de ex. Â poate fi pus drept A, Ă, sau Â).

    Dintr-o revista rebus de cine stie cind. Am luat-o cu mine gindindu-ma ca s-ar putea sa-mi uit limba…

    O zi de luni frumoasa – daca pot fi frumoase zilele de luni. 😛

  380. junghiul

    Ha,ha,ha !
    Auzi Angela, gulașul e tocăniță de cartofi!

  381. andreea

    ete, na.
    ai zis „sărutul”, nu „pupatul”.
    ia scrie „sărut” la gugăl și caută după imagini. n-o să dai deloc de țocăituri cu buzele strînse.

    să vedem anagrama…

  382. andreea

    recalcitrantă

  383. Angela

    M-am enervat. Iar am citit un articol în chestiunea vaccinării sau nevaccinării copiilor. Și comentariile cititorilor la articolul cu pricina. Și m-am enervat groaznic pentru că nu pot să am o părere în chestiune.

  384. andreea

    așa-s eu cu problema avortului.
    cînd aud că trebuie să ai voie să avortezi pînă îți iese pe nas mă apucă dracii.
    cînd aud că nu trebuie să ai voie, la fel de tare mă zbîrlesc.
    nicicum nu-i bine.

    la fel, scot colții dacă face cineva mișto de un om credincios.
    dar mîrîi și cînd văd babele dînd fuga la moaște.

    asta e, probabil trebuie să ne acceptăm așa, nehotărîte. n-o fi un păcat capital.

  385. cătălin

    Esti tare, anagramisto ! 🙂

    Cu vaccinurile cred ca e simplu, si multi dintre noi n-ar mai fi apucat ziua de azi fara ele. Exista boli care au fost eradicate datorita vaccinurilor, si pentru care acum nici nu se mai fac vaccinari.

    Asa, in folclorul de pe internet, cancerul poate fi vindecat extrem de usor cu ierburi si bicarbonat de sodiu…

  386. Angela

    Hai, că nu-i vorba de buruieni și bicarbonat aici. E altceva. Argumentele pro îs (sau par a fi) rationale și pertinente, cele contra au uriașa componentă afectivă a părintelui terifiat de statistică. Dacă efectele adverse grave apar la unul dintr-un milion de copii, e ok pentru omenire. Dar pentru părinte nu e, că n-are cum să nu se gândească că ăla unul dintr-un milion ar putea fi al lui. Și mai îs și alte chestii. Că vaccinarea e bună în sine, dar oamenii n-au încredere, mai ales la noi. Nu știu ce să zic și de aia îs furioasă.

  387. cătălin

    Pai asta e situatia, orice lucru bun are si efecte adverse. Medicamente comune, despre care credem ca sint inofensive, pot da socuri anafilactice pentru unii. Iar daca tot vorbim de statistici de unul la o mie, ar trebui sa stim ca orice facem presupune un risc. Iesim din casa? Exista un risc sa ne calce masina sau sa ne dea in cap vreun bandit. Avem de ales intre ce e mai rau: a sta toata ziua in casa, speriati, sau a iesi pe strada acceptind un risc mic.

    O mare parte din vina o au si doctorii, care ar trebui sa le spuna oamenilor lucrurile astea. Dar … care doctori? Majoritatea celor buni au plecat, multi dintre cei ramasi sint niste spagari care habar n-au. Ati auzit ca la Iasi examenul se promoveaza cu nota 9 pentru 100 de euro?

    Apropo de riscuri, am vazut demult la stiri niste poze care mi-au ramas in minte: la Sarajevo, in timpul razboiului, oamenii ieseau sa-si plimbe cateii. Prin oras uneori se tragea…

  388. Angela

    Generalizezi și teoretizezi și ai dreptate. Numai că eu vorbeam de altceva. De asumarea de către părinte a unui risc pentru copilul său. Repet, e o chestie afectivă, nu rațională. Și nu-i totuna cu riscul să pățești ceva, dacă-i pe așa, când mă scol din pat să mă duc la budă, mă pot împiedica de papuci și să-mi crăp capul de colțul mesei. Nu-i nimeni chiar atât de paranoic. Dar când ai un copil sănătos-voios și decizi să-l inoculezi cu o chestie în ideea că n-o să facă cine știe ce boală, e un pic altfel. Poate n-ar face-o în veci. Dar poate că ar face-o. Vaccinul e bun, preventiv. Dar dacă îl omoară vaccinul? Pe AL TĂU dintr-un milion? De aia e greu. mă rog, eu le-am făcut pe toate, că oamenii n-aveau atâtea fițe în secolul trecut. Dar prietenul meu Mircea a murit la 5 ani dintr-un vaccin antidifteric. Eram de o seamă, era un copil tare vioi și năzdrăvan. Poate n-ar fi făcut difterie în veci, poate ar fi făcut. Dar vaccinul sigur l-a omorât. Statistic, era ăla unul din cine știe câți, un procent acceptabil. Pentru statistică. Pentru ai lui nu, el era Mircea, unic și irepetabil.. De aia zic că e greu, nu-s împotriva vaccinării, doamne-ferește. Dar nu pot să nu mă gândesc la una-alta.

  389. cătălin

    Nu teoretizez deloc, stiu ce frica ii e mamei cind merg eu cu avionul. Si mie…

    Ei, acum multe vaccinuri au devenit mai bune, riscurile s-au redus, dar tot ramin. Parintele are de ales intre doua riscuri. Cred ca multi uita ca, in urma cu 100 de ani, era normal ca un cuplu sa aiba 5-6 sau mai multi copii, din care adulti ajungeau 2-3. Si asta nu din cauza razboaielor.

  390. Angela

    No, nu știu, eu îs complet paranoică doar când e vorba de ai mei, mai ales de copil. Că dinspre partea mea, nu prea mă tem. Dacă ar trebui să zbor și mi-ai zice că nouă din zece avioane pică, o să zic că eu o să fiu în ăla care nu pică. Sau că, dacă într-un loc e epidemie de ceva, îs convinsă că n-o să se prindă tocmai de mine și o să mă duc în locul ăla, dacă e de mers. Nu prea mă tem pentru mine, chiar nu cred că mi se poate întâmpla ceva rău, nu știu de ce, dar așa simt. Dar când e vorba de ai mei…îs anxioasă ca o cloșcă nebună.

  391. cătălin

    Pai ce, ne gindim ca ni se poate intimpla ceva rau? De multe ori – nu.

    Ma intreb insa daca acei parinti care pun asa problema cu vaccinurile sint consecventi. Adica, atunci cind copilul face febra, peste 39, ii dau antibiotice sau nu? Dar, daca este nevoie de o operatie banala, o fac sau nu?

    Udrea inca n-o ajuns la puscarie? Tot am verificat stirile, astept s-o vad cu bratari de firma. „Rahova”.

  392. Angela

    Acum se pregătește, cred. Au votat ăia pentru.

  393. Angela

    Iese ea. Că nici Videanu n-a stat mult.

  394. cătălin

    O, da, iese rapid. Si oricum n-o doare, face puscarie si dupa 2 ani se bucura de averea furata. Cum altfel ar fi putut aduna ea atita bogatie? Anafu’ are grija sa nu recupereze nimic, si uite-asa merge treaba. Da’ macar s-o vad cu bratari. 😛

    Confiscarea averilor, aia ar durea. Poate.

    Intre timp, pe 16, sa-i tinem pumnii lu’ Rizzi. O mai tineti minte? Rizzi-gogorizzi! Ii urez din tot sufletul un sincer „La multi ani!!!”

    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19331927-monica-iacob-ridzi-vina-subordonatii-din-minister-dosarul-zilei-tineretului.htm

    Andreea, ti-o venit acasa alpinistu’?

  395. andreea

    a venit, da.

    şi eu, de abia acum m-am adunat de pe drumuri.

  396. Angela

    De durut, o doare, n-are cum să n-o doară. Nu cred că și-a închipuit vreodată că ar putea să i se întâmple asta. Cine mai era ca ea?

  397. andreea

    Ridzi, parcă.

  398. Angela

    Orișicât, zece ani a strălucit, dominat, sfidat. Și acum spectacolul e pe măsura vedetei, cam strident și excesiv. Urmează jelaniile fanilor și blestemele asupra justiției ticăloase, martirizarea, tot tacâmul. Oare are biata fată țoale adecvate? Că decolteul și tocurile nu cred că-s comode la pârnaie. De ce dracu mă încearcă un fel de milă, totuși? Că parcă mi s-o strâns inima nițel când au votat ăia s-o priponească.

  399. cătălin

    Uf, Andreea…

    Poate ca mi-ar fi mila daca furtul ar fi fost in limite normale. Si daca ar fi dat inapoi prejuduciul, eventual dublu. Dar cind totul, aproape totul in tara asta e un furt generalizat, cind mor copii in mizerie in spitale infecte pentru ca Udrea si alte gunoaie au furat banii de medicamente, ei bine, nu poate sa-mi fie mila.

    V-am spus ca mama o luat cindva amenda de la Sanipid ca au prins-o sterilizind niste instrumentar de unica folosinta? De ce il steriliza? Pentru ca nu era altceva. Ori refoloseau, ori lasau bolnavii sa moara. Ca domnii parlamentari au decis a doua varianta.

  400. Zece ani au ațâțat animalul să muște din adversari.L-au dresat, l-au învățat să fie crud. Ea ,cu Băsescu și cu alții. Astăzi , animalul atacă pe oricine.
    Asta mi-amintește de o pățanie din vremea studenției.Ne întorceam de la un chef, eu împreună cu doi colegi. Veseli , afumați și cu poftă de viață.La un moment dat, in drumul nostru apare un gard. Din fier forjat,mare, nou, bine făcut , de netrecut.În spatele gardului un câine enorm, arțăgos, probabil afumat si el. Proprietatea nu era locuită , se simțea dator să o apere cu strășnicie și ne-a găsit pe noi , cu chef de harță. Câteva minute ne-am distrat trecând pe lângă acest gard de bietul animal , ațâțîndu-l.
    Proprietatea s-a terminat la colțul străzii, gardul așișderea. Adică , mă înțelegeți ,gardul nu mai continua și după colț , era neterminat.

  401. Angela

    Faină parabola cu câinele și cu gardul.
    Altminteri, rahat cu sclipici. Ne scufundăm în tot felul de scenarii tenebroase, cu dezvăluiri cutremurătoare, cu conspirații oculte și fioroase..martira neamului la poalele eșafodului se teme pentru soarta țărișoarei, nu pentru disconfortul personal. Curviștină de lux în bordel „politic”. Politic pe dracu. Găști de semidocți șmecheri, parveniți și lacomi, încăierate pe ciolan. Scroafe în copac. Mai scutură unul-altul craca, mai pică scroafele în noroi, dar tupeul nu și-l pierd. Dacă nu ne-ar costa atât de mult biletul, ar fi un spectacol pe cinste.
    Antigona lu’ Sofocle pe muzica lu’ Nicolae Guță.

  402. andreea

    eu nici nu vreau să mă mai uit…

  403. Angela

    Nici nu merită să-ți pierzi vremea. Eu încerc să mă gospodăresc pe aici,dar mai aud. E enervantă deja și povestea a devenit caraghioasă. De câtă vreme zburdă pe unde are chef și trâmbițează că vor s-o aresteze ca să-i astupe gura? Păi gura încă nu-i e astupată, de ce nu zice, dacă are ceva de zis? Că oricum tot declamă că nu-i pasă de soarta ei, că, cică, „își asumă destinul”, providențiala sulii, dar țara, ce o să se întâmple cu țara? Asta e grija ei cea mare. Apoi atunci să spună țării ce are de spus sau să tacă în veci.

  404. andreea

    a ieșit soarele…

  405. andreea

    ei, nici chiar…

  406. cătălin

    Scroafe in copac. 🙂 🙂

    Udrea ar putea spune, cu siguranta stie de multe mizerii din politica, dar ce sa-i faci? Daca e proasta de behaie nu si-a luat vreo masura de prevedere, ceva inregistrari sa fi facut, nimic.

    Junghiule, cum s-a terminat povestea cu gardul care nu se continua dupa colt? Pare… interesanta.

  407. andreea

    gardul e personajul principal al povestirii.
    adică, fără gard, nici cheflii n-ar fi zgîndărit cîinele, nici cîinele n-ar fi fost agresiv.
    toată lumea și-ar fi văzut de treabă. 🙂

  408. Angela

    Da da da. E destul să pui un gărduleț de un metru în mijlocul unui tăpșan larg cât vezi cu ochii. Imediat, de o parte și de alta a lui se vor ivi niște entități care să se hârâie reciproc.

  409. cătălin

    Ham ham!

  410. andreea

    ştiţi ce fac? cos.
    mi-am cumparat o rochie din tricot.
    m-am uitat în oglindă, la magazin, ţinînd rochia în faţa mea. lungimea era ok. mă rog, e tăiată oblic, într-o parte mai scurtă, în cealaltă mai lungă. ei bine, ca să vezi! cînd am probat rochia acasă, s-a scurtat considerabil şi inacceptabil. partea scurtă ajunge mult prea sus pentru o mamă de familie respectabilă. aşa că am cumpărat un fular asortat şi acum lungesc rochia, îi cos prelungire. o să iasă o mare dandana.

  411. cătălin

    O rochie nu poate fi niciodata prea scurta. 😛

    De azi:

  412. cătălin

    Eleganta Udrea, se asorteaza cu catusele. 😀 😀 😀

    Chiar, d-na Udrea se scrie fara cratima, nu?

    Acum am citit ca in Parlament mizerabila aia s-a comparat cu victimele Holocaustului. Tot cum, inaintea ei, Nastase se compara cu Maniu sau cu alti nevinovati ucisi in inchisori. Si-au pierdut simtul realitatii, de asta au furat asa, se cred deasupra tuturor.

    http://www.tolo.ro/2015/02/10/ridzi-udrea-derby-penal-de-la-distanta-bomba-lui-tudor-breazu/

    Gata, nu mai zic nimic de politica. Doar de rusi. Stiti ruseste, apropo?

  413. junghiul

    Parafrazînd-o pe Udrea: Apoi nu m-a luat pe mine, câinele!
    Cum s-a terminat?

    Unul dintre noi, cel care a ajuns primul a avut prezența de spirit să nu o ia la fugă. S-a îndepărtat cu fața la gard vreo trei metri, perpendicular pe el și ne-a îndrumat să dacem la fel. Apoi ne-am îndepărtat încet , aproape treji.
    Pe câine îl durea în cur de noi, el avea treabă cu gardul. Nici măcar nu a depășit limita proprietății.La capătul gardului i se termina orizontul de așteptare.

  414. junghiul

    Andreea, am o problemă!

  415. junghiul

    Unul dintre birourile unde ne desfășurăm activitatea, la Timișoara, se dă la fund. N-am văzut în viața mea cum se cufundă o casă. A-au dus vreo 12 cm si se tot duce. Ne vedem obligați să plecăm de acolo.

  416. andreea

    poate că trebuie să vă desfășurați activitatea sub acoperire.

  417. junghiul

    Mda, sub descoperire mai degrabă!
    Am pus o poză ca să vezi cât s-a afundat. A venit unul de la Primărie și a ridicat din umeri:
    Asta e , se duce!
    Acuma noi suntem doar chiriași, plecăm dracului de acolo și să se descurce proprietarul

  418. andreea

    doar în interior se vede?
    în afara casei, nu? la soclu?

    e aproape de Bega?

  419. Angela

    Vreau să văd rochia cu fular!

  420. junghiul

    Se vede, acum se vede și de afară. Mi se pare că procesul e accelerat, dar poate să fie și o părere. E o casă veche în centru, pe colț cu piața 700. Pe lângă clădire trece tramvaiul. E un P+2.
    Cu proprietarul nu reușim să ne înțelegem, celebrul clan Cârpaci .
    Mă gândesc doar ce țeapă poți lua dacă te pui să cumperi un imobil vechi.

  421. junghiul

    Dacă pui fularul la gât nu ajunge ca să redevii o mamă de familie respectabilă?
    E foarte important și sănătos să ai gâtul bine protejat.

  422. Angela

    Păi mutați-vă de acolo. Presupun că mai au Cârpacii destule case în buricul Timișoarei.

  423. andreea

    da’ nu e gata, Angela! am însăilat-o doar.
    tre’ s-o cos la mașină. și să-i mai pun niște briz brizuri, că-i cam întunecată. și fularul avea și niște smotocei care acum îmi intră în cizme. deci, e o problemă foarte delicată, per ansamblu.

    am înțeles, junghiule. o să-mi mai cumpăr un fular.

  424. andreea

    păi și Casa Poporului se scufundă. și Primăria din București. și Veneția, toată…
    or fi metode de consolidare. sapi pînă la solul sănătos, dacă ai pe unde. altfel, se poate rupe casa. pîîîrrrrr…

  425. junghiul

    Așa că dacă se mai huluie câte una, pagubă-n ciuperci!
    Nu le pasă , n-au muncit pentru ele.

  426. Angela

    Va trebui să scurtezi cizmele. Să salvezi smotoceii.

  427. junghiul

    Eu cred că totul se scufundă. E un proces ireversibil!

  428. junghiul

    Să sapi până la solul sănătos , să subfundezi în sparanța că salvezi măgăoaia, se cheamă că ești tot un soi de cârpaci

  429. junghiul

    Ce nu curge se scufundă!
    Când vă scriu așa abundent în timpul zilei înseamnă că sunt beteag!

  430. andreea

    și ce beteșug ai?

  431. junghiul

    Am un junghi și -o tuse!

  432. junghiul

    Am răciți toți , acum e rândul meu.

  433. andreea

    la noi răcit doar bărbatul. femeia și copiii sănătoși. încă.

  434. junghiul

    Eu nu înțeleg femeile care de dragul modei umblă cu părți ale corpului expuse vederii și frigului. Pentru mine e mult mai atrăgătoare o femeie care are grijă de corpul său și și-l protejează corespunzător.

  435. andreea

    ai și febră?

  436. Angela

    Moda e destul de imperativă, cel puțin până la o vârstă. Acum însă cred că e vorba de exhibiționism, în sens medical de-a dreptul. Atractivitatea e secundară, importantă e expunerea de dragul expunerii.

  437. junghiul

    Nu am , ca norocul!

  438. andreea

    ia de-aici:

  439. andreea

    ei, ceva, ceva trebuie să mai și expui…

  440. Angela

    Sigur că trebuie. Ce, crezi că pe mine nu m-au stuchit babele în piață în Cluj când m-am dus (pe la 17 ani) cu pantaloni cu talie joasă și cu bustieră? Tocmai venisem de la mare și trebuia să-mi etalez bronzul și alte atuuri. Dar buricul expus la -20 grade e boală curată.

  441. andreea

    mă uit să văd cum decolează rachețica.

    http://www.esa.int/Our_Activities/Launchers/IXV/Watch_IXV_launch

    cred că s-a stricat ceva.

  442. junghiul

    Eu în loc să-mi clătăresc privirile , mă gândesc la răceli , cistite , chisturi ovariene . Nu-i deloc sexi.

  443. junghiul

    Aia e pentru mine?

  444. andreea

    nu, măi, e pentru întreaga umanitate.
    …………
    febra sau racheta?

  445. junghiul

    Sunt confuz, iau orice hap numai să-mi treacă.

  446. junghiul

    Pentru cei care se întreabă de ce lumea ar mânca-o de vie pe Elena Udrea , se vede acum clar că în timp ce Bugetarilor și pensionarilor li se tăiau din drepturi , dânsa tăia frunza la câini în concedii scumpe făcute pe bani murdari.
    Asta e solidaritatea propusă de ei și ăsta e răspunsul lumii.
    Mai sunt și câțiva care ar păpa-o de vie, dar asta e altă treabă.

  447. junghiul

    Visez uneori că Moșu se pune să sape un tunel prin care să o salveze pe Elena din închisoare.
    După ani de muncă zilnică e gata ,mai sunt de înlăturat ultimele pietre, s-au înțeles în șoaptă , se așteaptă momentul prielnic. În noaptea dinaintea marii evadări , Elenei i se schimbă locația (a sifonat o deținută care voia să-și facă șaișpele) și Moșu o ia de la capăt.
    Un fel de Sisif !
    …………………….
    Trebuie neapărat să-mi controlez febra!

  448. andreea

    vă obsedează femeia asta…
    eu am uitat de ea.
    am treabă cu rachetele, cu fularele, cu niște uși…

  449. andreea

    eu foarte tîrziu am aflat că lumea credea despre mine, pe la 20 de ani, că-mi uit fusta acasă. n-o uitam! dar nu se vedea din cauza puloverului.

  450. Angela

    Cre’ că pentru Moșu tot face ea semnul ăla cu dejetu’ la nas.

  451. junghiul

    Ne obsedează da, dar nu vrem să recunoaștem!

  452. Angela

    Mie mi-a devenit, în sfârșit, nesuferită. Azi.

  453. cătălin

    Frumoase poze, Junghiule! Si insanatosire grabnica! Vin fiert ai?

    … Andreea purta pulovere exagerat de lungi, nimeni nu si-a inchipuit ca umbla ea in fuste prea scurte.

    Nu mi-i nesuferita persoana Elena Udrea, ci hotul Elena Udrea. Cum mi-i nesuferit orice hot.

  454. junghiul

    Nu pot să beau vin. De ce ? E bun pentru răceală?

  455. cătălin

    De unde sa fie bun… Chiar nu stiu daca exista ceva bun pentru raceala sau gripa, doar propriul sistem imunitar. Asa ca … somnic.

    Eva stiu ca e mare fan al supei de oase, bodolane de alea mari, fierte in nestire. Pe la mine nu se gasesc oase de cumparat.

  456. junghiul

    Dacă nu știi să te dai pe lângă măcelar. No lasă că voi studia eu problema!

  457. andreea

    chiar că-s frumoase pozele alea…

  458. cătălin

    Stiti ca s-a ajuns la aproape 500 de comentarii aici? Ce facem? Vreti o pagina noua sa fie de comentat, in afara de textul cu Gelu?

  459. andreea

    e un vis fără sens, junghiule.
    vă spun eu cum trebuie să fie.

    Moşu reuşeşte s-o salveze pe Elena. o conduce vreo 10km prin tunel. tunelul începe din curtea unei gospodării părăginite pe care Moşu a cumpărat-o special în acest scop, cu mult timp în urmă şi care a devenit cartierul general al organizării evadării. Elena, plină de argilă şi de recunoştinţă, pătrunde în casă. Moşu îi şterge feţişoara murdară cu o batistă din dantelă, privind-o galeş şi o prezintă comitetului organizator. şefa comitetului este Angela, care a gătit azi, special pentru Elena, coq au vin rouge, vită Bourguignon şi Croque-monsieur. din echipă mai fac parte: creierul informatic al acesteia – Costeluş, care a simulat evadarea pe computer, o arhitectă entuziastă care a proiectat stîlpii de sprijin din tunel, avînd grijă să fie amenajată şi o budă nepretenţioasă la mijlocul drumului, pentru orice eventualitate şi un personaj misterios dar şarmant, junghiul, care a întocmit cu mare meticulozitate dosarele contabile ale acţiunii (întru recuperarea fiecărui leuţ investit), dar care în acest moment emoţionant, a lăsat contabilitatea la o parte, propunîndu-i Elenei să uite de tot ce a fost rău în viaţa ei şi să joace periniţa împreună cu echipa, eventual folosind măşti de carnaval.

  460. junghiul

    A avut grijă de bani, ba mai mult a pus de-o parte o sumă importantă. În prima noapte după eliberare Elena a fugit cu acest personaj, îndurerîndu-l pe Moș. Acesta le-a jurat răzbunare. S-a schimbat enorm, dintr-un om bun ca pâinea caldă , glumeț , săritor și prietenos s-a transformat într-un om dificil, taciturn și nemulțumit.
    Nimeni nu se așteptase la asta. Angela , Andreea , Costeluș au rămas oripilați de această întâmplare . Au continuat să se întâlnească pe ascuns în gospodăria părăsită unde îl mângâiau pe Moș.
    De ei nu a mai auzit nimeni , se zvonea că s-au retras pe o insulă , un paradis fiscal unde Elena, cu ajutorul lui ascunsese banii furați de la oamenii necăjiți.

  461. Angela

    Dar scurtă le-a fost bucuria și traiul paradisiac pe acea insulă, deoarece,
    între timp, profitând mișelește că omenirea era cu toți ochii și cu toate urechile pe povestea Neasemuitei, ticălosul de Putin, pe ascuns de Merkel și Hollande, a dat cu arma meteorologică, intenționând să inunde Deveselu, dar a nimerit oleacă pe alături și unde dai și unde crapă,s-a năpustit un tzunami de zile mari peste insula fericirii!…

  462. andreea

    oricum, cei doi se bucuraseră intensiv pînă în acel moment. Elena devenise brunetă, junghiul îşi lăsase plete: nimeni nu i-ar fi recunoscut. tsunamiul se repezise peste pălăţelul lor, inundînd cramele şi saloanele de la parter, dar cei doi se refugiaseră la etajul 5, deoarece aveau de studiat cea de-a 386-a poziţie sexuală din catalog. nimic nu părea să-i tulbure.

    în vremea aceasta, Moşu îşi irosea tinereţile în coliba evadării. ceilalţi trei îl vizitau duminica şi încercau să-i mai descreţească fruntea. uneori – rar – el îşi lua rucsacul şi făcea o excursie prin tunelul pe care nu-l descoperise nimeni şi ajungea pînă sub celula 7, unde petrecea ceva vreme lăcrimînd şi ascultînd chicotelile deşănţate, feminine, ale locatarelor celulei. n-ar fi trebuit decît să ridice chepengul şi să dea la o parte covoraşul pentru a pătrunde în acel univers, dar, degeaba, nici o femeie nu l-ar mai făcut să se simtă ca atunci, Elena.

    în acea zi ploua pe rupte. ticăloşia lui Putin ajunsese şi în preajma căsuţei dărăpănate. andreea amesteca alene într-o mămăligă, Costeluş descifra o anagramă, Angela îi citea Moşului ultimul articol bezmetic al lui Liiceanu, cînd, cineva bocăni energic şi plin de tupeu în uşă.
    Oh, Doamne! cine e acolo? întrebă andreea, înspăimîntată
    Traian! se auzi răspunsul, urmat de un rîs homeric şi maliţios.

  463. junghiul

    Ușa se deschise și intră un bărbat între două vârste, pletos, cu o privire pletorică , vinișoare îi brăzdau albul ochilor . Dădu cu ochii de Moșu, pe ceilalți nu-i băgă în seamă.
    -Moșule, fă-ți pomană, dă-mi o cană cu apă.
    Apoi căzu moale pe pământul bătătorit al bordeiului.
    Moșului i se făcu milă de el și ajutat de Costeluș îi dădu apă să bea.
    Acesta , după ce se îndestulă îl prinse pe Moș de gât . Urmă o luptă scurtă , cei doi icneau dar străinul avea o forță neomenească.
    Îl supuse pe Moș și-i pusese călcâiul pe gât.
    Apoi începu să râdă ca un nebun scrâșnind din dinți și-i zise:

    -Gândeai c-am murit, neică?

    Ar fi stat mult Moșu supus sub călcâiul străinului ;a suferit în ochi rânjeala acelei fiare. Dar când nebunul a voit să-l sugrume, atunci Costeluș a sărit și l-a lovit cu un pălămar pe străin. Acesta smintit și el de frica morții, a făcut o săritură deznădăjduită. A sărit cât colo ca un mototol, a bufnit în ușă, ușa s-a deschis de perete, și mototolul a pierit în ploaia plumburie.
    Angela, Andreea , încremenite își mișcau buzele vineții rostind rugăciuni sacadate, Moșu rămase cu privirea încețoșată țintuită în tavan.
    Singurul care-și păstrase cumpătul , Costeluș le zise calm:
    -A fost junghiul!

  464. Uite,
    „7 februarie 2015 – Paul Bunyan, pregătit să administreze masculinităţii lovitura de graţie Un fapt de necontestat este acela că anii 2000 au însemnat un declin vizibil al masculinităţii. Pentru bărbaţii adevăraţi, acest articol este unul plin de testosteron – un manifest. Pentru restul, poate fi considerat un pamflet care trebuie tratat ca atare. Dacă sensibilitatea lor va fi lezată de ceea ce va urma, îi invit să plângă pe umărul lui Radu F. Constantinescu sau să se consoleze cu citatele siropoase ale lui Tony Poptămaş de pe Facebook. „Lumbersexualul” reprezintă o încercare lamentabilă de a recupera masculinitatea pierdută în ultimul deceniu, un fel de rebranding al bărbatului modern. Însă părul facial nu poate compensa lipsa altor atribute esenţiale ale masculinităţii- este doar un strigăt pentru ajutor cauzat de teama de respingere. Barba îi face pe bărbaţi mai seducători, după cum ne îndeamnă titlul unui articol. Pot deduce doar că scopurile iniţiale ale acesteia au fost date uitării: prin 2006, părul facial în exces nu era decât un protest la adresa imaginii corporatiste. Este menţionat în finalul articolului că „barba este o modalitate de a ascunde unele imperfecţiuni ale pielii, cum ar fi acneea, sau chiar de a modifica un oval nu foarte estetic al feţei”. Interesantă maniera de a deveni seducător prin ascunderea gunoiului sub preş. Ideea asta nu poate aparţine decât unei femei- barba îndeplineşte în acest caz aceeaşi funcţie ca fondul de ten. Spre amuzamentul femeilor, bărbatul din zilele noastre a devenit tot mai obsedat de imagine, chiar mai mult decât acestea.
    Nu este deloc o coincidenţă că articolele care ne spun nouă cum să ne îmbrăcăm şi să ne purtăm sunt scrise în marea lor majoritate tot de către reprezentantele sexului slab sau frumos. Cineva pică de fraier în toată afacerea asta… Sociologul american Francis Fukuyama nu a greşit deloc când a prezis în cartea sa, un studiu cu rol prospectiv („Marea distrugere. Natura umană şi reconstrucţia ordinii sociale”) că reprezentativă pentru anii 2000 va fi tipologia bărbatului efeminat. Gluma a mers prea departe: în mediul online, tot mai mulţi reprezentanţi ai sexului tare fac jocul femeilor prin administrarea unor bloguri feministe şi prin distribuirea de citate siropoase pe reţelele de socializare. O consider o trădare de neiertat. Căci până la urmă, între bărbaţi şi femei nu se desfăşoară decât o luptă pentru putere, sexul fiind singura armă care nu se demodează niciodată. Se pare că femeile l-au citit şi l-au înţeles pe Sun Tzu mult mai bine decât noi, folosind cu succes strategia indirectă- mai exact înfrângerea inamicului din interior. „Nicio ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”, afirma generalul chinez în tratatul militar „Arta războiului”. Sexul are urmări, cea mai serioasă fiind reproducerea. În acest sens, o interesantă perspectivă despre homosexualitate o are George Friedman în cartea „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”, aceasta fiind de fapt rezultatul modificărilor radicale ale tiparelor de viaţă: Homosexualitatea – plăcerea sexuală fără reproducere – devine o alternativă rezonabilă Se explică astfel amploarea pe care au luat-o în ultima vreme căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Nu voi insista pe subiectul expus în paragraful anterior. Revin la tema principală a articolului: lumbersexualul se vrea a fi varianta nouă şi îmbunătăţită a metrosexualului (desigur, aşa spun doamnele, conform site-ului stirileprotv.ro). Bărbatul este liber să facă orice schimbare de imagine pe care şi-o doreşte, atât timp cât decizia sa nu este influenţată de mass-media controlată de “tabăra adversă”. Metrosexualul, individul narcisist, preocupat de imagine, a reprezentat o fază normală în evoluţia bărbatului modern, o consecinţă directă a urbanizării şi a trecerii în era postindustrială. În acest context, lumbersexualul nu este decât romantism desuet şi futil. Am făcut războaie, iar apoi am construit sisteme sociale şi politice. Poate că era timpul ca bărbaţii să se îngrijească un pic mai mult de aspectul fizic: metrosexualul a reprezentat un răgaz binemeritat în istoria evoluţiei masculinităţii. Totuşi, cine crede că trăim într-o lume condusă de bărbaţi, este idiot. Matriarhatul a fost ca masoneria: la început vizibil, ulterior ascuns publicului. Îmi permit să fiu un pic mitocan şi să-i găsesc o altă denumire: muierocraţie. Din păcate, în vârful ierarhiei nu ajung femeile evoluate, care au capacitatea de a-i depăşi pe barbaţi în multe privinţe. Este o greşeală să fim speriaţi de femeile puternice şi inteligente. Trecem cu vederea o tipologie feminină des întâlnită în zilele noastre: femeia rudimentară, arivistă, cu un dezvoltat instinct de supravieţuire şi care foloseşte sexul pentru a urca pe scara socială. De ea să ne fie frică. Bărbaţii din clasa politică românească au scăpat-o din ochi pe Elena Udrea, iar acum celebra femeie (de) politician a ajuns să dea de pământ cu directorul interimar al principalului serviciu secret din România. Este un semnal clar că masculinitatea se află într-un regres vizibil. „

  465. cătălin

    Eu sint bine, dar imi pare rau ca nu m-am putut prinde in jocul cu evadarea. Ma scuzati.

    Mi-a murit o ruda. O sora a bunicii. M-a botezat. Da, avea 87 de ani, se ruga „s-o stringa Dumnezeu”, era intr-o stare jalnica (uneori mergea pe genunchi), dar e moarte. Tragem mereu speranta ca putem schimba multe lucruri daca ne dorim asta si facem eforturi, ei, nu toate. Nimeni nu poate sari peste umbra sa.

  466. Odihnească-se în pace!

  467. cătălin

    Poate ca nu trebuia sa va amarasc cu ale mele…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s