Despre oameni şi şoareci

Nu, nu-i despre Steinbeck şi singurătate, e altceva, mai vesel şi poate mai frumos. Tocmai citeam ceva mult prea interesant să ţin doar pentru mine; nici nu mi-a venit să cred pînă ce n-am verificat unele lucruri. E vorba de o carte scrisă de David Servan-Schreiber:  „The instinct to heal„. Cine-i autorul? Un renumit profesor de psihiatrie care a trăit cu un cancer la creier vreo 15 ani. Cancerul i-a recidivat de trei ori, şi în cele din urmă a învins … Omul a mai scris o carte foarte cunoscută, „Anticancer„, o carte despre viaţă,  dacă o găsiţi, citiţi-o! (Da, Eva, dacă mai eşti pe aici, mulţumesc încă o dată!)

Povestea începe prin anii ’80, în unele spitale universitare din SUA. Atunci au apărut nişte incubatoare ce permiteau menţinerea în viaţă a copiilor născuţi prematur, atît de mici încît personalul din spitale îi numeau „micuţii creveţi”. Totul era pus la punct în cele mai mici detalii, iar asistentele au fost instruite să nu-i atingă pe bebeluşi sub nici o formă. Micuţii supravieţuiau, dar nu creşteau în greutate deloc – era un fapt de-acum ştiut şi acceptat de comunitatea medicală. Cei care supravieţuiau şi erau scoşi din incubatoare recuperau însă repede. Asta pînă cînd, într-un anume spital, medicii au observat cu uimire că unii bebeluşi se dezvoltau normal, chiar în incubatoare. Şi totuşi nimic nu se schimbase, protocolul era respectat cu stricteţe. După multe investigaţii s-a aflat că una din asistente, în tura ei, înduioşată de ţipetele bebeilor, deschidea incubatoarele şi-i mîngîia uşor pe spate. Cîteva secunde. Cum ăştia încetau să mai urle cînd se simţeau atinşi, asistenta făcea lucrul ăsta în mod regulat. Era singura diferenţă: cîteva secunde de afecţiune.

Nu, nu-s poveşti, de atunci lucrurile astea au fost confirmate în mai multe studii cu pui de şoareci izolaţi după naştere de mama lor. Inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă, prezenţa mamei controlează mai multe funcţii biologice vitale ale şoricuţilor (cum ar fi temperatura corpului, tensiunea arterială sau activitatea limfocitelor). Un astfel de studiu poate fi găsit aici: http://goo.gl/IrJ683.

Anunțuri

109 comentarii

Din categoria Psihologie

109 răspunsuri la „Despre oameni şi şoareci

  1. bună dimineaţa!
    oare, dincolo de gene şi de moşteniri, oamenii… aşa… mai măricei… au fost mîngîiaţi mai mult de mamele lor? 🙄

    chiar mă întrebam de ce oare fi-miu a ajuns deja la 1.85 – şi se mai înalţă, cred – din moment ce nimeni din familie n-a atins asemenea culmi… 🙂

  2. catalin

    🙂 Ehe, sa fie el sanatos, ce, zici ca-i mult 1.85?

    Spun unii ca, in afara de gene, somnul ar fi principalul factor care influenteaza cresterea. Vrei sa fii inalt? Dormi cel putin 10 ore pe zi la pubertate.

  3. … şi eu aş dormi tot 10 ore pe zi…

  4. catalin

    Pai dormi.

    Unele firme prin Japonia au amenajat camere de dormit, unde angajatii trebuie sa petreaca cel putin o jumatate de ora zilnic. Fara lumina, fara calculator, fara telefon; daca dorm sau nu e alegerea lor. S-a observat ca asa creste productivitatea.

  5. Angela

    Eu aș vrea să fiu urs. Să dorm vreo trei luni și să fie primăvară când mă trezesc. Iară-s diriginte de șantier, că l-au apucat pe copil renovările. Cam fac naveta, acu am sosit de la Cluj.

  6. edle

    Stiti deja ca ala mic al meu a stat cateva saptamani in spital. In prima saptamana nu m-au lasat sa stau cu el. Ziua mi-o petreceam cu el, dar pe la 12 noaptea ma indemnau sa plec acasa. Dimineata, cand veneam iar si-l luam din patut, atata fericire si atata liniste ce era pe fatuca aia mica, ceva nemaipomenit. Statea la pieptul meu si nu scotea un sunet.

    A trebuit apoi sa schimbam spitalul. Si insula, implicit. L-au scos din perfuzii si mi l-au pus in brate. Nu mancase de vreo patru zile si mi-era teama ca o sa planga de foame tot drumul. Ei, cinci ore, copilul asta a dormit incontinuu in bratele mele. M-a ajutat o americanca cu bagajul, la vama le-am zis ca e urgenta, au schimbat cateva priviri intre ei si ne-au dat drumul, un localnic mi-a gasit repede un taxi, am trecut si de tartora de la poarta spitalului, care m-a tinut vreo jumatate de ora pentru formalitati… s-a trezit de-abia cand l-a luat in primire noul doctor, ala care la scurt timp l-a facut si bine. 🙂 Si acum bratele sunt la mare cautare.

  7. edle

    Eu sunt mov, hi, hi!

  8. edle

    Nu, nu pot sa-mi schimb parola. Am incercat. O sa raman asa movulie si cu plasture pe gura tot timpul. 😥

  9. Angela

    Acum s-a mai deșteptat lumea. Când am născut eu, îți arătau copilul preț de câteva secunde, după care era luat și dus, îl vedeai din nou abia în ziua următoare. Cum s-or fi simțit mogâldețele alea, abia ieșite dintr-un mediu protector și trântite undeva, într-un salon, fără niciun reper – vocea și atingerea mamei, bătăile ei de inimă, nici dracu nu se gândea. Și apoi pisălogeala cunoscătorilor cu ”nu-l lua în brațe, lasă-l să plângă, să nu se obișnuiască…”.Prostii, de parcă era o vietate care trebuie dresată, nu un omuleț. Ei, lasă, că am încălcat eu toate canoanele alea stupide și n-a ieșit rău deloc.

  10. De ce nu poti sa-ti schimbi parola? Ce spune?

    Ce frumos ati scris! Pentru mine a fost o surpriza totala sa aflu ca o simpla atingere are efecte biologice, nu doar la nivel psihic.

  11. edle

    Nu stiu, cred ca am uitat nu numai parola, ci si mailul aferent. 😀

  12. pai si eu am incercat vreo 4 parole pina s-o nimeresc pe cea buna… 🙂
    cred ca la un moment dat o sa ma rezum la una singura, pentru toate blogurile si meilurile si saiturile… of.

  13. si eu am prins vremurile vechi, cu tinut copilul in brate doar la alaptat, adica la trei ore o data. si in 1997 si in 2003. dar la prima nastere am fost cam… zdruncinata si am pornit noaptea pe coridoare, tinindu-ma de pereti sa-mi caut copilul. mi se nazarise ca-l fura cineva si eram disperata. si cind mi l-au aratat n-am fost convinsa ca nu ma pacalesc asistentele alea. prea semanau toti cu niste mici mumii tipatoare… 🙂

  14. edle

    Dracu’ le mai tine minte.

    Catalin, poti sa stergi, era doar o incercare. Ratata. 🙂

  15. dar esti mai expresiva asa… zimtata… 😆

  16. edle

    Nici mie nu mi l-au aratat decat a doua zi la pranz, dupa ce am reusit sa ma ridic din pat. Asta in Romania. 2007. Pe Andi l-am vazut la cateva ore. Mi l-au adus la pat, ca tot cezariana a fost si tot imobilizata eram. Si l-am alaptat imediat, ceea ce mi s-a parut foarte ciudat, ca in tara mi-au zis ca nu pot cel putin doua zile.

  17. Pai daca ai uitat mailul, iti faci alt cont de wordpress, alt gravatar. Hai ca nu-i greu. Sau iti fac eu, si email, si avatar si toate, ti-l spun pe fb. 🙂

    Mai, ar mai trebui sa fie cineva admin pentru chestii administrative. De pe prostia asta de calculator acum nu pot intra in dashboard sa sterg nimic. Nu stiu ce are. Sper ca n-a intrat nimeni in moderare, e scoasa.

    Mai, ce lucruri spuneti aici, eu nu credeam ca asa e protocolul, non-contact. Mi se pare inuman. Dupa ce a trecut prin durerile nasterii, cum sa sa iei copilul de linga mama si sa-i lasi pe amindoi singuri, cind ei au atita nevoie unul de celalt? 😦

  18. edle

    Fa-mi, te rog.

    La nasterile naturale, imi imaginez ca mamele pot sta cu copilul din prima clipa. In vest, cel putin. La mine a fost mai complicat, ca eram nitel sedata. 😀

  19. eu am nascut natural si asa era pe atunci. banuiesc ca asa e si acum, in maternitatile de stat. dar probabil ca exista si rezerve in care stai cu copilul, daca doresti si daca platesti ceva.

  20. Edle

    Eeee, asa mai merge! 🙂

    Merci!

  21. Radu P.

    Acum, toate inchipuitele nasc prin cezariana.

    peste vreo 10 ani o sa scoata fatul din uter cand e f mic si o sa-l bage intr-o eprubeta unde o sa se dezvolte, in asa fel ca mama sa-si poata trai viata nestingherita, sa plece in concedii si sa-si continue cariera.

    Copilul, scos din eprubeta va intra direct intr-o cresa, de unde parintii o sa-l ia acasa in weekend, dar nu in toate, doar in cele in care nu exista altceva mai bun de facut.

    Intre timp, oamenii o sa invete sa se scarpine singuri pe spate.

  22. andreea

    ei, las că şi eu, după prima, naturală şi cu dureri timp de 8 ore, la a doua am ţipat de la început după epidurală. nici n-am aşteptat să simt vreun junghi mai hotărît. femei laşe, domnule…

  23. Angela

    O, da, femei lașe. Iară mă-ntorc și zic, poate acum e altfel, poate cu mulți bani e altfel, dar experiența mea într-ale nașterii a fost nasoală. Durerile ca durerile, dar atitudinea personalului…sunt sigur că un veterinar e mai empatic și mai delicat când asistă vaca la naștere. Noi, femeile, eram tratate ca delincvenții. Parcă deranjam pe toată lumea că ne-am apucat să naștem. Aproape niciuna nu scăpa de odiosul ”când l-ai făcut, ți-a plăcut, acum rabdă.”

  24. Radu P.

    Sunt dureri asumate. Si asa trebuie sa fie in viata, sa cunosti si durerea ca apoi sa gusti putin si din fericire.

    Confortul asta dupa care alearga toata lumea o sa duca unde nu te-astepti, adica o sa apara dureri noi, neasteptate si necunoscute care pot deveni de nesuportat.

    ca nu se poate altfel, nu se poate tot ferice…

  25. andreea

    tu-mi aminteşti de ce-mi povestea prietena mea din Olanda, care locuieşte într-un fel de sătuc calvinist. religia aia e un fel de apologie a durerii şi a suferinţei. copiii sînt învăţaţi de mici că-s păcătoşi şi vai de capul lor şi nu au dreptul să se bucure de nimic. la aşa zisele petreceri oamenii nu cîntă, nu dansează, nu rîd. mîncare puţină şi cumpătată. hohotele, efuziunile de orice fel sînt indecente. oamenii se pare că vin pe aici, pe lume ca să stea un pic şi să nu facă prea mult deranj, în vederea unui alt viitor, neştiut dar cu siguranţă meritat.

  26. Angela

    Nu cred în durere ca mijloc de mântuire sau de valorizare a fericirii. Asta ar fi doar o slabă consolare pentru imposibilitatea de a o controla sau înlătura. Hai să zicem că-s dureri asumate, dacă tot vorbirăm de naștere. Dar cum privim durerile altuia, asumate sau nu? Cu resemnare, că asta e și n-ai ce-i face? Cu indiferență, adică nu-i treaba mea, să se descurce? Cu cinism, adică și-a făcut-o cu mâna lui, n-are decât să rabde? Dracu știe, urăsc durerea, sub toate formele ei.

  27. andreea

    apropo de durere, unchi-miu e în operaţia aia pentru scos mixomul de la inimă. e prevăzută să dureze 7 ore. şi se poate şi să nu se mai trezească… 😦

  28. Edle

    Eu recunosc, mi-a fost foarte frica. Eram si destul de vulnerabila in perioada aia, si cum mi-a zis doctorita ca n-am cum sa nasc natural, ca fatul are cordonul de doua ori in jurul gatului, n-am ezitat o secunda. Dar nici sa nu fi fost nimic, tot m-ar fi convins, ca habar n-aveam ce-i cu mine. Mai tarziu am realizat ca a facut asta pentru bani, ca deh, operatia nu e chiar ieftina, dar asta a fost. Nu regret nimic. Si, Radu, dupa nasterea prin cezariana durerile sunt infinit mai mari si recuperarea la fel de greoaie. Eu chiar nu reuseam sa ma ridic singura din pat. E jale.

    Iar la a doua sarcina puteam sa aleg intre cezariana si nastere cu epidurala, dar, cunoscand riscurile si avand in vedere ce poate insemna o nastere cu complicatii pe o insula, am preferat varianta cea mai sigura. Atat pentru mine, cat si pentru copil.

  29. Edle

    Andreea 😦

  30. andreea

    a stat la Floreasca, peste Sărbători. e acolo de cînd v-am povestit prima dată, dar s-a refăcut destul de bine după al doilea atac. chiar mi-a îngăimat ceva de genul: „mi-e… mai… bine… acum, de… cînd m-au… mutat… în… salon…

    am rămas cu gura căscată, pentru că pînă atunci nu spusese decît da şi nu. iar după primul atac, un doctor deştept decretase că n-o sa mai alcătuiască niciodată fraze.

  31. catalin

    Radu, comentariul tau imi aduce aminte de cum m-a oprit un dobitoc pe strada si-o inceput sa-mi toarne despre avort: ca e crima, ca e oribil, ca nu stiu ce. Il las sa behaie vreun minut, dupa care ma uit la el si-i zic: „Inteleg ca nu esti de acord nu avortul.” „Nu! […]” „Bine omule, nu esti de acord, nu avorta, ca nu te obliga nimeni”.

    Andreea, ii tin pumnii unchiului tau. Si tie, si mamei tale …

    Angela, daca vrei gravatar, iti pot face eu email si cont si toate, numai sa zici.

  32. Angela

    De oribil, e oribil. Mi se pare cea mai brutală, traumatizantă și sinistră intervenție. N-am făcut, că n-a trebuit, pe la noi se găseau, pe sub mână, desigur, anticoncepționale ungurești. E drept că înțeleptul de fiu-meu, după ce a săpat și a tot săpat să afle de ce m-a pălit boala asta stupidă, a descoperit că, se pare, anticoncepționalele împreună cu țigările ar putea fi responsabile. Or fi. Măcar n-am omorât pe nimeni. Desigur, până să educi femeile că se poate și altfel decât să te rașchetezi post-factum, e treaba lor ce fac, și numai a lor. Oricum, niciuna nu avortează de plăcere.
    Acum mă chinui să fierb orez în lapte fără să se prindă de cratiță, așa că tot fug la bucătărie, amestec și mă întorc.

  33. andreea

    da…
    şi pe mine m-a ferit Dumnezeu, că alfel nu ştiu cine.
    mai ales că prin tinereţe am fost de cîteva ori destul de… iresponsabilă. asta ca să folosesc un eufemism. :mrgreen:

  34. catalin

    Exact, e treaba lor. Iar eu, ca barbat, nu am voie sa-mi dau cu parerea in nici un fel despre chestiunea asta, nici macar daca fatul care urmeaza a fi avortat ar fi al meu. Asa gindesc eu.

  35. andreea

    uneori, a nu-ţi da cu părerea înseamnă fugă de răspundere…

  36. andreea

    adică, un bărbat care să-mi spună „faci cum vrei” într-aşa o problemă, merită un polonic în cap. nu să mă oblige în vreun fel la ceva, dar aş dori să aibă o părere.

  37. Angela

    Chiar două polonice merită. Și un șut în cur.

  38. Angela

    Așa. Orezul tot s-a prins, futu-i, cu toată vigilența mea.
    Cât despre gravatar, îmi place ăsta. După dispoziția de moment, poate fi o cretinuță leșinată, care necesită resuscitare, sau o făptură trandafirie și senină care scoate limba la lume, de dragă ce-i este. Amândouă mă reprezintă, pe rând sau deodată.

  39. andreea

    eu am luat anticoncepţionale vreo 6 luni. atît. pentru că, la un moment dat, împingeam veselă căruţul prin parc şi n-am mai văzut nimic cu ochiul drept. plus o durere cumplită, în aceeaşi parte a capului. durere care-mi tăia răsuflarea. m-am aşezat înspăimîntată pe o bancă şi, încet, încet, în vreo oră, toată nebunia a trecut.
    acasă, m-am uitat pe prospectul de la anticoncepţionale şi am citit exact simptomele astea. efecte adverse.
    doctorul mi-a zis : aaaaş! nu e de la ele! cine ştie..
    biiine, mi-am zis, nu e de la ele, dar să nu mai aud de pastiluţele astea, în viaţa mea
    şi gata.

  40. catalin

    Ia sa vad, merit trei polonice sau doau unu’.

    Eu as spune „faci cum vrei, indiferent ce decizi voi intelege si voi fi alaturi de tine”. Nu mi se pare corect ca eu, care nu pot experimenta pe pielea mea nici una nici alta, sa spun „parerea mea e ca ar trebui sa faci asa”. A, si as mai spune si-un „te iubesc” la urma. Asa gindesc eu acum, greu de crezut ca ma voi schimba.

  41. Angela

    În ciuda vârstei matusalemice, a experiențelor de tot felul și a remarcabilei înțelepciuni native, n-am reușit să pricep cum e cu sentimentul paternității. Când și cum se dezvoltă el, de ce sperie gândul paternității – că de cele mai multe ori, prima reacție a împricinatului pare să fie spaima. Asta dacă nu dă bir cu fugiții la auzul veștii. Am întâlnit bărbați entuziaști, nerăbdători, mândri, speriați, dar n-am reușit să-i înțeleg pe cei care fug și nici nu mai vor să audă de parteneră și de viitorul prunc.

  42. andreea

    🙂
    Cătălin, asta a fost de la holiud.
    bine, doar un polonic, dacă faci şi o ciorbă şi dai cu aspiratorul.

  43. Edle

    N-ai cum sa spui asta. Nu ai cum. Ori vrei copilul, ori nu-l vrei. Daca-l vrei, nu o sa-ti placa deloc ideea avortului. Iar daca nu-l vrei, dar il vrea ea, atunci sa te vad! 😀

    In chestii de astea nu exista „faci cum vrei”.

  44. catalin

    Nu stiu Edle. Daca as fi intrebat: „il vrei sau nu-l vrei?” as raspunde cu da sau nu. Daca eu l-as vrea si ea nu, asa-i, nu mi-ar conveni ideea avortului, dar nici n-as incerca s-o influentez in vreun fel. Asa imi place mie, sa nu iau decizii pentru altii …

  45. Edle

    Hm. Eu stiu ca, daca vreau ceva, incerc sa-l conving si pe celalalt. 😀

  46. andreea

    eh, spune el asa, acum…
    dar eu am invatat ca aproape niciodata, in situatiile reale nemaintilnite si complicate, nu te comporti asa cum ti-ai imaginat inainte…

  47. Angela

    Se întâmplă chestii. Am avut un fel de surpare sufletească. Am simțit că nu mai pot, că totul mă copleșește și depășește. Și că n-am pe nimeni să mă asculte, la propriu. Că lui bietul tata degeaba-i spun, și altcineva nu-i în casă. Și m-a apucat un fel de panică. În momentul ăla a sunat telefonul fix, la care de obicei nu răspund, că nu prea mă caută nimeni pe el, și ridică tata. Acum am răspuns eu. Era prietena mea din Caransebeș. Nu ne-am văzut de mulți ani, dar vorbim, o dată la o lună-două, și atunci despre toate. A fost exact ce mi-a trebuit, în momentul în care i-am auzit vocea, au început să se limpezească lucrurile. Am tras bocetul de rigoare, ea a știut exact ce să spună și acum e mai bine. Vreau să cred că a fost o mică minune. Un telefon oportun. De unde o fi știut?

  48. catalin

    Da, in situatiile complicate chiar nu stim cum va fi. Dar situatia asta implica si alte persoane, si nu-i usor deloc sa le ceri ceva. Zic eu ca, daca nu-s amindoi pe aceeasi lungime de unda, mai greu cu convingerea. Presupun…

    Ehe, Edle, in situatiile simple noua ne e mult mai greu sa convingem. Ca nu putem clipi cu subinteles: „asa-i ca-ti doresti sa-mi cumperi rochia aia?” gindind „sa dea dracu’ sa spui nu, c-o sa ma doara capul vreo luna pe putin!”

  49. Edle

    Pff. O rochie? Pai chiar pentru atata lucru nu mi-am batut niciodata capul sa conving pe cineva. Eu spun simplu: „vreau”.

    Dar, uite, chiar am trecut prin faza asta: el nu stia daca vrea copilul sau nu, eu il voiam. El a ramas nehotarat, eu am facut cum am crezut de cuviinta. Cu pretul a noua luni de nopti planse si nedormite. Apoi au urmat altele, tot planse si nedormite, dar mult mai frumoase. Pentru mine a fost decizia corecta. Pentru el, nu. Life is tough. 😀

  50. andreea

    da, Angela. telefonul oportun…
    unii ar spune ca trebuie sa tinem totul in noi. sa nu mai impovaram si pe altii…

    dar imi amintesc si eu de citeva momente din astea, nu foarte indepartate, in care as fi spus, as fi spus cuiva tot, momente din alea in care simti ca faci buuum! dar trebuie sa taci, pentru ca cei mai apropiati – copiii, parintii, barbatul, sau n-ar intelege nimic, sau ar fi prea afectati…

  51. Edle

    Da, e foarte bine ca se intampla chestii. Macar din cand in cand. 🙂

  52. andreea

    hm… eu stiu pe cineva care avea doi copii si i se parea nemaipomenit. o prietena. si ar mai fi vrut. era topita dupa copii. si sotul, cind a vazut ca e lata, s-a dus repede si si-a facut operatie din aia de taiere a canalelor alora… ma rog… stiti voi. cum se numeste?

  53. Angela

    Vasectomie, parcă.

  54. andreea

    asa, asa…

  55. Edle

    Eu m-am confesat mereu prietenilor in momentele critice. Nu sunt obisnuita sa tin in mine. Unii m-au ajutat, chiar mult, altii m-au judecat de mi-a iesit pe ochi… In perioadele „de restriste” am facut descoperiri dintre cele mai interesante. Atunci mi-am cunoscut cu adevarat prietenii.

  56. andreea

    asa,
    unchiul a iesit din operatie. chiar a durat 7 ore. e bine, la terapie intensiva, e constient. 🙂
    scuzati-ma ca va tot povestesc, dar am fost tare tare suparata.

    oricum, mai trebuie sa stea destul in spital si dupa aceea, cine stie cit o mai dura recuperarea..

  57. Edle

    Eu stiu un cuplu care s-a despartit din cauza asta. Ea isi doreste de ani de zile un copil, el nu e pregatit. Si se iubeeeesc, Doamne! N-am vazut pereche mai frumoasa.

  58. Edle

    Ma bucur din tot sufletul, Andreea!

  59. andreea

    e nascut in aceeasi zi cu mine, alt an, of course. 🙂 taciturn, dar ne intelegeam din priviri… 🙂

  60. catalin

    Eu ce-as putea sa spun? Cei care vin pe aici m-au ajutat ENORM. Stiu sa asculte si stiu si ce sa spuna. O mai adaug in lista si pe Ana.

    Apropo, stiti ca se pot crea posturi parolate. Nu ca ar veni prea multi aici, dar vad acum ca am comentat la Simona Tache si nu stiu din ce motiv, mi-a aparut numele cu link la blogul asta.

    Uite, Dana, tocmai pentru a nu se ajunge la nopti de plins, nu mi-as permite sa am alta opinie decit cea de linga mine. Aia am vrut sa spun cu „nu vreau sa-mi dau cu parerea.”

  61. catalin

    Andreea, ma bucur! 🙂

  62. Edle

    Asta e cu totul altceva, Catalin. 🙂

  63. catalin

    Pai, Edle, eu asta am vrut sa zic de la inceput. Noroc ca am capul tare si rezist la polonice. 🙂

  64. catalin

    Eu nu spuneam nimic prietenilor in momentele critice. Nimic. Pina de curind cind am vazut ca ajuta. Chiar ajuta mult.

  65. catalin

    Nu stiu, dar mi se pare motiv de despartire serios, ea sa-si doreasca copii, el nu. Cum vine asta cu „te iubesc, dar cu conditii si fara nici o obligatie”?

  66. Edle

    Pai, da, e foarte serios. Chestia e ca el i-a zis de la inceput, inainte de a se casatori. Ea a acceptat, cu gandul ca odata si-odata „ii va veni mintea la cap”. Ei, in sapte ani nu i-a venit. Acum, ea s-a mutat de acasa, si-a inchiriat un mic apartament. Iar el plange si suspina. Imi pare tare rau pentru ei. Cred ca nici daca m-as desparti eu nu mi-ar parea asa rau. Oamenii aia sunt chiar potriviti. 😦

  67. catalin

    Ei, asta pare gresit, sa investesti intr-o relatie in speranta ca il vei schimba pe celalalt. Sigur, vei schimba unele lucruri, nu va mai iesi la bere cu baietii chiar cind pofteste, dar alte chestii – mai greu. Eu stiu tocmai patania inversa, de la o ea. Atunci cind cel cu care era de vreo doi ani i-a spus „sa nu te astepti la copii”, tipa i-a raspuns „atunci sa nu te astepti la sex si miine iti iei catrafusele”. Si asta a fost tot. 🙂

  68. Angela, eu am fost socat de comportamentul pe care-l au multi medici din Romania fata de blonavi: „sa te doara, dracu’ sa te ia de animal!”. Cite povesti de groaza stiu de la mama! Bolnavul e privit ca un subom, si intotdeauna e vina lui ca s-a imbolnavit. Nici macar nu mai poate fi vorba de cinism, pur si simplu medicul nu simte nimic. Eventual dezgust, ca si cum ar atinge un cacat. Asa a fost sa fie, iar noua generatie de medici, cu extrem de putine exceptii, sint unul si unul. Boi de rasa, toti au trecut prin facultate ca gisca prin apa datorita lu taticu’, si au obtinut postul tot din aceleasi motive. Prostii care au invatat in facultate acum sint plecati (ca n-au putut prinde posturi in orase) sau fac naveta la dispensarul din Cuca Macaii.

  69. Radu P.

    Edle, eu nu m-am referit la nasterile prin cezariana fortuite, astea au fost dintotdeauna intr-un anumit procent.

    Eu zic ca e anormal ca in clasa de femei tinere asa zis intelectuale, acest mod de a naste sa devina majoritar. Aici nu mai e vorba de necesitate ci de fuga din fata unei suferinte asumate. E o goana spre confort, spre comoditate. Dar comoditatea si confortul ascund pericole mari.

    Binenteles ca exista suferinta si in cazul unei nasteri prin cezariana dar ea nu este atat de intensa si de exploziva ca in cazul unei nasteri naturale. Si asta nu in toate cazurile, exista femei care nasc natural extrem de usor.

  70. Radu P.

    Angoasele astea provin din inactivitate, zic eu. Aveti foarte mult timp la dispozitie sa va ganditi la toate minunile si de-aici pleaca si angoasele.

    Eu va sfatuiesc sa va ocupati toata ziua cu tot felul de chestii care sa nu va lase sa va ganditi prea mult la persoana voastra, activitati de tot felul, sa pictati, sa gatiti, gradinarit, sa invatati chineza…

    Si mai ales, sa aveti contact cu oameni mai necajiti ca voi, carora sa le acordati sprijin. Asta o sa faca ca grijile voastre sa para o „bucatica de prajitura”.

  71. Angela

    Păi cam toată istoria civilizației e o goană după confort și comoditate. Și prețul îl plătim deja.

  72. Radu P.

    Mie nu-mi place sa vorbesc nimanui de necazurile mele. Sunt ale mele si stiu ca sta numai in puterea mea sa mi le rezolv. Pe unele mi le asum si invat sa convietuiesc cu ele, pe altele incerc sa le rezolv.

    In general, reactia mea, in fata necazurilor, e de a le trage una peste bot in faza incipienta. Adica, sa stie ele, necazurile, ca eu sunt bossul, ce plm.

  73. Angela

    E bine dacă poți. Dar cred că trebuie să ai o construcție specială ca să reziști la nesârșit fără să mai slobozești câte o supapă. Altfel, se acumulează, se acumulează și erodează al naibii. De aia s-o fi inventat și spovedania, înainte să existe psihologii.

  74. andreea

    există oameni şi oameni.
    cei care nu simt nevoia să spună ce necazuri au sînt, cu siguranţă, mai puternici. dar nu neapărat mai buni.

  75. Radu P.

    Dar eu nici nu ma consider mai bun. Nu vezi ce moaca de vampir am?

    Spovedania a fost inventata de catre popi si a fost, probabil, prima incercare de manipulare a mintilor din istoria moderna. Marturisirile au fost folosite si la Pitesti.

    De asemenea, prin spovedanie, biserica era detinatoarea unor informatii cutremuratoare, cu ajutorul carora a condus si conduce in continuare o mare parte din lume.

    Spovedania, din punct de vedere moral e o mare cacialma, pentru ca a oferit omului pacatos iluzia iertarii pacatelor, in schimbul unor penitente.

    Practic, perpetueaza proastele obiceiuri.

  76. Radu P.

    A, si de tari, ce sa zic, daca consideri puternicia de scurta durata a halterofilui, deasupra rezistentei pentatlonistului, atunci poti sa le spui puternici astora care tac.

    Majoritatea astora puternici si tacuti crapa mult mai repede decat maratonistii vorbareti. Asa ca impartasania poate fi un tratament, la urma urmei.

  77. Angela

    Așa o fi cu spovedania, tehnic vorbind. Și nu numai cu ea. Orice pe lumea asta poate fi folosit pentru manipulare și control. Doar că răspunde nevoii omului de a mai descărca din balastul sufletesc, cred că nici nu atât pentru a fi iertat de păcate, ci pentru un fel de ușurare. Mă apasă, împărtășesc cuiva apăsarea, mi-e mai ușor de purtat. Dacă cineva nu simte niciodată nevoia asta, e dintre aleși, bravo lui. Nu că e bine să-ți trâmbiți necazurile oricui îți iese în cale, dar un umăr pe care să te smiorcăi din când în când e terapie curată.

  78. andreea


    oricum, întotdeauna există varianta asta.

    şoptirea suferinţei sau secretelor în urechea unui copac. cel mai sigur loc.
    merge şi un zid. orice are o ureche ce poate fi astupată.

  79. Edle

    Radu, acum nasterea naturala se face automat cu epidurala in mai toate tarile din Europa. Femeile nu mai simt durerile alea despre care vorbesti tu. In cazul asta, chiar nu inteleg de ce o gravida ar prefera sa nasca prin cezariana, cand durerile de dupa operatie pot dura si o luna intreaga.

  80. Edle

    Eu zic ca o discutie sanatoasa cu un prieten bun face mai mult decat o sedinta de terapie.

  81. Edle

    Cu copacul nu stiu, inca nu am incercat. 🙂

  82. Angela

    Nu-i sigur nici copacul. Că foșnesc frunzele și spun secretul. Parcă bărbierul regelui Midas a pățit-o.

  83. andreea

    iacătă-l pe scormonitorul din inimă:

    http://jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-conf-dr-horatiu-moldovan-598175.html#

    se pare că şi-a făcut treaba bine. 🙂

  84. Radu, numarul mare de cezariene se datoreaza doctorilor, care, din varii motive, prezinta cealalta optiune ca fiind mai riscanta. Cred ca a spus Dana tot ce era de spus.

    Despre spovedanie stiu ca informatiile colectate acolo au fost intotdeauna confidentiale. Sigur, au fost si exceptii, un unchi de-al mamei de exemplu a facut spovedanii cu microfon (si sa nu credeti ca l-a constrins Securitatea, nu, i-a dat bani). Poate ca ideea de la care a pornit a fost sa-i ofere omului ceva liniste.

    Nu inteleg legatura cu Pitestiul absolut deloc.

  85. andreea

    toată lumea se gîndeşte numai la mamă.

    orice anestezic introdus în corpul mamei ajunge la el – la copil – în timpul cazarianei sau epiduralei. şi nu-i face nemaipomenit de bine… în cazul meu, de la epidurală la naştere nu cred că a durat nici o oră. şi mi-au spus că doza a fost mică.
    cu toate astea, eu cred că nota 9 a Sabinei s-a datorat anestezicului ăluia…

    e adevărat, naşterea a fost aproape plăcută. 🙄 n-am simţit mai nimic.

  86. Edle

    Al meu nu era deloc „anesteziat”. Se holba la mine si urla din toti rarunchii. M-am si speriat, credeam ca nu se mai opreste. Ala mic, ca celalalt a fost facut KO cu siguranta, cu anestezia generala. De fapt, nici nu prea a deschis vreo trei saptamani ochii. Pediatrul mi-a spus ca a fost nascut mult prea devreme, ar fi trebuit sa mai stea in uter cel putin inca jumatate de luna. Sigur, doamna doctor m-a programat cand a avut ea chef. Adevaru-i ca am avut un mare ghinion sa dau peste un asemenea medic.

  87. Edle

    Si, da, mai tarziu am aflat ca asa facea cu toate pacientele. Nu se „complica” ea cu nasterile normale, le spunea la toate ca trebuie sa nasca prin cezariana.

  88. Radu P.

    La Pitesti, si nu numai, s-a incercat obtinerea omului nou.

    Pacatele trebuiau sa fie marturisite, asumate. Asta era primul pas inspre schimbare. Orice tratament incepe prin asumarea bolii, nu?

    Detinutii, datorita „tratamentului” aplicat, marturiseau lucruri inspaimantatoare, desigur inventate, doar de frica de a nu mai primii pedepse.
    De fapt, experimentul Pitesti a dovedit ca umilinta nu are limite, ca omul, datorita instinctului de conservare e in stare sa faca orice pentru supravietuire.

    Culmea este ca experimentul Pitesti a fost unul reusit din punct de vedere al obiectului propus, supravietuitorii schimbandu-si complet felul de-a fi.

    Pe unul dintre, Popa Ţanu’ , unul din locotenentii lui Ţurcanu, l-am cunoscut personal, fiind unul din mentorii mei, petrecand ore in sir langa el, la USSM, asta era clubul medicilor, unde el era secretar, el m-a invatat sa bat la masina, sa folosesc un epidiascop, sa organizăm şedinte, să redactez un proces verbal sau o invitaţie. Gătea acolo, şi noi, cei doi trei colegi care chiuleam de la liceu, găseam la el intotdeauna o mâncare caldă, o cafea sau o ţigară.

    În anii in care l-am cunoscut eu,şi până la moartea lui, prin 92,93 cred, a fost un sfânt. Unul din prietenii mei îşi lăsa cei trei copii sub supravegherea lui. Binenteles ca noi nu ştiam atunci cine era nea Popa. Adică ştiam ca a fost săltat de pe stradă pe când era student la Agronomie in Iaşi, adică pe la 19 ani, şi dus la puşcărie vreo 17 ani.
    Despre anii petrecuti în detenţie nu ne-a povestit niciodată, nimic. Nici noi i-am cerut, ştiam că e dureros.

    Abia după 90, citind cartea lui Virgil Ierunca am aflat cum stă treaba, dar nu l-am judecat niciodată, mai ales că şi autorul carţii s-a ferit să judece pe cineva.
    Am văzut apoi câţiva foşti deţinuţi la televizor, în emisiunile Luciei Longin şi deşi aceasta adopta un ton patetic şi provocator- răzbunător, aceştia răspundeau ca nişte îngeri că ei au iertat pe toată lumea şi că se consideră împăcaţi cu Universul.
    Atunci mi-am dat seama că experimentul unor indivizi diabolici chiar a reuşit, aceşti oameni fiind diferiţi de noi, ceilalti. Erau buni.

  89. andreea

    da, asta voiam să-i spun lui Costeluş, că mulţi medici, cel puţin în România, preferă să facă cezariene, indiferent de context. sînt programabile, durează mai puţin, costă mai mult, complicaţii reduse. pe stimabilii doctori, asta îi interesează cel mai mult

  90. Of, Dana, imi pare rau ca ai si tu o poveste horror din spitalele romanesti. Nu stiu care e limita, totul ar parea incredibil pentru cineva care nu are legatura cu sistemul, copil nascut prematur ca asa a dorit doctorul, anestezie generala etc. Ma bucur tare mult ca ai scapat si n-au ramas urme care nu se pot vindeca.

  91. Nu stiu, Radule, daca eu am inteles acelasi lucru din ceea ce s-a intimplat la Pitesti. Spui de cartea lui Ierunca? Pai omul spune negru pe alb si repetat ca multi au incercat sa se sinucida; unii – norocosi – au reusit, dar dupa aia s-au luat masuri ca astfel de lucruri sa nu se mai repete. Sint pomenite multe incercari nereusite acolo, multe. Abia dupa ce oamenii n-au mai avut nici o varianta, dupa torturi continue (zi si noapte, nu citeva ore de ancheta), abia atunci au devenit neoameni. Unii au rezistat chiar si 6 luni pina sa treaca dincolo.

  92. andreea

    … de parca nu s-ar mai fi intimplat ca doi oameni sa citeasca aceeasi carte si sa inteleaga lucruri complet diferite…

  93. Ba da, si e bine sa se intimple asa in majoritatea cazurilor. Oricum, cartea aia, mai ales daca e primul contact, te face praf, te ravaseste, e absolut firesc sa pierzi sau sa nu intelegi unele lucruri.

    Dar, oare ceva mai vesel gasim de discutat? Pitestiul e prea lugubru. Mi-a fost greu sa citesc asa ceva, si multe altele, m-am fortat cu gindul ca poate astfel voi evita unele greseli. De exemplu s-ar putea ca niciodata sa nu fiu de acord cu un razboi, tocmai datorita acelor carti.

  94. andreea

    oricum, eu nu mai poci discuta acum, ca-s moarta de oboseala. 🙂

    nani. dar mai inainte, un pic din asta:

    http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/povestiri-stranii

  95. Da, e o carte micuta, o termini in citeva ore. O consider chiar frumusica, dincolo de dezumanizarea impusa si dorita, caldura umana si solidaritatea nu sint anulate complet, inca mai supravietuiesc.

  96. Ei, pe a doua nu o stiam. 🙂

    Unul din dezavantajele wordpressului e ca nu se pot numerota comentariile. In nici un fel.

    Noapte buna! 🙂

  97. andreea

    noapte buna…

    ups! la tine e miezul zilei 😆

  98. Eu va sfatuiesc sa va ocupati toata ziua cu tot felul de chestii care sa nu va lase sa va ganditi prea mult la persoana voastra, activitati de tot felul, sa pictati, sa gatiti, gradinarit, sa invatati chineza

    Ehe, mi s-a intimplat sa ma gindesc la tot felul de chestii si cind coboram pe o panta de vreo 50 de grade pe putin, cu ceva zapada. Erau vreo 300m pina jos. Nu, nu eram pe schiuri.

    Si mai ales, sa aveti contact cu oameni mai necajiti ca voi, carora sa le acordati sprijin

    Cu asta in schimb ai nimerit-o la fix. Spun multi ca, daca esti ingrijorat de sanatatea ta, ar trebui sa te preocupe implicarea ta sociala, actiunile de voluntariat, mult mai mult decit colesterolul, tensiunea arteriala sau renuntarea la fumat.

  99. Edle

    Tu nu stiai ca in Romania iti fac anestezie totala? Mda. si eu am ramas stupefiata cand am vazut ca nici intr-un stat din lumea a treia nu se mai practica asa ceva. Ca sa nu mai vorbim de conditiile din spital. Paturi care se ridicau automat, asistente care veneau in secunda in care ai apasat un buton, ce sa mai, era ca in filme. Tot ce nu exista la noi. 😦

  100. Pai stiu de la mama ce inseamna anestezie totala, ca a respirat tone de eter. Cind imi spunea „azi am anestezie generala” stiam ca o asteapta o zi foarte grea. Nu-i vorba de state din lumea a treia, dar transformi ceva relativ simplu dpdv medical (o nastere) intr-o chestiune complicata (cu anestezie generala). Si mai ales fara motiv, ca doar nu ai avut o sarcina cu probleme sau o sanatate precara. Banii, atita tot. O nastere era prea simpla. Inca o data, bine ca ai scapat!

  101. Da Catalin, am tot uitat sa-ti spun/scriu : Cu placere! si da, sunt si eu pe aici :)!

  102. PS: stiu si io ce-i aia o anestezie generala 😀

  103. catalin

    Vaai, ce surpriza, bine-ai venit Eva!

    Of, nu stiu nici o melodie vesela sa pun acum.

  104. andreea

    iaca: 🙂

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s